Sari la conținut

Vlad, despre prietenul lui:

Prin clasa a 8-a am fost diagnosticat cu hepatita A, fiind astfel internat la Infecţioase, unde l-am cunoscut pe Sergiu, unul dintre colegii de salon. Ne-am împrietenit repede, el fiind cu 2 ani mai mare ca mine, iar timpul petrecut în spital trecea mai uşor pentru amândoi – mai o carte, mai un şah, iar noaptea, înainte de a adormi, era program de poveşti. După două zile aveam impresia că ne ştim de-o viaţă. Aşa a aflat Sergiu despre prima mea dragoste – Ramona, o colegă de şcoală cu bucle blonde, al cărei zâmbet sunt convis că-i putea face pe cei din Al-Qaeda şi ISIS să se apuce de promovat pacea mondială şi de plantat panseluţe.

Sergiu ajunsese în spital cu câteva zile înaintea mea, deci ştia care e mersul pe-acolo – unde se fac analizele, în ce constau, programul de vizită, dar cel mai important, cunoştea toate asistentele. Astfel, m-a avertizat în privinţa Răţoiului – poreclă pe care i-a dat-o unei asistente trecute de 50 de ani, dar şi de suta de kilograme, acră şi urâcioasă ca un administrator de bloc comunist. Porecla i se trăgea de la faptul că purta nişte saboţi cu 3-4 numere mai mari care o făceau să arate ca o raţă, fiind mică de statură, grasă şi cu un mers legănat. Imaginea era completată de o voce stridentă ce arunca cuvinte cu un debit demn de un Kalshnikov, cuvinte ce urcau scăriţa din urechea internă făcându-i treptele să scârţâie dureros.

A trebuit să stau internat 10 zile, iar drama pe care o trăiam în acele momente era că această perioadă se suprapunea cu ziua de naştere a Ramonei. Plănuisem dinainte acest moment – flori, ciocolată, plimbare prin parc, dar cireaşa de pe tort era o ieşire pe câmpul de la marginea oraşului (un orăşel mic de provincie) unde, întinşi pe spate urma să ne bucurăm de ploaia de stele a Perseidelor. Problema era că în fiecare seară la ora 10, după ce se dădea stingerea, venea o asistentă şi îmi dădea 3 linguriţe de sirop pe care mi-l turna dintr-un flacon de 1 litru, tratament pe care mi-l dădea doar mie în salonul meu, dar şi alor pacienţi în celelalte saloane. Nu ştiu ce era, dar avea un gust oribil. I-am povestit lui Sergiu despre planul meu pentru ziua Ramonei şi soluţia a venit de la el – să se culce el în patul meu şi să primească cele 3 linguriţe de otravă, iar sub plapuma lui să ascundem mai multe haine pentru a părea că doarme cineva. Bucuros, am plecat pe furiş din spital şi mi-am pus în aplicare planul cu ziua Ramonei, care a fost o reuşită. Când am revenit a doua zi dimineaţa, Sergiu al meu nu era prea bucuros şi începe să-mi povestească:

„Băi, după ce ai plecat am făcut cum am stabilit – m-am culcat în patul tău şi aşteptam să vină cele 3 linguriţe de otravă. La 10 şi ceva intră în salon Răţoiu`, aprinde becul şi întreabă:
– Popescu?
– Aici, îi răspund. Vine direct la mine, eu mă ridic la marginea patului să-mi primesc linguriţele de otravă şi o văd că îşi pregăteşte o seringă.
– Ştiţi, dar mie trebuie să-mi daţi..
Nu termin de spus, că o avalanşă de cuvinte se prăbuşeşte asupra mea, explicându-mi că nu-i spun eu ei ce să facă.
– Întoarce-te şi jos pantalonii!
– Ştiţi, eu nu…
– Ce nu?! Ce tu nu?!
– Eu nu sunt…
– Ce nu eşti?! Cum nu eşti?!
Şi din două mişcări, mă trezesc cu acul înfipt adânc în buca stângă. Nu ştiu ce mi-a făcut, că mă doare şi acum de mor, uite, încă sunt vânăt!”

Am râs de situaţie şi i-am mulţumit, dar problema era că aş fi vrut să mai plec şi în următoarele seri. Nu aş fi putut face asta dacă Sergiu nu se oferea să mă ajute şi în următoarele două seri, bucuros că treburile cu Ramona îmi mergeau foarte bine.

Înainte de externare am făcut schimb de numere de telefon (aveam fix pe-atunci) şi astfel am ţinut legătura o perioadă, fiind din localităţi îndepărtate. Dar apelurile, care la început erau săptămânale, s-au rărit, până când ne-am văzut fiecare de viaţa lui.

La vreo 8 ani după povestea asta, într-o zi foarte agitată, ies de la birou şi traversez în grabă să-mi cumpăr câţiva covrigi pentru a-mi potoli foamea, cu gândul la ale mele. Păşesc cu încredere pe trecerea de pietoni şi un fluierat de roţi mă trezeşte instant. Când ridic ochii, văd o maşină care reuşeşte se oprească cu roţile blocate la 1 metru de trecerea de pietoni. Numai că maşina din spate nu a fost de acord cu o oprire atât de bruscă şi îşi înfige botul în fundul primei maşini, mutând-o după trecere. Evaluam din priviri pagubele (minore, de altfel) când văd cum coboară din prima maşină nimeni altcineva decât Sergiu. Primul lucru pe care mi l-a zis a fost:
– Toată viaţa ta mi-ai făcut fundu` praf!

Am râs amândoi şi după ce am rezolvat incidentul, am mers la o terasă să mai stăm la poveşti. Acolo mi-a arătat că încă are semn de la injecţia făcută de Răţoi. De-atunci am rămas prieteni şi, mai mult, în primăvară urmează să-mi fie naş.

Acesta este un post care nu-i deloc politically-correct. Pentru că o să vorbesc pe șleau despre prieteni.

Că, știi… ne-am obișnuit să le spunem la toți ”prieteni”.

Că de când cu Facebook-ul suntem toți prieteni, vezi-Doamne.

Asta până când ai o belea și vezi că sar pentru tine trei chiori. Și-atât.

Apoi te vaiți că… uite, te-au lăsat prietenii la greu.

Prima chestie: nu le mai spune prieteni… cunoștințelor. Sau amicilor.

Amicii nu sunt prieteni. Sunt amici. Sunt oameni pe care-i cunoști, cu care mai bei ocazional o bere, cu care mai stai la o vorbă.

Cunoștințele… nici atât. Sunt doar oameni cu care te cunoști, cu care te saluți.

Dar nu sunt prieteni.

Prietenii sunt puțini. Prietenii tăi sunt puțini. Prietenii mei sunt puțini.

Este imposibil să ai nu-știu-câte zeci de prieteni.

Da, e frumos să spui că ai 200. Sau 100. Sau 50.

Sună frumos doar și să rostești treaba asta.

Dar tu știi că prietenii adevărați sunt doar câțiva.

Da, sigur, e urât ce spun eu acum… e lumea plină de prieteni. Dar asta doar la nivel declarativ.

Îți dai seama câți prieteni ai atunci când dai de belea.

Pentru că atunci… la necaz se văd adevărații prieteni. Cei care lasă tot și vin. Cei care nu te întreabă când le întorci favoarea. Cei care te ajută fără multe cuvinte. Cei care nu se uită că nu au nimic de câștigat de la tine ci se gândesc doar cum să te ajute atunci când ai nevoie.

Prietenii adevărați sunt puțini. Și sunt de prețuit.

Și uneori se ivește ocazia să poți face ceva pentru ei.

* De exemplu, acum ai ocazia să îi faci cadou unuia dintre prietenii tăi un aparat foto Sony Alpha A5000.

Sony Alpha A5000

Cu ce ocazie? Cei de la Groupama au o campanie simpatică prin care premiază prietenia. Dacă eşti client Groupama, generezi un cod  pe care il transmiti unui prieten care vrea să-şi facă o asigurare, iar prietenul tau primeşte o reducere de 10% din preţul asigurării în momentul în care o încheie.

Faza este că și tu primești ceva… intri automat în tragerea la sorţi pentru o Dacia Duster și alte premii. O campanie simplă și foarte mișto, ai aici mai multe informații.

Ei bine, dacă tot vorbim despre campania asta Groupama legată de prietenie, spune-mi și mie printr-un comentariu o ocazie când ai primit un ajutor nesperat de la un prieten.

Iar eu voi premia cel mai simpatic comentariu cu un A5000 de la Sony.

Aștept comentariul tău mai jos.

Și apropo de campania Groupama, așa arată vizualul:

groupama_asigurari_premiaza_prietenia

Deci: cu ce ocazie ai primit un ajutor nesperat de la un prieten?

146 comentarii despre "Ca să-i spui ”prieten”… chiar trebuie să-ți fie prieten."
  1. andreeaw

    Ajutor nesperat, negândit, necerut și la care nu m-am gândit vreodată: acum vreo 2 ani am cunoscut niște oameni, printre care și pe acest prieten. Eram într-o pasă foarte proastă, întro depresie urâtă care m-a ținut mult. Dar el a știut cum să-mi vorbească, astfel încât să redevin eu și să trec peste toate cele. Este cel mai bun dar pe care mi-l putea face cineva vreodată. Toate celelalte sunt doar chestii materiale, care se rezolvă întrun fel sau altul.

    răspunde
  2. Gherman Roxana
    Gherman Roxana

    Fix acum 3 ani treceam prin cea mai grea perioada…dupa 8 ani si jumatate iubitul meu decisese pe nepusa masa si fara prea multe explicatii sa ne despartim. Cea care mi-a fost alaturi cel mai mult a fost matusa lui,care desi era parte din familia lui a decis sa imi fie mie alaturi…numai peste cap nu s-a dat ca sa imi smulga mie un zambet si sa ma ajute sa trec cu bine peste. Nu ma asteptam ca ea sa imi sara in ajutor si sa imi fie alaturi in acest mod asa ca si acum e cea mai buna prietena a mea si imi va fi nasa ☺

    răspunde
  3. Laura C.

    Acum doua luni si doua sapatamani ma intorceam cu fetita de la maternitate. Nasterea depasise cu mult imaginatia oricarui pesimist, internarea si interactiunea cu anumite cadre medicale ma sleisera de puteri. Cand am ajuns acasa eram si intrata, si iesita…si intrata din nou intr-o mama de depresie. Prietena mea Miha, cu baietelul de 13 kg in brate, a venit la prima ora a diminetii, m-a consiliat bine, m-a invatat cum sa spal copilul, cum sa alaptez, cum sa-mi pastrez mintile intregi. Mi-a dat o multime de sfaturi care imi sunt de folos chiar si azi…desi am mai prins putin curaj si ceva experienta. Prietena mea este un om cu totul si cu totul special, e genul acela de om care se lasa pe sine pentru a-i fi bine celuilalt, omul acela care intarzie la o petrecere ca sa duca la destinatie o batranica ratacita, omul acela care nu mananca daca stie ca tu nu ai ce sa mananci, omul care iti da ultimii banuti din casa, daca aude ca ai nevoie. In plus, desi a fost destul de incercata, nu si-a pierdut nici macar o clipa increderea in Dumnezeu. Ea ar merita un premiu de la viata…

    răspunde
  4. Irina

    Prietena mea cea mai buna este mama ! Ea mă ajută mereu și la bine și la greu fără să ceară ceva în schimb. Îi mulțumesc că este prietena mea și pe aceasta cale aa vrea să i fac acest cadou să putem obține cele mai frumoase amintiri prin fotografiile făcute cu acest aparat, atât cât mai este în viață. Cabral, esti the best-mama, te iubesc :) !

    răspunde
  5. Laura C.

    Prietena mea merita tot ce e mai bun!

    răspunde
  6. Elena Costache
    Elena Costache

    In urma cu 8 ani am intalnit o persoana care mi a schimbat viata. Eram cu moralul la pamant , casnicia terminata si eu pe drumuri cu un copil. M a reinventat ca persoana. Ii multumesc.

    răspunde
  7. Daniel

    Anul acesta am fost plecat in Austria o saptamana la ski si din toti prietenii, un singur prieten mi-a fost aproape si s-a oferit sa vina la 2 zile la mine si sa verifice daca totul este inregula.Cand am ajuns acasa am constatat ca nu numai ca a verificat, ba chiar mi-a facut si curatenie (a sters praful si a dat cu aspiratorul) prin casa, deoarece, a zis el, se pusese praful, asta fara sa ceara niciodata nimic in schimb. Am fost placut impresionat, respect !

    răspunde
  8. Radu

    În momentul în care am rămas blocat cu mașina pe un drum judeţean, fiind frig și zăpadă afară, cel mai bun prieten m-a ajutat să ajung cu bine acasă :)

    răspunde
  9. Lazar Andreea
    Lazar Andreea

    Bine zis ca nu poti spune ca ai multi prieteni sincer nici nu cred că am un prieten ca sa spun ca ma bazez zi si noapte pe el :( poate tu esti mai norocos :) înafară de sotul meu toti sunt trecători…Asa că nu m-as supăra sa ii fac o surpriza :) ca de mult ma toacă ca vrea un aparat :)
    O zi frumoasa!

    răspunde
  10. Ioana Bita
    Ioana Bita

    Nu am primit ajutorul dar mi s-a oferit . La nunta prietenilor mei eram tot stresata si ei au observat (ulterior au flat ca aveam masina in service si ma costa o carca de bani). Au insistat sa tin banii care voiam sa ii dau la nunta si sa imi rezolv problemele pentru ca eu oricum am fost alaturi de ei si i-am ajutat destul. Evident ca am refuzat dar gestul si faptul ca s-au gandit la mine si nu la ei a contat cel mai mult.

    răspunde
  11. Raluca

    Acum cativa ani, fiind cu sotul in masina (el la volan) am avut un accident. Un „Gigi” a intrat in noi. Nici macar nu s-a stresat sa apese frâna. Mie imi este oricum fffff frica de masini ( cred ca si daca as sta in portbagaj, tot as fi stresata) . Dar sa revenim la prieteni: doar am dat un telefon si prietena mea , in 10 minute era la locul accidentului. Specific faptul ca era la servici cand am sunat-o. A lăsat tot si a venit si pentru ca deja eram speriată, m-a luat la ea in masina si m-a dus acasa apoi s-a dus la politie cu sotul meu. Asa prietena mai rar.

    răspunde
  12. Mihai

    Well, mai nesperat de atât. ..O poveste mai mult decât reala.
    În parc, la brancoveanu, mă apuca necesitățile fiziologice, cele periculoase. Periculoase RAU! În fuga, cu ultimele puteri, ajung la Mc’Donald, dau buzna la baie la băieței. Ocupat.
    Curgeau apele pe mine. Disperarea naște monștri, așa ca, trag un ochi afară și intru la doamne. Numai ca, nu mai apuc sa fac nimic, pt ca îl scap. Da, frate, l-am scăpat pe mine, în ultimul moment.
    Acum…eu, cacat pe mine, la propriu, în baie la doamne, la Mc’Donald. Nici nu era aglomerat.
    Pe cine sa sun? Cui sa îi spun așa ceva?
    Îmi iau inima în dinți, îmi sun nasul de cununie, îi explic și ăla începe sa rada fără sa se oprească.
    – Boss, nu mai rade ca bat astea la ușă.
    – Finule, mi-ai făcut ziua frumoasa, te-as ajuta, dar io sunt spre Brașov.
    I-Am închis telefonul pt ca deja era insuportabil. Râdeau toți aia cu care era în masina. Eu vorbisem pe speaker2, el fiind la volan.
    Și deodată am o revelație. Prietenul meu ungur, care sta la Alunisului, e destul de aproape.
    Îl sun și, slava sfinților, după ce rade și ăla de mine, îmi spune ca vine. Îmi aduce o punga, o pereche de chiloți și o pereche de blugi.
    O pereChe de blugi cu 2 nr mai mici. „Ăstia am crezut ca Îți vin”. Uita-ma pe mine mândru cum ies de la baie de la dame…cu niște blugi de crăpau pe mine, o punga de țoale murdare de rahat…
    Una peste alta, ungurul meu, era leșinat de ras în Mc, dar s-a ales cu o sticla de whisky.

    răspunde
  13. Eugen Nita
    Eugen Nita

    Cred ca prieteni adevarati sunt cei din copilarie. De cele mai multe ori viata ne desparte. Invervin multe cum ar fi scoala, facultatea, jobul sau de ce nu nevasta si copilul. Se intampla uneori totusi ca norocul sa te caute cand tu renunti sa mai incerci. Asa se face ca atunci cand jobul a ajuns sa ma consume psihic, cand efectiv imi era sila sa ma trezesc stiind ca tre sa ma duc la acelasi birou si sa am parte de aceleasi frustrari, un prieten din compilarie care mi-a fost si vecin de cartier mi-a oferit un job si nu oriunde, chiar in cladirea de vis-a-vis a jobului de atunci. Lumea e mica si pierenii adevarati fac cumva si se regasesc. In cazul meu, prietenul mi-a ajuns chiar sef :)

    răspunde
  14. Irina

    Cea mai buna prietena a mea este MAMA ! Ea m-a ajutat mereu si la bine si la greu fara sa ceara ceva in schimb. Ea imi da cele mai bune sfaturi,este ingerul meu pazitor. De aceea cu aceasta ocazie as vrea sa-i multumesc oferindu-i acest cadou pentru a imortaliza momentele atat timp cat mai este in viata . Cabral esti the best- Mama, te iubesc :) !

    răspunde
  15. vaduva adrian
    vaduva adrian

    Prietena mea cea mai buna, este sotia mea! Chiar ar merita un astfel de cadou ca mereu are grija de mine si băiețelul nostru.si ne suporta multe! Pentru mine este:sotie, mama si prietena asa ar trebuii sa fie orice familie ca viata sa treacă frumos! O zi buna tuturor!

    răspunde
  16. Adrian

    Pe mine sa nu ma iei in calcul.

