Sari la conținut

Îmi pun și a doua lopată în portbagaj, să fiu eu sigur. La știri nu se anunțase nici o zăpadă mare dar București-Iași-București noaptea și în mijlocul iernii nu e un drum pe care să-l iei în râs.

Am trecut de Bîrlad și după o curbă la dreapta mi s-a părut că strălucește ceva.  Am oprit. Un Hilux cu motorul pornit zăcea într-o rână în șanțul de lângă șosea.

Am bătut în geam, s-au speriat săracii oameni de-am auzit răcnetele prin geamul închis, nu luasem în calcul că afară noapte, eu cam întunecat… nu mă vedeau. Am aprins telefonul, au deschis geamul. Patru suflete în mașină, un domn pe la 60 de ani și trei femei.

Mi-au zis că încercaseră să împingă mașina dar că n-au reușit. Nici n-aveau cum. Am calculat că nici eu nu puteam să-i scot de-acolo, aveam o Alfa 147 pe vremea aia, nu-i urneam.

M-am oferit să-i duc înapoi la Bârlad, s-au bucurat de ziceai că le-am pus în brațe bilete pentru un sejur în Hawaii. I-am dus, ba am făcut două drumuri, să le duc și bagajele. Apoi mi-am văzut de drum.

Trec 6 ani, plec de la Oradea la București cu bestia mea, un Pajero Sport vechi și de demult. Eram pregătit de iarnă cum rar s-a mai văzut, cu lopeți și nisip, lanțuri și șufe. Trec de XXXX și frumusețea mea de cauciuc de pe dreapta îmi explodează (de-atunci n-am mai folosit reșapate, ale naibii sărăcii!). Explodează cauciucul, reușesc să reduc viteza dar nu îndeajuns de mult, sare tanculețul peste malul de zăpadă de pe marginea drumului, mai face vreo 5 metri și se oprește.

– Uof! Că fix de-asta aveam nevoie!

Mă dau jos, dau ocol mașinii, situația era tristă… dreapta față era zdrențe, puteam să cuplez și 6×6 că nu ieșeam de-acolo. Roata de rezervă se scoate pe sub mașină, stă dedesubtul portbagajului, așa că trebuia să fac o groapă ca să am loc s-o scot de sub mașina. Îmi lua cel puțin două ore. Dar chiar dacă scoteam roata nu aș fi putut ridica mașina pe cric, era într-o zăpadă de cel puțin un metru și-apoi pământ.

– Mi-am luat fatality… zic amărât și o iau înot printre nămeți spre șosea. După vreo 10 minute deja dârdâiam, nu trecuseră decât vreo două mașini, fără intenție de a opri.

Apare un TIR. Dau din mâini. Trece de mine. Înjur. Frânează și oprește. Îmi cer scuze în gând și-o iau la fugă după el. Explic și-l rog să mă ia cu el. Îmi zâmbește larg în timp ce își pune niște mănuși groase în mâini. Își ia o vestă pe el și zice Hai, că avem de săpat!

Am săpat amândoi vreo 20 de minute, am scos rezerva. A adus el apoi o talpă de metal de-am fixat cricul pe ea și-am ridicat mașina. Am schimbat roata. Între timp au mai oprit două camioane. Am legat două șufe și m-au remorcat afară din zăpadă. Într-o oră eram gata de drum. Am fugit la mașină, am luat portofelul, am scos niște bani și i-am pus omului în mână. Iar a zâmbit larg, a luat banii și mi i-a băgat în buzunar.

– Pentru bani nu munceam atât nici la mașina mea, chemam depanarea. Tu mi-ai scos părinții dintr-un șanț acum câțiva ani, lângă Bârlad. Îți eram dator.

Mi-a strâns mâna și și-a văzut de drum. Și-acum îl pomenesc, după cum vedeți, de fiecare dată când vine vorba de fapte bune.

Și spun întotdeauna că binele inspiră bine.

binele inspira bineAcum gândește-te la ce faptă bună ți-a făcut cineva vreodată. Dacă ai chef s-o povestești (pe lung sau pe scurt) ai șansa să câștigi un premiu de vreo 500 de lei (un set foarte mișto de gătit și încă niște chestii surpriză – ideea este că poți folosi kitul ăsta ca să faci și tu un bine la rândul tău).

Povestești într-un comentariu, dai un share articolului ăstuia pe FB (atenție la setările de confidențialitate) și câștigătorul va primi prin tragere la sorți premiul despre care spuneam, un set de gătit foarte mișto (da, mi se pare foarte tare ideea lor). Regulamentul concursului e aici, concursul este ON între 19 și 23 mai 2014.

