Dispretul nostru, cel de toate zilele.

Da, inafara de prostie, rautate, invidie… dispretul ne inunda, umectandu-ne creierele si mustind in ochii cu care privim si prin care suntem priviti.

Nu te intreb, nu-ti spun Recunoaste!, stii ca nu-i asta felul meu. Eu iti spun aici ceva, de am dreptate… stii tu mai bine daca si ce e de facut. Dar hai sa facem un exercitiu: intoarce capul in orice directie vrei tu, priveste primul om si analizeaza-ti sentimentele, incearca sa-ti recunosti ce crezi tu despre el (revenim la exercitiul asta mai tarziu).

Ce e de vazut?

Dispret: Uite-l pe-ala cum a parcat masina.

Dispret: Incredibil, frate, cum sa-ti pui pantofi negri si curea maro?!

Dispret: Sefu’ iar se fataie pe-aici, plimba alea trei coli de azi-dimineata.

Dispret: La radio discurs de la Guvern… mi-e scarba de astia, toti fura!

Dispret: La tv un reportaj despre un pacient care a murit intr-un spital… Mi-e sila de doctorii astia, numai la spaga se gandesc!

Dispret: Se face festivalul berii… exact de-asta aveam nevoie! Un festival al bunului simt nu aveam si noi!

Dispret: Se face festivalul bunului simt… ca parca o sa schimbe festivalul asta nesimtirea astora!

Dispret: Uite-l si pe-asta, s-a suit in lift si s-a pus in mijloc, de parca-i liftul lu’ tac’su!

Dispret…

Vreti sa continui? Mi-e simplu, veti vedea ca, in parte, gandurile nerostite au la baza dispretul. Asa suntem educati, asa ni s-a cultivat de mici (nu parintii, societatea), asa e mersul la noi… Nu e vorba ca nu apreciem, treaba se pune altfel… ori din dorinta de a crea un auto-confort psihic, ori din nevoia de a ne situa deasupra celorlalti intru multumirea propriului ego, cert este ca in mica sau in mai mare parte… dispretuim tot!

Mai mult, nu dispretuim selectiv decat arareori, noi dispretuim totul in mod egal. Nu conteaza daca omul face bine sau nu, caci asta este alta discutie… Daca un individ merge cu punguta pe strada si strange solidele eliminate natural de cainele din dotare (adica strange cacatii), va fi imediat dispretuit. Da, poate ca de unii si apreciat, caci vad si inteleg ca omul face ce trebuie, dar acel gand de Bravos! va fi insotit imediat dupa de… Caine iti trebuia tie, sa stai cocosat si sa-i strangi cacatii! Vezi ce ziceam? Dispret…

Si care e problema?!, ar intreba prietenii mei, de-as avea discutia asta la un gratar… Problema este simpla: lipsa factorului constructiv. Atunci cand dispretuiesti te dezici din start, nu sunt problemele tale, nu sunt incluse pe to-do-ul tau, e treaba altcuiva.

Si, uimitor sau nu, mila si dispretul au un omniprezent numitor comun: scarba. Stiu, suna ciudat… cum sa-mi fie mila si scarba, in acelasi timp, de un om?! Uite fix asa, analizati putin ultimul moment al aparitiei sentimentului de mila. Cum e? Sunt sanse sa fie acolo si ceva urme de scarba? De dispret?

Pai si-atunci cum sa nu te arunci in bratele fatalitatii, cum sa nu-l imbratisezi pe „Ce sa-i faci, frate, asa-i la noi!„, in loc sa incerci sa schimbi ceva?!

Si acum, ca incheiere… ne intoarcem la exercitiul pe care l-am propus mai devreme. Spuneam sa intorci capul, sa iei prima persoana care-ti iese in cale si sa vezi daca prin amalgamul de sentimente pe care  le nutresti… se numara acolo si dispretul.

Nu se numara*? Norocosule! Te dispretuiesc pentru norocul tau!

{* de obicei indemn umanii sa comenteze articolele. De data asta nu o fac… si motivul este simplu: inconfortul naste minciuna. E o regula de vanzare foarte simpla: Ce se intampla cu un client care a iesit din zona de confort? Te minte. (de aici).}

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Fiecare are defectul lui!

    • Mihai
      • 28.06.2010

      Aici nu e vorba de fiecare..e vorba de om la modul general!

    răspunde-i
  • Escu
    • 06.06.2010

    Tine de fiecare dintre noi ca sa nu cadem prada dispretului. Iti trebuie un anumit nivel de evolutie ca sa nu fi dispretuitor. Dar suntem oameni si plini de defecte…

    răspunde-i
  • Alex
    • 06.06.2010

    Ideea in sine e mult mai simpla. Tu nu esti prost, idiot, tampit, retardat etc. Ceilalti au nevoie ca tu sa fii intr-un fel sau altul ca ei sa se poata simti normali. Trebuie sa intelegi ca majoritatea atata pot.

    răspunde-i
  • Radu-Mihai
    • 05.06.2010

    Nu ma laud, doar ma dau mare. 🙂 In timp ce ti-am citit postul ascultam piesa „Don`t worry, be happy” a lui Bobby McFerrin si la auzirea melodiei a intrat in camera sotia. Dispret? Nici vorba!

    răspunde-i
  • Robert Pope
    • 04.06.2010

    De mult nu am mai citit un articol cu atat de mult adevar in el.

    răspunde-i
  • Victor
    • 03.06.2010

    Păi din articolul tău rezultă că măcar nu facem discriminări. Dispreţuim pe toată lumea în egală măsură.

    răspunde-i
  • Oana R
    • 03.06.2010

    Frumos ai spus Cabral.Daca atunci cand judecam pe cineva sau cand ne certam cu cineva , ne-am opri o clipa si ne-am pune in locul celuilalt, fara sa ne mentinem cu incapatanare strict punctul nostru de vedere am fi mai curati, mai putin incarcati negativ, pentru ca orice barfa , rautate, ne incarca sufleteste , devine o povara cumva.

    Daca nu am judeca, daca nu am privi cu nerusinare peste gardul altora, uitand cu desavarsire ca noi nu am suporta in ruptul capului ca altii sa privesca peste gardul nostru. Daca am investi pozitiv energia dedicata barfei nationale in propria noastra viata, in cresterea noastra, in caminul nostru, in persoanele dragi, am avea o viata superioara calitativ.

    răspunde-i
  • Adrian
    • 03.06.2010

    Cand iti doresti prea mult si nu-ti iese esti nesimtit. Cand pur si simplu iese… esti dispretuit. E mai usor sa arati cu degetul si sa critici.

    răspunde-i
  • ral
    • 02.06.2010

    Da sunt momente in care simt cum dispretul se strecoara si in gandul meu insa in 5 secunde imi spun ca nu e treaba mea si sa incerc eu sa nu gresesc asa.Daca ar gandi mai multi asa nu ar mai predomina furia si dispretul pe chipurile lor.

    răspunde-i
  • Mada
    • 02.06.2010

    Dispretul si atitudinea de superioritate ma caracterizeaza din ce in ce mai mult in ultima vreme! Dar alternez cu o atitudine total contrara uneori. Cred ca undeva se echilibreaza….

    răspunde-i
  • Loading...