Fiecare Dacie are un suflet.

La sud-est de Apuseni,
Din suduri, vopsea si fier,
M-am nascut la Mioveni
Cu volan si pedalier.
Dacia numele mi-au dat
Si-am simtit ceva ciudat.

Era cheia din contact,
Care indata m-a miscat.
Cineva m-a cumparat…
A platit, si am plecat.
Era EL, soferul meu
Cel ce l-am plimbat mereu.

Si-a inceput povestea noastra
Drumuri lungi si de asfalt,
De la marea cea albastra,
Pana-n varful cel inalt,
De acasa, pan’ la munca,
Din oras si pana’n lunca.

Trei am fost la inceput:
Eu, soferul, si nevasta.
Intr-o zi, venii napasta
Si-l simtii mai abatut.

M-a condus tare de tot,
As fi zis ca-i cam netot…
Ma forta, ma alerga,
Uleiul mi-l cam fierbea.

Ne-am oprit pe la Giulesti
Cu ceva… dificultate.
Ce era aici, ghicesti?
Era o maternitate.

Lacrimi, zambete si soare
Ca pe un fundal de teatru
Totul parca a prins culoare.
Venisem trei,  am plecat patru.

… si continuarea e aici. 😉

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Sergiu
    • 11.03.2014

    Nu ai cum sa nu te emotionezi cand citesti poezia asta, e geniala si emotionanta, cine isi iubeste masina nu are cum sa ramana indiferent

    răspunde-i
  • alex
    • 04.03.2014

    Dacia alor mei a vazut cam toate fenomenele meteo din sudul tarii 🙂 De la ploi la care nu puteai sa vezi la mai mult de 10m in fata, la zapezi unde impingeai ca sa plece de pe loc.. Si acum tin minte ca lua mama vreo 2-3 perechi in plus de ciorapi de dama, in caz ca… 😛 A mers masina aia si pe serpentine cu succes, a carat mii de kg in atatia ani. Dar undeva prin 2005 au renuntat la ea, dupa 20 si ceva de ani… Intr-adevar, poezia asta a redesteptat multe amintiri legate de fosta noastra masina. 🙂

    răspunde-i
  • Alex
    • 02.03.2014

    Am avut Dacie si am fost foarte multumit de ea! In ceea ce priveste randurile de mai sus, m-au emotionat si mi-au trezit foarte multe amintiri 🙂

    răspunde-i
  • Stefania
    • 28.02.2014

    Iti vine sa plangi si sa razi in acelasi timp, foarte frumos scris, emotionant. Partea cu maternitatea m-a dat pe spate: “venisem trei, am plecat patru”. In mai putin de 2 saptamani vine si puica noastra pe lume, abia astept sa ne intoarcem patru acasa 🙂

    răspunde-i
  • Flori
    • 28.02.2014

    Clar trebuie si ceva despre Oltcit. Primele aparute prin 85 parca. Pe vremea aia romanii care nu stateau la coada la Dacii, puteau lua Oltcit pentru ca venea mai repede. N-avea usi in spate. Ai dracu, n-aveam ce manca dar voiam confort in masina cand stateam la coada cu zilele la PECO. :)) Bai, ce vremuri. Frumos, Cabral, mersi 🙂

    răspunde-i
  • Olimpia
    • 28.02.2014

    Mi s-a facut pielea de gaina! M-a emotionat! Daca ar mai fi avut inca vreo 2 strofe cred ca as fi plans!

    răspunde-i
  • Bea
    • 27.02.2014

    Foarte tare! N-am avut Dacie( n-am niciun an de permis), dar m-a emotionat! Felicitari persoanei care a scris-o.

    • Cabral Ibacka
      • 27.02.2014

      Asa am zis si eu, felicitari!

    răspunde-i
  • Attilla
    • 27.02.2014

    mi-a trezit ceva amintiri….si mi-a dat o lacrima…..e buna poezia

    • Cabral Ibacka
      • 27.02.2014

      Da, e buna.

    răspunde-i
  • alioja
    • 27.02.2014

    ai avut Dacie domnu’? 😀

    • Cabral Ibacka
      • 27.02.2014

      Eu? Cu siguranta! 😀
      Furia Rosia TurboBreak! Cu toate ca nu era decat break… nu rosie ci visinie! 🙂

    răspunde-i
  • Petre
    • 27.02.2014

    Cred ca e singura poezie care m-a facut sa plang , si totusi plang de dorul Furiei mele Rosii Break 1310.
    Azi ma duc sa o imbratisez

    • Cabral Ibacka
      • 27.02.2014

      Bun! O mai ai in familie?

    răspunde-i
  • Loading...