Un duș și-o bluză

Dă-i [play] și citește…

S-a prăbușit sufletul ei atunci când i-au spus că s-a terminat.

Fugise – efectiv fugise – până acasă. Un duș, doar la atât spera, un duș și-o bluză curată.

Apoi urma să se întoarcă la el, să-i țină mâna și să-i citească în continuare din carte.

Atât, un duș și-o nenorocită de bluză, atât răsfăț și-a acordat.

Nu-și va ierta, probabil, dușul acela și bluza… pentru că el a murit exact atunci.

Parcă a pândit, parcă a profitat de faptul că ea nu era acolo și a fugit ca un laș.

A fugit. De tot. Pentru todeauna.

Și-a lăsat-o pe ea să ude bluza cu lacrimi, i-a așezat pe umeri o vină imposibil de purtat, o vină ce nu era a ei, o vină ce o va strivi.

Iar acum ea mă întreabă pe mine dacă să moară.

Doamne ferește! Normal că el a plecat când nu erai acolo.

Normal c-a fugit. Pentru că se afla, probabil, blocat unde era.

Fizicul nu-l lăsa să se întoarcă la tine, tu nu-l lăsai să scape de durere.

A fugit, draga mea, dar n-a fugit de tine. A fugit de durere.

Lasă-l. Nu-l uita dar lasă-l.

Și – cel mai important – uită-ți vina pe care ți-o pui pe umeri.

Pentru că nu-i a ta.

Vina asta nu aparține nimănui.

Vina asta nu există.

Catalin Zălog

publicitate

Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

Andrei

05.11.2014

Am trecut prin asta si eu acum 8 ani cu tatal meu… un infarct nenorocit… lipsa unui cardiolog de garda la un spital de provincie… o complicatie aparuta… a mai rezistat o luna la reanimare… o sapt i provincie si 3sapt aproape la Floreasca…. nu o sa uit niciodata dimineata de 16 septembrie… la 5 dimineata statea in pat si brusc nu am mai putut sa respir, iar la 5 min dupa a sunat telefonul care ne anunta ca s-a dus… stii… zilnic ma intreb daca nu puteam face mai mult…

Isabella

Uite cä citesc de multe ori si eu färä sä las comentarii. Pinä acum. Am inchis defapt rana si stiu sä “ignor” aceea durere imensä de nedescris…läsind gindurile la acele momente dramatice sä plece, sä treacä doar ca niste cocorii prin fata mea.
Am avut “sansa” pentru care sint ff recunoscätoare de a-mi lua rämas bun douä säptämini de zile. In urma unui stop cardiac a fost in comä aceste douä säptämini. Ajunsesem un robot. Toate functiile la nivel emotional s-au blocat. Dupä acest interval s-a luat hotärirea de a opri masinile care inlocuiau functiile creierului si tine-au corpul in viatä. Stiam cä va mai putea dura….cä va mai dura. Din relatärile personalului medical aflasem cä erau multe astfel de cazuri cind doar dacä coborai la bufet sä-ti iei o cafea dupä ce ai stat ore neclintit, doar respirind lingä el sä plece in acele 10 minute. Nu ore, nu dus acasä….doar 10 minute.

Pe 30 decembrie se implinesc 7 ani. Am realizat in acesti ani cit de greu este sä treci prin astfel de momente singurä, printre sträini. Sä te ridici in fiecare zi din pat si sä mergi la servici pentru cä altfel risti sä ajungi in stradä cu copii cu tot. E greu sä träiesti cu durerea dacä nu ai oameni apropiati lingä tine si te inveti s.au ajungi sä nu-i mai poti primi. Dar am reusit sä fac si pace cu mine. In räzboi nu am fost cu nimeni si cel mai putin cu Dumnezeu s-au soarta s-au cum ar numi fiecare…Moartea face parte si ea din viatä si nu mä mai tem. E doar respect atit in fata vietii cit si a mortii.

Cris-Mary

Viata si ale sale teste. E greu sa spui ceva dupa ce citesti aceste randuri si mai greu este sa te gandesti cum ar fi daca ai fi in locul ei sau ce ai putea sa-i spui sa-i consolezi durerea si sa o faci sa inteleaga ca nu e vina ei. Greu, foarte greu..

camy

In general cind cineva trage sa moara nu poate pleca daca persoana iubita este alaturi.Sotul nasei mele nua putut sa moara pina cind nasa mea nu a plecatde linga el pentru ca el mai incercase o datasa moara si ea nestiind ce se intimpla la strigat si la intors din drumu lui catre moartede aceea el a preferat sa isi dea duhul singur. Sa intimplat in citeva secunde dupa ce a iesit din camera unde era cu el acesta este cursul vieti.

