Singuri pe strada Urii

Auras_Mihaiu_1

Au fost câteva săptămâni pline.

Zile în care unii au demonstrat că sunt oameni, bărbați și femei care se află pe Pământul ăsta pentru a fi, pentru a face, pentru a conta.

Zile în care unii au demonstrat că nu sunt altceva decât niște imbecili care comentează de pe margine.

Și-n timp ce oamenii au făcut lucruri, au ajutat, au împins lucrurile mai departe… imbecilii au avut de comentat, de dat cu părerea, de explicat de ce X, Y și Z au greșit, de ce Alfa și Beta merită bătuți, de ce Zeta și Gamma trebuie uciși cu pietre în piața publică.

În ultimele zile și săptămâni am privit, atunci când am putut ridica privirea din pământ, un spectacol macabru… o adevărată menajerie de indivizi care mai de care mai plini de ei, care aveau lucruri de spus.

Nu există subiect pe care să nu avem expertiză. Nu există domeniu în care să fim nesiguri. Nu există temă pe care să n-o atacăm urlându-ne răspicat punctul de vedere.

Tragedia din Colectiv și atentatele de la Paris au reușit să scoată din noi tot jegul.

N-am fost în stare să ne prețuim eroii. L-am văzut desființat de fel-de-fel de blambeci pe Adi Despot, omul pe care poate ar trebui să-l vedem ca pe un erou. A scăpat din foc și a riscat apoi intrând din nou în infern și scoțând oameni de-acolo.

Am văzut articole despre țiganii vecini cu Clubul Colectiv, despre care se spunea că au furat de la victime. Cu toate că sunt mulți supraviețuitori care au declarat că oamenii ăia i-au scăpat din foc. Doar unul singur dintre țiganii hoți a scos din foc 14 oameni. Erou? Pentru mine este! Pentru alții este un țigan ciorditor.

S-au bălăcărit între ei toți ăia care știau cum ar fi trebuit tratate victimele. Bălmăjeau niște inepții medicale ce sfidau orice urmă de logică, asta în timp ce-și luau morții în penis reciproc, în niște discuții mai pline de ură decât ale oricăror teroriști.

Am luat-o razna. Toți.

Emoțional, razna.

Psihic, razna.

Comportamental, razna.

Ne-am luat morții la rând unii altora pe motiv că unii și-au pus tricolorul Franței și n-au mai avut doliul #colectiv. De parcă era concurență între nenorociri.

De parcă dacă plângeai pentru morții noștri… n-ai fi putut să faci un gest – unul mic, inexistent, de fapt – pentru a spune că ești aproape și de francezi.

De parcă avem dreptul să ne imputăm unii altora faptul că simțim ceva sau altceva.

De parcă e dreptul meu să urlu la tine când nu plângi pe cine plâng eu. Sau pe cine cred eu că ar trebui să plângi.

Am ajuns să ne înjurăm pentru că nu suferim pentru aceleași lucruri.

Am ajuns să ne scuipăm atunci când credem diferit.

Am ajuns să ne urâm cu patimă atunci când vedem lucrurile diferit. Și ne flegmăm.

Am ajuns aici. Și nu știu ce ne-ar putea duce înapoi unde eram.

Acolo unde ne dădeam binețe pe stradă, unde ne împrumutam câte o cană de zahăr și-un pahar de ulei, când ne întâlneam pe scara blocului și ne uita Dumnezeu vorbind…

Ne-am făcut răi.

Și crunt este că nu vrem nimic altceva decât să rămânem așa.

Suntem singuri pe strada Urii, colț cu Intoleranței, în frig. Și-am ajuns să ne convină asta.

Auras_Mihaiu_1

(sursa foto)

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Anca_Brasov
    • 25.11.2015

    Sunt exact gandurile care imi trec prin minte de la tragedia din ‪#‎colectiv‬, si reproducerea fidela a ceea ce simt de atunci….si de mai multa vreme…Adevarat, bravo Cabral pentru transparenta sentimentelor, si pentru faptul ca esti ” vocea” mai multor oameni care gandesc asta dar sunt neputinciosi in fata a ceea ce se intampla…neputinciosi si vulnerabili!

    răspunde-i
  • Valentin
    • 19.11.2015

    Cine te pune sa citești comentariile de genu’? E retorica întrebarea. Și eu fac la fel. Parca vreau sa-mi confirm încă o data și încă o data cat de nașpa suntem. Unii au ales varianta sa se închidă intr-o bula a lor, o lume mica și inofensiva. Poate de-aia nici nu ne mai ducem la vecinu’ sa împrumutăm puțin zahar…

    răspunde-i
  • Mihai
    • 19.11.2015

    Tare as fi vrut sa te pot contrazice dar nu am cum , suntem rai , si mai rau este ca stim asta si nu facem nimic

    răspunde-i
  • Attilla
    • 19.11.2015

    Paharul are totusi si o parte plina. Toate evenimentele astea au arata ca sunt oameni carora inca le pasa, care vor sa ajute, care ajuta, care sar pentru altii. Si culmea e ca par a fi din ce in ce mai multi. E greu sa te schimbi peste noapte, e greu sa-i schimbi pe toti, sunt mai multi cei care par “neschimbabili” dar apar la “geam” si din cei care se schimba.

