Și ciocârlia va cânta!

Desigur, ne-am învățat a fi defetiști și primul gând este acela al nereușitei.

Dar tot insist ca picătura chinezeasă 🙂 și spun: dacă faci… rezultatele vor fi pe măsură.

Așa s-a întâmplat și cu ”Legea vânătorii”… la început mulți s-au comportat ca și cum ar fi un dat. Dar… ”datul” a fost schimbat și iată-ne azi la momentul în care putem spune că după ce am zis Salvează ciocârlia!… am reușit! 🙂

Lasă-mă să citez:

A dispărut precizarea privind dreptul la servitute din articolul 4. Vânătorii au nevoie de acordul proprietarilor de teren pentru a-și face instalațiile temporare pe terenul acestora, așa cum ar fi și de bun simț.

S-au modificat în bine perioadele de vânătoare pentru 11 specii de păsări sălbatice, iar acest lucru s-a întâmplat după ce, la solicitarea noastră, pe adresa Ministerului Mediului a sosit o scrisoare din partea Comisiei Europene”, a precizat Luminița Tănăsie, directorul Coaliției Natura 2000.

Un aspect extrem de important pentru noi este scoaterea gâștei de semănătură (Anser fabalis) de pe lista de specii care se vânează.

În România în timpul iernii pot fi văzute aproximativ 20 de exemplare din această specie, cu rare excepții, și cu mult noroc maxim 100 de exemplare, iar cota de recoltă aprobată era de peste 25.000 de exemplare în 2014”, a declarat Marina Drugă, expert în legislație de mediu din cadrul Societății Ornitologice Române.

Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie

De altfel, tot ca urmare a campaniei „Oprește barbaria, salvează ciocârlia” Ministerul Mediului a redus cota de vânătoare la ciocârlie în noul sezon de vânătoare 2015 – 2016 printr-un nou Ordin de Ministru.

Astfel a fost redus numărul de indivizi care pot fi vânați într-o singură zi, de la 100 la 50, iar cota totală de recoltă a scăzut la 363.000 de la cele peste 600.000 de exemplare care puteau fi doborâte anual.

Se poate, deci. Desigur, întotdeauna e loc de mai bine. Dar putem spune că, față de ce aveam la început… ”mai binele” de azi este spectaculos!

Și pentru asta dă-mi voie să-i felicit pe toți cei care au făcut ceva. Da, și un SHARE contează și merită aplauze! 🙂

Bun. Și-acum mai departe… 🙂

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Marcus Alex
    • 29.05.2015

    Pai mai Cabral, degeaba exista lege daca nu se respecta. Problema in Romania este ca exista legi care-s incalcate, si nimeni nu-le aplica, nimeni nu stie de amenzi si de frica.Asa ca eu sunt sceptic si cu legea asta si cu noul cod silvic….

    • Cabral Ibacka
      • 30.05.2015

      Având în vedere de la ce am plecat și unde am ajuns… cred, măi Marcus, că ai citit pe diagonală.
      Dar e dreptul tău…

    răspunde-i
  • Georgia
    • 29.05.2015

    super!

    răspunde-i
  • ovidiu
    • 29.05.2015

    bravo baietii si fetilii !!!!

    răspunde-i
  • CorynaA
    • 28.05.2015

    nice job (y)

    răspunde-i
  • Loading...