Organizez concursul ăsta aici pe blog și pentru a pomeni de premiul de 200.000 de lei pe care cineva vrea să-l ofere. Interesant este că nu e un concurs oarecare ci că se adresează doar celor care fac fapte bune.

Este vorba de o campanie numită METRO –  Starurile Comunității, prin care ei vor să recompenseze întreprinzătorii independenți care contribuie la bunăstarea comunității din care fac parte.

Astfel, antreprenorii cu afaceri mici sau mijlocii care derulează și acțiuni sociale, educaționale sau de mediu în folosul comunității, pot câștiga premiul de 200.000 de lei pe care METRO îl pune la bătaie.

Bun. Revenind la concursul care ni se adresează nouă, te întreb ce faptă bună ți-a fost făcută (și dacă vrei să spui, ce faptă bună ai vrea să faci cu kitul de gătit despre care spuneam?)?

40 comentarii despre "Binele inspiră bine. Plus două premii: 500 de lei și 200.000 lei."
  1. victor

    O sa încep invers
    1.de setul de care zici o sa beneficieze altcineva, o sa o punm nevasta mea sa facă ceva bun pentru familia de amărâți care s-a mutat la subsolul blocului 2.cand la noi era foarte greu, când Nu ne ajungeam deloc cu banii și familia ne întorsese spatele a fost un om care m a angajat.fara expwrienta,fără sa știu de capul meu, omul ăla a avut încredere și Mi-a dat de lucru.asa am supraviețuit ca familie, datoram foarte multe lui

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Omul respectiv merită respectul nostru.
      Și mă bucur că ai cu cine să împarți binele, în caz că vei câștiga. ;)

    • Savin Daniela Maria
      Savin Daniela Maria

      Sunt din Bârlad , si cred ca am mai auzit povestea aceasta undeva dar nustiu sigur unde.. :)

  2. alexasport

    chie is curoios catai antreprenori se vor inscrie?

    răspunde
  3. vio

    cel mai mare bine mi l-a făcut omul care mi-a dat rinichiul
    da,am primit un rinichi după ce omul a avut un accident de motocicleta

    răspunde
  4. valerian

    alexasport,sper ca ai postat in mijlocul unei crize de epilepsie,altfel nu ai nici o scuza

    Cabral,anul trecut am ramas fara masina din cauza unor probleme financiare si o vecina pe care am ajutat-o cu ceva vreme in urma m-a lasat sa ii folosesc masina pentru cateva saptamani
    gratis
    am inteles ca se da un kit de facut de mancare.o sa ii gasesc vecinei daca il castig
    daca nu castig oiricum ii gatesc,mi-ai dat o idee buna!

    răspunde
  5. ionela

    Buna Cabral,
    Ceea ce mi s-a intamplat mie mai rar.Am povestit si o sa povestesc tuturor!
    Miracolul vietii mele este copilul meu , iar acesta a fost adus pe lume printr-o operatie de cezariana(nu la comanda cum se practica ci din necesitate).In fine nu asta este important, ideea este ca dupa operatie am fost dusa intr-un salon postoperator unde m-am simtit foarte bine(am avut o doctorita super tare), chiar pot spune ca am facut show pentru ca celelalte colege ale mele nu se puteau misca saracele din pat, din varii motive eu la trei ore dupa operatie mergeam prin salon si rugam asistentele sa imi ridice trolerul sa-mi scot demachiantul sa ma demachez sa nu ma vada fimea cu rimelul intins.Iti dai seama ce nebunie acolo un salon plin nou nascute si altele care veneau ca pe banda.Asistentele vazand ca ma simt bine au vorbit cu doctorita si am primi acordul sa merg in rezerva cu fetita.Bucurie maxima pentru mine caci aveam ghemotocul langa mine, dar bucuria mea nu a tinut prea mult pentru ca in salon nu puteam sa ma misc (aveam cateter in coloana si niste saculeti cu nisip pe mine), iar copilul meu plangea intr-una si aici a intervenit Doamna care m-a ajutat pe mine.Ii spun Doamna pentru ca nici in ziua de astazi nu am aflat cum o cheama , era mama colegei mele de rezerva.Doamna aceea a stat toata noaptea langa copilul meu si l-a leganat sa nu mai planga!Daca ii se trezea nepotelul care era hranit cu lapte praf o trimetea pe fiica dumneaiei sa cheme asistentele ca sa nu o lase pe Andreea mea din brate!Va dati seama ce a insemnata asta pentru mine.Asa mi s-a intamplat mie si ma bucur ca am avut ocazia sa-i pot multumi acelei Doamne pentru ce a facut pentru mine si sa arat ca mai exista si OAMENI, iar despre kit-ul de mancare ar fi grozav sa-l folosesc pentru pitica mea!

