Mai umanilor, ma uit in jurul meu si ma spariu. Cunosc multi oameni, probabil as putea spune chiar foarte multi. Am invatat, expus fiind din cauza culorii, sa simt oamenii. Am incredere in treaba asta cu “simtitul” pentru ca – pana acum, cel putin – nu m-a inselat.
Incerc sa vad in oameni care le este scopul, care le este dorinta, unde si cum vor sa ajunga. Si da, sunt multi meschini, isi vad de interesul lor si incearca sa ajunga la el cu nesimtire, nu se gandesc sau nu le pasa ca de multe ori este evident ce vor si cum incearca.
Ne-am obisnuit cu ei, cu cei din partea aia urata, si-i luam ca atare. De multe chiar le dam ce-si doresc, uneori din pura prostie, alteori din dorinta de a ne simti peste ei, mai buni, mai oameni.
Problema este ca in maracinisul asta al vietii se pierd tot mai multi dintr-aia buni, din cei generosi, din cei care, pana mai ieri, aveau un suflet.
Ii vezi cum aluneca, cum incep – intai timid – sa devina egoisti, cum li se schimba privirea, uitatura, cum… pana si gesturile li se transforma.
Si, recunosc, asta pe mine ma sperie. Pentru ca, in ritmul asta, vom trai, cei care mai avem prostia asta numita bunatate, inconjurati de animale salbatice.
Hienele, caci eu asa le spun, se inmultesc. Se transforma in ce ajung sa fie datorita vietii, datorita anturajului, neajunsurilor, datorita frustrarii pe care o au ca oameni cu suflet cand vad ca numai hienele razbesc.
Prin postul asta nu vreau sa schimb pe nimeni, nu vreau sa schimb nimic, doar am o idee pe care vreau s-o impartasesc: hienele, oricat de pline si-ar avea burtile, vor trai singure. Pentru ca niciodata interesul unei hiene nu va coincide cu interesul alteia. Pentru ca niciodata nu va fi destula carne pentru toate, oricat vanat ar fi.
Si atunci, alergand numai dupa papa / caca / bani / faima hienele vor intra in concurenta cu alte hiene. Si asta inseamna singuratate. Intotdeauna. Una sfasietoare. Care are doua variante, crunte amandoua: succesul da o bucurie singuratica, de care se bucura in intunericul hrubei unde s-au izolat, si insuccesul…tot izolat de orice vorba buna, de orice mangaiere, de orice prieten ce in trecut era aproape. Caci hienele n-au prieteni.
Nu te inrai. Incearca sa ajungi in viata prin puterea ta. Nu da la cap. Nu face rau. Nu fi meschin. Tine egoismul in frau.
Nu pentru mine, nu pentru ceilalti, pentru tine. Pentru sufletul tau.
Probabil ca multi nu vor intelege postul asta, si-mi pare rau. Chiar imi cer scuze. Dar astazi mi-am revazut un bun prieten din trecut si m-a socat egoismul, rautatea, cinismul unui om schimbat de viata dintr-un om mic la stat ce ascundea un suflet cat Casa Poporului… intr-o Casa Poporului cu suflet cat un blid de ciorba rece. Si mi-a parut rau.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.