– A mea nu mă sună decât dacă arde casa, altfel știe că iau foc și nu mă deranjează!
– Da, frate, așa trebuie. A mea îmi dă SMS înainte să mă sune, să vadă dacă am chef să vorbesc…
– Da, nevastă-mea nu sună, așteaptă s-o sun eu. Bine, mai sună ea, dar doar cu chestii clare și nici atunci nu-i prea răspund..
Eu observ diferența de stare dintre ei și mine. Ei… niște lei. Eu… un comunitar adoptat. Decid să tac.
– Da’ la tine cum e, Cabrale?
Hait! Ghiogârț! Gândește repede și scoate-te cumva, că râd ăștia de tine de le sar nasturii de la jeanși!
Pa-lila-luli-lilooo, sună telefonul meu, fix cu soneria dedicată nefastei, draga de ea. Ridic telefonul, răspund.
– Da, pitici.
– Mai stai mult? Nu mă simt bine și mi-e cam fomicică. Iei ceva de mâncare când vii spre casă?
– Nu mai stau mult. Și da, iau. Dă-mi pe whatsapp ce vrei și mă opresc. Pupă io!
– Ba pupă io! Mersi!
La masă se dezlănțuie o furtună de râsete, hohote și tânguieli sufocate, toate asezonate cu „cârlig de rufe”, „mascul terorizat”, „face ce vrea din tine” și alte asemenea, toate adresate mie.
Rânjesc larg, le zic câteva așa cum am învățat eu la Berceni, pun banii pe masă și mă ridic să plec.
Într-un cor de dezaprobări și beșteliri se cheamă nota și plecăm cu toții.
Intrăm în parcarea subterană. [sursă foto]
Sună telefonul unuia dintre eroi, cel mai viteaz dintre ei.
El răspunde.
Parcare subterană, seara, auzim tot. Discuția începe fără prezentări:
– Măi Cristi dar tu chiar ești tâmpit, pe unde capu` lu` tactu` umbli?? Ai uitat că azi vin ai mei la noi?!
– Stai că…
– Nu stau deloc! Dacă nu ajungi acasă în 15 minute încui ușa, fi-ți-ar ușa închisă să-ți fie de moșmondit! Mișcă acasă!
Se aude clar beep-ul de sfârșit de convorbire. Apoi liniște.
El privește în continuare în jos. Ține în continuare telefonul la ureche.
Noi ne încordam și unghiile de la picioare să nu izbucnim în râs.
– Și mai lasă-mă-n pace că mă apucă nervii ăia răi și știi că fac urât când mă apucă. Sunt cu băieții, vin acasă când vreau eu! urlă el în telefon, îl băgă în buzunar și-apoi ne privi ridicând sprâncenele a „Așa băieți, despre ce vorbeam?”.
A trebuit apoi să-i explic nefastei de ce am ajuns acasă murdar ca un porc, asta după ce efectiv ne-am tăvălit pe jos prin parcare. De râs. Și printre sughițuri îi spuneam lui Cristi „Gogule, fugi acasă că-ți încuie ușa, fi-ți-ar ușa deschisă să-ți fie!”. Și iar dă-i curâs!
Cam așa fac majoritatea alor noștri armată cu nevasta. Dau ordinele după ce-a închis creștina telefonul, că altfel…
Sau poate că greșesc eu… stimabile, tu ești autoritar și categoric cu draga ta?
Sau spune-ți-ne voi, dragile mele, cum vă sunt iubiții sau soții? Parteneri, șefi sau… ”mișcă acasă!!”?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.