Sambata.

[stii deja… play si citeste]


Pornesc calculatorul. Viteza medie imi arata o cifra demna de un tanar de 20 de ani. Zambesc multumit. Verific vitezele, clipesc satisfacut, pornesc.

Incep sa pedalez incet pe alei, las incet in urma garduri vii, crapaturile aleilor imi serpuiesc pe sub picioare.

Din cand in cand, printre copaci, ma mangaie soarele molatec… ma gandesc ca nu mai are putere, gata, ne apropiem de frig. Unde mi-am pus placa… a, e la Julien in garaj, tre’ sa ma duc s-o iau.

Copaci inca verzi imi strajuiesc flancurile, se deruleaza incet spre spate, inaintez molcom… alte alei, alti copaci, e caldut afara… imi las gandurile sa alerge aiurea, cred ca am un zambet tamp pe fata, cred ca tocmai am realizat ca sunt bine.

Si, ca prin magie, incep sa observ oamenii… parcul e plin, multe carucioare cu noi-nascuti, familii cu pici, biciclisti… incep sa observ fete. La inceput dezinteresat, apoi… ma frapeaza ceva. Ce? Incep sa ma uit la ei cu mai multa atentie.

Fete variate, unele cu pielea intinsa pe oase, altele crapate, bronzate sau nu… au un numitor comun. Hai, ma! Care? Au ceva in comun… ah, da, plictiseala…

Uite, el mesteca seminte, are privirea pierduta undeva printre copaci, mintea-i alearga aiurea, e clar. Dar mai presus de altceva, fata lui emana un plictis vecin cu catalepsia… impinge carutul lenes, cred ca micul om doarme, ea se uita absenta in fata, are o fata ovala, prelungita parca prea mult de dezgustul plictisit cu care isi priveste inaintea… ma observa, tresare, fugar ii trece un zambet peste privire, imi face cu ochiul, se anima putin… trec de ea, dispare… se apleaca fara nici un chef si ridica fluturasul de badminton, se intoarce cu fata si-i vad plictiseala intiparita intre ridurile-i lipite parca de fata de un artizan prea minutios… loveste molatec cu racheta in fluturas, prea scurt, ii cade la picioare in protestele celei ce astepta plictisita acelasi fluturas… dupa gardul asta – terenul arata nou, de ce-i deja ruginit gardul?! Putin feruginol si o bidinea rezolva problema – vad pasiune dezlantuita, niste pusti isi dau contre seci cu o minge roz. Roz?! Realizez ca ma bucur ca-i vad, mi se pare ca sunt singurii oameni vii, restul is parca fantome… il vad pe unul dintre portari, rezeama plictisit unul dintre buturile albe ale portii si isi urmareste coechipierii de la distanta… trece si gardul ruginit ce tine captive pasiunea impletita cu plictisul sportiv, mi se deruleaza acum in fata imagini cu un cuplu imbracat strident… ea, cu niste colanti negri foarte luciosi, fumeaza plictisita o tigare prea subtire parca pentru mainile ei care-s, parca, prea mari… da, realizez ca-s toti plictisiti, apatici, imi abandonez din nou constientul si ma refugiez in mine…

Apas pedala stanga, apas pedala dreapta, sant, trec prin niste gropi… e o zi frumoasa… cred ca mi-e cald…

Ma trezesc din nou la masina. Ii desfac roata din fata, o aranjez cuminte in portbagaj. Ajung acasa. Scriu asta. Mi-e dor de ea. De oricare ea, mi-e dor de-un suflet langa mine. Singur ma sufoc. Cred ca mi-e foame. E sambata?

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • theo
    • 22.09.2009

    doamne cat de frumos poti sa scrii..
    E trist sa fii singur..totul se rupe in jurul tau in mii de bucati…Dar crede-ma e mai greu sa fii cu cineva langa tine si sa te simti singur…asta e situatia mea din acest moment

    răspunde-i
  • Anda Lu
    • 18.09.2009

    Nu`mi vine sa cred ce muzica buna gasesc aici! 🙂 pe site`ul asta.formidabil!

    răspunde-i
  • andreea
    • 17.09.2009

    Bunica mea spunea mereu ca numai omul fara credinta, fara Dumnezeu in sufletul lui se poate simti singur. De cate ori ma simt singura (rar) imi aduc aminte si mi se face rusine….si dupa rusine, apare plinatatea inimii, bucuria ca de fapt nu am fost singura cu adevarat si apoi….urmeaza zile pline, frumoase, caderea in mine, rece si sinistra s-a incheiat. E greu de povestit/explicat in cuvinte, cei care au experimentat/experimenteaza ce spun eu inteleg mai bine..