    răspunde
  17. Marius

    Cand studenti fiind am ramas cu cativa magneti blocati in ureche ( de la handsfree-ul folosit pentru o copia la o restanta) si spitalul de urgenta din oras oferea ca solutie doar operatia, prietenul meu mi-a oferit masina sa pentru o merge intr-un oras alaturat, la 1 noaptea si a rezolva ,,problema” fara interventie chirurgicala, fiind un spital mai dotat acolo. :))

    răspunde
  18. Cristi Buțan
    Cristi Buțan

    Dupa o vara intreaga in care am stat despartiti, ea fiind in America cu Work and Travel, cand s-a intors in sfarsit am vrut sa plecam la Cheile Gradistei, locul nostru de suflet. Problema a fost ca fix atunci mi s-a stricat masina iar weekendul mult asteptat parea sa fie departe. Dar cel mai bun prieten al meu inca de prin clasa a 9a mi-a sarit in ajutor si mi-a imprumutat masina lui pentru weekendul ala fara ca macar sa ii cer. Ii raman dator si in ziua de azi pentru asta.

    răspunde
  19. Madalina

    Prietenul meu cel mai bun, tatal,fratele si tot ce mi-as putea dori vreodata de la un bărbat este viitorul meu soț! Acest cadou ar fi perfect pentru el, mai ales ca maine e ziua lui de nastere!

    răspunde
  20. Hidan Diana
    Hidan Diana

    Prietena mea a fost cea care a venit cu mine de la Cluj la Bucuresti, si-a luat liber de la serviciu doar pentru a sta langa mine in momentele in care iubitul meu de atunci ( actualul sot) era operat pe inima. Fara ea cred ca aveam si eu nevoie de anestezie in acele 8 ore crunte.

    răspunde
  21. Ruxandra

    Chiar zilele trecute am simtit pe pielea mea cum e sa realizezi ca ai doar cunostinte si aproape niciun prieten…de fapt asta e cel mai trist, ca atunci cand am căzut in butoiul cu melancolie din cauza unui eșec profesional, singura care a fost acolo sa ma ajute sa ma ridic din nou, a fost nimeni alta decat mama, care pt mine a fost, este si va fi cea mai buna prietena a mea. Întotdeauna a fost alaturi de mine atunci cand am avut nevoie, m-a susținut in absolut orice nebunie de-a mea, m-a facut sa inteleg cand greșeam si unde greșeam si m-a ajutat întotdeauna sa evoluez. Acum, cand am avut ultimul pocinog si am inceput sa o iau pe arătură, sa nu mai gandesc limpede dupa atatea ore in care am plâns aproape incontinuu, mama a stat cu mine in telefon si m-a ajutat sa imi revin. Iar a doua zi, cand m-am trezit de dimineata, mama era la usa…venise in Bucuresti cu primul tren care pleca noaptea din orașul meu natal. Probabil si-a dat seama ca trebuia sa fie aici cu mine, pentru ca eram intr-un stadiu mult prea grav, in care terapia prin telefon nu mai avea cum sa functioneze.
    In rest, „prietenii” mei au fost mult prea ocupati cu problemele lor ca sa ma ajute sa imi revin. Nu stiu care a fost gândirea lor, poate si-au imaginat ca o sa reusesc sa trec singura peste, pentru ca de-a lungul timpului am fost un fel de „fabrica de fericire” pentru toti ce din jurul meu. Habar nu am, dar intr-un fel chiar ma bucur ca s-au desfășurat astfel lucrurile, pt ca poate doar asa puteam sa realizez care imi sunt adevărații prieteni.

    răspunde
  22. Ruxi

    Chiar zilele trecute am simtit pe pielea mea cum e sa realizezi ca ai doar cunostinte si aproape niciun prieten…de fapt asta e cel mai trist, ca atunci cand am căzut in butoiul cu melancolie din cauza unui eșec profesional, singura care a fost acolo sa ma ajute sa ma ridic din nou, a fost nimeni alta decat mama, care pt mine a fost, este si va fi cea mai buna prietena a mea. Întotdeauna a fost alaturi de mine atunci cand am avut nevoie, m-a susținut in absolut orice nebunie de-a mea, m-a facut sa inteleg cand greșeam si unde greșeam si m-a ajutat întotdeauna sa evoluez. Acum, cand am avut ultimul pocinog si am inceput sa o iau pe arătură, sa nu mai gandesc limpede dupa atatea ore in care am plâns aproape incontinuu, mama a stat cu mine in telefon si m-a ajutat sa imi revin. Iar a doua zi, cand m-am trezit de dimineata, mama era la usa…venise in Bucuresti cu primul tren care pleca noaptea din orașul meu natal. Probabil si-a dat seama ca trebuia sa fie aici cu mine, pentru ca eram intr-un stadiu mult prea grav, in care terapia prin telefon nu mai avea cum sa functioneze.
    In rest, „prietenii” mei au fost mult prea ocupati cu problemele lor ca sa ma ajute sa imi revin. Nu stiu care a fost gândirea lor, poate si-au imaginat ca o sa reusesc sa trec singura peste, pentru ca de-a lungul timpului am fost un fel de „fabrica de fericire” pentru toti ce din jurul meu. Habar nu am, dar intr-un fel chiar ma bucur ca s-au desfășurat astfel lucrurile, pt ca poate doar asa puteam sa realizez care imi sunt adevărații prieteni. Așadar, mama este cea mai buna prietena a mea, pe care o iubesc nespus de mult…e foarte greu de exprimat in cuvinte ceea ce simt pt ea. Cred ca o sa închei foarte scurt, „Te iubesc, mami!!!”.

    răspunde
  23. Georgiana Somosca
    Georgiana Somosca

    Cel mai mare ajutor l-am primit când a murit bunica mea…singurul părinte care m-a vrut….nici nu vroiam sa ies din casa, prietena mea m-a sunat m-a întrebat ce fac și după mi-a închis telefonul. ma supărasem dar în 7 minute mi-a sunat soneria, m-a luat în brate și mi-a spus „sunt aici”. A fost cel mai liniștitor moment, câteva zile a stat numai lângă mine.

    răspunde
  24. Erika

    Eram la facultate si am întâlnit niște cunoștințe care erau din același oras cu mine. Întâmplator am rămas la un suc împreuna unde le-am povestit ca aveam probleme cu colegele de cămin. A doua zi, „cunoștințele” mele m-au sunat si m-au invitat sa dorm la ele (stăteau tot la cămin si erau 4 in camera). Aveam deja o saltea gonflabila pregătită, pe care am dormit in următoarele 4 luni. Nu trebuie sa mai precizez ca si acum (după 7 ani) suntem cele mai bune prietene si ne ajutam la nevoie!

    răspunde
  25. Aurelian

    Nu inteleg, faci reclama la Groupama ?

    răspunde
  26. Gabi

    Prietenul meu cel mai bun este Sorin.Este persoana care mi-a fost alături acum 8ani cand am trecut printr-un viol,el a fost alături de mine ,m-a dus la psiholog si aștepta cuminte pe hol pana se termina sedinta,a fost alături de mine Nopțile cand nu puteam adormi si ma trezeam plângând,chiar daca a doua zi el trebuia sa meargă la munca.Tot,Sorin mi-a fost alături acum 5ani cand am fost diagnosticata cu o boala incurabila,nu m-a lăsat nici un minut singura de frica sa nu comit eu vreo nebunie si mi-a promis ca vom găsi soluții in afara țării (nu a fost cazul ca dupa 3zile am primit un telefon de la clinica medicală si se incurcasera analizele),dar cele 3zile cat am crezut ca sunt pe moarte a fost sprijinul meu.Si mai sunt mii de motive pentru care il numesc prietenul meu.(E doar prieten,nu iubit).E prietenul meu cel mai bun de 12 ani

    răspunde
  27. Ciprian S.
    Ciprian S.

    Salut, cel mai bun prieten m-a ajutat sa imi iau un aparat foto, la un moment dat. Poate e timpul sa ii intorc favoarea… Multumesc!

    răspunde
  28. Ramona Melania
    Ramona Melania

    Prieten cel mai bun pentru mine nu este decat sotul meu. Nu trebuie decat sa ma gandesc intens la ceva anume si prietenul meu(sotul), gândește si el acelasi lucru si ma ajută. Comunicăm prin gânduri de multe ori si prin vorbe de fiecare dată. Ne completăm reciproc. Prieten mai bun nu pot găsi nicăieri.

    răspunde
  29. Miriam

    Am doi prieteni absolutamente minunati pentru care as face orice si care ar face orice pentru mine. Una din dovezile cele mai frumoase de prietenie a fost asta-vara, cand eu scriam pe pilot automat la lucrarea de licenta, ma incuiasem in casa cu cafele, tigari, energizante, pana cand au venit in toiul noptii amandoi la mine si m-au luat cu forta in oras ca sa imi mai aerisesc creierul si sa imi mai odihnesc mintea. A fost cea mai draguta si „meaningful” interventie! Si sunt atat de buni prieteni incat daca ar castiga aparatul foto amandoi, ar face cu randul cand sa il foloseasca fiecare :)

    răspunde
  30. andrei

    Prietenul meu cel mai bun este Costel. Ne stim de la gradinita. Am stata in aceeasi banca la generala, apoi in liceu la fel. Acum avem fiecare 28 de ani si suntem in tari diferite dar vorbim zilnic si ne spunem unul altuia toate secretele.

    O ocazie cand am primit ajutor de la el ? Hmmm….. Au fost multe, dar una care imi vine acum in minte a fost cand eu stat o luna de zile in spital (se intampla la liceu) si el venea la mine in fiecare zi pentru ca parintii mei lucrau si ei veneau cand puteau. El venea la mine zi de zi. Chiulea de la ore sa vina la mine. Faza tragi-comica a fost cand am revenit la scoala si diriginta la ora de diringintie facea statistica absentelor pentru fiecare. Si a ajuns in cele din urma si la banca mea si a prietenului meu.

    diriginta: Andrei de ce ai lipsit ?
    Eu: Am fost internat in spital dna diriginta. Uitati scutirea medicala.
    Diriginta: Am inteles Andrei. Urmatorull… Costel tu de ce ai lipsit ?
    Costel: Dna diriginta eu am fost la spital la Andrei zilnic sa vad daca e in regula.
    Toata clasa a inceput sa rada crezand ca este o gluma.
    Diriginta : Nu te cred! Ai chiulit mereu ultimele ore. Iti scad nota la purtare la 8 pentru absente.
    Atunci prietenul meu a inceput sa planga si cu lacrimile siroind pe fata mi-a zis:
    – Lasa Andrei sa imi scada nota dar bine ca esti tu sanatos.

    End.

    răspunde
  31. Florina

    Alex e prietenul meu cel mai bun de aproape 10 ani. Pana sa-l cunosc pe el am avut doar prieteni și amici. El e cel mai bun. Nu rade de mine când greșesc, nu spune altora secretele mele, mă susține și mă ajuta zi de zi. Împreună avem 2 fetițe frumoase și în curand o sa sosească și un băiețel. Amândurora ne place fotografia dar pentru ca eu sunt în concediu de maternitate de 4 ani s-a gândit sa mă ajute sa „ies”cumva din rutina și m-a înscris la un curs foto. Unul pe care voia sa îl facă el. Dar a ales sa merg eu și el sa stea cu copii acasă. Învață de la mine( ii povestesc de la curs)și din cărți și știe mai mult decât probabil ca o sa știu eu vreodata. Asta e doar un exemplu din multele în care s-a sacrificat pentru mine. E cel mai bun și mai blând om din lume!

    răspunde
  32. Marcela

    Prietenul „adevarat” la nevoie MA cunoaste :))
    Prietenii adevarati… E cea care te ajuta sa pui un ob atunci cand tu habar nu ai cum se face. E din tinerete, dar e true story. :))))

    răspunde
  33. Denis

    Nu stiu ce sa zic de prieteni…ideea e ca prietenii sunt singurele persoane pe care ti le poti alege. Dar de unde sa alegi, mai ales ca noi ca natie am fost invatati sa tragem cat de mult putem de la fiecare! Deci hai sa alegem… Bine inteles ca au fost multe ocazii in care am fost ajutat, dar am platit inapoi inzecit…si cam asta patim cu totii. Suntem ajutati si ajutam ca sa putem fii ajutati! Doar ca de multe ori nu se intoarce…prietenul meu va ramane pentru totdeauna mama! Si cred ca pentru toata lumea este la fel!

    răspunde
  34. Ioana

    NE pregateam sa mergem la munca in Austria,am plecat din Botosani,cu masina noastra personala,(o Toyota avensis verso)pe la Bistrita,s-a dus turbo suflanta,am tras repede intr-un fel de parcare, a unei cladiri in constructii,atunci a aparut,acest om,si zice sa nu mai pornim,ca se duce motorul de tot,ne-a oferit cazare,masa,ne-a dus la un service auto si am reconditionat,piesa,nu a vrut sa accepte nici o recompensa de la noi.Fara nici un interes,fara sa ne cunoasca,si fara sa aiba vreun scop ascuns,a facut bine.Cred ca acest on merita sa fie numit PRIETEN

    răspunde
  35. Amy

    Inainte de Revelion, m-am trezit cu o citatie de la tribunal, frumos in posta, acasa. Habar n-aveam despre ce era vorba, dar reusise sa-mi strice toata ziua, deoarece deslusisesm doar ca cineva m-a dat in judecata si vrea daune de la mine de 2700 lei. Disperata sa vad exact care-i treaba, m-am dus direct la tribunal cu plicul primit, evident pentru a ma lamuri cineva. M-am lovit de refuzul angajatilor si de nesimtirea care domneste in jurul angajatilor la stat si-am facut cale intoarsa acasa, fara sa elucidez misterul. Intr-un final mi-am adus aminte ca o buna prietena din copilarie terminase dreptul si chiar daca nu profesa, m-am gandit ca ma poate ajuta cu cateva informatii. Desi nu mai vorbisem cu ea de mai bine de jumatate de an si mi-era cam jena s-o sun direct cu o problema, mi-am facut curaj si-am pus mana pe telefon. Ea m-a ajutat, draguta ca intotdeauna, iar eu la final i-am multumit si mi-am cerut scuze ca n-am mai sunat-o, promitandu-i ca o sa ne vedem zilele urmatoare la o cafea. M-a uimit raspunsul ei, stii de ce? Pentru ca mi-a spus urmatoarele cuvinte „prietenia adevarata nu inseamna neaparat sa vorbesti in fiecare zi, ci sa te ajuti cand ai nevoie si sa te simti confortabil cand vorbesti cu cineva, chiar daca n-ai mai facut-o de ceva vreme!” :)

    răspunde
    • prefac mihaela
      prefac mihaela

      Pai eu ce sa zic …chiar am o prietena foarte bunaa …povestea este asa ..sotul ei si sotul meu au fost colegi la gradinita apoi la scoala ,apoi in viata de zi cu zi prieteni bun ..prin asta ma refer mai bagau cate un pumn unu altuia ,mai cate o cearta ,scandal tot cu unu altu ..au fost nedespartiti ..Sotul ei a cunoscut o pe prietena mea ,eu inca nu eram in peisaj :))) apoi au devenit toti 3 buni prieteni vreme de vreo 6 ani asa …plus .ca ei erau prieteni de vreo 18 inainte …deci e cv …Intr o zi aparui si eu in peisaj ..ne am cunoscut la un mag unde vindea ea .am simtit din prima ca e o fata buna la locul ei …dupa care in cunoscui si pe xul prietenul lor care mi a devenit sot …si asa ei acum sunt nasii nostri dar si cei mai buni prieteni …ai sotului meu de vreo 30 de ani ( respectiv cu sotul ei ) ai mei de vreo 8 …Draga Cabral sper ca ai putut intelege povestea …:)) numele lor sunt Cosmin si Oana Dragoiu

  36. AdinaC

    Prietena mea, omul care isi merita pe deplin titlul de sufletul meu pereche este Roxana. In 2009 am primit un telefon de la ai mei in care imi spuneau ca au gasit-o pe bunica mea…moarta. Noi ne mutaseram in Craiova fiindca tata fusese relocat cu serviciul si bunica ramasese in orasul meu natal, locuia singura. Dupa 3 zile in care nu a dat niciun semn, mama a decis ca va merge cu tata sa vada ce se intampla. Nu era nici vorba de vreo boala la ea, aparent. Era cea mai vioaie persoana. A fost cea mai zdruncinatoare, neagra perioada din viata mea si mai ales a mamei mele. Dar apoi a fost acolo Roxana. Ea m-a readus cu picioarele pe pamant, ea ma acoperea la ore cand adormeam pe banca fiindca nu puteam dormi noaptea din cauza a mii si mii de ganduri, ea m-a ascultat, mi-a dat sfaturi si servetele, dar a si stiut cand sa imi bage mintile in cap si sa imi spuna ca trebuie sa imi revin ca nu se mai putea sa continui in ritmul ala. Ea este omul care m-a invatat sa vad viata putin mai optimist. Si asta este doar unul dintre multe alte momente in care mi-a fost aproape. Anul asta se vor implini 8 ani de cand ne-am cunoscut. 8 ani de cand sunt sigura ca exista suflete pereche.

    răspunde
  37. Madalina

    Zi de toamna. Ne am gandit sa exploram zona de munte in care ne aflam. Viteaza de fel, asa cum sunt, am incercat sa urc pana in varful unei cascade. Merg pe margine frumos, un picior pe o stanca, unu pe alta…pana cand alunec in apa! Un crater avea cascada aceea, unul singur, unde apa venea cu viteza si se invartea! La cat de mare a fost socul in momentul acela, de la apa rece si viteza cu care am cazut, am incremenit, fara sa apuc sa strig pe cineva. Doar incercam sa ma tin de stancile alunecoase si sa ma ridic din apa care mi venea pana in dreptul gatului. Ei bine, cea care m a ajutat a fost o fata, nu unul dintre baietii de fata. La fel de speriata ca mine, statea pe marginea craterului, tinandu se cu o mana de crapaturile dintre roci si cu cealalta incercand sa ma scoata, cu riscul sa cada dupa mine. Am apreciat gestul ca in loc sa rada a sarit in ajutorul meu, luand in considerare ca ma cunoscuse in urma cu o luna. Am stiut de atunci ca e de pastrat.

    răspunde
  38. Paven Loredana
    Paven Loredana

    Suntem prietene de la grădiniță, suntem 3. Numim prietenie de viață. Pare ireală, dar e. Nu prea știm ce înseamnă ceartă, a fost una, in clasa a 5-a. Nu știm cum, dar ne-am certat. Ne-am împăcat după o săptămână am plâns toate 3. De atunci prietenia noastră nu știe ce înseamnă cearta. Nu trebuie să fim de acord mereu, dar ne înțelegem. Nu ne judecăm alegerile ci le completăm cu sfaturi. Dacă ar fi sa numesc un ajutor nesperat ar fi acela de a avea prieteni atunci când ai cea mai mare nevoie, in vreme de tristețe, dezamăgiri, probleme dar și bucurii.
    Prietenul e un ajutor nesperat, e acolo. Nu pleacă și vine când are nevoie de ceva.
    E acolo azi, mâine și toată viața.
    Oferă-i tot ce ai mai bun și ajutorul va veni mereu de la sine.

