Stai, pisi, ca-ti arat eu…!

Fetelor, de cand m-am apucat sa fac misto de trasaturile noastre, ale barbatilor, va vad cu un zambet larg pe fata cand intrati pe cabral.ro…

Astazi vorbim de pofta barbatului de a-i arata femeii. De a-i arata masculul din el. Si ma refer, mai ales, la chestiile mecanizate. De fiecare data cand un mascul intalneste o femeie vrea sa-i arate ceva. Si daca se nimereste prin zona si un atelaj care scoate zgomot si fum… aia e, ii arata el ei…!

Uite, de exemplu atunci cand vine vorba de masini… el tocmai si-a cumparat un… un… hai sa spunem ca si-a luat o masina. Oricare. Caci, in problema asta nu conteaza… Si se suie ea in masina, el la volan. Omu’ nu mai sta sa schimbe vreo vorba, nu-i arata ca are navi mare sau oglinzi incalzite, ii da cu a-ntaia si gazul jos!

Masina se smuceste de pe loc ca turbata, rotile scartaie, ea da cu capul in tetiera, ii zboara picioarele in sus, intinde mainile disperata sa se agate de ceva, telefonul mobil ii sare din brate si ajunge undeva sub scaunul lui, el schimba a doua! Si da-i! Face rondul la Universitate cu un mare scart de roti, ea da cu capul de geamul lateral, el indreapta masina si-i da cu a treia, se baga pe banda 1 pe langa taximetristi, ea se apleaca sa-si caute telefonul dar cand el schimba banda o ia prin surprindere si da cu ochiul in laterala scaunului lui – isi racaie retina de velurul in doua culori – el franeaza isteric la intermitent (la Inter, la dreapta, stopul clipoceste), masina se opinteste in gume, fata aluneca pe scaun si da cu genunchii in torpedo si cu fruntea in bord, el smuceste la dreapta de volan si-i da cu a doua sec, ea da cu cotul in cotiera si-i zboara capul in stanga, el baga din nou a treia si… da-i!

Si tot asa, pe Batistei prima la dreapta pe la Petromul ala din spatele TNB, acolo-s gropi, el nu incetineste, da-i! Ea topaie prin masina ca micul pe gratar, sanii ii se zbat disperati prin bluza, capul i se balangane in toate partile, el face dublu-dreapta si iese iar la Universitate, unde franeaza violent la stop, ea da din nou cu genunchiul drept in torpedo si cu stangul in butoanele din bord… el zambeste mandru si fericit ca a cracanat-o… ea incearca sa-si aranjeze ciumafaia de par din cap, isi mangaie cucuiul de la tampla dreapta si in acelasi timp genunchii batuti de torpedo… Ea isi blesteama ziua in care s-a nascut… el e convins c-a dat-o gata… Na, pisi, asta inseamna barbat!

Sau, uite, cand vine vorba de motociclete… el tocmai isi da ultima carpa peste rezervorul unui Kawa ZX10 (turbat utilaj!) si ea coboara mandra de la scara 2 a blocului B23 din Berceni. El, echipat complet, casca Shoei noua e cocotata strengareste in varful capului, ea, intr-o fustita scurta si o bluza decoltata, cu parul intins serios cu placa…

El se cracaneaza si se suie, ea isi agata putin toculetele in scaritele din spate dar reuseste pan’ la urma sa ia utilajul intre picioare (stiu la ce va ganditi in timp ce zambiti, buey!), el porneste uzina, ii tranteste prima treapta la cutie si pana sa apuce crestina sa-l ia cum trebuie in brate… vrruuuum – blana! El e agatat bine de coarne, ea isi infige disperata unghiile in combinezonul omului simtind ca-i pleaca curuletul spre spate, el ii da a doua si-n continuare gaz – blana, ea geme si i se smuceste capul pe spate de reuseste sa vada numarul de inmatriculare, el incepe sa faca pe Oltenitei slalom printre masinile in mers, ei ii scapa picioarele din scarite si incepe sa bicicleze incercand disperata sa-si agate din nou toculetele in scarite, speriata ca va zbura pe gardul de la Bellu! Trecere de pietoni, el se baga intre masinile dintre banda 1 si 2 si franeaza brusc incordand bratele, ea nu se asteapta la asta si, neavand nici casca in cap (Te dau doar o tura mica, pisi.), isi turteste nasul, buzele si fruntea in cocoasa omului, parul ii sare din cap, sanii i se turtesc in zona rinichilor lui… el pleaca din nou turbat de pe loc, ei i se smuceste capul pe spate dar, cu ochii beliti, reuseste sa vada urmele rujului intins de buzele ei strivite ceva mai devreme de spatele lui, el ii da a treia sec si iar gaz, ea beleste ochii si incearca sa vada cate ceva dar in ochiul stang ii intra o buburuza, un tantar tembel i se zbate in ochiul drept, incepe sa strige disperata dar ii intra o musca pana in strafundurile gatului si se ineaca, el da sec trei-doi-unu si franeaza in OMV-ul de la Sura Mare (hai ca-i zic cum ii zice lumea acum, Pieptanari, Eroii Revolutiei, in spate la City Mall).

