Sari la conținut

Da, e aceeași piesă de mai devreme, dar dă-i play… o să te ajute să intri în starea mea.

Am scris postul de mai devreme cu inima creponată, cu o greutate pe piept, cu un nod amar în gât.

Am fost martorul poveștii lor de iubire. Am fost tainicul sfetnic al fiecăruia, am fost prietenul din umbră al unei iubiri care astăzi s-a întins pe pământ și a murit.

Am fost acolo când s-au cunoscut, i-am luat de mână și le-am făcut cunoștință. Nu-i știam dar am văzut ce ocheade-și trăgeau, sfioși ca niște copii de grădiniță.

Mi-au scris cearceafuri întregi de mailuri când se certau și le răspundeam cu răbdare până se sunau plângând…

Înainte s-o ceară de nevastă am stat de vorbă trei ore în care îmi explica de ce ar fi bine să-i fie soț… și înainte să-i spună Da! ea m-a sunat și ne-am văzut, tremura de emoție și cu toate că are aceeași vârstă cu mine își frângea mâinile ca o adolescentă sărutată pentru prima dată.

Când le-au spus că nu pot avea copii… i-am ținut în brațe și-am plâns toți trei. Era un aranjament cumva imposibil de cinic… niciunul dintre ei nu putea avea copii. Și ei erau împreună. Și se iubeau așa cum nu am văzut nici măcar în filme.

Au trecut împreună prin incredibile încercări și toate greutățile n-au făcut altceva decât să îi unească și mai tare.

V-ați iubit, idioților, mai frumos decât știam că pot oamenii să se iubească. V-ați ținut de mână prin cele mai urâte furtuni, v-au lovit cele mai puternice ciocane, v-a pălmuit viața atât de tare încât nu trebuia să mai existați… iar voi ați găsit puterea de a vă spune Te iubesc, perechea mea! și-ați zâmbit apoi de ne făceați pe toți să ne gândim că sunteți cumva de pe altă lume!

Și-apoi ea mi-a dat un mail de rahat în care îmi spunea, îmi repeta obsesiv, îmi povestea în 99 de variante diferite același lucru… că ea nu mai e mulțumită. Că are nevoie de mai mult. Că simte nevoia de mai multă dragoste. Și că l-a părăsit.

I-am scris imediat lui… și el mi-a răspuns simplu… M-a părăsit. Dar e OK, e mai ușor așa, oricum o părăseam eu. Am cancer, mi-au mai dat maxim trei luni. Vezi că am plecat.

Ea îl caută disperată acum, mă întreabă dacă l-am găsit. Eu caut degeaba, el… nu mai e nicăieri.

Și după ce-am încercat totul… scriu pe blog din nou despre ei.

De parcă ar mai avea ceva vreun sens pe lumea asta…

13 comentarii despre "Să scrii despre iubire e oarecum trist…"
  1. Elena

    Cumva ne inveti sa pretuim viata si pe cel de langa noi. Nu cred ca putem sa-ti multumim indeajuns ca uneori ne trezesti la realitate, ca ne deschizi ochii si ne faci sa constientizam iar lucrurile cu adevarat importante.
    Multumim!
    Pacat ca trebuie sa invatam din povesti triste …

    răspunde
    • Cabral Ibacka

      Cumva cred că încerc să mă învăț pe mine treaba asta, să mi-o aduc aminte, să mă bat la cap cu ea…
      Sunt zile în care mi-aduc aminte, zile în care uit…
      Da, păcat că trebuie să învățăm din povești groaznic de triste.

  2. Alex

    Iubirea e simpla si compexa in acelasi timp. Ea nu e definita de citate siropoase, de cadouri scumpe sau de excursii extravagante ci de doi oameni simpli dar unici care stiu ce inseamna incredere, comunicare vointa si libertate. Gesturile simple sunt cele mai de pret si-ti ofera acel zambet unic pe care doar acel om frumos din viata ta ti-l poate pune pe fata.

    Putini stiu sa aprecieze si mult mai putini stiu sa lupte.

    Cat despre piesa….e pe repeat de 3 zile si ti-o spun sincer: la fiecare play am un nod in gat si lacrimi in ochi :)

    răspunde
  3. Mihai

    Dragostea, ca si viata, e cu bune si cu rele. Probabil el a indepartat-o voit in ultima perioada cand aflase de problemele sale. Am fost in postura aia si stiu ca cel putin gandul ala iti apare in minte. Sper ca desi nu il gasiti el sa se lupte pentru viata lui si implicit pentru viata lor impreuna! Pana la urma nici boala asta nu trebuie sa te opreasca din a-ti trai viata. Cel putin eu ma incadrez in randul norocosilor care s-au luat cu ea de gat intr-un final si pana la urma au linistit-o macar pentru o perioada. Sper ca si el sa fi facut la fel!!!

    răspunde
  4. Cris-Mary

    E greu sa gasesti ceva de spus dupa articolul asta, mai bine taci si gandesti.

    răspunde
  5. Andreea D.
    Andreea D.