    O zi minunata!

    răspunde
  39. Stefan F.

    Prietenul meu cel mai bun este Nicusor sau Adi sau Iepuroiul sau cum imi vine sa ii zic atunci cand il vad. Am sa iti spun ce mi s-a intamplat de il consider un bff. Clasa a 9-a tocmai ce incepuse si obisnuiam ca dupa ore sa mai stam pe afara cat inca mai era cald. Ei bine, in una din zile am fost la Smiley Burger sa mancam ca ne era foame dupa ultima ora de sport. Am mancat, am ras si am plecat fiecare spre casa. Acum vine partea interesanta. Dupa cam 10 minute de la plecare am inceput sa am un sentiment cunoscut. Foarte cunoscut. Stiind despre ce e vorba, am mers cat am putut de repede (dar nu prea repede pentru a evita accidente) in asa zisul mall al orasului la vremea respectiva. Am mers pana la baie, am platit taxa si am intrat. Eram cel mai fericit baiat de pe planeta si cel mai usurat. Ma rog, asta pana cand am observat ca in cabina mea nu exista hartie… Uite asa am realizat de ce lumea spune a sta pe tron. Nu toate lucrurile sunt frumoase si placute, exista decizii importante de luat, stresul de a conduce o natiune si intotdeauna grija ca cineva poate sa iti ia locul. Ca un conducator adevarat am analizat toate optiunile. In final am decis sa ii dau mesaj lui Nicusor sa vina pana la mine sa ma ajute cu hartie (statea la 1 minut de asa zisul mall). Dupa o conversatie destul de lunga pe tema ‘iti bati joc de mine’, ‘nu vin ca glumesti’ si eventualul ‘nu pot sa cred ca esti sechestrat intr-un wc’ , Nicusor a ajuns si mi-a dat hartia alba pe care o consideram mai valoroasa ca orice bancnota de o aveam in buzunar. Asa am invatat ca prietenul adevarat la nevoie se cunoaste. Pe bune, chiar la propriu in cazul meu. Ulterior am auzit ca Smiley Burger s-a inchis din cauza ca aveau carne expirata. Mda. Asta este povestioara mea si el este Nicusor, cavalerul calare pe un munte de hartie igienica. Eroul meu.

    răspunde
  40. anaT

    Eu nu am prieteni….am amici, am cunostinte dar nu am prieteni. In schimb sotul meu este cel mai bun prieten al meu. Cu el ma sfatuiesc, el ma incurajeaza, ma iubeste neconditionat si este acolo oricand pentru mine. Ar fi un cadou minunat pentru el mai ales ca decand a venit fetita noastra nu prea i-am mai facut cadouri. Succes tuturor

    răspunde
  41. Alex

    Acum 5 ani am avut o problema financiara , o gaura de 500 RON care trebuia sa o acopar si era destul de greu pentru mine care nu aveam un job in perioada aia
    Un coleg de clasa al unui prieten a auzit de problema asta si a 2-a zi a venit la mine cu prietenul meu si mi-a dat 500 RON spunandu-mi ca nu ii mai vrea inapoi
    Am incercat sa ii dau banii dupa o perioada de timp dar el a refuzat si intr`o zi cand mergeam spre un pub sa bem o bere , cand traversam strada un idiot venea cu viteza spre noi eu m-am dat in spate si el nu a obervat ca vine ala si in ultima clipa l-am tras spre mine , in acel moment el mi-a spus : uite ai vazut de ce nu am vrut banii de la tine? universul a vrut ca noi sa ne cunoastem ca tu sa ma salvezi !
    De atunci suntem prieteni foarte buni si cand am nevoie de un sfat apelez la el , cu toate ca e mai mic ca mine cu 2 ani are tot timpul un sfat bun pentru mine !
    Multumesc Antonio Andrei !

    răspunde
  42. Andy Istrate

    Alex este prietenul meu cel mai bun.Ne cunoaștem de vreo 4 ani și încă continuam sa fim prieteni.Noi ne-am cunoscut intr-un parc când mergeam cu un prieten la karting… pe atunci mi se părea ca e un ciudat deoarece la orice spunea avea un tic moștenit din familie.
    Fiindcă vine ziua lui, ar fi superb sa primească acest aparat foto.

    răspunde
  43. Andrei

    Prietenul meu cel mai bun este Razvan! Suntem foarte buni prieteni din clasa a-3-a si pana in prezent! Acum noi fiind in clasa a-12-a. Ideea e ca prietenul meu Razvan e pasionat de fotografii. In fiecare locație unde mergem își ia aparatul/telefonul pentru a face poza. Ideea e ca el si-ar dori un aparat foto mai bun, pentru a face poze mult mai artistice. El vrea sa devină fotograf! Mi-aș dori sa câștige acest aparat pentru a-și îndeplini visul!

    răspunde
  44. Mihai

    Prietenul meu cel mai bun este tatal meu. In ultimii aproape 30 de ani chit ca nu a fost fizic langa mine, datorita locului de munca ce l-a plimbat prin toata lumea, a facut tot ce a putut sa simt ca e langa mine si pentru mine de fiecare data chit aveam sau nu nevoie. Si e omul fara de care poate nu imi reveneam in urma tratamentului de chimioterapie si omul fara ajutorul caruia nu puteam trece prin acest tratament! Si desi din punct de vedere fizic nu e cel mai sanatos om din lume stiu ca e mai de neclintit decat maretia tuturor celor 8848 de metri ai Everestului!!! Si nici macar nu conteaza daca primeste sau nu cadoul asta, tot ce conteaza e sa stie ca ii multumesc pentru tot ce a facut si face pentru mine si ca il iubesc!!!

    răspunde
  45. Costin

    Am un prieten, il cheama Jan si e belgian. S-a stabilit in Vama Veche acum vreo 4-5 ani si nu a mai plecat de acolo. Iarna pazeste unul dintre hoteluri iar vara munceste la acelasi hotel ca om bun la toate si fotograf de ocazie. Jan este un om de nota 20, mereu zambitor si optimist. Vara trecuta i s-a stricat aparatul, un Sony, are ceva obiective dar ii trebuie body-ul. Lui i l-as face cadou pe cel de la tine si m-ar face tare fericit sa-l ajut.

    răspunde
  46. Alex

    No, cel mai bun prieten al meu e Mucea. 2.05 înălțime, 125 kg, dar cald ca un covrig mâncat în studenție. Are o păcătoasă de sinuzită de prin cretacic și astfel, la fiecare 3 minute auzi un frrrrr! suflat din plămânii unui animal care a facut câțiva ani arte marțiale, de se ridica fustele femeilor pe strada mai ceva ca în imaginile cu Marylin. Mucea ma baga mereu in belele, niciodata mici desigur, si niciodată intenționat, însă mereu ies teafăr, îmi las in orice clipa viață in mainile lui uriașe cu increderea unui copil care se arunca in bratele părinților. In urma cu vreo 3 ani, o toamna tarzie, 3 dimineața, eu si Mucea pe stradă cautam un taxi pe la Dristor. Amețiți bine de tot, ne oprim sa luam țigări de la o bomba; vad statie de taximetristi, o iau inainte. Pe trotuar, 3 burtoși terorizau o puștoaică pe stilul clasic, luase un taxi pirat… ea plangea, ma rog, suficient cat sa-ti pierzi mintile de furie. Intru între ei, întreb printre dinti care este problema, cu pumnii stransi dar tragand de timp pana ma ajungea din urma si Mucea. Trec niste secunde ca orele, aud un mers greoi in spate si un frrrr! linistiror. Mă dezlănțui într-o retorică de înjurături si amenințări oltenești de 3 cuvinte pe secundă așteptand inevitabilul, ăștia ma priveau tâmpiți. Sosește un echipaj de poliție providențial, ma uit in spate ca sa-l atentionez pe Mucea sa nu sara la bataie, dar Mucea lipsă. În locul lui, un chewbacca, tot taximetrist dupa moaca. Am înlemnit. Soseste politia, se rezolva problema, eu nu stiam cum sa scap, as fi luat un taxi ca sa dispar mai repede de acolo dar na…:)) Astia erau haita ca lupii in jurul meu si al fetei, unde e Mucea? Iese si prietenul meu de la shaormarie, vesel si cu chef de caterincă, trece pe langa mine si se arunca intr-un taxi cu un frrr! relaxant… Ma rog, nu o mai lungesc, totul s-a terminat cu bine, fata a devenit iubita mea, am avut o poveste de dragoste superba timp de un an pana cand Mucea i-a dat foc la par de ziua ei dar na, e Mucea al meu! :))

    răspunde
  47. Alin Albu

    Anul trecut, prin aprilie, am fost cu un prieten, Costi, la Torino sa vedem un meci de-al lui Juve din Champions League. Meciul era marti seara, iar noi aveam avionul de intoarcere acasa miercuri dimineata la prima ora, dar din Bergamo. Asa ca singura noastra posibilitate sa fim la Bergamo a doua zi dupa meci, dimineata la 7, era un autocar care pleca din Torino la 2 noaptea, pentru ca acolo trenurile nu circula noaptea dupa 10-11. Inainte de meci ne-am intalnit la o bere cu un moldovean, Laurentiu, si el juventin, roman stabilit in Torino de vreo 10 ani, pe care il stiam doar de pe facebook, de pe grupul fan clubului Juve din Romania. Toate bune si frumoase, mergem toti la meci, apoi dupa meci, dupa ora 11 ,mergem iar la un suc si ne intindem la taclale pana pe la 1 noaptea. Laurentiu se ofera sa ne lase cu masina la autogara de unde trebuia sa luam autocarul spre Bergamo, si pana ajungem se face vreo 1 jumate. Ne luam la revedere, Laurentiu ne spune ca se facuse deja foarte tarziu pentru ca urma sa se trezeasca la 6 dimineata, el lucrand in constructii, schimbam numere de telefon, el pleaca spre casa iar noi ramanem sa asteptam autocarul care trebuia sa soseasca. La peronul nostru, deja se stransesera mai multi oameni, si intr-un final, pe la 2 fara 10 vine si autocarul. Stam la rand sa urcam, dar cand ne vine randul sa urcam, soferul ne intreaba daca avem rezervare, noi habar nu aveam ca ne trebuie asa ceva, si aflam ca toate locurile fusesera rezervate, si ca ii pare rau dar nu ia persoane in plus. Degeaba ne rugam noi disperati de el, omul avea dreptate pt ca isi risca jobul, sau macar o amenda. Atunci imi vine in minte o idee, si ii zic lui Costi: „Hai sa il sunam pe Laurentiu! Alltceva nu stiu ce putem face!?” . El imi spune „Suna-l tu ca mie mi-e rusine!” :)). Las la o parte rusinea si imi incerc norocul, il sun. „Nici nu o mai raspunde” imi spun in sinea mea…dar, minune: „Alo, Laurentiu, uite asa asa, autocarul s-a dus, nu stim ce sa ne facem, pierdem avionul, avem rugamintea sa ne duci si pe noi, stim ca e 2 noaptea si in 4 ore trebuie sa te duci la serviciu… nu e nici o suparare daca ne refuzi, intelegem, dar am zis sa incercam…”. Si ce credeti ca ne raspunde un om care ne cunoscuse cu cateva ore in urma, care avea 5 copii, si care urma sa se trezeasca peste 4 ore sa mearga la munca in constructii? „Lasati-mi 10 min sa ma imbrac.” Fara sa se gandeasca, fara sa clipeasca, omul se bagase deja in pat, dar nu adormise, si urma sa vina sa ne ia cu masina si sa mearga 150 km pana la Bergamo, apoi inca 150 km inapoi. Nu imi venea sa cred ca mai exista astfel de oameni…Si uite asa am reusit sa prindem si avionul si sa ne intoarcem acasa, si in plus am mai castigat si un prieten…

    răspunde
  48. Alexandra

    Prietena mea e cea care a lasat totul in momentul in care am avut nevoie de ea. Prietena mea e cea cu care desi ma vad din an in paste, e mereu ca in ultima zi in care ne-am vazut.

    răspunde
  49. Anna_S

    Nu pot spune ca am un prieten din asta de care zici tu :-) Dar cel mai bun prieten il gasesc in sora mea mai mare, care practic m-a crescut. Deoarece eu m-am stabilit in Cehia, momentele pe care le petrecem impreuna sunt putine, dar le traim cu intensitate maxima. Tinem legatura zilnic prin telefon si internet. In cele mai grele momente stiu ca este acolo, pot sa ma destiunui si stiu ca cineva ma intelege si este acolo pentru mine. Cand nu ne vedem jumatate de an, la reintalnire recuperam. Stam si vorbim, si ne destainuim pana dimineata. Sora mea a fost mereu „acolo” cand aveam nevoie si sunt sigura ca v-a fi in continuare. Face cat un MILION de prieteni si ii multumesc pentru iubirea ce mi-o poarta inca de pe vremea in care eram in scutece :-)

    răspunde
  50. Batca Daniela
    Batca Daniela

    Prietena mea,mi a fost alaturi nu doar o singura data ci de fiecare data cand am avut nevoie de ea(si crede-ma ca au fost multe…).O singura ocazie o sa ti-o spun Cabral: Am sunat-o la 6 dimineata pentru ca aveam nevoie de cineva si ea chiar mi-a raspuns si m-a ajutat.Ea chiar este mai mult decat o prietena o numesc sora mea Valerica

    răspunde
  51. Marian

    Prieteni sunt toți pana in momentul in care le cer ajutorul, căci doar atunci se pot deosebi cei care într-adevăr sunt de nădejde.
    Despre mine si prietenul meu :
    Omul meu Sandu este ăla care îmi zice ” ba gata e de ajuns ești ranga” dar o spune in sensul bun oarecum ” las-o mai moale ca te face praf ”
    E genul de om care întâi asculta si după trage concluzii
    Bărbat adevărat si compatriot pana in măduva oaselor
    Omul pe care i-l pot suna oricând pentru orice ( cu excepția momentului in care face sex ) căci el e Sandu Rupetot
    Sandu ” vin acum ”
    Sandu după 2 ore ” da ma acum plec din Dristor si ajung in 10 min ”
    Sandu după încă o ora ” gata ma ajung acum ”
    Tovarășul Sandu care face trei ore din Dristor pana in 23 ” hoooo ba ce te grabeai undeva ”
    Ca Sandu mai rar găsești dar nu-i bai ca nu trebuie sa cauți mult deoarece In fiecare din oamenii pe care ii consideri prieteni poți descoperi unul care sa nu te dezamăgească cand ai nevoie de el.
    Ideea este ca prietenii sunt construiți sa te rupă, sa te corupă dar in final tot ei te si educa

    răspunde
  52. Stefania

    Pot spune ca am primit de multe ori ajutor nespreat, in multe situatii limita prieteni adevarati au sarit fara a cere nimic in schimb…
    Chiar de curand, cu vreo 3-4 luni in urma, aflandu-ma intr-un moment dificil, pot spune „la marginea prapastiei”, un simplu „ce-i cu tine, esti bine ? ” venit pe mail de la acel prieten deosebt, m-a facut sa aleg sa continui pe cararea vietii …. si bine a facut! Multumesc din… sufletel!
    Adevar graiesti cand spui ca prieteni adevarati iti sunt 3 chiori.. as mai adauga si-un mutulica.
    Iar unul dintre ei, o prietena foarte draga, care efectiv mi-a colorat viata de cand o cunosc, mi-a marturisit zilele trecute ca isi doreste ca, in vacanta de vara, sa se angajeze (la 17 ani) ca sa-si poata lua un aparat foto. Ii place mult sa fotografieze si poate sa ajunga sa si castige ceva din asta.
    M-am tot gandit cum pot face sa o ajut si iata ca a picat la tanc postul tau, Cabral….
    in plus, pentru mine ar fi sansa de a-i oferi acel „ajutor nesperat”…

    răspunde
  53. Catalin

    O duminica – ora 22.00, iesire din Iasi, spre Bacau, picat ambreiaj din senin si ramas cu masina in drum cu o bucata nevasta insarcinata si cu fiica-mea care nu intelegea ce se intampla(4 ani).
    Un singur telefon a fost de ajuns ca el(Cristi) sa vina de la Bacau cu o masina puternica(a lui) sa ma tracteze pana la Bacau. Eu am mers in liniste si siguranta tractat si restul pasagerilor mei au calatorit si au animat masina lui Cristi. Si nu este singura poveste…

    răspunde
  54. Mihai_M

    In decursul ultimilor ani am inceput sa-mi revizuiesc lista prietenilor cei mai buni.
    Acum cativa ani nici nu imi imaginam ca aceasta se poate schimba … !!! Cum, nu voi avea aceeasi 2 prieteni foarte buni pe care ii aveam la varsta de 15 ani! Imposibil…!
    Viata mi-a demonstrat contrariul, aratandu-mi ca oamenii se mai schimba si cu timpul apar alte prioritati si poate tu nu mai esti printre ele nici atunci cand ai nevoie si te gandesti ca ai unul sau doi prieteni foarte buni pe care te poti baza…
    Revizuind lista am descoperit ca de fapt am un nou prieten foarte bun, care sper sa raman asa pentru totdeauna. Ma gandesc ca fiind o prietenie dezvoltata la o varsta matura e poate mai solida decat altele.
    Si am realizat acest lucru analizand si prin ceea ce ai spus tu in randurile de mai sus: „Iti dai seama cati prieteni ai atunci cand dai de belea.”
    Nu are rost sa dau un exemplu concret pentru ca sunt destule, dar ceea ce imi confirma aceasta prietenie este intrebarea pe care mi-o adreseaza o data pe saptamana fara sa fie intr-un context care sa o ceara: „Pot sa te ajut cu ceva? Sa ma suni chiar daca e noapte, nu conteaza, te ajut oricand, cu orice.” Sper sa nu am nevoie prea curand sa il trezesc in miezul noptii, dar daca voi avea nevoie stiu ca el este acolo si ma poate ajuta.
    Acum sunt sigur ca el este cel care merita acest aparat foto. Cum el imi adreseaza constant si neconditionat aceasta intrebare care ma face sa fiu sigur ca exista cineva pe care ma pot baza, tot neconditionat as vrea sa castig acest concurs ca sa ii pot oferi acest minunat cadou. Intamplarea face ca prietenul meu sa fie si foarte pasionat de fotografie si cred ca acest premiu l-ar ajuta sa duca pasiunea la alt nivel.
    Chiar daca nu va castiga prietenul meu, vreau sa te felicit Cabral pentru initiativa.
    Multumesc!

    răspunde
  55. Alex D.

