Cel mai dement grup de Whatsapp

Și eu, ca tot omul, folosesc mesageria text. Nu SMS, cred că am dat 10 SMS-uri tot anul.

Signal, Whatsapp, Telegram… cam astea.

Ei bine, tot ca omul normal, am și grupuri, mai ales pe Whatsapp.

Grupuri pe care oameni, oameni pe care-i cunosc, vorbesc despre chestiile care ne leagă. Sau ne separă…

Și sunt printre grupurile astea unele mai leneșe și unele mai dinamice.

Dar dintre ele se distanțează unul singur. Nu că se distanțează… e ceva ce n-am văzut în viața mea!

Sunt oameni de anii mei, cu locuri de muncă, cu copii de crescut – unii, cu afaceri de condus (mă rog, mai mult bogatul Ivănescu)… așa că efectiv nu înțeleg cum fac oamenii ăștia să scrie mult, mult de tot, tot timpul și la orice oră!

Un exemplu?

S-a culcat toată lumea aseară, s-au făcut și trei glume, s-a râs… gata.

Te trezești ca tot omul și…

184 de comentarii! În câteva ore… de somn!
Și acum e puțin, dacă așteptam câteva ore peste zi se făceau 400 de comentarii eeeeeasy!
Dar dacă nu o fac acum, mă tot iau cu treabă și nu mai apuc să scriu despre comunicativii mei din gașca STACS

Sunt acești indivizi unicați, sau… ai și tu așa vorbăreți și vorbărețe?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Georgiana
    • 27.07.2022

    Cel mai frumos e pe grupul de la școală, când la 10 seara invatatoarea ne anunță că a doua zi ies copiii mai devreme cu o oră sau ceva asemănător…Și până la miezul nopții urmează 29 de “mulțumim” “mulțumim frumos” ” mulțumim și o seară plăcută” și tot așa din 5 in 5 minute.
    Dimineața la 7 un părinte năuc întreabă dacă mai vin copiii in trening, că ora aia ultima era de sport. Învățătoarea : “NU !”.
    Și ce credeți ? Urmează 29 de mesaje cu “mulțumim”…
    Am trei copii : grup la liceu, grup la școală, grup la creșă, grupul grupei 6 de la creșă, și grupul institutiei in care lucrez.
    Cea mai buna zi din ultima vreme a fost acum 2 săptămâni când am uitat telefonul acasă.

    răspunde-i
  • Pasha
    • 27.07.2022

    Am și eu așa ceva, însă nu mă obosesc sa citesc tot ,iau ultimele propoziții și mă incrustez in discuție.

    răspunde-i
  • Loading...