Să fie cea mai frumoasă piesă de dragoste despre o întreținută care iubește pentru bani?

Spune-mi o chestie, tu, cel care citești textul ăsta: cum îi spui tu unei fete de 23 de ani care este combinată pentru bani cu un domn respectabil de 58 și-un pic de ani?

Nu îl iubește, nu simte nimic pentru el, stă cu el doar pentru că are bani, pentru că i-a făcut cadou un inel cu diamant și o vacanță scumpă la Veneția…

Cum îi spui tu genului ăstuia de fată?

O să presupun că termenul folosit este cel de întreținută (sunt în mașină cu Daniel pe care l-am întrebat cum îi spune el. El e mai dur… mi-a zis că oscilează între bagaboantă și curvă. I-am zis că e prea dur…).

Așa. Deci o avem pe fata asta întreținută, combinată cu domnul acesta respectabil pentru bani și alte bucurii materiale.

Domnul respectabil o scoate pe fata întreținută  la o terasă și de fată se îndrăgostește un tânăr și chipeș ospătar. Nici ea nu rămâne indiferentă, să spunem.

Cumva cei doi tineri reușesc să ia legătura și începe o frumoasă poveste.

Nu pot să spun o frumoasă poveste de dragoste, pentru că, vezi-tu, poveștile de dragoste frumoase includ doi protagoniști.

Nu presupune ca fata frumoasă să facă dragoste cu iubitul și-apoi să se ducă și să-i satisfacă poftele carnale domnului respectabil, primind pentru asta un alt inel, o altă vacanță sau te miri ce mașină de spălat.

Asta nu mai e dragoste, e un threesome cu viciu de procedură.

Ei bine, cooperativa asta în trei merge cum merge până când amantul cel tânăr și frumos se întâlnește cu tataia. Și ce crezi că-i spune tânărul?

– Știi, când nu ești acolo, ea mă sună și îmi spune că vrea să plece cu mine în lume.

Aici survine întrebarea mea… dar oare de ce asta mică nu-l părăsește pe bătrân? Are rate la bancă?

Normal, ăsta mai în etate îi sparge capul. Lucru de așteptat, desigur, că doar el plătește abonamentul la telefonul de pe care tânăra îl sună pe amant.

Deci, ca să definitivăm creionarea tehnică a poveștii:

– avem un domn în etate care își asigură o prezență de calitate cheltuind niște sume. Probabil că e de înțeles, decât singur și amărât mai bine bogat și cu tratament premium;

– avem o fată ce asigură tratament premium + mimare de sentimente pentru certe avantaje financiare. De înțeles sau nu, depinde de filosofia de viață…

– avem un tânăr amant care se mândrește constant în fața domnului în etate menționat mai sus cu faptul că fata ce asigură tratament premiu ar vrea să fugă cu el în lume. Dar n-o face, că a auzit că se lansează iPhone 7 în primăvară si așteaptă să-l primească și pe acela cadou înainte să fugă în lume. Cu amantul cel mândru și tânăr.

Acum, cu ideile astea la îndemână dă-i play documentarului:

Și ca să fie clar… am fost unul dintre primii care au difuzat piesa asta, atât pe blog precum și pe radio. Mi se pare că sună foarte-foarte bine. Am o relație mișto cu Randi și sunt foarte bun prieten cu fratele lui Nadir (de altfel Nadir ne-a făcut o surpriză și ne-a ținut un recital superb și la nuntă. Deci n-avem răutăți… doar că parcă îți pare rău ca o piesă atât de frumoasă să fie o poveste atât de tristă… așa că puțină veselie nu strică. 😉

Deci… ce părere ai despre fetele tinere și frumoase care iubesc – TVA inclus – domni respectabili?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Jiji
    • 04.01.2015

    Nu inteleg de ce cautam vinovati si nevinovati aici, nu exista… si asta pentru ca amandoi au facut niste alegeri, constienti. Doar n-om crede ca domnul a fost pacalit…atata timp cat el vrea sa cumpere si ea vrea sa ofere e pur si simplu un targ pe care si-l asuma ambele parti. Evident e constient de cata influenta are (nu farmecul, inteligenta, “tineretea” ) contul lui in situatia de fata, aici e inceputul si sfarsitul “relatiei” lor.
    Si daca tot ei i-am atribuit un nume, “curva”, cum ar trebui sa-l numim pe el? De ce domnul nu-si cauta o doamna respectabila?

    Restul povestii este exact finalul situatiilor de genul.