    răspunde
  6. biosvn

    pai sa povestesc si eu ceva …

    copilul meu avea 1 an si trebuia sa merg la oftalmolog (avea canalelel lacrimale infundate) – nu aveam masina si a trebuit sa stau la ocazie (stau la 40 de km de focsani) . Am facut din mana vreo ora si nimic, copilu incepea sa planga (incepea sa picure afara …. La un moment a oprit o masina fara sa fac cu mana si am urcat. soferul m-a intrebat unde merg si desigur i-am spus. Am ajuns in focsani dar nu stiam exact unde este cabinetul si l-am rugat sa ma lase la intrare in focsani, pentru ca mergea mai departe. Cu toate astea a mers cu mine prin focsani inca juma’de ora pana am gasit cabinetul – bineinteles ca nu mi-a luat nici un ban – doar multumirile de rigoare. M-am rugat pentru el si atunci cand mi-am luat masina ma tot gandeam sa intorc si eu acel serviciu.
    Si am reusit – am gasit o mamica care avea un copilas si dorea sa mearga in focsani la OFTALMOLOG, am luat-o si am dus-o exact la cabinet.
    Am mai luat mame cu copii in masina dar atunci a fost altceva – am simtit ca am intors serviciul facut de Dumnezeu atunci cand am avut nevoie.

    Numai bine Cabral! – m-ai facut sa imi aduc aminte ca trebuie sa fac lucruri bune!

    răspunde
  7. biosvn

    partea cu binele care as vrea sa il fac cu acest premiu este subiectiva
    as putea spune multe de dragul premiului dar nu imi vine nimic in minte acum .
    dar pentru tine – felicitari pentru idee.

    răspunde
  8. Instalatii frigorifice

    Oamenii nu prea mai stiu sa faca bine. E mai usor sa faci rau.

    răspunde
  9. Adi

    Poate vrei s-o spui si pe cea cand coborai cu atv-ul si ai intalnit-o pe amica mea cu un ford focus bleu care mai avea un pic sa cada in rapa si ai ajutat-o sa iasa..:)

    răspunde
  10. Ioana

    Asta da coincidenta! Sa treaca omul ala pe langa tine cand ai avut nevoie de ajutor, pe un drum oarecare din Romania, si sa fie ruda cu cei pe care i-ai salvat tu…

    răspunde
  11. Dana

    Cel mai mare bine pe care mi l-a facut cineva, a fost acela de a-mi salva viata. Eram un copil neastamparat si cam (prea) tampitel, de 8 ani, care s-a gandit sa intre in raul Arges pentru a isi recupera mingea. Nu mai stiu cate kilograme aveam, dar daca batea vantul mai tare intr-o zi, nu ieseam din casa. Riscam sa zbor ca o frunza. Cum era de asteptat, m-a luat ”valul” si Argesul incepuse sa imi faca un tur dus. Norocul meu a fost ca o tipa de vreo 20 de ani m-a vazut la timp si in momentul in care am ajuns in dreptul ei, m-a apucat de-o ”aripa” si m-a scos din apa. Daca as fi pastrat legatura cu ea, ei i-as fi daruit kit-ul, insa cum acest lucru nu s-a inmplat, daca as castiga acel kit, l-as darui Casei de copii Lidia din Domnesti. Acolo sunt niste oameni deosebiti care au trecut prin multe, insa nimic nu a fost prea mult cat sa-i impiedice sa aiba grija de copilasi. Cine stie, cunoaste, cine nu si vrea sa afle, sa intre pe site-ul lor.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Poți să pui oricâte informații despre Casa Lidia, nu-i cu supărare. ;)