    Atat de frumoasa , dar de trista povestea , parca ar fii un scenariu de film drama/dragoste … Pacat ca nu exista doar in filme…

    răspunde
  6. Catalina

    O poveste atat de trista, o lectie de viata, intr-adevar.
    Dragostea poate fi frumoasa, dar daca nu este intretinuta se pierde atat de usor.

    Am iubit un om atat de frumos si special timp de 6 ani, inca din anii de liceu.
    Ne-am iubit pur si sincer, am trait fiecare moment si fiecare clipa am pretuit-o.
    Am trecut printr-o multime de incercari, am fost despartiti de distanta, insa am reusit sa trecem peste orice obstacol, iubirea a razbit in ciuda greutatilor si cu toate astea, fara voia noastra, a intervenit indiferenta … comunicarea s-a diminuat, din cauza lipsei de timp.
    Vorbeam mai mult cand ne certam, decat atunci cand eram bine … eu imi promiteam dupa fiecare cearta sa nu mai zic nimic, sa nu ma mai plang ca nu vorbim destul. Ma convingeam ca e normal sa vorbim atat de putin si-mi pastram ideile si gandurile pentru mine.
    Asa am reusit sa ne indepartam, chiar daca ne iubeam, nici nu realizam ce se putea intampla; pana intr-o zi cand m-am indragostit de altcineva, cineva care nu iubea, doar cucerea.

    In ciuda a celor intamplate, el a realizat cat de mult a gresit, ca a fost indiferent fara sa vrea si m-a vrut inapoi, a luptat pentru mine si m-a luat inapoi, iar acum incercam sa refacem ce s-a stricat, insa e al naibii de greu … au ramas multe urme adanci. Eu am gresit atat de mult …

    Si acum ma intreb, cum faci sa fie ca la inceput ? Cum uiti si treci peste? Exista posibilitatea asta? Oare el ma mai poate iubi la fel? Dar eu? Cum iubesti cand ai inima ranita?

    răspunde
    • Cris

      In situatia asta sunt si eu acum…e groaznic! Nu stiu incotro sa o apuc…

  7. cristikuw

    Nu cred ca ne schimbam. Doar obosim. Si dragostea oboseste… Si-mbatraneste. Si oamenii imbatranesc… uneori.
    E imposibil sa numeri bataile unei inimi indragostite. E atat de imprevizibila… Uneori se opreste muta de uimire, convinsa ca cealalata inima – perechea ei – bate pentru amandoua. Alteori galopeaza dementa, ca intr-un joc stupid si inocent in acelasi timp, doar ca sa iasa ea pe primul loc… De neinteles. Misterios. Tulburator… Asa e dragostea – precum femeia. Identice. Perfecte. Vesnic surprinzatoare.
    O inima tolanita in tihna, invelita in plapuma pana-n gat, nu mai e o inima indragostita… E obosita. Sau poate batrana. Ii vezi ridurile de baba zbarcita si nu-ti vine a crede ca a putut iubi si ea odata, ca a suspinat din atrii si ventricule, aproape de fibrilatie, galopand nebuneste, sau dimpotriva, s-a oprit candva, dimpreuna cu timpul, sa admire viata.
    Inima indragostita e salbatica, nu are stapani, nu se supune niciunui ordin, nu accepta compromisuri si nu poate fi targuita. Ea nu are pret… Nici buget. E dezinteresata si se hraneste doar cu iubire. Ei i-ajunge iubirea. Cealalta, tolanita, face nazuri: ca cearsaful e aspru, sau plapuma nu e destul de calduroasa. E obosita. Sau poate batrana si trage sa moara… Ea nu mai iubeste pe nimeni. Nici nu recunoaste c-a iubit vreodata. De parca i-ar fi rusine sa recunoasca! Rusine de trecutul ei. “Iubirea” e de genul feminin. Si “Dragostea” la fel…
    Uneori obosim, si-mbatranim… Uneori nu mai apucam. Murim pur si simplu. Si dragostea oboseste uneori – mare pacat! Alteori, pur si simplu moare – de neinteles… La fel ca femeia. Exact ca ea!

    răspunde
  8. Dan Carjan
    Dan Carjan

    O dovada de iubire maxima prin sacrificiul facut de el (prin „disparitia din viata ei” ) pt. ca persoana iubita sa nu sufere mai mult..Pacat ca ea a aflat adevarul crud ( care cu siguranta a marcat-o pt mult timp..) si care cred ca sta de fapt la baza celor intamplate.. Inca odata..Viata bate filmul..

    răspunde
  9. E

    Multumesc frumos pt melodia asta, suna tare bine! Cat despre poveste…. trista, trista, din cele care lasa un gol, o umbra nedefinita pe care o porti in suflet chiar daca n-o constientizezi :(

    răspunde
  10. Mada

    Imi pare rau. Nu stiu cu ce ajuta parerile mele de rau, dar mi s-a frant sufletul cand am citit randurile de mai sus. Sper sa fie bine. Sa se termine totul ca intru-un film Disney, cu happy-end

    răspunde
  11. veronica

    Poate ca el a incercat sa o protejeze de suferinta, dar a incarcat-o cu vina. Dintr-o poveste ca asta nu poti iesi decat sifonat….daca mai apuci.

    răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.