Prinde hotul, rupe-i capul!

Stiti unde stau, am repetat Berceni in ultima vreme de parca sunt agent imobiliar si am de vanzare apartamente si case numai in zona asta… ei bine, inafara de faptul ca-mi plac locurile si ca m-am obisnuit cu ele – 34 de ani… tot ai timp de obisnuit – imi plac oamenii din zona mea.

Nu, nu-s toti perfecti, buni si simpatici, dar am cativa care sunt oameni de isprava. In ultima perioada au fost cateva incidente in cartier, ultimul intamplandu-se chiar azi, eu in mijlocul lui (al evenimentului, zic).

Acum ceva vreme scriam despre hotii care au incercat sa invadeze vastele domenii Ibacka. Cine a patit-o stie ca inafara de ce pot fura hotii din casa (de la mine pot lua mai nou, inafara de cele enumerate in postul ala, noul cuptor cu microunde primit cadou de la nasi) este starea pe care o ai dupa ce ti-a intrat nenorocitul in casa, haosul si distrugerile lasate de ei. Bine, la noi n-a fost cazul de data asta si sper ca nici nu va mai fi cazul.

In schimb, ce n-am mai spus eu atunci este ca in momentul in care a inceput sa sune alarma doi dintre vecinii mei sunau deja la Politie, iar al treilea pusese mana pe topor si se pregatea sa intervina. Asa-i la noi in cartier, ne pasa unii de altii…

Acum vreo saptamana incepuse sa urle alarma altui vecin. Pana sa pun ceva pe mine si sa ajung sa vad despre ce-i vorba, la vecinul la care suna alarma erau deja alti doi vecini, controlasera deja usile si geamurile… c-asa-i la noi in cartier, ne pasa.

Cat despre astazi… vad pe geam cum pe la santierul din curtea bisericii se fataiau doi indivizi in pantaloni scurti si la bustul gol. Azi nu se lucreaza pe santierul asta iar cei doi mi se pareau cam agitati, asa ca am tot revenit la geam sa vad ce fac. La un moment dat ii vad ca suprapun doua panouri mari de gard din alea metalice si ca o iau cu pasi mici si repezi, trec prin laterala santierului pe unde nu era gard si o taie hotarati!

Tricou+pantaloni+sosoni in 12 secunde, armat alarma+incuiat+luat Pit de lesa in alte 24 de secunde si… tai-o dupa ei! I-am prins din urma dupa vreo 200m, alergau in continuare cu panourile alea in maini…

– Alo! Simpaticii, stati putin pe loc!

Se uita in spate si ma vad (cred ca eram amenintator datorita cainelui, tocmai ce-a implinit si el 50 de kg…), pun panourile jos si unul dintre ei pleaca spre mine.

– Sefule, eu lucrez pe santier, te-am si salutat ieri.

– Si ti-am raspuns la salut. Dar azi nu lucreaza nimeni inafara de voi doi, si voi nu lucrati ci… faceti curatenie. Panourile alea le furi sau…

– Am voie sa le iau…

– Bine, hai cu mine inapoi la santier si daca paznicii spun ca e ok o sa-mi cer scuze. Daca nu… pana vine Politia te fac supa si te mananc cu galusti, ca-s canibal!

N-a mai zis nimic, am luat-o cu pasi mari inapoi, am intrat in curtea santierului/bisericii, au iesit paznicii si dupa ce le-am explicat mi-au zis ca e ok. Mi-am cerut scuze (de doua ori) si-am luat-o cu aratarea (patrupedul, zic, cainele) spre casa. Dupa 3 pasi unul dintre paznici imi zice, uimit:

– Dom’le, da’ ce te implici!

– Pai da… ca la noi in cartier ne pasa!

Si-acum va intreb pe voi: la voi in cartier… va pasa? Tie iti pasa? Te implici?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Sheyla
    • 29.09.2011

    Buna Cabral! este prima oara cand scriu pe blog’ul tau :)….pai acum doua zile i s-a intamplat vecinei mele sa i se ”sparga” casa…povestea e cam asa …tanti M se dusese la o vecina,la ceva timp ma duc si eu la respectiva vecina( e batrana si noi o mai ajutam prin curte cu ce putem),la un moment dat tanti M spune ca vrea sa se duca acasa sa-si i-a tensiunea,dar spunandu-ne ca se intoarce..da s-a intors dar nu sa stea,ci sa ne spune ca au hotii peste ea in casa …in momentul acela am plecat toate trei la ea acasa si am vazut dezastrul :(…casa ravasita,sertare scoase….si eu de felul sunt mai emotiva si cand am vazut cum arata casa m-a luat tremuratul,dar am putut si am vrut sa fiu tare si pentru tanti M care are si ea o anumita varsta…si am sunat la politie in mometele acelea nu mai stiam ce numar mai are si ea politia,dar mi-am revenit ..politia a ajuns in 10 minute..s-a constatat furtul (valoare 5000 de Ron) a venit si criminalistica s-a luat amprente,acum asteptam daca ii prinde pe hoti,dar cum traim in Romania,nu cred ca se va intampla asta,din pacate….Concluzia este ca da imi pasa de vecinii mei si daca pot sa ajut cu ceva oricand…

    răspunde-i
  • Zgriptzu
    • 23.09.2011

    Eu stau … la fitze, acolo, stie toata lumea unde-s fitzele in Bucuresti. Si nu, nu ne pasa. La mine pe scara blocului, demult, cum a aparut prima usa metalica la un apartament, le-a fost spart apartamentul. La fel si cu a doua usa. Si daca nu ma insel si cu a treia. Si nimeni n-a facut nimic. Niciodata nu se face. Cand eram mica si veneam seara pe intuneric de la scoala, insa, era un baiat dragut (care pe vremea aia bea bere cu domnii la magazinul din colt) care ma ducea pana in fata blocului, dupa ce o vecina fusese lovita la cap cu o bata de catre un hot. Nasoala zona fitzelor. Cand ies seara tarziu mereu imi spun ai mei ca e mai periculos aici decat in Ferentari. Macar de-as fi stat in Ferentari as fi avut prieteni sa ma apere de dusmani :))