    Ieri cand am citit articolul mi s-a parut oribila poza…deprimanta….aseara i-am aratat-o lui fii-miu; reactia lui “abia astept sa vina zapada”. 🙂

    DOAMNELOR, DOMNISOARELOR, DOMNILOR ….(scuze Cabral pentru orice posibila asemanare, confuzie sau neintelegere)…DRACUL NU E CHIAR ASA DE NEGRU.

    răspunde-i
  • tunar
    • 19.11.2015

    M-am uitat la poza si mi-am adus aminte de cum imparteam “locurile cu zapada curata” de pe derdelusul de la Polivalenta, ca nu aveam apa la noi si nimeni nu pleca acasa doar pentru atata lucru.
    Am crescut in vremea in care vecinii de bloc/curte se tratau pe principiul ca trebuie sa fie buni prieteni, ca la nevoie e primul care te ajuta pana vine familia sau prieteni, eram fericiti sa putem juca fotbal “la gropi” langa Cocioc si ne rusinam cand un parinte critica pe unul dintre noi ca a intarziat (pentru a cata oara).
    Jucam protofele cu cartoane decupate de la cutiile de chibrituri si daca unul dintre noi nu avea, se facea cheta sa joace si el.
    Acum marea majoritate a oamenilor traiesc dupa lozinca “fiecare pentru el” si incearca sa fie el mai in fata sau mai “jmecher” (auzi la unii povestind cum ii “fac ei pe fraieri” in fiecare dimineata pe linia de tramvai), iar actiunile sau inactiunile fiecaruia dintre noi se “razbuna”.
    Drama din Colectiv nu a schimbat nimic in realitatea sociala, a modificat total viata celor care sunt in suferinta si celor care au pierdut pe cineva.
    Trist e ca multi isi educa copiii cu aceasta rautate si in nebunia de a fi “smecheri” se multumesc sa le cumpere un obiect scump si la moda.

    răspunde-i
  • Silvia
    • 18.11.2015

    Acesta este unul dintre cele mai bune articole ale tale. Din păcate, subiectul este apăsător, dureros și adâncește urmele lăsate în sufletele noastre.
    Nu cred că se poate reseta societatea în care trăim, nu cred că lipsa de empatie se poate preda la școală, cum nu cred că doar familia este singura vinovată pentru ura care îi domină pe unii dintre noi. La mijloc este un cumul de factori, de fiecare dată altul. Dar această ură și-a arătat colții cu mult timp în urmă, doar că noi eram prea obosiți, poate, să îi observăm.

    Acum 12 ani, o mireasă fericită făcea cu mâna pe stradă unor oameni necunoscuți (poate chiar și striga, cine își mai aduce aminte exact?), iar singura persoană care a răspuns nebuniei a fost una trecută de 70 ani.

    Acum 5 ani, un cuplu se îndrepta către o cină între prieteni. Pe drumul către restaurant, un om beat era căzut pe prima bandă. A trecut jumătate de oră de când cuplul a chemat ambulanța și până a plecat de acolo, iar singurul lucru pe care prietenul l-a putut întreba a fost “și de ce nu l-ați lăsat acolo?”. Cei patru nu mai sunt prieteni acum.

    Sunt doar crâmpeie dintr-o viață normală. La prima vedere, poate am spune că am învățat acasă să ne comportăm așa, dar eu cred, așa cum am spus și mai sus, că nu se rezumă doar la cei șapte ani de acasă. Multe vin din interiorul tău, din genele tale, din cărămizile din care ești construit. Altele vin de la părinți, școală, anturaj. Și altele nu vin niciodată.

    răspunde-i
  • Milli
    • 18.11.2015

    În urmă cu 6 ani am luat un autograf de la Andreea, soția ta. Era incredibil de frumoasă, cu pielea albă ca a unui înger. Descoperindu-te aici, am aflat că îngerii se ascund şi sub o piele mai închisă.