    Mai bine ar investi banii in gasirea elixirului tineretii…..

    răspunde-i
  • Klauze
    • 12.12.2014

    Treaba sta in felul urmator: decat cu unul ca Randi mai bine cu unul de 58….cel putin stie sa se imbrace si ce sa conduca. Se poate aplica oricarui caz real :))

    răspunde-i
  • Bunny
    • 10.12.2014

    Aici suntem de acord, fiecare societate si perioada de timp a avut ciudateniile ei, daca le putem numi cel mult ciudatenii. Si e doar normal ca astazi sa fim parte din fenomenul de vanzare a tineretii si serviciilor sexuale, dar aratand cu degetul asemenea oameni nu schimbam nimic. Va trece perioada asta si vom fi martorii altor atrocitati sociale pe care vom avea curajul sa le criticam. Nu am scris nimic cu scopul sa va jignesc, dar dvs sunteti un formator de opinie in Romania si modelul multor tineri, iar prima reactie a fost sa ii condamnati si sa-i proscrieti. Oamenii aia au nevoie de ajutor si un mediu sanatos ca sa se dezbaiere de un viciu care le-a pus stapanire pe creier, nu sa fie numiti in mediul virtual in fel si chip. Despre asta a fost mesajul meu anterior, involuntar ati instigat oameni,care vad un dvs un talent si coloana cerebrala, sa judece si sa condamne un handicapat emotional.

    răspunde-i
  • Bunny
    • 10.12.2014

    Intrebarea dumitale este cum as numi eu o asemenea femeie? Dar, lasa-ma stimabile sa te intreb eu, de ce ai adresa o asemenea intrebare, la care toti se grabesc sa raspunda. Daca a vazut si studiat cineva pana acum literatura victoriana a inteles ca marile societati au fost construite pe casatorii in care barbatul avea cel putin dublul varstei nevestei si averea de n ori mai mare. Femeile alea la vremea lor au fost numite lady, printese sau au schimbat istoria (a se vedea ruperea Angliei de Vatican), iar astazi, femeile puse in aceleasi situatii sunt numite boarfe sau cum va mai vine la gura. Nu toate femeile si-au dorit independenta atunci cand s-a dus lupta pemtru drepturi egale intre sexe, nu toate vor sa aiba proprii lor bani, nu toate aspira la o dragoste ca in povesti, dar asta nu ne da dreptul sa etichetam. Pentru un om de talia si clasa dumitale ma asteptam la ceva mai mult!!! Sunt atatea modele de femei care au ramas in istorie si au trait povesti similare.

    • Cabral Ibacka
      • 10.12.2014

      În vechine se vindeau oameni. Alții erau jucați la cărți sau aruncați la lei, doar pentru distracție.
      Pe vremuri erau oameni arși de vii, acuzați fiind de vrăjitorie.
      Tot pe vremuri în multe civilizații șeful – sub orice denumire era cunoscut el – avea voie să facă sex la nuntă cu mireasa, înaintea mirelui.
      Și dacă tot vorbim de mari dinastii regale… ne-aducem puțin aminte de Dinastia Imbecililor?

      Că niște alte curve erau numite Lady nu înseamnă decât că fiecare civilizație are ipocriziile ei.

      Dacă singura apărare pe care o au folositele astea este că în vechime și altele se combinau pentru bani și putere… toate răspunsurile celor care s-au grăbit să răspundă sunt perfect valabile.

      Bine că ne-am găsit să spunem că dacă ceva a fost în vechime… s-a transformat în model. Unul bun…

    răspunde-i
  • nicolas
    • 07.12.2014

    Mai copii…nu stiu care e media de varsta a celor ce posteaza…problema principala,in viata ,zic eu sunt banii…bine -inteles,in afara de sanatate…..Daca situatia economica era buna, vedeati viata altfel.,,, toti zic ca e chestie de indragosteala, eu zic ca e de bani. Daca ai bani, descoperi brusc preocupari senzationale si te doare la 2 metri in fata bastii, ,ascultati ce va spun eu. ,,Sa vezi ce in control vei fi ,atunci cand nu-ti mai lipseste nimic…Pana atunci, mda, e cam nasol…Daca ai avea bani, ai iesi si in locuri unde nu credeai sa ajungi vreodata si ai cunoaste lume berechet…de aceeasi varsta..cu diferite preocupari… Eu spre deosebire de altii, zic ca problema-n viata-s banii.,,restul e…can-can….

