Andrei Aradits

N-am mai scris de ceva vreme în categoria asta, dar cotrobăind după niște poze am dat peste cadrul acesta cu Andrei Aradits.

În Poznan, la Dom Aktora.

Andrei AraditsDomnul nostru actor mi-a apărut în viață acum mulți ani, amândoi tineri, amândoi talentați. El în actorie, eu… în altceva, doar că încă n-am descoperit în ce.

E talentat și pasionat. Iar combinația asta îl face câteodată nebun de legat.

Joacă bine psihopați, criminali, ucigași în serie și alte genuri de personaje din astea tip palalila mondial.

Dar e un băiat bun. Și săritor.

Și l-am revăzut în poza asta și mi-am adus aminte de filmările cu el, toate vesele.

Și de serile în care, la un pahar de apă plată, uităm de neveste și ne lungim la vorbă până epuizăm efectiv toate subiectele de discuție de pe planetă.

Așa cum l-am cunoscut eu, e băiat mișto… individul.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • E
    • 18.12.2015

    Thanks for being you!

    răspunde-i
  • Lolo
    • 15.12.2015

    Este yumiiii dl. Aradits ❤

    răspunde-i
  • Cristi Moldovan
    • 15.12.2015

    Exceptional postul!!
    Ne amintim uneori subit de Oameni, de Prieteni, de intamplari si imagini din trecut. E un flash, o senzatie nebuna si organica. Mirosul de lemn mistuit in soba, in aerul tare si rece de iarna, ma stramuta instantaneu pe un derdelus ce luceste in lumina ireala a Lunii pline. E un sat uitat de lume, intre dealuri pline de vii si paduri, de ursi si zapada… Si o gasca de copii sariti de pe fix, care zboara noaptea pe sanii chiuind fara nicio grija. Se duc noaptea pentru ca sunt prea “mari” sa faca asta ziua – rade lumea de ei. E doar bucurie! Si obraji rosii si puri. De copii…
    Mirosul de brad? Minunate mere legate in Pomul de Craciun pe post de globuri. Si bomboane in poleiala colorata atarnate savant de crengute, din care in doua zile ramane doar ambalajul. Offf! Duse vremuri si inviate doar de amintirea noastra… Astora, vremurilor, n-avem ce le face – nu se mai intorc. Doar inima increteste un ventricul pe post de zambet atunci cand le revede….
    Dar prietenii? Oamenii? Ii cautam atunci cand ne-amintim de ei pentru o fractiune de secunda? Sau suntem prea ocupati fix in clipa aia? Eu aman… Si apoi uit. Nu e bine. Hai sa nu mai amanam, hai sa nu mai uitam, hai sa vorbim cu Oamenii, cu Prietenii! Pana nu e prea tarziu… Pentru noi. Sau pentru ei…
    Ne scapa viata printre degete si nu ne dam seama mereu… Da-mi voie sa-ti pun o intrebare personala, Cabral. Dupa ce ai dat de poza lui si-ai pus-o aici, in locul asta minunat, l-ai sunat pe Andrei? Ca sa vezi ce mai face…

    răspunde-i
  • Andrei
    • 15.12.2015

    🙂 multumesc! Abia astept sa ne mai intalneasca soarta ca sa mai batem campii!!

    • Cabral Ibacka
      • 16.12.2015

      Sper, sper, tinere domn.

    răspunde-i
  • Alina
    • 15.12.2015

    Il ador <3

    răspunde-i
  • Loading...