    Nu conteaza cat de mult de ajuta cineva, conteaza cum si cand. Ca exemplu clar de prietenie o pot da pe viitoarea mea sotie, care m.a ajutat de fiecare data cand am avut nevoie cu cate putin. Dar acel putin a contat mereu. Ma ajuta sa fiu calm, sa analizez situatile cum trebuie. Exemplu clar poate sa fie atunci cand am avut o perioada nefasta la munca, draga mea iubita/prietena mi.a zambit, mi.a spus ca ma iubeste si cumva, totul a fost ok. Cu ea, totul este OK!

    răspunde
  56. Alina

    Eu am cele mai bune 2 prietene, gemene, carora le voi multumi neincetat pentru tot ceea ce au facut pentru mine. Suntem prietene inca din copilarie, de peste 15 ani, suntem ca surorile. Nu voi ezita sa le ajut niciodata, asa cum si ele fac acelasi lucru.

    răspunde
  57. Gogu

    Bre, matale aici vrei sa spun cand am primit ajutor nesperat de la un prieten? Pai daca e prieten care intra pe deplin in definita cuvantului, atunci nu cred ca e chiar nesperat ajutorul. Mai ales cand e vorba de belea. Acu ca sa-ti raspund si la treaba asta, normal, are legatura cu viata de cuplu, cand eram aproape despartiti si eu nu ca eram cu moralul la pamant, dar trecuse de panza freatica mai mai sa dau de petrol la cat s-a dus moralu-n jos. Si el, fiind un prieten de treaba, ma vizita relativ des (la 2-3 zile ne vedeam) sa mai stam de povesti, sa mai bem o bere, sa mananca si gura noastra niste carnica (vorba aia, ori suntem prieteni ori nu mai suntem). Treaba e, ca suportul lui moral atunci a fost foarte bun, si poate ca m-a ajutat destul de mult cat sa-mi salvez relatia (care inca tine). Ah, si pe el il cheama Dragos dar noi ca prietenii ne strigam oite, cu C.

    răspunde
  58. pop lucretia mariana
    pop lucretia mariana

    mi-as dorii ca fiica mea Andreea sa il primeasca ca sa poata sa isi faca poze pe unde o duc si sa le revada cand sta in casa neputind sa se bucure de frumusetiile vieti fiind in scaun cu rotile ,ea e prietena mea ,fiica mea si confidenta mea,sufletul si aerul meu care respir, stand numai amandoua impreuna ,nu am avut asa ceva niciodata si nu am primit asa ceva ……cu ea ma bucur ,cu ea trecem prin greu si nu ne lasam asta e viata noastra.

    răspunde
  59. Alina

    Ma poti ajuta sa corectez comentariul meu de mai devreme, am scris niciodata in loc de intotdeauna? Multumesc anticipat.

    răspunde
  60. catalin

    Prietenii adevarati sunt cei cu care am crescut si care ne-au ramas alaturi inca din copilarie.
    La finele lui 2015, am facut pasul sa trec de la apartament la casa, dar calculele initiale s-au dus repede catre prapastie si am ajuns in situatia in care nu mai puteam sa termin renvoarea si mutarea propruzisa. Aici a intervenit Razvan, care a preferat sa nu isi achite 1 an la creditul de casa care il avea (stransese niste bani sa scada perioada ratei) si ne-a ajutat sa terminam mutarea, ajutor care a venit efectiv necerut, stia ca am probleme si a ajutat…..lucru pe care l-am apreciat maxim.
    Asa ca ar fi un gest frumos sa ii pot multumi cu un cadou foto, mai ales ca este pasionat maxim :)
    O zi faina in continuare.

    răspunde
  61. lotusull

    „Îți dai seama câți prieteni ai atunci când dai de belea” și când dai de bine :) În viziunea mea, prietenul adevărat este cel care nu doar că-ți stă alături în momente dificile, dar este capabil să se bucure de bucuria ta – chiar dacă n-o înțelege sau chiar dacă are o altă definiție a bucuriei. Și asta, onest, fără invidii poleite prost.
    Am primit ajutor nesperat într-un moment al vieții mele din care n-am crezut că voi mai scăpa fără vreun service serios :) ( tocmai divorțasem, mi se prăbușise tot universul și de parcă n-ar fi fost destul, mi-am mai dat și singură un brânci :P ) A fost ajutor necondiționat. Pentru că știu că nu-i plac chestiile exagerat declarative, am să mă abțin în a-l ridica în slăvi. Sper doar să existe un moment în care să-i pot întoarce tot binele ce mi l-a făcut. Știu că-i place să facă fotografii. M-aș bucura ca darul tău să ajungă la el. S-ar bucura ca un copil :) ( caz de intră pe aici pe la tine sunt sigură că va știi că despre el vorbesc)
    După numărul comentariilor, mă bucur să aflu că cititorii tăi au oameni-de-nădejde=prieteni, alături :)

    răspunde
  62. Florin

    He he! Am un prieten: Alexandru Baltag. Cand m-am mutat m-a ajutat sa montez mobila de la Ikea la ora 1 dimineața:)))). Alta data m-a ” pescuit ” de la Moara Vlasie. Rămăsesem cu bicicleta în pana. Dar cel mai tare gest de prietenie a fost când am mers împreună în vacanta(cu fetita mea de 9 luni). Schimbatul scutecelor nu îl vom uita curând:))))). Și faptul ca am mâncat zeci de paninii:)))))).

    răspunde
  63. Handaric Tudor
    Handaric Tudor

    Se-ntâmpla în 2015, intr-o zi de mai. Cât de cât romantic. Fiind disperat după muzică, căutam pe siteuri o pereche de căşti bune şi ieftine în acelaşi timp. Şi eu ca tot românul. Ehh… revenind la subiect, m-a sunat un prieten (în adevaratul sens al cuvântului) şi mi-a spus scurt şi la obiect că are o pereche de căşti profesionale pentru mine. Asta-nseamnă să ai prieteni, să fii ajutat fără să laşi senzația că ai avea nevoie. În rest doamne-ajută, man.

    răspunde
  64. Diaconeasa Constantin Dan
    Diaconeasa Constantin Dan

    Sunt un om care ajută și nu se așteaptă să fie ajutat. Atunci când am o problemă, încerc s-o rezolv pe cont propriu, pentru că am învățat că trebuie să te bazezi pe tine însuți în orice situatie. În cazul în care am nevoie de ceva foarte important, apelez la familie, singura care te ajută indiferent de situație. Am avut câteva surprize cu așa-zișii prieteni și am fost surprins de ajutorul primit de la persoane care nu-mi erau nici măcar amici. Poate încă nu am dat până la ora asta de un prieten foarte bun, dar dacă nu am cui să-i ofer prietenia, mai bine relațiile să devină familiale.

    răspunde
  65. Madalina

    Prietenia noastra tine de prin 2005. Am fost colegi de banca. Liceu de arte, adolescenti, artisti in toata regula.
    Terminasem sectia de arte plastice si fiecare a luat-o pe drumul lui. El la Universitatea de Arte – grafica, eu la Litere – jurnalism ca deh’, voiam o schimbare, ma visam femeie de cariera, visam sa lucrez la un birou de la etajul al 20-lea, sa am intalniri fancy, de astea.

    Am continuat sa ramanem prieteni, dar n-am impartit salata beouf la Revelioane, n-am plans unul pe umarul celuilalt cand treceam prin ale vietii drame si nici nu ne-am sufocat cu vizitele.
    Doar acolo, unul pentru celalalt atunci cand ni se facea dor si cand viata ne mai punea la pamant.
    O incurajare, un bagat de picioare ca prea ni le luam noi, o sticla de vin, si la final, iesirea: „bai, eu cred ca noi ne-am pregatit multe lectii de invatat in viata asta de traim atatea.”
    Eu am ajuns acolo unde mi-am dorit, respectiv corporatie, birou fancy, diversitate, bla bla.
    El artist – graphic designer, indragostit de fotografie si de tot ce e frumos.
    Imi povestea cum lucreaza, cum isi organizeaza singur timpul, cum face cu pasiune tot ce face, cum poate sa lucreze 20 de ore fara sa simta oboseala.
    Eu ii povesteam despre inchisoarea in care ma aflam, despre cum numar orele pana sa plec acasa, despre cum m-am schimbat si imi doresc sa fac cu pasiune ceva care chiar sa-mi placa si chiar sa-mi aduca o dezvoltare personala.
    Mi-a tot repetat niste ani la rand ca ar trebui sa ma reintorc la pasiunile mele, sa-mi fac o meserie din ele si sa ma bucur de viata fara sa ma las acoperita de social.
    Si ca sa nu ramana doar la stadiul de sfaturi, s-a oferit sa ma invete cam tot ce stie el, sa imi fie mentor si sa ies din ceva ce nu mai faceam de mult cu drag.

    Asa ca am prins aripi, urmeaza sa ma transfer pe un program part-time de la jobul meu de birou, urmand ca in viitor sa renunt de tot, iar in restul zilei sa invat alaturi de un vechi partener de viata ceva nou care chiar ma entuziasmeaza si ma face sa simt ca pot face ceva cu pasiune, cu drag, pentru mine si…altii.

    Cam cati oameni sunt dispusi in ziua de astazi sa impartaseasca din experienta lor si sa ofere timp cu drag pentru a-i invata pe altii?
    Eu cred ca multi, pentru ca deja sunt ceva povesti de viata impartasite pe pagina ta, Cabral.
    Iar daca nu e asa, atunci noi cei care citim si rezonam, facem parte din cei putini si radicali, iar asta e minunat. :)

    răspunde
  66. cristiana

    Sotul meu…prietenul meu…situatii limita…bebe bolnav…alte mici sau mari probleme..le depasesc numai si numai cu ajutorul lui…:)

    răspunde
  67. Adriana

    Elena imi era doar amica, eram colege de facultate, ne respectam, ne imprumutam cursurile la care nu puteam ajunge, nu faceam misto una de scrisul alteia, ne intelegeam prescurtarile in engleza, eu ii admiram bunul simt si modestia, frumusetea, eleganta cu care accepta si lucruri care nu-i erau pe plac de la o colega etc. Spre sfarsitul anului 3 de facultate, am ramas si fara gazda si fara „prieteni”, la belea plecasera cu totii. Imi spuneam ca nu-i nimic dar toata vara am suferit ca un caine fiindca nu stiam unde o sa stau in ultimul an de facultate care trebuia sa fie cel mai linistit ca sa ma pot ocupa de licente.Ma tot afundam in ganduri care de care mai negre, ai mei vandusera apartamentul in care ne-am petrecut copilaria si ma trezeam in fiecare dimineata cu o durere ascutita in dreptul stomacului si cu un nod in gat, de neinghitit. Incercasem toate variantele ca sa gasesc ceva convenabil de locuit cu chirie in Sibiu dar fie nu-mi permiteam, fie varianta de-a sta in vreun camin de liceu cu 4-5 fete in camera nu-mi suradea, fie nu stiam cum sa fac sa obtin loc in caminele de studenti desi aveam bursa. Elena era din Campina, eu eram din Valcea si faceam facultatea la Sibiu. In ziua in care-a inceput cu adevarat prietenia noastra, m-a sunat sa ma intrebe daca nu vreau sa stau cu o prietena de-a ei, intr-un apartament cu 3 camere, fiecare cu camera ei! La o chirie mica! La un bloc distanta de blocul in care statea ea! Doamneeee, am plans de bucurie! Pai noi acasa eram 7 oameni in apartament cu 3 camere, nu avusesem niciodata putin spatiu sa invat nestingherita. Si sa stau langa ea, sa mergem impreuna la cursuri, sa facem impreuna traduceri, pretul chiriei foarte mic, era ceva de vis! Dar cel mai frumos a fost faptul ca ea, cumva, a facut rost de un numar de telefon mobil pe care sa ma sune pe vremurile acelea, fix n-aveam si mobil am avut de-abia peste 3 ani, cand mi-am permis. A fost magie. Au trecut 14 ani de-atunci, ea a plecat in Spania la viitorul sot, eu m-am intors iar in Sibiu si in acesti 14 ani ne-am vazut o data cu ocazia nuntii ei unde i-am fost domnisoara de onoare, acum 8 ani, inca o data cu ocazia nasterii fetitei mele, acum aproape 4 ani si inca o data cand a venit ea in Sibiu si m-a vizitat si pe mine sa-mi spuna ca e insarcinata. In toti acesti ani cred ca n-a fost clipa sa nu vorbim, ne-am stiut toate visele, toate sperantele, toate incercarile si caderile. Am mers cu ea, prin intermediul fotografiilor pe care mi le-a trimis, in Anglia, in Italia, in Irlanda, in toata Spania, pe insule minunate si insorite iar ea m-a vazut, tot asa, crescand, plimbandu-ma pe meleaguri romanesti, citind aceleasi carti ca si ea, mi-a vazut fetita crescand. Acum ii vad si eu printisorul cum creste de la luna la luna. Nu conteaza ca ne vedem atat de rar, importanta este increderea pe care o simtim si sentimentul acela de nedefinit ca nu vei fi lasat la greu, ca nu vei fi judecat si ca nu are de ce sa-ti fie teama fiindca esti acceptat asa cum esti.

    răspunde
  68. Dumitrache Bogdan
    Dumitrache Bogdan

    Se facea ca era Sambata 19 iulie prin 2014. Pe dupa amiaza, asa… Eram cu cutiuta mea de chibrituri (a se citi Citroen C2) + iubita vietii mele coborata dintre stele, pe undeva pe langa Hateg venind dinspre Simeria. Beculetul indicatorului de carburant lumina mai puternic decat faţa unei mame cand isi tine in brate pentru prima data copilul. Intre fesierii mei simteam o „constrangere” iar gatul meu arata mai frumos aranjat decat nodul unei cravate executat perfect. In ultimii 50+Km nu gasisem nicio benzinarie pana cand, coborand de pe DN66 am vazut asta: https://goo.gl/maps/u5Y2ZQRGyuR2
    Acum e momentul acela in care iti imaginezi artificiile de revelion, punctul culminant al unei nopti fierbinti, primii pasi in apa marii .. etc. Ai prins ideea. Da-i si inghesuie aproape 40L de licoare magica pentru motor. Nu incapea mai mult, ca as fi bagat. Dupa ce ne tragem sufletul, facem stanga in intersectie dorind a merge catre Petrosani – Obarsa Lotrului astfel incat sa reusim a parcurge si Transalpina pana la Sibiu. Ei bine, noi voiam, insa se pare ca pompa de benzina, din cauza super-excitatiei ca a primt balaceala mult asteptata, cred ca a facut ceva infarct de bucurie, pentru ca la vreo 800m de benzinarie a crapat. Incepi si da telefoane in stanga, dreapta pentru ca era panica maxima. In urmatoarea zi (duminica), la 10:30 trebuia sa fim in aeroport in Bucuresti cu directia UK, unde „nefasta” avea un meeting important (zice ea :) ). Oarecum eu eram fericit, ca nu-mi place sa merg cu avionul. Problema era ca, cine dracului sa aiba pompa de benzina pentru cotetu asta, sambata, aproape „in the middle of nowhere”? Ca-s si multe rau pe strada. Ii dau telefon mecanicului, si il intreb daca nu cumva are drum inspre Hateg… din Bucuresti. :) Bineinteles, ca prima lui intrebare a fost: „Ce dracu` ai mai facut?”. In fine…