    • Dana

      Cu permisiunea ta, voi pune un link catre pagina in care FAMILIA, pentru ca nu este o casa de copii obisnuita, isi spune povestea http://www.casa-de-copii-domnesti.org/?m=0103. Am avut ocazia sa merg in vizita la aceasta familie, unde am descoperit niste copii minunati, educati, curati, care traiau intr-o casa extraordinar de curata. Familia Guias care a decis sa faca ceva pentru copiii strazii, este compusa ndin niste oameni minunati si foarte iubiti in comunitate. Drept dovada sta faptul ca localnicii vin zilnic sa ii ajute, GRATIS, la treburile casei: mancare, curatenie, etc.
      Au o curte mare in care au facut o gradina in care au plantat fructe si legume, dar au amenajat si un spatiu de joaca pentru cei mici. Cum bine se stie, copil cuminte si baba frumoasa, rar gasesti, prin urmare, cand cei mici fac cate o boacana, ei sunt „pedepsiti” intr-un mod constructiv!
      As putea sa vorbesc despre ei pana maine, dar ma opresc aici. Domnestiul este foarte aproape de Bucuresti, asa ca cine vrea sa ii cunoasca, pot merge oricand la ei. Usa este mereu deschisa oamenilor cu suflet bun :)

  12. Claudiu

    Uite un bine care mi s-a intamplat, culmea, in acelasi loc:

    a) Ma aflam in Germania intr-o delegatie si am ajuns in gara la locul unde se aflau taxi-urile. Fiind prima data cand ma aflam acolo, nu stiam exact unde era hotelul (n-am fost inspirat sa-mi tiparesc o harta) si nici nu era niciun taxi pe-acolo.
    Dupa ce am asteptat 10-15 minute, am zis sa-mi incerc norocul intreband o femeie care am vazut ca astepta in rand cu mine si am rugat-o ca daca suna dupa un taxi, sa comande 2 daca se poate. Mi-a raspuns amabil ca nu asteapta dupa un taxi, ci dupa sotul ei ce urma sa o duca acasa. In timp ce-mi spunea asta a aparut sotul ei si spunandu-i situatia, s-au oferit pe loc sa ma duca ei pana la hotel. Am ramas masca!!! Odata ajunsi si dupa 1000 de multumiri, nu au vrut sa ia absolut niciun ban, desi am insistat de vreo 5 ori. Multumesc inca odata, oameni frumosi!

    b) Ma aflam intr-un tren in drum spre aceasi locatie de la punctul a). Eram in ultimele 5 minute, cand imi suna telefonul de delegatie. Ii raspund colegului respectiv (el urma sa ajunga seara si stiind de patania mea de la punctul a, vroia sa afle daca sa-si printeze sau nu o harta pana la hotel – i-am zis categoric sa-si printeze una) si subit ma trezesc cu geanta de laptop si cu telefonul in mana in fata taxi-urilor.
    Simtindu-ma cam usurel, mi-am amintit brusc ca nu stiam unde se afla acel bagaj al meu pregatit pentru 2 saptamani cat urma sa stau acolo. Ma tot invart eu prin gara in speranta ca poate l-am lasat acolo, sau dincolo, dar nimic. Deja imi faceam planuri de unde sa-mi cumpar sosete, lenjerie intima, cateva tricouri si 2 perechi de pantaloni, cand imi amintesc brusc ca exista un kioschk acolo si am zis sa-mi incerc norocul.

    Ajung la persoana respectiva (o doamna pe la un 55-60 ani) si-i povestesc patania, plin de speranta in ochi. Femeia respectiva puna mana pe telefon si suna la caile ferate germane si le explica situatia. BINGO !!! Trenul acela se ducea din punctul D (locul unde ma aflam) pana in punctul E (capat de linie), apoi se intorcea pe aceeasi ruta, FIX ACELASI TREN!
    Deoarece le-am explicat cum sta treaba, a stationat trenul in punctul meu D (mai mult decat era programat), pana mi-am gasit si recuperat bagajul. A fost wow si inca odata tin sa le multumesc acestor oameni, dincolo de multumirile oferite atunci.

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      1. Ai noroc, stimabile, de oameni buni. :)
      2. Bine că ai noroc cu oamenii, că situațiile în care te pui par ușor ghinioniste… :D

    • Claudiu

      1. Sa stii ca am noroc si la fel cum am eu au si altii la randul lor si tot asa… sper sa nu se rupa lantul, altfel trebuie sa-l reparam :)

      2. Par usor ghinioniste? Mai degraba sunt indragostit lulea uneori, sau cu capul in nori alteori. Ideea e ca mai sunt si oameni frumosi care restabilesc balanta si uite-asa mi se reconfirma teoria cu karma: bine faci, bine gasesti!
      O seara minunata!

    • Claudiu

      Aaa, uitasem sa-ti spun ce inseamna ‘cu capul in nori’ in cazul de fata: eram dupa 2 avioane si 3 trenuri schimbate, per total ~12 ore. Stiu ca nu scuza 100% situatia in care ma aflam, dar ai imaginea completa acum.

