Arată-mi țâțele!

Sunt momente în viața omului când cei din jurul lui n-au nicio legătură cu el. Momente când omul se simte rupt de toți și toate, se simte ca un extraterestru ajuns printre alte specii… unele complet necunoscute.

Ieri încercam să încurajez oamenii să doneze sânge, scriind că am donat și eu. Sunt oameni care atârnă acum de fire de ață și uneori diferența dintre viață și moarte este dată de decizia unuia dintre noi de a dona câteva sute de mililitri de sânge.

La postarea mea unul dintre oameni lasă un comentariu:

– Cabral, pune și tu poze cu câinii tăi!

Clip. Clip. Am clipit de câteva ori, încercând să înțeleg legătura. Nu exista.

Acum nu poți să te superi pe om, fiecare cu ce-l doare, omul vrea să vadă poze cu câinii mei. Lăsând la o parte că unul dintre ei ne-a murit, așa că avem doar unul, el vrea să vadă poze cu câinii. O să-i pun omului poză cu câinele, că doar n-a zis nimic rău, doar că a zis la momentul mai puțin potrivit.

Asta mi-a adus aminte de o poveste din vremea facultății… aveam o colegă simpatică, nu-i spun numele, care avea probleme în a-și găsi un iubit.

Foarte pretențioasă din fire, mi-a spus că sunt un băiat mișto dar că nu prezint încredere, așa c-am devenit prieteni buni, nu altceva.

La un moment dat ieșim în oraș, ea cunoaște un băiat, începe să iasă cu el, să se vadă la film, ba chiar să se pupe pe gură! Era treabă!

După vreo trei săptămâni îmi spune că a venit momentul, avea de gând să-l invite la un film la ea acasă, apoi să-l abuzeze trupește în feluri neimaginate până atunci.

I-am urat baftă, așteptam cu sufletul la gură să ne povestească a doua zi cum fu… Kung-Fu-ul.

Vine a noastră a doua zi. Și se pune ea pe povestit…

Ajung acasă, m-apuc să deretic garsoniera, să nu vie omul și să mă trezesc că-i cad tampoanele-n cap când deschide bufetul din bucătărie.

Strâng toate alea, le îndes în debara și blochez ușa la debara cu un fotoliu, dau cu aspiratorul, spăl vasele… era lună casa!

Apoi ies repede la magazin, iau două sticle de vin și-un tub de lubrifiant (s-au uitat alea la mine ca la ultima stricată. Probabil eram!), apoi fuga la epilare, vopsire și coafare (în zone diferite).

Ajung acasă. Garsoniera mea era palat, eu arătam mai bine decât Angelina Jolie, vinul era rece, lubrifiantul cald.

Apare și el. Tuns, frezat, bărbierit, mirosind a bărbat bine. Nici n-am mai dat drumul la film, am deschis prima sticlă de vin și ne-am pus pe vorbit și pe dat ochiade.

Apoi săruturi. Mai aveam puțin și-l devoram, nu altceva!

Și sună telefonul. Era bunică-mea, să-mi spună că vecinul nostru drag mi-a călcat pisica. Cu mașina. Pisica murise.

Am închis cu bunica și m-a luat plânsul.

Băiatul m-a lăsat puțin să plâng în liniște, apoi a venit lângă mine, m-a luat pe după gât și mi-a șoptit:

– Arată-mi țâțele!

În primele secunde am rămas mută. Mi s-a oprit și plânsul.

Apoi am dat să urlu la el.

Și pentru că noi, fetele, când plângem devenim și mucioase, eram mucioasă rău.

Așa că atunci când am dat să urlu mi-a zburat din nas un buchet baban de muci.

Mucii i-au zburat pe piept, dar el, pentru că era foarte uimit de urletul meu, n-a observat.

Și când l-am văzut cum mă privește bovin, cu mucii mei pufoși pe pieptul lui puternic, m-a bușit râsul.

L-am rugat să plece.

A plecat.

Am băut vinul și-am plâns pentru pisica mea.

Ale dracu’ alea de la magazin, cu blestemele lor!