    Se facusera orele 16 iar noi eram nemancati, si zgribultiti pe marginea drumului fix aici: https://goo.gl/maps/s9wNh8guB5w. Ei bine, bietu` meu mecanic s-a suit in masina si a pornit inspre noi cu un ETA de vreo 5 ore, daca n-ar fi luat-o pe valea Jiului. Am stat acolo aproape de intersectie peste 4 ore. Am incercat sa opresc masini mai mari care ar fi mers inspre Petrosani, astfel incat sa venim cumva in intampinarea lui, dar in RO, asa ceva? Niciodata… Vazand ca n-am „noroc”, am atipit putin. O bataie timida in geam ma trezeste, putin speriat si buimac. Un tip cu moaca mai adormita decat a mea, imi face semn sa las geamul in jos. Cum bateria mea era cam „pa” de la incercarile si testele facute, am deschis direct usa. Nu mica mi-a fost mirarea sa aud: „- Vad ca stati aici de mult timp. Ati patit ceva?”. Ii explic omului pe care il vedeam prima data in viata mea, ce si cum am patit. Ne zice: „- Asteptati 5 minute ca ma intorc imediat”. Eu in gandul meu: „- Nu ca as avea unde sau cum sa plec”. Si vine OMUL asta, cu un Ics 5, montez carligul de tractare si ne duce la el acasa in „Santamaria Orlea” la vreo 2Km de locul unde intepenisem. Ne-a dat de mancare, si a stat cu noi pana pe la 2 noaptea cand a reusit mecaniul meu sa ajunga. Din nefericire, niciuna din pompele pe care le-a gasit prin garaj nu se potrivea la mine, insa am reusit sa prindem avionul in Duminica aceea intorcandu-ne cu el acasa. Masina a ramas in Santamaria Orlea unde OMUL care ne-a scos de acolo, s-a ocupat sa ne-o repare pana ne-am intors in tara. Surpriza? Reparata fara niciun ban! Acum, la aproape 2 ani de la aventura cu pricina, stau sa ma gandesc, ca prietenia se poate naste din orice. Acum ne vizitam, vorbim din cand in cand si ne tinem la curent cu noutatile.. cred ca se poate numi o prietenie total neconditionata. Acelasi lucru il pot spune si despre mecanicul meu care si-a stricat Sambata, a parcurs 850 km (dus-intors) totul fara sa-mi ceara vreun banut. Daca merita vreunul din ei camera? Cu siguranta da… la fel cum merita fiecare fiinta de pe planeta asta care reprezinta un prieten. Fie el cuvantator sau nu.

    răspunde
  69. Daniela Nastase
    Daniela Nastase

    Am putini prieteni in adevaratul sens al cuvantului, ii numar pe degetele de la o mana, dar cei care sunt langa mine cu adevarat ma fac sa fiu mandra ca ma numesc prietena lor. Totusi, aparatul l-as face cadou viitorului sot, cel care poarta si titlul de cel mai bun prieten, pentru ca stiu ca e ceva ce isi doreste de foarte mult timp dar, cum strangem bani pentru nunta, nu ne permitem sa il cumparam.

    răspunde
  70. Cibotariu Daniel

    Ajutorul vine atunci cand nu te astepti mai ales cand te ia prin surprindere de la persoana care crezi ca nu da 2 bani pe tine asa am patit si eu cu un coleg de munca care m-a ajutat la greu / iar ceilalti mi-au intors spatele. A fost o lectie frumoasa dar dureroasa. (ps. dar a trecut:)

    răspunde
  71. Mădălina Iuga
    Mădălina Iuga

    Cel mai bun prieten? Hmm cam greu cuvântul asta în ziua de azi.. Cea mai buna prietenă a mea pot spune ca e oglinda… DA! Nu ma minte niciodată, plânge și râde cu mine în același timp, se strâmbă, se încruntă, ma trimite dimineața sa-mi descretesc imboţiturile de la perna ce a stat lipita de fata mea toată noaptea.. ce sa mai, loialitate 100%…. Eiii bine, îmi mai da impresii false, câteodată, ca în loc de un kg am pus 5, dar are dușmanul lângă ea, cantarul care o da de gol mereu :-) ( ptr asta sunt buni și dușmanii ) …. Atunci ne certam, o iau bine de urechi, ca deh fără ceva certuri nu există prietenie adevărată , îi dau cu un fasss de la clean spray și ne împăcăm ca și cum nimic nu s-ar fii intamplat.. Din nou îmi zâmbește strălucitorrrr și suntem gata să ne continuăm buna noastră prietenie.. Eu și Oglinda

    răspunde
  72. Cristina

    Prietena mea venise pentru 2 saptamani in vacanta de iarna iar eu urma sa ma casatoresc civil dupa ce pleca ea, la cateva zile. M-a sunat si m-a rugat sa o las sa imi cumpere rochia de „mireasa” ca sa simt ca imi e alaturi cand va fi de fapt la cateva sute de km distanta. Nu stiu cat de nesperat pare ajutorul asta.. dar sa stii ca vine de la o fata care locuieste doar cu mama, intr-o garsoniera, si la momentul respectiv obtinuse o bursa Erasmus. E studenta la medicina. Ar bucura-o cadoul tau!

    răspunde
  73. whitehorse08
    whitehorse08

    „Cel mai bun prieten” mi-a devenit nas ! Consider ca este cel mai frumos dar :)
    Asa ca te salut Nasule !

    răspunde
  74. Mada

    Ai spus că vrei o poveste simpatică. A mea este tristă, din păcate, dar ,,prietenul bun la nevoie se cunoaşte”.
    În octombrie 2014, mi s-a îmbolnăvit pisica de Peritonită Infecțioasă Felină. Adică ceva mortal. Totuşi, nu am vrut să renunț la ideea că poate-poate există o şansă pentru ea.
    Pe scurt: am făcut aproape toată luna octombrie drumuri la clinici veterinare şi înapoi, am plătit analize şi ecografii, am plătit tratamente şi, de asemenea, am plătit zilnic 100+ ron pentru perfuzie. Tot necazul a ajuns undeva la 1000 de euro.
    Iar eu nu dispuneam de aceşti bani. Eram doar o studentă în anul II din provincie.
    Cel care m-a ajutat a fost prietenul meu, Sebi. M-a dus în aceeaşi noapte să iau motanul de la TL şi înapoi în Bucureşti (pentru că se simțea foarte rău). El a plătit motorina şi tot. El m-a dus zilnic (motiv ptr care întârzia la muncă) la veterinar şi înapoi acasă. El m-a ajutat cu bani pentru trei sferturi din cheltuieli…
    Din păcate, însă, Puf se simțea foarte rău. Nu mai puteam face nimic. Aşa că tot Sebi m-a dus pentru ultima oară la cabinet cu el, ca să fie eutanasiat. Iar apoi, neştiind unde îl putem îngropa, am ajuns pe la 10 noaptea tocmai în Cățelu (la Cimitirul Animalelor). Tot Sebi s-a rugat de responsabilii acelui loc să ne primească atât de târziu. Tot el a plătit taxele de ,,înmormântare”, care au fost în jur de 600 de lei. A insistat să scoată corpuşorul lui Puf din transportor, ca să nu sufăr şi mai tare; în schimb, de când a făcut-o, tot visează asta…
    Țin să precizez că, deşi mi-a interzis să îi dau banii înapoi, am făcut-o. În rate, dar totuşi am făcut-o. Iar anul trecut, în martie, mi-a făcut cadou o pisică!
    Cred că Sebi merită titlul de cel mai bun prieten care a existat vreodată :)

    răspunde
  75. Mada

    Scuze, nu ştiu de ce am văzut că specifici că vrei o poveste simpatică. Probabil din cauza vederii obturate de la plâns :))

    răspunde
  76. Anca

    Eu cred ca sotul si totodata cel mai bun prieten al meu ar merita cadoul asta pentru simplu fapt ca ma suporta… Iar voi barbatii stiti ce „usor ” e:) Cadoul ar fi o mica rasplata pentru ziua cand a zis” Da” .. Si inca sufera saracul :)))

    răspunde
  77. Ana. M

    Prietenia noastra a inceput din timpul facultatii si nu a incetat in nici un moment chiar daca la unele chestii gandim diferit. Prietena mea mereu m a ajutat cu sfaturi, bani si cu un acoperis deasupra capului. Datorita ei am putut sa ma mut intr un oras mai mare si am evoluat profesional dar cel mai important e ca mi a oferit sprijit in toate privintele si o casa cand am ramas insarcinata si fara sprijinul altcuiva. E putin spus faptul ca ea ar merita acest aparat (e pasionata de fotografie), merita tot ce i mai bun in viata si ii sunt vesnic datoare :)

    răspunde
  78. Calusaru Adriana
    Calusaru Adriana

    Buna, un ajutor nesperat de la un prieten? Hmm am parte de astfel de ajutoare aproape zilnice, daca nu saptamanale de la prietenul meu, caruia desi nu-i spun ce nazbatii fac, sau cu ce gresesc, el ma cunoaste atat de bine in cat mereu stie cum sa ma ia incat sa pot trece peste si gasim impreuna solutii la orice. La fel sunt si eu pentru el, suntem cei mai buni prieteni, nu asteptam nimic unul de la altul, toate vin de la sine. Iar fericirea se intretine prin astfel de lucruri.

    răspunde
  79. Bogdan

    Dupa ce-am venit de la un doctor cu o falca-n pamant si una pe la petrol, prietenul meu (George), contrar reactilor familiei si altor prieteni (pe care tot eu trebuia sa-i imbarbatez si sa le spun ca o sa fie bine), m-a luat pe sus, m-a dus la munte, m-a pus la crapat de lemne + ca-mi dadea cate un picior strasnic in fund de fiecare data cand incepeam sa ma plang.

    A fost exact ce aveam nevoie :)

    răspunde
  80. Tanase Marius
    Tanase Marius

    Asa cum am scris si pe facebook sotia imi este cea mai buna prietena. Cu ea pot vorbi orice si pot avea incredere. Imi doresc foarte mult acest aparat pentru ea ca sa putem surprinde cele mai frumoase momente din viata ingerasului nostru de doar 9 luni. Sper sa castige deoarece este o super prietena.

    răspunde
  81. Adrian Andrei Oltean

    Bun găsit, dragilor.
    Eu…. eu n-am prieteni. Am avut, nu mulţi dar am avut…pe mulţi îi cunoşti şi tu, Cabral…. uşor-uşor, câte unul – câte doi mi-au întors spatele, aşa că acum recunosc cinstit: NU am prieteni. Şi nu mai am vârsta la care să-mi mai doresc prieteni… E adevărat, am mult mai mult timp pentru familie, aşa că – iată – pot spune că cei mai buni prieteni sunt la mine acasă, 24/24. Da, copii, nefasta, mama ( căci locuim cu toţii într-un palat ), ei sunt prietenii mei. Puştoaica mea e artistă – n-o zic eu, au recunoscut oameni mai pricepuţi ca mine – pictează într-un mare fel. Sony A5000 i-ar prinde tare bine, ar fi o extensie a pensulei şi sigur ar „îngheţa” nuanţele şi contrastele cu care ochiul se mai poate păcăli. Şi promit să te invit la prima ei expoziţie! :)

    răspunde
  82. Luiza

    Din pacate, prietenii se cern. Cei adevarati, chiar daca raman acolo, in inima si in agenda telefonului, se cern si ei, daca nu mai exista timp sau pasiuni comune. Cred ca, la 2-3 ani, mai descopar pe cineva despre care imi spun: gata, I found a new best friend for life!, ca dupa un timp sa realizez ca iar intervin timpul si nevoile diferite… Pentru tine ce reprezinta prietenia adevarata? Sa faceti lucruri impreuna, sa discutati orice, deschis si fara menajamente, sa fii sincer pana la maduva osului, sa fie aproape de tine, chiar si pe marginea prapastiei? Daca da, asta am eu cu sotul meu! De 10 ani ne completam, ne unim impotriva tuturor, ne sustinem, ne iubim si ne uram in acelasi timp, mergem impreuna prin jar, daca e nevoie. El e prietenul meu si nu pot sa gasesc calitatile lui in nicio alta persoana.

    răspunde
  83. alina

    Una din prietenele mele este Ona. Am cunoscut-o acu 10 ani cred. E o zuza desteapta si cu vesnice probleme forfotitoare. M-a dus la mare intre perne cand abia isi luase carnetul. Mi- tinut de urat noptile pe plaja mancand muraturi si zilele mancand cirese. M-a tinut la ea cand la mine era prea trist de stat. M-a invatat lucruri, inca o face. M-a sunat in mie de noapte cand sotul a lasat-o pe un drum oarecare dinspre Bucuresti. Nu am carnet dar am rezolvat :) . Am trecut cu ea prin doua nunti, un divort si trei copii, adunate. Plecari si veniri din tari straine, facultati si masterate.
    Acu e inca suparata pe mine si-mi pare rau. De ar fi insa, cu adevarat, sa ii cer ajutoru, cu copchii dupa ea si ar sari ca arsa. Si stem tare diferite. Si mi-a schimbat viata, la propriu. Si o iubesc. Si-i atat de ticnita.. ca mine pe dinauntru. Declaratie de dragoste, Ona :)

    răspunde
  84. mirela

    Prietenul meu cel mai bun este totodata si iubitul meu. Stiu ca ma pot baza pe el nu numai in vacanta, sau cand in viata mea este cald si bine, dar si atunci cand vine furtuna. Ultima isprava a prietenului/iubitului? Trebuia sa plecam a doua zi in vacanta, si atunci s-a intamplat sa raman peste program numai vreo 4 ore :)) prietenul meu a pregatit pachetelul de vacanta, o mare tava de snitele, la care as fi muncit jumatate din noapte daca nu aveam aproape un prieten adevarat.

    răspunde
  85. Teodora

    Nu am prieteni atat de buni incat sa poata primi titlul acesta. Cei pe care ii pot numa prieteni aunt mama si logodnicul meu. Nu stiu ce poveste as putea sa iti dau, dar am sa iti spun totuso ceva. In urma cu cativa ani ma ocupam de campanii caritabile. Organizam spectacole pt copii bolnavi care aveau nevoie bani pt tratamente, operatii. In perioada cand am sustinut campania ,, Pune pret pe viata” am avut spectacole pt copii cu hemofilie. Si din pacate nu am reusit sa strang bani nici cat sa platesc sala si toate alea. Am ramas cu o datorie destul de mare si cu o durere profunda in suflet. Asta pana cand mama mea mi-a spus ca ma cunoaste, si sunt atat de puternica, cum.nici ea nu e, si ca daca va fi sa vreau vreodata am sa ajung mare. Cu toate ca nu avea bani mi-a dat ea o parte din suma ca sa pot plati sala teatrului. Si azi orice fac pornesc de la vorba mamei: ca nu reusita ne face diferiti, sau buni, nici faptilul ca ne-am propus un scop atat de mare, ci faptul ca fac ceva cu iubire, ca punem inima in ceea ce facem. Mi-a dat incredere. In tot. Multumesc mama!

    răspunde
  86. Puia Anamaria
    Puia Anamaria

    Ma știu cu prietena mea din școala generală deci tot sa fie vreo 12-13 ani. Nu-mi vine in minte un moment anume dar au fost multe in care m- ajutat si am ajutat-o. Ne amuzam si spunem ca pe ea as chema-o dacă ar trebui sa car si sa ascund un cadavru :)). Oricum noi ne luam din cand in cand câte ceva … un ruj, o geanta, o atenție. Dar un aparat foto … s-ar bucura enorm.

    răspunde
  87. Ana Maria

    Adevar graieste gura ta, Cabral. Prietenii adevarati sunt putini. Eu nici pe degetele de la o mana nu i-as putea numara, sunt prea putini… Intr-adevar cand esti al naiba cu tot cu pielea de pe tine, cum sunt eu :)), e si mai greu sa iti faci amici, darămite prieteni. Oamenii prefera sa fie mintiti frumos, in loc sa li se spuna adevarul „crud”. Dar sa trec la subiect. Pe Vio o stiu de-o viata. Amandoua suntem „scorpioance”, cum ne zice sora-sa, insa ne intelegem excelent. A fost langa mine mereu, insa cel mai mult m-a impresionat atunci cand, dupa moartea tatalui meu, vreo șase saptamani de zile eu am mai putut sa dorm noaptea. Ei bine, in tot acest timp am stat mereu impreuna. Noaptea nu inchidea un ochi sau, daca il inchidea, la cea mai mica miscare a mea il si deschidea. Parca era un inger care ma veghea…Pe mine si nelinistile mele. Povestea nu e de impresionat pt ca, din pacate, nu sunt nici prima si nici ultima persoana care isi pierde tatal, dar e de apreciat bunatatea acestei fetite. Îi zic fetita pentru ca are 150 cm si 24 de ani, dar stii tu” esentele tari se tin in sticlute mici”. PS: nu exista fotografie pe care sa i o fac si in care sa nu isi puna mana la față. Isi gaseste mereu defecte, desi e superba. Vreau sa vada si ea acest lucru in pozele pe care i le voi face cu acest aparat. Mulțumiri!☺️

    răspunde
  88. Alex Tache

    Eu sunt persoana cu handicap, asa ca depind de oameni. Familia mi-e aproape dar nu are timp si putere de mine tot timpul. Eu in schimb, imi doresc cerul si pamantul, imi doresc sa calatoresc, imi doresc sa fiu liber si sa pedalez, mult!
    Acum aproape 2 ani, l-am cunoscut pe Florin. Ne-am imprietenit repede, avand multe lucruri in comun. Ne-am imprietenit atat de bine, incat a ajuns sa-mi fie picioare si sa plecam de nebuni in calatorii prin tara. In 2015, am facut ceva ce nu puteam face vreodata fara ajutorul lui, o super excursie de pedalat 2 saptamani prin tara (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10204136096428038.1073741831.1394599242&type=3). Ii datorez mult, lucruri care nu sunt palpabile, doar se simt.