    răspunde-i
  • ruxandra
    • 17.09.2009

    Bai fratilor… hai mai bine sa invatam ceva din singuratatea asta!
    Cand suntem singuri vrem pe cineva iar cand avem pe cineva…tot nu stim sa apreciem.prea multe orgolii, prea multe pretentii, prea multi nervi..de ce?
    asa suntem noi oamenii, vesnic nemultumiti.
    cand avem pe cineva uitam ce inseamna sa fim singuri….si ne purtam ca atare

    răspunde-i
  • Onitza
    • 16.09.2009

    Dupa atatea comentarii, ce as mai putea scrie? E adevarat ca te inteleg perfect, e adevarat ca doar timpul vindeca (aproape) orice rana, e adevarat ca e foarte posibil ca peste 2-3 ani (sau 2-3 luni) sa razi de starea pe care o ai acum. Insa, desi totul e relativ, merita sa traiesti clipa de fata, gandindu-te la cele care vor urma. Cred ca esti un om extraordinar si nu pot decat sa-ti “arunc” o vorba si un zambet, ca niste mici pansamente cu aroma de flori pentru ranile din sufletul tau. Si poate ai sa raspunzi cu o alta vorba, iar atunci micii doctori ai timpului vor incepe sa se ocupe de tine… si totul va fi mai bine intr-o zi… incet-incet… ai sa vezi 🙂

    • Ella
      • 17.09.2009

      “e adevarat ca e foarte posibil ca peste 2-3 ani (sau 2-3 luni) sa razi de starea pe care o ai acum”

      Si dc au trecut mai bine de 2 ani si nu razi ci plangi, plangi si tot plangi ? Si dc sentimentele parca sunt mai puternice pe zi ce trece ? Si dc el e cu ea, si u il iubesti si mai mult ?

    răspunde-i
  • Brandusa
    • 16.09.2009

    Cabral… Ma bucur sa te regasesc! Cu aceeasi bucurie te citesc si acum, dupa o destula vreme… M-am oprit la postul asta…Ma intreb retoric: Dar atunci cand in doi esti mai singur decat daca ai fi propriu-zis singur, cum sa mai definesti ideea de singuratate? Sau cum ar fi mai bine? Singur in doi, sau…?
    Well, nu mai zabovesc. Mai ales ca ceasul meu indica o “grava” ora: 03:40.
    Salutari,
    M.

    răspunde-i
  • Inanna
    • 15.09.2009

    E drept, nu sunt o relatie , sunt doar un prieten…

    răspunde-i
  • Inanna
    • 15.09.2009

    Ah la naiba sunt cuplata! :))
    Lasand gluma usor nesarata la o parte mie mi-e o teama fantastica de singuratate.Mi se pare cea mai mar pedeapsa a unui suflet.Iubesc momentul cand seara imi suna telefonul si cineva ma intreaba “Bai boa , dar tie cum ti-a mers azi?”.Chinul la care te supune o iubire e infinit suportabil comparativ cu cel la care te supune singuratatea.Cabral iti propun o treaba (nu o relatie :D) lasa-mi un contact.Messenger, telefon orice pe mail si ai cuvantul meu ca in fiecare seara iti voi spune noapte buna si inainte de asta te voi intreba cum ti-a fost ziua.Daca vei vrea sa stam la palavre beton!Daca nu, asta e….De fapt stii ceva?Nu imi trebuie contactul tau personal.Iti pot spune si aici.Singura parere de rau e ca mediul asta virtual fura atat de mult din cuvant si din tonul lui.Dar din seara asta te rog arunca un ochi dupa un comenatriu simplu! Noapte buna….Inanna

    răspunde-i
  • High Heel Walker
    • 15.09.2009

    (Apasa play si citeste-ma :D)
    Eu nu am fost singura niciodata. Teoretic. Practic, m-am simtit uneori… insa sentimentul asta e necesar. Asa simt ca am ce pretui, am pe cine pretui.
    Si totusi cred ca nu exista om de neinlocuit… doar alegerea e dificila.

    P.S. Sper ca nu te-ai sufocat… probabil ca era de la efort 😀

    răspunde-i
  • lst
    • 15.09.2009

    citesc si nu imi vine in minte decat :
    “mi-e dor sa nu-mi mai fie dor” si astia suntem noi, toti!

    Anastacia – Where do I belongAsculta mai multe audio Muzica

    răspunde-i
  • Loading...