    • Stefania
      • 19.11.2015

      Scuze daca suna ofensiv insa pot spune ca esti doar foarte suparat acum 🙂 .. si nu spun ca n-ai avea de ce.
      Avem momente cand ni se face lehamita de tot ce e in jur si atunci vedem doar raul, vedem ce nu e bine si insistam in a lua in seama ceea ce nu ne place, in loc sa vedem partea plina a paharului, sa ni se dezvaluie lucrurile si oamenii frumosi, buni la suflet, faptele lor umanitare, etc.
      de obicei lehamita asta ne cuprinde dupa o mare dezamagire (am trait-o si eu de curand ). Si doare, da..e crunt.
      Totusi, nu spun sa igmoram si sa trecem cu vederea toate marsaviile ce le auzim/vedem, este bine sa spunem lucrurilor pe nume, sa deschidem ochii celor ce gresesc (pe cat posibil), insa o generalizare de genul celei de mai sus, “am ramas singuri si goi” e cam prea mult.
      Pare egoist ce spun acum, insa blogul tau, Cabral, e ca o gura de aer pentru mine, este ca o gadilatura in talpa, ca un stimul spre veselie si ma incapatanez sa cred ca asa va fi mereu.
      Am incredere in tine sa nu ma lasi “singura”.

    răspunde-i
  • Laura
    • 18.11.2015

    As vrea sa-ti spun ca ai dreptate dar nu pot ( cu toate ca respect ceea ce reprezinti ca om). Noi ne-am racorit frustrarile (care numai putine nu sunt) discutand in contradictoriu (elegant sau mitocaneste). Asta a fost bine pentru fiecare. Am argumentat si am citit argumentele altora. Am invatat ceva si ne-am schimbat poate parerile gresite. Am adoptat pozitia altora daca a fost justificata corect sau am luptat pentru opinia noastra. Dar am fost in legatura unii cu altii , fara sa mai postam filmulete de doi bani cu pisicute sau alte nazdravanii. Unii au iesit in strada convinsi de altii…de parerile altora, de comentarii pro sau contra. Poate nu a fost elevat sau politicos tonul folosit, dar nimeni nu a purtat ranchiuna, nimeni nu a ucis pe nimeni si nu am aruncat nimic in aer. Sunt oameni care au pris curaj in aceste zile, sa isi strige frustrarile adunate in zece sau douazeci de ani, convinsi ca aici ii aude cineva ( ca la coada la lapte pe vremea comunismului), si daca il aud destul de multi ( sau cine trebuie) , e intampla ceva bun. In acest spatiu virtual unde s-au contrazis, au stiut sa se si uneasca si sa iasa in strada. Asta a contat. Nu sunt suparata pe Ozana Barabancea care mi-a facut copilul drogat …pentru ca este rocker, nici pe Daniel nu m-am suparat ca l-a facut satanist. Dar am raspuns acestor oameni, in speranta ca vor deschide ochii si vor vedea OMUL din fiecare rocker. Sunt convinsa ca fiecare a pus capul pe perna putin mai linistit ca a scris, a plans, a suferit si a iesit in strada.

    răspunde-i
  • raluca stefana
    • 18.11.2015

    Eu ma simt frustrata.Am fost bulversata de aceste nenorociri, am plans am inghitit in sec zi dupa zi, ora dupa ora si am vrut sa ajut.M-am simtit neputincioasa.Ma simt si acum asa.Ma simt fara glas si fara putere.Am donat sange, am donat bani si cu toate acestea ma simt goala.Nu inteleg ura anumitor persoane, ura in general.E sunt de felul meu o persoana sociabila, amuzanta, deschisa.Eu nu urasc si nici nu cred ca creez antipatii .Eu doar imi doresc sa fie mai bine si sa schimb ceva putin cate putin…………………..raman fara cuvinte de multe ori si nu am explicatii sau nici o logica…………………………

    răspunde-i
  • Milli
    • 18.11.2015

    E trist articolul tău. Trist de adevărat. Eu nu cred că suntem plini de ură. Ca să urăşti trebuie să-ți pese. Nouă nu ne pasă. Nouă ni se rupe… Nouă ne place bârfa…şi să moară capra vecinului. Noi suntem şmecheri, descurcăreți şi tupeişti. Noi călcăm pe cadavre. Noi ne promovăm lichelele, ne lăsăm păcăliți şi ne plângem de milă. Noi suntem resemnați, laşi, ori prea blazați. Nu ne vom schimba nici în următorii 50 de ani. Pentru că toate sunt în ADN-ul nostru. Dar noi putem fi buni, geniali, frumoşi, amabili, creatori, talentați, plini de compasiune, iubitori… atât timp cât mai există oameni ca tine. Şi în țara asta, greu încercată, mai sunt OAMENI. Trebuie ca ei să iasă în față, să-şi revendice dreptul la o viață normală, demnă, cinstită. E greu, ştiu. Bunul simț şi buna creştere fac să te dai la o parte din fața mitocăniei şi a prostiei. Nu e vorba de neimplicare, este lehamitea, este scârba, care i-au făcut pe unii să ia calea exodului iar pe alții să trăiască într-o stare de resemnare, ca o comă indusă. Nu ne rămâne decât să transpunem în realitate “Deşteaptă-te, române!”.

    răspunde-i
  • Loading...