    Cine nu are prieten ca mine, nu stie ce e prietenia adevarata!

    răspunde
  89. Andra

    Niciodata nu am fost genul care sa aibe 100 de „prieteni” in jur, am mers pe principiul 1-2 dar buni. Acum 3 luni m-am mutat in casa noua, un apartament la etajul 4 din 4, fara lift bineinteles:)) ma gandeam cu groaza la caratul lucrurilor, aproape ca nu imi venea sa plec de la ai mei de acasa din cauza asta:)), dar prietena mea cea mai buna, fara sa ii cer eu ajutorul, si-a mobilizat si iubitul si am reusit in cateva ore sa mutam tot. Asta inseamna un prieten, sa fie langa tine si atunci cand nu ii ceri asta:)

    răspunde
  90. bubu

    salut!
    pe scurt, trebuia sa intru intr-o operatie. 30+ani, 1.97cm, 125 kg, cam statura ta, asta ca sa-ti faci o idee despre mine.
    in fine, spital privat, deci te iau din salon pe scaun rulant, n-ai voie sa mergi pe picioarele tale. ma impingea o fetiscana de inaltimea mea(eu stand asezat in scaun). m-am mai operat, n-a fost prima data, dar anestezia generala si sentimentul ala ca e posibil sa nu te mai trezesti te dau cu cracii-n sus oricat de mare ai fi.
    si uite asa inaintam spre salon, in asteptarea operatiei, paralizat de frica si cacat la fund. urasc halatele albe si spitalele ca orice om in mintile sale. norocul a fost ca am o tanara domnisoara doctor ca prietena, care a facut pe dracu in patru sa ma astepte in salon inaintea operatiei si m-a pandit pe geam pe tot parcursul operatiei.
    poate ca n-a facut mult (ar spune unii), dar simpla ei prezenta mi-a adus sangele inapoi in obraji si a reusit sa-mi calmeze parkinsonu din brate. si are un fel al ei de a vorbi incat te linisteste pe loc si te face sa crezi ca indiferent ce problema ai, se rezolva. sar`na pentru tot!
    ii place muntele si petrece cam toate concediile in drumetii. i-as face o surpriza enorma cu aparatu asta…

    răspunde
  91. Anne Marie
    Anne Marie

    Prietena mea e… prietena mea! Aseara ne-am lasat una alteia mostenire contul de facebook :))))))))) Ne cunoastem de un sfert de veac si desi locuim in orase diferite, nu trece luna fara sa ne vedem si nu trece saptamana fara sa vorbim la telefon. M-a ajutat sa trec prin cea mai grea perioada din viata unui om: liceul. A fost langa mine si mi-a ascultat toate temerile, mi-a cumparat de mancare de la bufetul liceului cand eu eram prea timida sa o fac si mai degraba as fi murit de foame decat sa cumpar ceva, s-a dat jos din pat la 3 dimineata sa vina la mine numai pentru ca aveam nevoie de cineva cu care sa vorbesc (eu m-as fi multumit si cu o discutie la telefon, dar daca tot o trezisem… a aruncat doua toale pe ea si s-a pus la drum), am fost date afara impreuna de la orele de matematica in ultimile doua saptamani de liceu, de era sa nu intram in BAC pentru ca eu m-am certat cu profesoara si ea m-a sustinut… Ne-am completat intotdeauna: ea e aia serioasa, eu aia razareata, ea e cuminte, eu sunt nebuna, ea e slaba, eu sunt grasa (au fost momente in care eram pe dos), eu am copii… ea ii are pe ai mei :) Amandoua suntem pasionate de fotografie si stiu cu siguranta ca aparatul ar fi folosit din plin si ar fi primit cu mare bucurie, sapuniera pe care si-a permis-o ea nefiind chiar tocmai ce-i trebuie unui fotograf adevarat!

    răspunde
  92. Andres

    Ha ! Treaba asta cu prietenia, nu doar ca e relativa, da` e si complicata. Ferice de mine, ca am doar unul pe care ma pot baza neconditionat in orice moment. E copilul cu care am crescut, cu care m-am batut, m-am certat, m-am injurat, iar dupa 30 minute ne luam in brate. Au trecut mai bine de 25 de ani de cand ne stim, iar cand suntem imperuna, desi am depasit pragu` fatidic de 30j de ani, cand suntem impreuna, tot ca la 14 ani ne comportam in „relatia” noastra. Ca sa vorbesc despre o chestie fooooarte tragi-comica in care m-a scos din cacao, desi nu eram acolo .. Acum vreo 2 ani, grup de amici, Poiana, la schi. Am ajuns cu masina la partie, am parcat, luat schiuri, schiat. Pe inserat, hai sa ne incalzim cu niste vin fiert la hotel..toate bune, pana am ajuns in fata masinii si am inceput sa ma pipai prin buzunare dupa cheie. Nu le gaseam. Am cautat prin geanta sotiei ( ca doar ea e de vina cand pierd eu ceva ) prin buzunarele ei. Fara succes. Ne uitam ca prostii unii la altii ridicand din umeri. M-am dus din nou pe partie, in speranta ca poate a alunecat si o gasim la baza partiei. A fost o idee cretinoida, stiu. Prin urmare, pun mana pe telefon si-l sun pe Vio. – Bai mare imparat. Am facut-o pe treaba. – Ce-ai facut ma zapacitule ? – Am pierdut cheia la masina si ne invartim ca fraierii pe langa ea. Dupa hahaielile-i caracterisitice, pai bine .. si eu ce vrei sa fac ?! Mintea mea, nu pot sa ti-o dau, acolo nu sunt sa caut cu tine ( stie ca eu caut mereu orice, superficial ) .. – Pai, am o idee. Te duci la mine si iei cheia de rezerva si mi-o aduci. – Bah esti nebun ?! unde esti ?!. – Pai prin Poiana .. la partie … – Bai nene, eu sunt la filmari, si nu cred ca am cum sa plec. Hai ca te sun eu in 5 minute. Noi intre timp, ne-am asezat pe zapada in fata masinii, inghetati, unii tremurand cu un pahar de vinfiert in mana. Mentionez ca aveam cazarea in Sinaia. Dupa vreo 10 min ma suna. Ce faci mah, cocoshanel? – Ce crezi ca fac?! Inghet !. – Hai ma ca am reusit sa plec f#$^#*@(%*#&#%(% de ametit ca am pierdut cateva sute acum din cauza ta. – Da’ ce nu faci tu pentru mine. Mersi ! Hai ca te astept. Deja era 19:30, noapte si frig. Unii intre timp cedasera, si au plecat spre hotel cu taxiul. Pe la 22:30 apare Vio. Parcheaza masina, si iesind din ea…HA HA HA, HA HA HA .. ba, cum doar tu patesti d-astea eu nu stiu .. Noi eram inpartea din fata a masinii, cumva in diagonala fata de pozitia lui. Si la un moment dat il vad ca trage de clanta de la masina mea. Se albeste la fata si se intoarce cu spatele. Nu pot sa reproduc ce a zis din motive lesne de inteles :)). Eu intepenesc in loc. (nu era prea greu la cat de inghetat eram) Si la un moment cade din picioare, razand, tavalindu-se la propriu de ras. O iau in viteza spre el…ce-ai mah, esti cu capu` ?! – Bai idiotule, Baiiii…doamne, mor de ras…baaaiiii…mor mah mor… – Ce-ai fratioare?! Ti-a sarit siguranta?! Baaaaa….mor mah, moooor. Masina era deschisa maaaaah idiotule, iar cheile erau in contact …ahahahahha…- Eu, poker face ! Pai si eu de unde satana sa stiu ?! Baaaaii…eu nu rad ca esti tu idiot, eu rad de mine ca am pierdut un rol si niste bani degeaba mah, degeaba… M-am urcat in masina ispasit, am vazut cheia in contact…- Bai, in apararea mea, era deja intuneric cand am ajuns, bezna in masina, cheia neagra, pana mea, n-am vazut-o. – Bai, taci. Mai bine taci. Las-o asa. Ma rog, de aici, iti dai seama hahaieli toata seara pe seama mea. A ramas cu noi pana la urma, si am plecat impreuna a 2-a zi spre Bucale. Inca se mai rade pe tema asta. Oricum, el si-a invatat lectia. Cand nu gasesc ceva, imi spune el unde sa caut :))).

    răspunde
  93. ULMEANU ELENA DANUTA
    ULMEANU ELENA DANUTA

    As putea sa scriu acum o poveste ca „din carti”,despre prietenie dar nu am toate vorbele la mine :). Pe scurtatura, cunosti expresia „la bine si la rau…”. Asa ar trebui sa fie cel mai bun prieten,exact cum zice vorba aia. Si in cazul meu chiar asa este,cel mai bun prieten al meu este sotul meu ,care este oricand gata sa imi sara in ajutor, neconditionat ,indiferent de situatie. Si da, lui as vrea sa ii dau acest cadou, in primul rand pentru ca il iubesc neconditionat de vreo 20 de ani( 15 de casatorie), in al doilea rand pentru ca este un mare pasionat de fotografie si acum face poze cu un aparat imprumutat, si nu in ultimul rand pentru ca sambata este ziua lui si ar fi cel mai marfa cadou pe care as putea sa il ofer (exceptand cadoul surpriza pe care il „coace” printesa noastra Alexandra, care nu se poate compara cu nimic :).

    răspunde
  94. Alexandru Burduja
    Alexandru Burduja

    Cel mai complicat moment in care un prieten bun m-a ajutat a fost vara trecuta atunci cand intr-un grup mai mare ne aflam in Costinesti. Bineinteles ca fiind acolo tineri, serile ni le petreceam in cluburi sau baruri. De data asta eram in White Horse, stand eu la masa, am hotarat ca berea pe care o tineam in fata nu mai intra, nu mai avea farmec, asa ca s-a hotarat sa-mi tina el berea-n stomacul sau fara sa-i platesc vreo taxa de genul chiriei o perioada de timp.
    Nici in ziua de azi nu am mai vazut berea inapoi din pacate!

    răspunde
  95. Dora Hrelea
    Dora Hrelea

    Eu nu prea am prieteni..Nu am timp sau nu socializez prea mult..habar n-am.
    Singurul meu prieten este fiul meu mai mare,Mario. Cu el pot voi despre mine,fara sa ma prefac ca sunt altcineva. Este singurul care nu ma judeca dupa aspect,ci dupa suflet si creier. Atunci cand cineva face o gluma proasta,el sufera la fel ca mine..pt ca are suflet si penteu ca ma iubeste. La fel si eu..as face orice pentru el.
    Mi-as dori aparatul foto foarte mult..Mario face fotbal si eu il sustin..din tribuna..mereu…sunt cel mai mare fan al lui..si fac poze..mere..doar ca uneori din tribune e ,,cam greu,datorita distantei..

    răspunde
  96. Natalia

    Buna, Cabral!

    Cel mai bun prieten al meu este omul care de aproape 4 ani imi este alaturi. Acum, la bine, in fericire, bucurie si sentimentul ca sunt norocoasa si binecuvantata. La inceput insa, a avut bietul om de tras cu o femeie plina de sechele, frici, neincredere in ea si in fericire… Dar a stat acolo. Cu rabdare, mi-a inspectat bagajul greoi, plin si dureros si m-a ajutat sa-l despachetez. Cu iubire, m-a reinvatat sa iubesc si sa am incredere: in mine, in el, in noi. Cu entuziasm si incredere, m-a ajutat sa-mi reconstruiesc visurile, sa cred in pasiunile mele si le le urmez. Foca-mea, asa cum ne alintam, a fost si mi-a ramas cel mai bun prieten. Si nu cred ca ar fi existat moment mai bun decat atunci cand el a aparut in viata mea, cu toate ca visam la el demult. Dar cu siguranta mai devreme poate nu l-as fi apreciat sau pretuit la fel de mult. Pentru ca nimic nu se intampla prea tarziu sau prea devreme. E omul cu care pot vorbi orice si sentimentul e reciproc. E omul cu care ma privesc in ochi in fiecare zi, macar pt cateva secunde, apoi ne imbratisam si toate „te iubesc”-urile, „sunt aici”-urile, „am incredere in tine”, „esti minunat(a)”, „iarta-ma”-urile si „multumesc”-urile se impletesc acolo. :)
    Si foca mea este foarte pasionat de fotografie, ca si mine de altfel. Asa ca taare mult m-as bucura sa ii pot oferi aparatul asta… Un gand bun pentru doi oameni faini!

    răspunde
  97. Alina

    Haide-ti sa va zic povestea mea si in ea prietenii si-au pus cel mai mult amprenta. Eram la Bucuresti la nasii nostri la un gratar unde am cunoscut o fata si un baiat (cuplu) cam de aceias varsta cu noi si cu aceleasi dorinte (un bebe).Din acel moment am devenit foarte apropiati. Surpriza cea mare a fost ca amandoua am ramas insarcinate la o diferenta de 4 luni .Toate bine si frumoasa pana sotul meu si-a perdut locul de munca.Cristi baiatul pe care lam cunoscut la gratar ia dat sotului un loc de munca si toate sau rezolvat. Totul a fost frumos locul de munca a fost genial .Am nascut amandoua (la diferenta de 4 luni )si de atunci zilnic ne vizitam,copii ei sunt si copii mei,ne spunem absolut orice si suntem unii langa altii si la rau dar si la bine.Ei au plecat in Anglia si bineinteles neau luat si pe noi cu ei .Suntem aici datorita lor ,o mare parte din realizarile noastre sunt cu ajutorul lor si cred ca ar fii o ocazie frumoasa pentru mine sa le ofer acest cadou. PRIETENII ADEVARATI SUNT UN DAR DE LA DUMNEZEU FARA DE CARE VIATA AR FII FOARTE PLICTISITOARE.

    răspunde
  98. Dodoi Daniela

    Prieten putin spus,ne stim de-o viata si cred ca ea ne-a legat pentru totdeauna.Cand vii pe lumea asta si intalnesti o persoana care îi poti spune totul,care nu-ti divulga secretele,care ar”muta „si muntii din loc pentru tine îi poti spune simplul cuvânt prieten?Am întâlnit aceea persoana si nu cred vreodată ca pe acest pamant am ss o egalez..Nu am cuvinte si nu-mi ajunge viata sa-i multumesc…Eu una ma înclin in fata ei…

    răspunde
  99. Dragoi Valentina
    Dragoi Valentina

    As vrea si eu sa castige cineva drag mie,pretena ,sora mea de suflet Daniela Batca!!!! Pretena,sper sa castigi si sa ne facem cat mai multe poze ,ca la batranete sa avem ce sa rasfoim!!

    răspunde
  100. Cristina Nicolae

    Chiar daca ne certam destul de des, mama este cea mai buna prietena a mea. Cumva, in generala, am racit nasol de tot. Gripa. Febra. Inca imi amintesc zambind cum mama se ducea in fiecare zi la scoala si lua de la o colega silitoare toate caietele si mi le scria si mie. Putea sa astepte sa imi revin si sa ma descurc, mai ales ca lucra foarte multe ore pe zi si stiu ca era foarte obosita.

    răspunde
  101. Ciprian

    Face si poze alb-negru?

    răspunde
    • Bertescu Mihaela
      Bertescu Mihaela

      Vezi tu ai apelat la 2 laturi in scrierea ta Cabral, una sentimentala, care vezi tu marketing-UL a tras-O si pe cea interesanta si interesata : PUBLICITATEA, acum faci o analiza a comment-urilor : 99,9999999 % au inceput lamentarile si prospectiile asupra prietenilor, prietenelor, iar restul care chiar nu au nici un prieten au sesizat reclama….Bravo , m-am amuzat copios, scrii usor, ai face bine sa incepi un topic ceva despre terapia in grup, tot suntem pe aici multi prietenasi. HAI SA AVEM O SEARA FRUMOASA.

    • Cabral Ibacka

      Mihaela, bună.
      Bine ai venit pe-aici.
      Un sfat simplu: înainte să crezi că ai descoperit ceva, încearcă să te uiți puțin la amănunte.

  102. Catalin

    Eram in Indonezia in 2006. Abia ajunsesem la o bursa culturala si locuiam intr-un kost – un fel de camin pentru studenti. Din prima seara m-a luat in primire vecinul de la camera de langa, pe numele lui Taufik Kurniawan. Era student in anul 3 si chiar stia pe toata lumea in zona. Initial am crezut ca doar vrea sa se bage in seama.

    In primele luni bursa scolara a intarziat. Am supravietuit mancand orez cu legume de 3 ori pe zi din banii cu care venisem din Ro. De muncit nu aveam voie. A venit si momentul cand s-au terminat banii, moment din care, timp de 2 saptamani cat a durat pana sa se rezolve treaba cu bursa,Taufik a decis sa imi cumpere de mancare de 3 ori pe zi din banii pe care ii castiga el facand diverse proiecte part time. Bursa mea era de 1.000.000 de rupii/luna – aprox 100$, iar el castiga cam 400.000. Au fost cele mai grele 2 saptamani ale mele din Indonezia si inceputul unui prietenii frumoase – tinem legatura in continuare si il vizitez o data la cativa ani.

    răspunde
  103. Oana

    e o vorba veche…”fiecare pui are mama lui”…eu am „reorchestrat” zicala asa: Fiecare pui, are Irina lui.
    Irina e prietena, partenera de suferinta, de distractie, de vin, de plimbare…ce merita tot ce-i mai bun de la viata, iar de la noi, cu siguranta acest aparat.

    p.s. fain articol, faina idee

    răspunde
  104. tomytza

    104 comentarii pana acum :-o, ?. Ma tot gândesc cum premiile care ni se oferă, și nu neapărat de la tine man-ule, ne deschid apetitul pentru scris. Ma uitam la ultimile postări și nu am văzut prea multa inspiratie la scris, asa ca sa auzim numai de bine.