      PS: O mica sugestie: introdu daca vrei si poti posibilitatea de a-ti edita propriul comentariu ai acelasi IP. Mai devreme am scris de pe mobil si nu puteam sa-mi editez propriul comentariu.
      Acum doar fac dublu post pe comentariul precedent, in loc sa am 2 in total si-atat :)

      O seara minunata sa ai!

  13. Andreea

    Sunt o groaza de lucruri bune facute de altii pentru mine iar aceste fapte m-au facut si pe mine sa raman un om bun, chiar daca suntem inconjurati de oameni rai, carora nu le pasa decat de ei, oameni egoisti fara simt civic. Nu stiu daca voi reusi sa recompensez acele fapte dar de fiecare data ajut neconditionat pe oricine.
    Daca pot infrumuseta ziua sau viata cuiva si o fac fara ezitari, asteptari, fara sa contorizez, fara sa tin cont de gradul de apropiere pentru ca nu doar cei dragi mie trebuie sa se bucure de bunatatea mea.
    Eu nu am timp sa gatesc, mananc tot timpul pe fuga… setul de gatit foarte misto pomenit de tine, il voi darui unei persoane care este pasionata de bucatarie… si plus de asta, gateste nemaipomenit.

    răspunde
  14. Bea

    Mi-ai confirmat inca o data ca ” what goes around, comes back around.” Eu o sa imi aduc aminte mereu de o doamna care m-a ajutat cand aveam putin peste 6 ani. Mergeam sa cumpar paine, pierdusem banii si plangeam de mama focului in strada din cauza asta si de teama parintilor mei. Doamna respectiva s-a oprit, m-a intrebat ce am patit si mi-a dat bani sa iau painea respectiva. Desi a trecut mult timp de atunci, inca imi aduc aminte ce s-a intamplat si sper ca binele facut pt mine sa i se fi intors inzecit si doar pt ca s-a oprit sa vada de ce plang. O zi faina!
    P.S. Eu ma sustrag de la concurs :)

    răspunde
  15. Victoria

    Antrenorul meu de fitnes Florin Neby mi-a facut un mare BINE! M-a ajutat sa imi recapt tonusul, starea de bine, sa iubesc sa fac miscare, sa ma simt bine in pielea mea, intr-un cuvant mi-a redat SANATATEA!!!

    răspunde
  16. Andreea

    Ieri a trecut un om pe langa mine si, fara sa ne cunoastem, mi-a zambit din toata inima si mi-a urat sa am o zi buna. Chiar nu era cea mai buna zi a mea…dar asta m-a coplesit si mi-a schimbat-o efectiv!
    Multumesc tie, necunoscutule!

    răspunde
  17. Elena Roman

    De ziua ta te aștepți ca toată lumea din jurul tău să iți ureze toate cele bune, sănătate, fericire, dar ce spui atunci când ți se întamplă ceva inedit ce provine de la necunoscuți? Am fost împreună cu iubitul meu în Brașov, unde ne-am și cazat pentru o noapte. Când am ajuns i-am spus domnului mândră, că altfel nu se putea, că este ziua mea…la care am primit un sincer “La multi ani!”. Am lăsat bagajul în cameră și am plecat la drum, prin oras. La întoarcere am urcat în cameră și ghici ce, pe masă, alături de un bilet cu urările de bine de la gazde, un ghiveci frumos de flori și un pandantiv de argint cu lănțic. Am rămas plăcut impresionată, nicio pensiune de 5 margarete sau hotel de 5 stele nu m-a facut să mă simt mai norocoasă că am poposit în acel loc. Este minunat să traiești lângă oameni încărcați cu energie pozitivă!

    răspunde
  18. Madalina

    Cand am calcat prima data in Bucuresti, nici nu aveam habar cum gasesc sediul facultatii la care voiam sa ma inscriu. Inutil sa mentionez ca am mers 4 statii de metrou pe jos ca aveam eu impresia ca la Universitate ar trebui sa fie toate facultatile. Atunci mi-a sarit in ajutor o doamna careia ii multumesc de fiecare data cand intru in facultate, caci daca nu m-ar fi indrumat, a doua zi as fi mers iar 4 statii de metrou si as fi ratat examenul de admitere si un an de zile de pregatiri. Doamnei aceleia as dori sa ii multumesc, oferindu-i kitul de bucatarie.

    răspunde
  19. Ionut

    De departe ce-a mai tare faza pe care am patit-o este urmatoarea (un pic pe langa ce e mai sus):

    Ma duc dupa prietena s-o iau de la restaurantul in care lucra in acea vreme. Cand ajung era plansa toata si-mi zice ca din neatentia ei si cu largul aport al unui cetatean, cel din urma o „facuse” de 100 lei. Mai da un pachet de tigari, mai da o apa, ia 100, da 50 si per total a rezultat paguba.