    răspunde-i
  • Dana
    • 05.12.2014

    A observat cineva ca suntem toti filozofi pana cand personajiile din poveste sunt sora, fiica, cea mai buna prietena…si brusc gasim scuze, chiar mai bine decat le-ar gasi ei…Interesant mecanism, asa-i?

    răspunde-i
  • Andreea
    • 05.12.2014

    Ideea e ok, merge. Dar putea fi justificata cu un alt domn. Macar de parea casatorit, ca altfel, arata de milioane tipul la 58 de ani daca ii are. Pai nici nu are nevoie de bani, iti ia mintile prin atitudine si aspect.

    răspunde-i
  • Ana
    • 05.12.2014

    Cabral, chiar imi place cum te-am descoperit citindu-ti blogul. Totusi, nu pot sa nu sesisez putina ipocrizie. La postul cu Traistariu ai blamat voalat lumea care i-a spus penibil, iar acum vii si ne povestesti cum ai discutii cu prieteni care implica jigniri desi, judecand obiectiv(sau pe cat posibil), in aceasta conjuctura, este adevarat ca fata este usuratica si la fel de adevarat este ca Traistariu era penibil in acele poze. Eu zic sa nu ne ridicam statui sau sa ne punem aure pe cap. Traim in societate, in permanenta inconjurati de alti indivizi si involuntar mergand pe strada iti zici in gand:”Doamne, ce prost ii asta” ori “ce femeie de moravuri usoare”(recunosc, in gand nu ma cenzurez) si este ok, e natura umana. Ramane ok atata timp cat e doar un gand de cateva secunde, cat nu incepi sa te simti mai bine ca il vezi pe altul mai nefericit de soarta, cat nu te afecteaza cu nimic. Daca n-am mai sesiza asta, cred ca ne-am pierde o parte din umanitate. Am citit postul ala, mi-am zis in gand ca e penibil si am inchis pagina cu un gust amar pentru ca de obicei la tine citesc chestii cu substanta. Si din secunda urmatoare mi-am vazut mai departe de viata uitand ce tocmai citisem. Nu-mi ridic mie statuie acum, atitudinea asta cere exercitiu, dar de fiecare data cand ma simteam mai plina de mine ca vedeam pe cineva praf, imi aminteam ca exista si extrema cealalta, si ma faceam din nou mica. Asa ca dupa un timp, probabil printr-un mecanism de aparare al creierului (sa nu se mai simta injosit constant), judecatul trivial al celorlalti a lasat din ce in ce mai putine urme.

    răspunde-i
  • Diana.
    • 05.12.2014

    De ce oare obiceiuri naziste in convietuire?
    – perversitatii sexuale si placerile,(menaj atroa)
    Ce versati si pacalitori mai sunt domnii si doamnele la 50 + care isi acapareaza tineretul, frumoase educate, ca sotii sociale si pe deasupra, le mai defineste si prostituate de lux la o adica! Poate ca cu scopul acesta sa si infintat Uniunea Europeana ca sa aibe de unde isi alege clientela.
    Hm…numeste respectabilul domn 55+ intretinerea domnisoarei de 23 cu un inel de prietenie si obligatia sa se devoteze orbeste la munca de insotitor in viata domestica si de calatorie in vacanta cu pretentie de al il tine sub supravegere iubi, iubita lui?
    Da oare, de ce nu se duce domnul la social, sa i se de-a o asistenta sociala cu acces la dormitorul ei si sa plateasca salariu lunar si taxe la stat.(daca el se considera cazul ei)
    Ma revolta nepasarea si bisericutele acestea private, bazate pe inocenta tinerilor, si perversitatea babalicilor.
    Eu o consider ca aceasta este spalare de bani, sau domnul se gaseste in faza avansata de dementa,
    daca isi inchipuie amor deliberat?
    Iar tanarul iubit necopt, la minte si educatie. nu se face
    pentru ca nu asa, se demasca in maniere ordinare si banale o prietena de suflet…
    Fetele tinere, ar trebui sa stie ca ele trebuie sa isi anunte situatia materiala la social/taxe unde si cum isi duce viata sociala/viata de club.etc.
    Pentu ca domni la varsta maturitati stiu bine sa intrebe incolo si incoace dupa o curva mai stabila cu calitatiile si ani doriti, blonda bruneta etc.
    Hihi,Daca simti ca lipseste pe ici pe colo un i aplical;

    răspunde-i
  • Attilla
    • 04.12.2014

    …oare cati or suna la 0731572100 ?

    răspunde-i
  • Loading...