    P.S. Despre prieteni….. sa ii ținem aproape.

    răspunde
  105. magda radu
    magda radu

    Hmm…Cel mai bun prieten???Da exista, un prieten adevarat este ca un frate,te asculta orice necaz ai,te ajuta cu un sfat bun cand e momentul ,e mereu cu tine unde ai nevoi de el.Oare cati oameni au cel mai bun prieten???Un prieten iti este dat de Dumnezeu ca si ingerul tau pazitor.Anul trecut eram pe strada cu atv-ul si am avut viteza de 50km/h si nu am fost atent si am cazut.Vazand cel mai bun prieten al meu ce mi sa intamplat a venit repede ma scos de sub atv,ma dus acasa la el mi-a ingrijit ranile.Eu cu el ne cunoastem de la 3 ani el este mai mare decat mine cu un an. Cum am spus un prieten este cel mai bun lucru lasat de Dumnezeu pe pamant.

    răspunde
  106. Gabriela Draghici
    Gabriela Draghici

    Amalia Gavrilescu este prietena mea cea mai buna. Împreună am trecut și vom trece prin multe. Ea este legatura mea cu „acasa” si tot ea este cea care îmi va fi alături când o sa spunem povesti copiilor noștri. Este pasionata de fotografie și înnebunită după poze, merita sa primească acest cadou.

    răspunde
  107. Ada

    Tatal meu vitreg e unul dintre cei mai buni prieteni, de fapt, asa ii si spun „Pretenu’ „. Chiar si unii prieteni de-ai lui au preluat apelativul acesta si ii mai zic asa. E unul din oamenii la care apelez cand am nevoie de sprijin, in afara de asta, apreciez mult momentele cand ne mai facem farse si radem cu lacrimi. Daca ar primi aparatul cred ca ar ramane fara cuvinte chit ca e genul care are replica pentru orice.

    răspunde
  108. Alina

    Ii spun cel mai bun prieten lui pe care il stiu de o viata; lui cel care a uitat de ziua mea din cauza calendarului decalat si s-a trezit la petrecere cazut din pod; lui cel care s-a oferit sa ma duca la paine si m-a lasat fara bani si telefon la 10 km de casa, in pijmale(glume intre prieteni*); lui cel care a ras de mine in hotote in club cand m-am dezechilibrat de pe tocuri(de atunci avem o noua miscare de dans); lui cel care m-a scos in bazin dupa un accident nefericit; lui cel care ma imbratiseaza strans de fiecare data cand ma vede; lui cel care m-a invatat sa schiez; lui cel care ma alina si ma face sa rad; lui cel pe care desi il vad cam rar in ultima vreme(din pacate crestem, muncim, ne maturizam, dar ramanem aceeasi cei mai buni prieteni tampiti) dar il port mereu in gandul meu. El ar merita un cadou frumos. :)

    răspunde
  109. Flavia Petcu
    Flavia Petcu

    Eram la facultate si aveam de prezentat un proiect in fata intregului amfiteatru.. Asteptam cuminte pe scaune, eu si prietena mea, sa ne vina randul pentru a ne prezenta proiectele. In ordinea stabilita, prima eram eu, iar dupa, prietena mea! Intamplarea a fost tare amuzanta ca nu am vazut in momentul cand m-am asezat ca de la scaun a iesit un cui, eu fiind imbracata in fusta! In momentul in care am vrut sa ma ridic, mi-am agatat fusta si o parte din ea s-a rupt. fiind plina de emotii si foarte agitata, nu am constatat incidentul in prima faza. Deplasandu-ma insa spre mijlocul salii, prietena mea a vazut ca am fusta rupta, iar pentru a nu ma face de ras in fata tuturor, a creat o „situatie” ridicandu-se imediat si sustinand ca de fapt e randul ei sa prezinte si ca nu e frumos sa ma bag in fata! In prima clipa am ripostat, neintelegand ce se intampla si de ce face asta, dar in momentul in care s-a apropiat de mine mi-a spus in 3 cuvinte ” fusta e rupta ” , moment in care evident nu stiam cum sa ma intorc mai repede , sa nu observe lumea.. Evident ca nu am mai prezentat in ziua respectiva, dar noroc cu prietena mea, ca altfel ajungeam sa ma cunoasca la propriu o facultate intreaga!

    răspunde
  110. Ana Zamfir
    Ana Zamfir

    Prietena mea cea mai buna si cea mai ” veche” se numeste Mihaela. Ne stim de mici, am impartit bune si rele.

    răspunde
  111. Iriciuc Ionuț

    Cabral, shhhhhh, fii atent! Aparatul ăsta ar fi cel mai potrivit pentru prietenul meu cel mai bun-EU! Mulțumesc!

    răspunde
  112. Patrascu Ramona
    Patrascu Ramona

    Prietenii mei sunt putini, nu pentru ca sunt singuratica, pentru ca imi aleg cu mare atentie oamenii care vreau sa ma inconjoare, prietena mea cea mai buna, Andreea, m-a ajutat cand nu credeam ca o va face vreodata.Dupa o cearta putin acidulata intre mine si ea, am decis sa o lasam mai moale cu iesitul si cu vobitul orelor intregi la telefon, cand ma refer la ore intregi vorbim despre 7-8 ore de vorbit incontinuu si dimineata fugi la facultate la cursuri, cum spuneam dupa o cearta mai acidulata, am avut o problema mai delicata, vazand ca eu nu mai dau niciun semn de viata de cateva zile, s-a hotarat sa ma sune, tinand cont de cearta acidulata care fuse-se intre noi, m-a sunat si mi-a redat speranta ca totul o sa fie bine, totul nu este asa de negru cum il vad eu si ca ea o sa ma sprijine mereu indiferent cat de mult ne-am certa noi sau nu am mai vorbi.
    Cand zici prieten te gandesti la cineva care sa te sprijine in orice moment si care te stie si cu bune si cu rele, suntem prietene de 6 ani de zile, nu trece o zi fara sa vorbim macar o data la telefon si sa ne intrebam daca suntem bine sau daca avem nevoie de ceva, astia sunt prietenii, oamenii care ii intereseaza de tine si care nu astepta ceva la schimb.

    răspunde
  113. Diana

    Anca e cea mai buna prietena a mea. Ne stim de o viata. Am copilarit impreuna. Cand eram copii ne facea ea cu soramea mancare, mie si lui sorasa si faceau masa frumos, cu trandafiri, si lumanari. De toate acolo. In fine:
    Mergeam intr-o seara pe centru si, pentru ca eu eram pe ceva tocuri super inalte, se apuca sa-mi povesteasca cum a vazut pe nu stiu cine picand in mijlocul strazi, moment in care imi intra mie tocul intre pavajele si plonjez in genuchi in mijlocul centrului. Era gol ce e adevarat, fiind iarna si frig. Singurele persoane care au vazut toata intamplarea au fost ea si doi baieti care erau la cafeneaua de langa. Unul dintre ei este un personaj pe care eu imi doream de mult timp sa il cunosc.
    -Te-a observat acuma, de data asta sigur nu ai trecut neobservata. Imi zicea Anca in timp ce se prapadea de ras impreuna cu cei doi baieti din cafenea si cu mine, normal,ca doar trebuia sa par cool:)) Apoi ma ajuta sa ma ridic de jos.
    Nici nu ajung bine acasa ca deja primesc notificare pe facebook. Anca mea deja lasase facebookul sa stie ca am picat in mijlocul centrului/
    Eu zic ca merita premiul. Daca viitoare sa imi faca si poza inainte sa ma ridice de jos.

    răspunde
  114. Laurentiu

    Eu am atatia prieteni incat nu pot sa fac o alegere intre ei pt raspuns.
    Dar pot sa trag o CONCLUZIE despre ce inseamna PRIETENIA..
    Prietenia nu se refera doar la „atunci cand ai nevoie cel care sare primul in ajutor iti e prieten”… e mai mult de-atat… este atunci cand prietenul sta langa tine cand faci o alegere, chiar si daca n-a reusit sa te convinga ca gresesti… Asta e prietenia !

    răspunde
  115. Roxana

    Ok… De cand am vazut titlul ma tot gandeam la cel mai bun prieten al meu Ionut… E minunat… I-am fost aproape de foooarte multe ori in niste momente grele daaar el a fost langa mine de si mai multe ori… Mi-a fost aproape in tot . Necazuri,bucurii, le-am impartit impreuna,masina stricata in drum pe pod la Murfatlar,blocati in zapada sau nisip , la munte sau la mare,examene,licenta,emotii,tragedii,inmormamtari,nunti,botezuri…niciodata nu a facut un pas inapoi… Repet,e minunat!!!! Toti banii din lume nu l-ar inlocui pe Ionut si claaar eu as fi incompleta! Il iubesc!

    răspunde
  116. Doina

    Prietena mea…m-a ajutat cand imi era foarte..foarte greu. Cu trei copii, din care unul cu probleme mari de sanatate. Minceam si eu si sotul, dar totusi nu faceam fata dupa o spitalizare lunga, cu fiul meu care e si acum bolnav, sa le pun pe masa …M-a ajutat la acele vremuri si am reusit cu ajutorul ei sa trecem peste acele vremuri grele pentru noi. Acum…prietena mea este bolnava. Este mai mica decat mine, cu un an si totusi bola necrutatoare a lovit-o. Acum i s-a spus ca este in remisie…Ei i-as darui aparatul daca l-as castiga. Nu stiu ce ar face cu el…Poate isi va pune-face cu el poze. Dar eu i-as darui din suflet!

    răspunde
  117. dilu

    Daca as castiga aparatul i l-as da prietenului meu Ursu’.
    De ce, pentru ca m-a ajutat de cate ori a putut, atat material, cat si spiritual.
    Am ramas prieteni din copilarie cand m-a ajutat cu o problema cu computerul.
    Cand a fost vorba de ajutor la mutat mobila, m-a ajutat, a pus mana, am demontat impreuna, carat impreuna, montat impreuna. Am curatat podelele impreuna, am carat covoare impreuna, etc.
    Acum s-a mutat el si maine mutam o masina de spalat de 45 de kile impreuna.
    De ce i-as da lui aparatul? Pentru ca a facut cele mai frumoase poze cu cei doi baieti ai mei. Nu-s cele mai reusite fotografii, dar sunt cele mai frumoase „poze”.

    răspunde
  118. Georgescu Andrei Razvan
    Georgescu Andrei Razvan

    Daca tu ii dai motocicleta ta si el pe a lui , atunci chiar poti sa-i spui prieten….Si acum povestea:In primul meu an de mers cu motocicleta pe drumurile tarii am avut un mic incident la Brasov(eu sunt din Ploiesti)si prietenul asta al meu Adi ,dupa ce a venit pe un tractor de Harley din UK si inca o noapte nedormita in Vama Veche a mai luat pe cineva „in carca” si a venit snur pana la Brasov sa ma culeaga si pe mine si pe „roscata” mea de 600cc…Thanks bro!
    P.S Aparatul ar fi bun ca lui ii place sa filmeze si mie imi place sa fac anumite manevre de mers cu jumate din rotile disponibile pe asfalt ,sa cad artistic cu snowboardul si alte activitati de om sanatos :))

    răspunde
  119. Diana

    Noiembrie. Atmosfera bacoviana…ceata, frig, ploaie, tot tacamul. O data cu durerea din suflet, te pricopsesti si cu dureri pe la incheieturi….asa si eu cu prietena mea. Si ce face tot romanul cand il doare ceva? Exact. Merge la acupunctura. La ce ora ne programeaza medicul? Ai ghicit din nou: ora 6:30…nu dupa-masa. La aflarea orei de impunsaturi, m-am enervat instantaneu! Pai cum de ce? Nervii erau provocati de ora la care urma sa ma trezesc…gen…4 noaptea, de primarul care nu asfaltase bucata aia de drum in care urma sa-mi distrug pantofii, de necioplitii din autobuz si de ora 4…aaa, am mai zis, asa-i? Tensiunea mi-a crescut, probabil aveam nevoie de un ac si pentru aia, dar am fost salvata de prietena mea, care s-a oferit sa ma duca ea cu masina. Trebuia sa traverseze tot orasul ca sa ma ia pe mine, trebuia sa se trezeasca mai devreme, lucruri care nu le face oricine pentru oricine, zic. Si toata distractia nu a fost un “one time thing”, cum se mai intampla cateodata, ci a durat 5 zile, mai mult chiar si decat o nunta ca-n povesti, doar ca…darurile au fost…ace…dar ne-a placut :)

    răspunde
  120. T

    Am foarte multi prieteni. I-am ajutat neconditionat de cand ma stiu.
    O perioada de un an si jumatate am fost jobless, ca sa ma exprim intr-o nota optimista, si au fost zile in care cautam prin casa cate 10 bani ca sa completez cu maruntis leul necesar unei paini pentru copii. Cine nu a trecut prin asta nu stie cum este, de aceea nu sunt receptiv la comentarii. In toata aceasta perioada unul singur din multii mei prieteni m-a ajutat asa cum numai un prieten adevarat o poate face. Asa ca pot spune ca am multi prieteni, dar cel putin unul este mai aprape de inima mea. In continuare eu ii ajut pe toti neconditionat, pentru ca prietenia nu inseamna ca o oferi cu scopul de a o primi in aceeasi masura inapoi.
    Desi aceea ar fi prietenia adevarata.

    răspunde
  121. Valentina

    Pe prietena mea, Adelina, o suspectez ca a fost creata pentru a ma ajuta. M-a ajutat la gradinita sa rezist orelor de povesti plictisitoare citite de educatoare (crescusem la tara si distractia pt mine nu era ascultatul de povesti, ci cataratul in copaci).
    M-a ajutat si cand am luat in clasa a 7-a nota 4 la fizica sa ma opresc din plus. Plus ca ulterior m-a ajutat sa invat fizica pentru a nu mai fi nevoita sa ma opreasca din plans.
    M-a ajutat si prin clasa a 9-a cand eram o razvratita contra orice si m-a tratat tot cu drag si intelege. Desi, Doamne, ce-mi venea sa ma mai bat singura de insuportabila ce eram.
    La facultate m-a ajutat prin exemplul propriu, pe principiul „pune mana si invata”. Si am invatat.
    Acum, dupa 27 de ani de prietenie, ma ajuta sa fiu in continuare o prietena buna. Si eu o ajut pe ea. O ajut sa fie o prietena buna :-)

    răspunde
  122. Roxana

    Foarte adevarat e si ca iti dai seama cati prieteni ai cand te muti la 2000 km distanta…. Mi.ar placea sa castig camera foto sa i-o fac cadou unei „prietene” sa ii arat ce inseamna prietenia, poate asa intelege ca daca vrei poti..

    răspunde
  123. Dana Elena
    Dana Elena

    Faina initiativa. Eu locuiesc de 5 ani in olanda, cand am ajuns aici, la 3 zile, mi-am spart laptopul (de fapt al mamei mele, caci eu nu aveam unul). Studenta si fara bani, nici vorba sa il repar. L-am sunat pe Marian, in tara, care, desi nu avea multi bani, mi-a cumparat laptop de la emag si mi l-a trimis in 5 zile. Iar banii i-am returnat dupa 2 ani. Suntem inca buni prieteni, lui i-as face cadou camera.

    răspunde
  124. Iordache

    Buna Cabral,

    Stiu ca esti pasionat de motociclete si ma gandeam daca poti sa iti dai o parere in ceea ce priveste magazinul online pe care tocmai l-am deschis. Suntem mici, la inceput dar speram sa ne facem oameni mari si sa fim pe placul publicului tinta:D (Precizez ca toate design-urile sunt original si sunt realizate de noi)
    http://www.fastfactory.ro/

    Weekend fain sa ai!

    răspunde
  125. Valentin Nicu

    Am si eu cativa prieteni buni cu care impartim si bune si rele, ne ajutam tot timpul si 2 dintre ei in consider mai mult decat frati.

    răspunde
  126. Anca

    Eram in anul 3 de facultate si pe vremea aceea faceam parte dintr-o organizatie studenteasca. In luna mai se organiza o conferinta intr-o alta localitate la care imi doream din tot sufletul sa particip. Cu vreo 2 zile inainte de conferinta organismul meu a cedat, nu mai puteam sa mananc nimic. La spital m-au trecut pe glucoza, calciu si vitamine. Mi-au dat drumul acasa cu o punga mare de sticlute si prafuri si o branula de toata frumusetea infipta in mana stanga. Chiar si asa imi doream in continuare sa merg la conferinta, chiar daca aveam nevoie de ingrijiri medicale, iar conferinta era in varful muntelui, unde nu gaseam nicio asistenta. Prietena mea Flore, studenta la farmacie, s-a oferit sa-mi faca ea injectiile, iar Alina si Paula sa aiba grija de mine. Asa am petrecut o saptamana in care Alina si Paula m-au ajutat sa ma imbrac si sa fiu fresh in fiecare zi (abia atunci am realizat cat e de greu sa iti speli parul sau sau sa te speli pe spate cand ai doar o singura mana functionala, dar cat de usor este daca ai prietenii langa tine). Si ca sa trec mai usor peste si sa-mi vina pofta de mancare au facut o multime de glume cu ace si de cum ma spalau ele pe spate in fiecare dimineata, glume care trebuiau impartasite cu restul participantilor de la conferinta. Ca asa-i intre prieteni, isi permit sa faca misto unul de altul. Cand branula mi s-a infundat au gasit o masina si au mers de urgenta cu mine la cel mai apropiat spital. Si asta e doar una dintre multele situatii in care mi-au fost alaturi la greu. Le iubesc si nu le-as da la schimb pentru nimic in lume.

    răspunde
  127. Alexandra

    Mi-ar fi placut sa incep cu „a fost odata cel mai bun prieten care …” insa timpul a trecut peste prieteniile mele asa cum trece apa peste stanci. Si din multele si falnicele prietenii n-au mai ramas decat unul sau doua firicele de nisip. Timpul ne cerne pe toti prin sita lui. Ne deschide ochii, de multe ori prea dur si prea brusc, prea devreme si prea aprig. Si abia atunci, cand esti gol si indurerat in fata lui, a timpului, iti intorci privirea spre cineva-ul acela de suflet de care speri sa-ti agati numai un pic suferinta si sa te ajute sa te ridici. In cazul meu, de fiecare data a fost acolo EA, sa ma ridice, sa ma aline, sa-mi stearga lacrimile, sa ma imbarbateze, sa-mi mai traga cate o palma sanatoasa de realitate peste ochi. A fost ea, una singura, prietena mea, cea mai buna dintre toate cate sunt, care nu s-a sfiit niciodata sa ma critice si sa-mi spuna adevarul oricat de dureros si oricat de mult mi-as fi dorit sa evit sa-l aud. Ea a fost acolo stalpul meu, busola dreptatii aratandu-mi mereu est-ul… locul de unde rasare soarele. Ea a fost acolo si mi-a aruncat colacul de salvare cand ma inecam intr-un ocean de lacrimi plans pentru vreun pusti naiv din adolescenta sau cand in miez de noapte m-a suit in masina si a zburat cu mine la spital fara sa tina cont de oboseala sau de munca de a doua zi. Pentru ca numai ea, prietena mea cea mai buna, merita cu adevarat acest loc in sufletul meu. Ea, una singura, mama!

    răspunde
  128. Corina B.