Cris

Despre cine e vorba?

andreeaw

toate experientele mele personale spun acelasi lucru: ei pleaca atunci cand tu nu mai esti acolo pentru o clipita, pentru ca atunci nu te uiti la ei, nu ii tii de mana…. si bunicii si unchiul meu asa s-au dus…. apoi despre durere… e multa, e greu sa vorbim si fiecare dintre noi are modul lui personal de a o percepe, de a trece peste. important este sa trecem peste, pentru ca este inevitabil si nu, nu e vina noastra. si poate, daca te gandesti ca s-au dus intr-un loc mai bun, poate iti este mai usor sa suporti pierderea…

Sorin

Ceva asemanator s-a intamplat cu tatal meu. In aceea zi, 10 Noiembrie 2010, drumul catre spital a durat 45 de minute in loc de 10….

Geolina

Uneori trebuie sa invatam pur si simplu sa ii lasam pe cei dragi sa plece, oricat de mult ar durea. El nu a vrut sa plece sub ochii ei, asta e clar…cu siguranta ar fi fost mai traumatizant. El a trebuit sa plece, ea nu ar fi putut sa il opreasca. El nu se va odihni in pace cat timp ea se va invinovati pentru un lucru pentru care nu poarta vina. Si el la randul lui va regreta ca a plecat pe furis… Sa il lase sa se odihneasca in pace.

Roxana

Si eu cunosc un caz. Tipa i-a facut masaj cardiac pana a ajuns salvarea , si asa a mai trait 2 luni. El avea 32 de ani iar cauza infarctului sau nu sa cunoscut. Ea si acum spune ca e vina ei ca a murit,dar adevarul e ca dac nu era ea , el “pleca” de mult.

Vio

Probabil o sa fiu injurat de multa lume pentru parerea mea, Cabral poti chiar sa stergi comentariul daca-l consideri necorespunzator :

De ce vedem moartea ca pe ceva nasol ? De ce vedem plecarea fizica a cuiva ca pe o despartire ? Nu raman amintirile ? Nu raman clipele petrecute cu persoana respectiva ? De murit toti murim si eu si Cabral si toti, constientizand asta si faptul ca oricand putem muri vom amplifica mai mult timpul petrecut aici pe Pamant, vom strange mai tare in brate oamenii dragi si ne vom manifesta iubirea si sentimentele fata de ei.

De fiecare data cand aud sau aflu ca a murit cineva sunt in primul rand recunoscator ca timpul meu pe Pamant inca nu s-a terminat apoi caut sa ma concentrez si mai mult pe ce conteaza in viata mea : oameni, experiente si amintiri.

Poate ca par un pic mai insensibil ptr ca nu am trecut prin moartea iubitei/sotiei/prietenei insa mi-a murit un unchi care si acum ramane in inima si-n sufletul meu si chiar azi dimineata ma gandeam la el…amintirile raman chiar daca sufletul a parasit lumea fizica.

Daca-ti e prietena ofera-i bratele tale si un morman de servetele ca sa-si planga durerea si pierderea, iar daca nu e prietena ta directa da-i link aici sa-i oferim noi bratele noastre virtuale

>:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D<

lotusull
- 11.11.2014
Vio, s-a inteles perfect ce ai spus, doar ca am mai divagat eu putin 🙂
Cartile de care-ti spuneam le-am gasit la o singura librarie online, nu e una foarte cunoscuta,dar eu zic ca a meritat sa caut dupa ele.
Si acuma sa caut sa vad ce e cu filmul acela, nu l-am vazut 🙂
lotusull
- 05.11.2014
Vio, eu zic ca nu te va injura nimeni, nu e cazul 🙂
Acuma, cu moartea asta. Chestia e ca perceptia ei e personala si tare subiectiva. Unii o vedem ca o trecere in alta dimensiune, ptr altii e sfarsitul si atat, nu stiu, exista o sumedenie de opinii si, toate sunt adevarate ptr ca apartin cuiva.
Eu am rezonat cu ce ai spus tu. Doar ca durerea aia, oricum o sucesti si-o invarti ori o negi, exista. Si asta e omenesc. Treaba e ce facem cu ea, cum o gestionam – nu ma intind mai mult ca transform comentariul meu in eseu si nu asta era scopul 🙂
A existat o doamna, se numea Elisabeth Kubler Ross. A fost medic, psihiatru, thanatolog si se poate spune ca a inovat domeniul asistarii persoanelor aflate pe patul de moarte. La noi, din cate stiu, au fost traduse trei carti de-ale dumneai – le vei gasi cu o simpla cautare. Pe scurt, ideea e ca, indiferent de credintele noastre religioase/ de intelesul ce-l dam mortii, putem pleca impacati Si de asemeni, putem reusi sa ne impacam cum moartea cuiva drag.
Da, si bratele acelea virtuale inseamna mult uneori 🙂
Crisu
- 05.11.2014
Teoretic este cum spui tu. Practic este cu totul altfel.
Cand iti moare cineva foarte apropiat, foarte drag nu mai vezi deloc lucrurile asa.
Amintirile te consoleaza prea putin, iar egoismul care te macina ca nu mai poti fi fizic cu persoana decedata creste.
Cel putin asa e la mine.

Un duș și-o bluză

Pe aceeași temă

Comentarii