Toamna asta pentru televiziunile din România

TV RomaniaE isterie generală. Văzută din interior industria arată la ora asta ca o criză de isterie combinată cu una de epilepsie.

Asta în primul rând din cauza schimbărilor… programe care rulează de ani buni, programe cu public propriu, au fost închise, și asta cam pe la toate canalele. Rațiunile au fost, evident, economice, dar dacă stai puțin să te gândești efectele au fost contrare…

Ai programe care merg cu aceeași turație – chiar bunicică – de mulți ani. Desigur, nu mai făceau vârfuri impresionante dar erau atât de bine consolidate încât puteai oricând să prevezi cât vor face audiență, pe ce target, cu ce eficiență. Iar asta, din punctul de vedere al produselor promovate în break-urile din tipul respectivelor programe, era perfect, știai clar ce și cum ai de făcut.

Programele astea vechi, cu ani de difuzare, mai aveau un plus: costuri de producție mici, datorită eficientizărilor făcute de echipele de producție.

Totuși, de la aproape toate canalele au ieșit câteva producții emblemă. Rezultatul imediat? Nu doar căderi de audiență pe slotul respectiv, dar căderi și ale programelor ce precedau și urmau în grilă. Minus după minus… Dar astea sunt manifestările pe termen scurt. Vom vedea dacă pe termen lung se vor dovedi decizii bune.

În ceea ce privește toamna asta… toată lumea vine cu câte ceva. Câte ceva vechi, câte ceva nou… câte ceva clasic plus câte ceva curajos. Avem două programe de cooking de prime-time suprapuse în program la Pro și la Antenă, avem un program de supraviețuire (genul de show foarte greu de produs) la Prima, avem show-uri de talente la Pro, Antenă și Kanal și printre astea mondenități de toate felurile la toate canalele.

Singura constantă pare să fie zona de știri unde Pro-ul merge în continuare vârf de lance, în timp ce Kanalul pare că începe să ciupească din felia Antenei pe anumite segmente de public.

Ce va fi să fie? Pentru public, din punct de vedere cantitativ, cred că vom sta mai bine decât în anii trecuți.

Din punct de vedere calitate… va fi foarte greu să tragem o linie definitorie. Pentru că emisiunile de monden vor merge din ce în ce mai departe pentru a triumfa în fața unui public dedicat hrăpăreț și doritor de… Doamne-ferește! Prime-time-ul va fi impărțit între superproducții, și din câte se pare va fi o luptă în care nu se vor lua supraviețuitori… cred că departamentele de programe vor face niște dansuri imposibile cu break-urile de publicitate în cazul producțiilor suprapuse perfect ca grilă.

Totuși, mă așteptam să văd o creștere a producțiilor independente, cu case de producție mai mici dar cu idei de produse interactive, de avangardă, cu bugete mici și medii, care să dinamizeze și alte zone din grilă… din punct de vedere investiții, cu mici excepții, pare să conteze exclusiv perioada de după ora 16:00…

La filme vom sta bine, sau cel puțin așa arată în momentul ăsta, avem inclusiv producții americane de categoria A, laureate cu Oscar-uri, dar și clasicele bătăi cu Jackie Chan, Jean Claude van Damme și Steven Seagal… cred că și la capitolul filme tot Pro-ul va fi cel cu oferta cea mai puternică, dar rămâne să vedem și asta.

O să fie o toamnă plină. Să sperăm că va fi mai puțin contondentă. Și mai calitativă. Deci… frumoasă. 🙂

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Anamaria
    • 19.09.2014

    Buna Cabral ! Am si eu o intrebare … Stiu ca Media Pro a cumparat drepturile de televizare a concursurile mondiale de ciclism . Nu mai este mult si vor incepe … crezi ca le vom vedea pe ProTV? Vor aparea niste informatii legat de acest domeniu ? Multumesc.

    • Cabral Ibacka
      • 19.09.2014

      Ana Maria, nu știu sa iti spun acum.
      Când mă întorc, dacă nu ai rezolvat, punem niște întrebări.

    răspunde-i
  • Agricultura
    • 08.09.2014

    Oamenii in general cauta programe la care sa poata vedea sau auzi ceva de frumos,pentru a putea pierde vremea. In momentul actual cum ai zis si tu PRO este pe primul loc la stiri si filme deoarece ofera calitate in aceastea. In stiri mondene nu prea are putere pentr ca ii este luata fata de Antena. Deci aceste doua posturi o sa fie dominante in decursul anilor viitori !

    răspunde-i
  • Alex
    • 07.09.2014

    Ce se stie despre CM de ciclism, este adevarat ca va fi difuzat de catre PRO TV?

    răspunde-i
  • Bogdan
    • 07.09.2014

    Nu e asta o problema, ca n-are lumea cu ce sa fie ocupata in scopul de a-si irosi vremea, de a dormita in continuare.

    răspunde-i
  • Mircea Colceag
    • 07.09.2014

    Televizorul meu sta sub masa de aproape vreun an de zile. Informatiile pe care eu le consider relevante mi le iau de pe site-urile de stiri, mai ales bloguri si undeva la 5% de pe facebook. Zona de cancan, tabloid si tembeli aparuti de nicaieri, toate acestea fiind promovate excesiv si obsesiv, de te face sa te intrebi cat de prosti pot fi unii daca isi gasesc distractia in astfel de lucruri, m-au facut sa uit de complet de televiziune.
    Ce m-ar face sa deschid televizorul cu placere, ar fi o emisiune de genul “The apprentice”. Si cred ca ar fi foarte bun un astfel de program in Romania. Problema e ca acest program s-ar adresa unui public mai educat si nu stiu daca audientele i-ar incanta pe producatori, pentru ca “Senzational !!!! Uite cat de prost e asta!!” se vinde mult mai bine la noi.
    Si ar fi o provocare sa gasesti in Romania o persoana ca Trump, interesanta, cu multi bani, carisma si sa nu fi facut banii din afaceri cu statul :))
    Ma bucur ca tu esti online 🙂 Imi place de tine, dar ma bucur ca te pot citi si nu sunt fortat sa deschid televizorul 🙂

    • arr
      • 09.09.2014

      Deci si carevasazica, nu ma mai pot abtine: Oameni buni, incetati odata cu chestiile astea (eu le-as spune pe nume chiar:minciuni) cu “n-am tv”, “îl tin sub masa” “etc de x ani” . Poate gresesc eu, dar chiar nu cred ca e un semn de superioritate socio – culturalo – intelectuala, mai ales când aduci in fata afirmatia comentand la un articol despre televiziune, pe blogul unui om care face, cu succes … televiziune. Măcar sa vezi un film (pe DVD de ex., cel mai cult film dintre filmele culte), un meci, o cursa de F1, concertul de anul nou de la Viena si tot ai un tv pe undeva.
      Scuze, Cabral, de rabufnire.

    • Cabral Ibacka
      • 09.09.2014

      Mulțumesc. 🙂

    răspunde-i
  • Loading...