Când muzica bună are, pe lângă suflet… și chip: The Cercle Story

E foarte greu anii ăștia să mai inventezi ceva nou în muzică.
Totul a fost deja inventat. Deja bătătorit. Deja stratificat, sedimentat.
Cu ce să vii nou? S-au bifat deja toate conceptele, festivalurile, mixurile, remixurile și combinațiile.

Și cred că însăși efortul unora de a inventa ceva nou… e perdant de la debut.
Pentru că muzica trebuie simțită, nu gândită.
Oricât de multă matematică e acolo… dacă n-o simți, ajungi doar o culegere de probleme.

Și cum te reîntorci la muzică, lăsând conceptele complicate și poveștile de PR deoparte?
Prin playlist.
Sigur, nu reinventezi apa caldă… dar dacă simți corect, reușești să trimiți mai departe bucuria dată de muzică în sine.

Sigur, acum o să dau și un exemplu.
Exemplu care poate nu va funcționa cum trebuie decât dacă asculți uzual muzică de genul ăsta.
Pentru că muzica electronică este pentru mulți ceva mișto.
Pentru alții… ceva care nu înseamnă neapărat bucurie.
Treabă de gusturi și de nimic altceva.

Dar ce a făcut echipa Cercle mi se pare o chestie care se bazează atât de mult pe senzorial curat, primar, auz și văz, încât e treabă de aplaudat.

Sigur, cu ochiul celui care asta face, văd în spate producția video care îți rupe capul.
Ca să obții imaginile alea, să dai greutatea vizuală la care au ajuns oamenii… trebuie multă muncă. Și mulți bani investiți.

Audio… poate să-ți placă. Mie-mi place. Mult.
Sau, dacă nu asculți așa ceva în mod normal, sunt șanse să nu te dea pe spate.

Totuși, mă gândesc că e o treabă de urmărit pentru multă lume.
Dă-i un <play> și dacă-ți place… caută-i pe Facebook, Instagram și Youtube.
Mie mi se pare cel mai bun concept allrounder al anilor ăstora.

Proiectul The Cercle – Story e o poveste scrisă într-un mod excepțional.

Prima din serie – The Cercle Story – Chapter One.
Cu Kid Francescoli, Christian Löffler, Teho, NTO, Sainte Vie, Gorgon City, Joris Delacroix, Hidden Empire și Ash.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Andi
    • 08.12.2021

    Eu nu mă pricep la muzică dar îmi place tare mixul ăsta și o să-l ascult mult în mașină. Poate mai maschează traficul din București

    • Catalin
      • 19.12.2021

      Care trafic… Eu care am crezut ca s-a transformat intr-o mare parcare Bucurestiul :)) Sper sa si mai revina dupa luna asta a cadourilor, ca na, speranta moare ultima

    • Cabral Ibacka
      • 08.12.2021
    răspunde-i
  • Loading...