Ea descopera ca are rimel pe dinti si ruj in ochi, parul din cap arata ca un mop scapat dintr-un tren de mare viteza iar rochita si fustita au facut schimb de locuri (acum se gandeste ca funduletul ei a fost privit hulpav de toti soferii depasiti in timpul cursei nebune catre… nicaieri), iar el, el, mandru si semet, descaleca bidiviul ce face cat 1.000 (vorba vine, are 1.000 cc) si o priveste mandru si usor condescendent… Vezi, pisi, prin ce trec eu in fiecare zi?

Sau putem vorbi de jet-ski, de ATV (faza cand trece pe langa tine prin padure un el la coarne, cu un zambet malefic pe fata, si ea, cu ochii cat farul de la tren si cu un urlet care-i iese, parca, din fundul stomacului e deja clasica), putem vorbi de orice are motor si poate duce doi oameni in spate… de fiecare data barbatul se chinuie sa bage groaza in fata, convins de faptul ca ea va fi atat de speriata incat il va vedea pe el, masculul-feroc, un adevarat stanc de care ar trebui ea sa tina cu dintii…

E, sau nu e asa?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Alex
    • 13.09.2009

    Dupa titlu am crezut ca e ceva legat de violenta domestic. Foarte frumos scris!

    răspunde-i
  • nicol
    • 11.09.2009

    esti tare,scz nu tare ci foarte tare!asta este daca le trebuie motor cu coarne si baieti cu fite.

    răspunde-i
  • 3.14zda
    • 10.09.2009

    Cabral, sa-mi fie iertata postarea,(no offence) dar n-am inteles de ce au ras duduile astea de s-au pishat pe ele sau au dat cu mucii’n monitor…
    Asa o fi… SAD BUT TRUE!

    răspunde-i
  • Laura
    • 10.09.2009

    Faza cu ATV-ul e so true…Imi aduc aminte ca m-a plimbat si pe mine “iubi” cu ATV-ul de am zis ca mor.In timp ce el ochea orice drum mai rural si numai pe acolo trecea, orice hartoapa trebuia “cucerita si orice damb mai rasarit era un prilej de fun pentru el, eu, printesa rasfatata care nu misca un deget, cu mainile inclestate de el intr-un rigor mortis, zburdand in toate directiile si cu casca lovindu-se de capul meu de ziceai ca scuturi un ou kinder tipam din toti plamanii “TE ROG INCETINESTE!ITI CALC / SPAL/ GATESC O LUNA DACA INCETINESTI….. “

    răspunde-i
  • Gagica
    • 09.09.2009

    M-a scos si pe mine prietenu’ cu motocicleta…A fost cu totul altfel:
    “Iubi, mergem prea repede?”
    “Te tii bine, da?”
    “Pune casca aia ca lumea!”

    La un moment dat am ajuns sa ma plictisesc…Ce-i drept e mai bine asa decat sa ma adune de pe asfalt.

    răspunde-i
  • petr`
    • 09.09.2009

    am rasss de m-am strambat:)) …
    multumesc:D,nici u nu esti pe treaba ta

    răspunde-i
  • Liv
    • 08.09.2009

    Eu zic ca stii ce vorbesti, mai ales ca-n grupul tau de amici sunt cativa care fac asta. Ba nu, sunt chiar multi…”Softangii”!!! Asta ca sa-i putem identifica mai usor. Femeile sunt si ele de-o anume categorie si n-are rost sa detaliem:)

    • Cabral Ibacka
      • 09.09.2009

      Hi hi hi
      Softangii “o ard” nocturn si nu cu fete in dreapta. Daca ne amesteci la gramada… e greseala ta.

    răspunde-i
  • Campulung
    • 08.09.2009

    Cabrale, mai usor nene, ca am crezut ca pocnesc de ras inainte sa termin de citit articolul =))

    răspunde-i
  • Enduristul
    • 08.09.2009

    …si totusi 1000 cc nu inseamna 1000 cp(sau bidivii).Nu ai scuza ca nu esti motociclist pt. ca nici la masini nu e asa.

    • Cabral Ibacka
      • 09.09.2009

      1. Sunt motociclist. Enduro de 10 ani (daca nu mai mult), super-speed de vreo 5 ani.
      2. Ma citez, ca din clasici: “descaleca bidiviul ce face cat 1.000 (vorba vine, are 1.000 cc)”.
      Daca artificiul lingvistic ar putea fi trecut cu vederea (bidiviu nu inseamna neaparat cal ci armasar arab, dar, mai ales in acest caz, poate insemna si “tanar”), explicatia din paranteza ar fi trebuit sa fie elocventa… “vorba vine” este o expresie cunoscuta, nu-i asa?
      3. Te rog, hai sa fim mai atenti atunci cand criticam. Imi place critica, dar cea constructiva si, mai ales, cea fondata. Ca de-ar fi sa ne comparam in numarul de cazaturi, trasee si costume distruse se intinde discutia ca la pescari… pardon, motoristi. 😉

    răspunde-i
  • Enduristul
    • 08.09.2009

    Poate imi explica si mie dl Cabral cum poate un atelaj sa scoata fum.Poade daca i-a dat foc cineva.Of of,limba romana….

    • Cabral Ibacka
      • 09.09.2009

      Probabil ca ironiile sunt greu de inteles… Of, Of, ascunzisurile limbii romane…

    răspunde-i
  • Loading...