Tocmai am refuzat 7.000 de dolari. Cash!

Nu există noroc. Baftă. Bulan. Combinație. Șmen. Nu pentru mine.
Am învățat de mic… la mine nu merge cu combinația.
De fiecare dată când am vrut s-o iau pe o scurtătură… catastrofă a ieșit.
La mine nu merge și basta, efectiv nici nu-mi mai trece prin cap să încerc.

Ce am învățat de mic? Atunci când mi se pare că am mare noroc, atunci când pare că m-a lovit bafta, când am mare bulan… urmează să-mi iau o țeapă mare cât Coloana Infinitului.

Dacă vreodată mi s-a ițit pe sub nas vreo combinație… chiar era combinație. Dar nu pentru mine… era pentru ăla de se pregătea să dispară cu banii mei.

Nu-s făcut pentru șmenuri. Orice tentativă se pedespește cu o frumusețe de gaură în buget.

Așa că atunci când primesc mail că un prinț african decedat tocmai mi-a lăsat pe persoană fizică gardul de la Worcester Sauce Palace… sau că stă un nene cu 7k de euro, parai sau mărci în mână și dorește să mi-i dea mie și numai mie…

Și-apoi report. Plus block. Plus scuipat în sân.

Așa-ți spun și ție… nu da click la toate prostiile.
Nici la aia cu Poșta Română și cu coletul care nu s-a putut livra nu-i da click.
Sunt țepe. Și e ușor să scapi de ele cât timp nu crezi că norocul ăla chior te-a ales fix pe tine să te scoată din Berceni și să te ducă pe Nueva York. La Sentrăl Parc!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Iulian
    • 06.08.2023

    initial nu credeam ca sunt oameni care dau click pe scamuri dintr-astea, pana am vazut ca circula pe fb o chestie cu rompetrol si am inceput sa primesc mesaje de la 300 de oameni, ca semn ca daduse click, apoi datele contului de fb.

    răspunde-i
  • Cătălin
    • 17.07.2023

    Pff.. îți dai seama ce șmecherie trifazică ai pierdut. Bine că erau dolari și nu altă monedă de prin ceva stat african. Ai scăpat ca printre urechile acului. Deaia nu se îmbogățește lumea. 🙂

    răspunde-i
  • Malina
    • 24.06.2023

    Asta imi aduce aminte de cand avem vreo 13 ani si mi-a dat un nene SMS ca am castigat un logan si trebuie sa trimit vreo 500 lei intr-un cont.

    Am imprumutat bani si noroc ca m-a oprit tatal meu. Mai tarziu am aflat ca erai niste scamuri tipice acelor vremuri care se faceau adesea din puscarii…

    • Mihai
      • 16.10.2023

      Eu am muscat-o la un moment dat la o frauda cu cartele orange. Doar vreo 200 de lei paguba, dar m-a invatat minte.

    răspunde-i
  • Sorin
    • 05.04.2023

    Iti dai seama ce va fi cand vor publica versiunea imbunatatita ChatGPT? Si asa multa lume fara educatia a cazut in aceste capcane.

    răspunde-i
  • Cosmin
    • 11.02.2023

    Boss-ule da Berceni,fratele meu alb…pana una alta,ne spui si noua daca mai ai ‘fo legatura cu “baietii cu masinile”? un video la 1 an e deja o minune 😀

    • Cabral Ibacka
      • 18.02.2023

      Minune? E a două pogorâre…! 🙂

      Urmărește contul nostru și cel al @STACS. E de bine. 😉

    răspunde-i
  • Nicu
    • 10.02.2023

    Macar asta a cerut ceva la schimb. Nu tii dadea pe degeaba.
    Puneai si tu un banne, faceai un comentariu, bagai un nume si te umpleai de bani.
    “Mosu’ mi-a lasat napolitane Nestle in basketii Nike, iar in cei Puma, cheia la un Nissan: – pac! 6499,53 de iepuroi!

    răspunde-i
  • Doina
    • 09.02.2023

    Am primit acum ceva anu si eu un mail ca….unu anume din Nigeria a dat coltu’ si il prinsese::)) umanitatea si mi-a lasat mostenire vreo 10 milioane de dolari! :::))) Nu am raspuns….insa ce sa ….am primit si un telefon de la un nr strain…( avem la public nr. pe FB) si intr-o engleza stricata se dadea avocatul celui decedat….Voia 500 dolari intr-un cont sa ii platim comisionul ca sa primesc mostenirea…..Caut pe google: “scrisori nigeriene” si ma destept….dau block la nr de pe care ma sunase, bag in spam mailul…dar abia am scapat cu greu de…mi se facuse frica….Asa si la tine, le-a venit sa te imbogateasca::)) Ce grea e munca…pentru cei care fac asta!

    răspunde-i
  • dny
    • 07.02.2023

    pai si cum mai primesti avansul de 2000 daca i ai dat block ?

    răspunde-i
  • Loading...