    Mergem acasa si fiindca ploua si era destul de bezna in fata blocului ma dau jos s-o ghidez sa parcheze pe trotuar intre doua masini (loc destul de stramt de altfel). In momentul in care ajunge cu farurile spre masini, observ lipit de farul uneia dintre ele fix 100 lei. Am ramas fara cuvinte..

    răspunde
  20. Cojocaru Maria Elena

    Intamplarea de care vreau sa-ti povestesc se intampla acum 4 ani. In concediu, plecam din Bucuresti catre Constanta, mergeam lo o prietena cateva zile.
    Ajung in gara Constanta , eu plecasem de acasa cu niste sandvisuri, dar …mi-am luat din gara alta „bunataturi” si nu m-am atins de sandvisuri.
    Cobor din tren, o sun pe prietena mea ca am ajuns, urma sa vina sa ma ia, sa ajungem in Navodari, unde sta ea. Pe bancua pe peron vad un om al strazii cautand in gunoaie dupa mancare. Mi-am adus aminte de sandvisurile mele, le scot si-l rog sa le primeasca ! Aproape ca a inceput sa planga, nu-i venea sa creada ca mananca mancare adevarata dupa multe zile de lipsa.
    S-a ajezat langa mine pe banca si a inceput sa manance, chiar ii era foame !!! I-am dat si o sticla cu apa, ca era necesar !
    A fost o bucurie imensa ca am ajutat un om si nu am fost nevoita sa dau acele sandvisuri la un catel….:)))
    Iar acel kit de care vorbeai tu l-as darui mamei mele, i-as face o deosebita bucurie.
    Mulkta sanatate si toate cele bune, Cabral ! :)

    răspunde
  21. Cristina Elenà
    Cristina Elenà

    O fapta buna fost atunci cand mi-am cumparat masina si nu prea ma descurcam cu parcarea :))) deh sunt fata. Un paznic de pe strada Mihai Eminescu din Bucuresti m-a ajutat sa parchez intr-o zi in care ploua, era foarte aglomerat iar eu trebuia sa ajung la facultate. Mi-a spus sa stau linistita ca are el grija dee masina mea pana ma intorc. Au trecut 2 ani de atunci si in fiecare zi cand merg spre facultate il salut!!! A fost o intamplare foarte frumoasa. Cu kitul de gatit as prepara un pranz pentru prietenul meu, deoarece el m-a invatat sa parchez si sa nu ma mai plang :)) :P

    răspunde
  22. Claudia Epure
    Claudia Epure

    Nu știu dacă nu cumva e prea târziu ca să îți mai scriu, dar sunt oameni lângă noi ca re ne ajută fără un interes. Am văzut un comentariu legat de pâine, îmi amintesc că, studentă fiind, eram la un magazin să iau pâine, aveam bani la mine, dar era o bacnota mare la care vânzătorul nu putea să îmi dea rest. Celelalte magazine la care puteam schimba închiseseră rapid, se apropia furtuna, iar băiatul de la magazinul de pâine mi-a dat pâinile, spunându-i că are încredere că voi reveni, dar dacă nu o voi face, nu se supără. Am revenit cu banii în altă zi și nu îi venea să creadă, nici mie că uitase, mă gândeam că face asta des, deși nu cred că avea un câștig prea mare. În plus, acum fiind la începutul unei a doua sarcini, mă bucur de niște colegi de birou deosebiți care au grijă de mine mai ceva ca un copil mic. Când este ceva bun în meniul lor, au grijă să îmi păstreze și mie ca să nu am cumva pofte. Cu acel kit i-aș pregăti ceva piticului meu nr. 1 (nr. 2 fiind pe drum), pentru că este tare mofturos și sigur aș face ceva și pentru colegii mei cei super atenți și drăguți. Mi-a plăcut povestea ta, o adevărată lecție de viață.

    răspunde
  23. Iulian

    Bine nu cred ca mi-a facut nineni niciodata, iar cu acest kit, am sa il uzez in pregatirea pachetelor de mancare ptr singurul meu bunic.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.