    Buna,
    Da, prietenia este foarte rara. Eu am noroc de astfel de oameni, pe care sa ii numesc prieteni. Ai mai scris tu un post cu prietenia, si ne intrebai cati prieteni avem. Am stat atunci sa ii „numar” si au iesit peste 5 cupluri, ceea ce m-a bucurat nespus, caci pe toti i-am „testat” intr-un fel sau altul in ultimii ani. Acum iti voi povesti despre un prieten pe care cineva mi l-a scos in cale. Datorita lui am reusit sa ma desmeticesc, sa imi schimb viata si sa incep sa ma iubesc pe mine cu adevarat, si nu asa cum credeam ca o fac pana atunci. A petrecut mult timp cu mine, m-a dus la mediatie si m-a invatat ca exista mai mult decat lumea asta fizica, asa cu o stim noi. Asa ca, ii multumesc!

    răspunde
  129. Vlad

    Prin clasa a 8-a am fost diagnosticat cu hepatita A, fiind astfel internat la Infecţioase, unde l-am cunoscut pe Sergiu, unul dintre colegii de salon. Ne-am împrietenit repede, el fiind cu 2 ani mai mare ca mine, iar timpul petrecut în spital trecea mai uşor pentru amândoi – mai o carte, mai un şah, iar noaptea, înainte de a adormi, era program de poveşti. După două zile aveam impresia că ne ştim de-o viaţă. Aşa a aflat Sergiu despre prima mea dragoste – Ramona, o colegă de şcoală cu bucle blonde, al cărei zâmbet sunt convis că-i putea face pe cei din Al-Qaeda şi ISIS să se apuce de promovat pacea mondială şi de plantat panseluţe.

    Sergiu ajunsese în spital cu câteva zile înaintea mea, deci ştia care e mersul pe-acolo – unde se fac analizele, în ce constau, programul de vizită, dar cel mai important, cunoştea toate asistentele. Astfel, m-a avertizat în privinţa Răţoiului – poreclă pe care i-a dat-o unei asistente trecute de 50 de ani, dar şi de suta de kilograme, acră şi urâcioasă ca un administrator de bloc comunist. Porecla i se trăgea de la faptul că purta nişte saboţi cu 3-4 numere mai mari care o făceau să arate ca o raţă, fiind mică de statură, grasă şi cu un mers legănat. Imaginea era completată de o voce stridentă ce arunca cuvinte cu un debit demn de un Kalshnikov, cuvinte ce urcau scăriţa din urechea internă făcându-i treptele să scârţâie dureros.

    A trebuit să stau internat 10 zile, iar drama pe care o trăiam în acele momente era că această perioadă se suprapunea cu ziua de naştere a Ramonei. Plănuisem dinainte acest moment – flori, ciocolată, plimbare prin parc, dar cireaşa de pe tort era o ieşire pe câmpul de la marginea oraşului (un orăşel mic de provincie) unde, întinşi pe spate urma să ne bucurăm de ploaia de stele a Perseidelor. Problema era că în fiecare seară la ora 10, după ce se dădea stingerea, venea o asistentă şi îmi dădea 3 linguriţe de sirop pe care mi-l turna dintr-un flacon de 1 litru, tratament pe care mi-l dădea doar mie în salonul meu, dar şi alor pacienţi în celelalte saloane. Nu ştiu ce era, dar avea un gust oribil. I-am povestit lui Sergiu despre planul meu pentru ziua Ramonei şi soluţia a venit de la el – să se culce el în patul meu şi să primească cele 3 linguriţe de otravă, iar sub plapuma lui să ascundem mai multe haine pentru a părea că doarme cineva. Bucuros, am plecat pe furiş din spital şi mi-am pus în aplicare planul cu ziua Ramonei, care a fost o reuşită. Când am revenit a doua zi dimineaţa, Sergiu al meu nu era prea bucuros şi începe să-mi povestească:

    „Băi, după ce ai plecat am făcut cum am stabilit – m-am culcat în patul tău şi aşteptam să vină cele 3 linguriţe de otravă. La 10 şi ceva intră în salon Răţoiu`, aprinde becul şi întreabă:
    – Popescu?
    – Aici, îi răspund. Vine direct la mine, eu mă ridic la marginea patului să-mi primesc linguriţele de otravă şi o văd că îşi pregăteşte o seringă.
    – Ştiţi, dar mie trebuie să-mi daţi..
    Nu termin de spus, că o avalanşă de cuvinte se prăbuşeşte asupra mea, explicându-mi că nu-i spun eu ei ce să facă.
    – Întoarce-te şi jos pantalonii!
    – Ştiţi, eu nu…
    – Ce nu?! Ce tu nu?!
    – Eu nu sunt…
    – Ce nu eşti?! Cum nu eşti?!
    Şi din două mişcări, mă trezesc cu acul înfipt adânc în buca stângă. Nu ştiu ce mi-a făcut, că mă doare şi acum de mor, uite, încă sunt vânăt!”

    Am râs de situaţie şi i-am mulţumit, dar problema era că aş fi vrut să mai plec şi în următoarele seri. Nu aş fi putut face asta dacă Sergiu nu se oferea să mă ajute şi în următoarele două seri, bucuros că treburile cu Ramona îmi mergeau foarte bine.

    Înainte de externare am făcut schimb de numere de telefon (aveam fix pe-atunci) şi astfel am ţinut legătura o perioadă, fiind din localităţi îndepărtate. Dar apelurile, care la început erau săptămânale, s-au rărit, până când ne-am văzut fiecare de viaţa lui.

    La vreo 8 ani după povestea asta, într-o zi foarte agitată, ies de la birou şi traversez în grabă să-mi cumpăr câţiva covrigi pentru a-mi potoli foamea, cu gândul la ale mele. Păşesc cu încredere pe trecerea de pietoni şi un fluierat de roţi mă trezeşte instant. Când ridic ochii, văd o maşină care reuşeşte se oprească cu roţile blocate la 1 metru de trecerea de pietoni. Numai că maşina din spate nu a fost de acord cu o oprire atât de bruscă şi îşi înfige botul în fundul primei maşini, mutând-o după trecere. Evaluam din priviri pagubele (minore, de altfel) când văd cum coboară din prima maşină nimeni altcineva decât Sergiu. Primul lucru pe care mi l-a zis a fost:
    – Toată viaţa ta mi-ai făcut fundu` praf!

    Am râs amândoi şi după ce am rezolvat incidentul, am mers la o terasă să mai stăm la poveşti. Acolo mi-a arătat că încă are semn de la injecţia făcută de Răţoi. De-atunci am rămas prieteni şi, mai mult, în primăvară urmează să-mi fie naş.

    răspunde
  130. Lucian

    Cel mai bun prieten al meu este Buzunarul de la spate….și uneori chiar am buzunare largi la spate…așa ca băga aparatul foto acolo .

    răspunde
  131. COSMIN TUDOR
    COSMIN TUDOR

    Buna asta cu Groupama! Big like! Prietenii stiu de ce!
    La mine cel mai fain gest a venit din partea unui om care nu-mi era prieten, doar un colaborator ceva mai apropiat decat media!
    Acum 14 ani eram sarac lipit pamantului si stateam cu Satana + copilul nr 1 intr-un apt din Berceni plin de gandaci nemuritori si gauri in plafonul ultimului etaj de ne ploua prin lustra.
    Satana mea era deci din nou gravida, ca deh… daca tot eram saraci, macar veseli sa fim.
    Si eram intr-o stare foarte avansata de lucru cu achizitia unui apt pe baza de credit dar imi lipseau exact 1200 de USD avansul minune fara de care tot esafodajul mi s-ar fi demolat. Cum se face la noi in tara, am reusit sa gasesc o alta banca de la care sa scot acest avans dar noi eram luni, banii astia imi trebuiau miercuri ca sa nu pierd apartamentul deja vizat si evaluat de banca principala, banca secundara imi dadea banii fix vineri.
    Deci fix ca dracu!
    Ditamai umflatul barbos plangand singur in birou, cu Satana gravida si inca un plod in batatura.
    Si apare cetateanul neturmentat cu treaba la mine ca ne vedeam saptamanal.
    Ma intreaba ce-i cu fata lunga, ii zic pe scurt ca imi pica schema cu apartamentul de cumparat (ca nu era sa ii dau o mie de detalii… doar nu era prietenul meu).
    Si incepe asta: in cate luni e nevasta-ta? Si ce dracu faci ca doar nu aduci copil nou-nout in veceul ala de apartament unde stai acum ca ti-l fura gandacii. Si la urma urmei 1200 de dolari am eu la mine in servieta ca tre’ sa-i dau la arhitect duminica bla-bla…
    Asa de frumis mi-a zis concluzia lui de m-am indragostit pe loc de norocul meu si sufletul omului: bah moldovene, tie-ti trebuie banii astia mai mult decat mie. Si mi-a dat banii scurt luni cu conditia sa ii dau inapoi vineri in mare secret ca sa nu afle nevasta-sa ca da bani la oameni de aiurea.
    Deci caz rezolvat, lacrimi sterse, maneci suflecate, achizitie finalizata, copchil nou scos brusc si adus in casa noua, singurul care a iesit naspa am fost tot eu ca si astazi sunt tot cu Satana insurat.

    Concluzia si vorba unor simpatici de care mi-e dor: „binili invinge”! E dreptbca trebuie sa-l mai impinga cate cineva.

    Asadar copchilul nascut din aceasta aventura are acum o mare pasiune pt fotografie si chiar pt ea vreau pozarul pe care il afisezi! Si avand in vedere cine va fi fost binefacatorul smolit, jur ca va face numai poze alb-negru ☺☺☺.

    răspunde
  132. Ana

    Salut, Cabral! Numele meu „de scena” e Ana. Stiu, nu e foarte original, dar hai sa o lasam asa. O sa-ti povestesc despre prietenul meu cel mai bun, Dan, care e chiar numele lui real.
    Bun. Citeste cu atentie:
    Sunt femeie la 30 de ani, dar arat de 20 :))) si n-am depasit niciodata mental varsta adolescentei. Am fost intotdeauna prietenoasa, glume-glume-caterinic, in special cu baietii/barbatii – cum vrei tu sa le zicem. Si din prietenia pe care eu o afisam, disponibilitatea mea de a sari pt oricine la orice ora, mai toti „prietenii” intelegeau altceva. ( Intreaba-ti sotia ca sigur stie despre ce vorbesc). Si se chinuiau sa ma cucereasca cu tot felul de rahaturi, asa ca e lesne de inteles de ce nu as fi pus mana pe telefon sa sun la 12 noaptea dupa ajutor vreun „prieten”. Pe nimeni, de fapt. Pana intr-o zi cand eu, motociclista de cativa ani buni, am trecut de la speed la supermoto. Mi-am luat cea mai smechera motocicleta din cate am vazut eu pana atunci. O adoram, doi timpi, rea ca dracu’, cu pornite din buton, – deci fara contact, deci imposibil de lasat pe undeva pe afara, fara supraveghere.
    … Am reusit primul wheele cu ea si mi-a oferit adevarata placere a motociclismului. Si acum o am. :)
    Bun… Prietenii mei de ieseala erau cu gsx-r, r-uri… Daca le spuneam ceva de a mea se uitau ca la poarta 9! Asa ca ne-am separat in iesiri mai ales ca eu ii pierdeam pe linie dreapta si ii regaseseam pe curbe, haha!
    Intr-o seara, in zona Baneasa, am ramas cu supermoto a mea intr-o pana aparent inexplicabila. Pornesc robinetul de rezerva, dau contact, dau cu injuraturi si cu rugaminti, degeaba. Stateam ca proasta pe marginea drumului si nu prea gaseam solutii. Mecanicii plecati, remorci n-aveam la nimeni, de impins, da-o dracu’ …
    Si il sun pe un baiat cu care ma intelegeam bine. Pe vremea aia era baiat si eu fata, acum… Anii au trecut si bruma s-a asternut pe pletele noastre.
    Si raspunde, si vine cu motoreta lui – avea un street.
    Vede ca nu o ia nicicum… Si am decis sa facem ce orice minte sclipitoare ar face: sa-i mai punem niste benzina! :)) Curent avea, de invartit, invartea…
    Benzinaria relativ aproape, o lasam pe a mea pe marginea drumului si plecam cu a lui. Ajungem la benzinarie, luam o sticla cu ceva in ea, varsam acel ceva in ideea sa avem in ce sa transportam benzina.
    Si baga prietenul meu, pt treaba asta putem sa-i spunem chiar si fratele meu, mustiucul ala de la pompa in sticla. Concentrat, aplecat peste ea sa nu cumva sa puna prea mult si sa dea pe afara.
    Si apasa clapa.
    Si totul s-a facut negru in jur! Nu pentru mine, nici macar nu erai tu prin zona, bai, Cabral :)) ci pentru el. Benzina a tasnit din cauza presiunii, din sticla, direct cu jet si clabuci, pe fata lui.
    Aia a fost secunda in care eu personal a trebuie sa iau 1000 de decizii: sa rad, sa nu rad? Sa chem ajutor, sa nu chem ajutor? Sa il intind pe pavaj acolo, sa nu il intind… Intr-un final, dupa secunde care pareau o eternitate si in care el nu zicea nimic si eu imi schimbam culorile la fata mai ceva ca un gay parade, am decis sa spun ceva… Orice.. Stii ca e mai bine sa spui niste cuvinte decat sa taci ca prostu ‘cand omul care voia sa te ajute o ia in freza din cauza ta.
    Si am deschis gura sa zic si m-am inecat in ras! Ce dracu’… ! Dar am degajat si driblat bine rasul intr-o stare de seriozitate. Moment in care my brother from another mother ( and another father ca sa n-avem discutii), si-a dat cu mainile pe fata. In maini avea manusi smechere -nu dam nume…
    Apoi iar a vazut negru… toata vopseaua de pe ele a ramas in dungi de sus de la frunte pana in jos pe gat. Mama si il usturaaa!

    Se duce el sia se spala, isi revine cat de cat… Dam sa plecam la fel cum am venit: el la ghidon, eu in carca.
    Dar ce te faci ca se intoarce spre mine cu o privire pierduta si imi spune „ba io nu mai vad nimic”. Liniste.
    -Acum, pana mea, Dane! Hai ia-o si tu asa instinctiv ca daca murim, asta e!, ii zic eu. In mintea mea… „si asa ai suferit destul”.
    Plecam, mergem ghidati de bunul Dumnezeu, pornim motoreta mea -eu spun ca am pierdut benzina din rezerva prin furtunelul de supraplin de la tentative repetate obsesiv de wheeleuri, el ar zice ca era o pocnitoare. Adevarul e undeva la mijloc.
    Asadar, Dan saved the day dar a ramas si cel mai bun prieten al meu. Pe parcursul anilor m-a imprumutat cu bani chiar daca suma era totalul banilor pe care ii avea, m-a cules de pe unde am ajuns intamplator sau nu, a suportat calm ideile mele tampite din diferite domenii in care nu aveam nicio pregatire. N-a ras cand am facut faze de ras, adica a ras, dar mai cu mana la gura, asa… M-a ajutat cu multe. Si faza cea mai tare la el este ca nu doar cu mine e asa! Cu toti prietenii lui e asa! Cu fiecare om ( copil, pensonar, ce vrei tu!) pe care il intalneste! ( si pe aceasta cale ii transmit ca nu toti oamenii merita sa fii om cu ei!)
    E lesne de inteles ca toata treaba asta e reciproca, adica daca are nevoie de un rinichi, ii dau un rinichi!

    In mult asteptatul final, nu stiu, mai, Cabral!… Nu stiu daca meritam noi premii, dar te rog, spune-i si tu lui Dan ca e un OM de nota 20! Si iti multumesc ca mi-ai dat ocazia sa scriu asta, pentru ca asa am un paravan! Daca o scriam asa, de capul meu pe FB … era dubios. :))
    Ps: un mesaj pentru cei care au avut nevoie de prieteni cand sufereau din dragoste:
    N-ati cunoscut suferinta adevarata pana cand nu ati trecut cu propriul copil printr-o situatie nasoala sau cand v-ati trezit fara posibilitatea de a ajunge acasa! Daca in situatile astea v-a fost cineva alaturi, ala va e prieten! Just sayin…

    răspunde
  133. Dragoias Florin
    Dragoias Florin

    Salut. Vorbim despre prietenie deci. Nu am de gând sa va scriu romane. O sa va spun doar un nume. Alex Tache. Un băiat cu dizabilități locomotorii. L-am cunoscut acum 2 ani. Lucrează într-un call center in cladirea in care eu sunt agent de securitate. El a avut nevoie de cineva sa îl ajute, iar eu am avut onoarea sa fiu acolo și sa îl cunosc. Ii datorez multe. Am petrecut cu el în tot acest timp momente extraordinare. Concedii, drumeții… Datorita lui, anul trecut mi-am împlinit visul de a vedea Cheile Bicazului. Un vis pe care îl aveam de vreo 10 ani. Datorita lui am început sa vad viata cu alți ochi, sa înțeleg ceea ce contează în viata cu adevărat. A fost acolo lângă mine mereu în tot acest timp. A ras cu mine, a ras de mine, dar a și avut grija de mine când am avut cate o problema. Indiferent ca a avut sau nu timp pentru mine. Și sunt absolut sigur ca asa va fii mereu. A făcut pentru mine lucruri pe care nici părinții mei nu le-au făcut. De aceea vreau să-i mulțumesc! Cu toate ca pentru un astfel de prieten, cuvinte de mulțumire nu exista niciodată îndeajuns de multe.

    răspunde
  134. Vlad

    Mulţumesc pentru premiu! Şi mă bucur tare mult că ţi-a plăcut povestirea mea :)

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.