    răspunde-i
  • Marius
    • 06.09.2011

    Ceva asemanator traiesc de 1 an de cand stau in Zona Lizeanu. In fiecare saptamana(mai ales in weekend) se fura cu nesimtire de la asa numitul Monument Istoric Moara lui Assan.
    Intr-o duminica au venit niste oameni simpatici cu toti puradeii, neveste cu rochii mari si colorate si chiar cu un picamer ca sa fure mai cu spor.
    Am sunat la politia, ca doar nu as fi coborat eu sa iau la intrebari toata satra sa vad daca fura legal. A venit politia, i-a intrebat de bine si de familie si cam atat. Dupa ce au plecat si-au vazut in continuare de treburile lor.
    P.S. Am trimis un mail chiar la Ministerul Culturii sa-i intreb de ce l-au mai adaugat pe lista monumentelor istorice din 2006 daca e doar o sursa de fier si arata ca un WC public(datorita activitatilor). Nu am primit raspuns, probabil ca sunt ocupati cu treburi mult mai serioase domnii de la minister

    răspunde-i
  • kreindler
    • 10.08.2011

    Si mie imi pasa, exact asta terminasem de vorbit cu batranu’ mai devreme… Suntem (cel putin cei din cercul meu de prieteni) si am generalizat aceasta caracteristica asupra generatiei mele (23-27 ani), consider, mai saritori din punctul acesta de vedere decat multi dintre cei de 30+ de ani. Unii insa o considera o urmare a lipsei de ocupatie, dar nu mi se pare ca e normal sa stai indiferent cand vezi cum niste cocliti nu se multumesc doar cu proasta crestere si prostul gust mostenit din generatie in generatie si tin cu tot dinadinsul sa ii deranjeze pe cei care nu se pot ridica la inaltimea unei proaste cresteri de inalta clasa (care din pacate a ajuns pe buna dreptate sa caracterizeze majoritatea celor care au Bucuresti inscris pe buletin la domiciliu), nu doar prin simpla prezenta ci trec prin chinurile talentului specific si simt probabil nevoia sa se afirme. Imi pare rau pentru cei care cred ca o fac din pliktiseala atunci cand nu pot sta indiferent atunci cand un pusti de nationalitate romana (cu accent pe prima litera evident) care spoieste parbrize la intersectie raspunde unui refuz de colaborare din partea unei doamne sofer cu o ditai flegma pe geamul acesteia. Imi pare rau pentru cei ce se vor domni, in schimb atunci cand vad pe strada/in tramvai/in cluburi pe cei din neamul cocalarestilor (ca ai soimarestilor nu mai suntem de mult), adresand cuvinte jignitoare unor doamne si domnisoare, considera ca este momentul oportun pentru a “nu se baga unde nu-i fierbe oala”. De asemenea am acceptat zeflemeaua doamnelor latifundiare de la 112 atunci cand sunam sa anunt ca mergand pe strada am vazut geamul lateral al unei masini sparte cu cioburi pe jos, sau ca sa anunt prezenta unui travestit, pe strada pe care ma aflam, care agresa oamenii de pe strada. Desigur apreciem si implicarea cocalarilor de tot neamul in ceea ce priveste responsabilitatea sociala. Sunt cu totul deosebite acele momente cand are loc un accident tragic cu vatamari corporale sau chiar mai rau, se strang diverse vietati atat oameni cat si cocalari in numar mare in jurul accidentului, pentru ca ulterior sa constatam ca victimei sau spectatorilor li s-au evaporat portofelele. Si nu nu este din noul videoclip Mafia este din cele traite. Cat despre zona aceea ca fiind cu vecini foarte saritori? iti dau dreptate. Tin minte cand aveam 9-10 ani si venisem cu tata si cu un coleg de scoala si eu si colegu ne catarasem in cires si mancam cirese (de pe terenul nostru) si in 2 minute a aparut un vecin urland la noi si amenintandu-ne pana sa inteleaga ca venisem cu tata si nu eram puradei de prin zona. Da intradevar zona aceea dar strict zona aceea pe o raza de 100 de m este o mica comunitate destul de stransa unde cateva familii (pana in 10 cred ca sunt) chiar se ajuta intre ele. Dar in afara lor din pacate sunt alte comunitati a caror principii de convietuire difera radical. Chiar mi-as dori sa vad un bucuresti cu oameni mai frumosi, fiindca oamenii din Bucuresti sunt chiar urati. Da or fi multe din fete bune, da frumusetea nu inseamna numai asta. De frumusete tine si ce scoti pe gura si micile gesturi pe care le faci. Chit ca va credeti toti Lebron-i, cand aruncati un gunoi de la distanta la cos si ratati, nu are nimic, nu va veti dezamagii fanii ridicandu-l din nou de pe jos si dand un slam suav si sigur. Fiindca aceste detalii ale peisajului ii fac pe unii oameni capabili sa ia in considerare varianta de a continua viata in alta tara. Si chiar e pacat…

    răspunde-i
  • ioana
    • 03.08.2011

    da ne pasa…ne pasa de ce mananca vecinul,de cate ori iese la plimbare sau cu cine sa mai cuplat.nu nu eu nu sunt asa nu ma intereseaza cum o duce vecinul sau ce mananca la pranz.nu barfesc si vb toata ziua despre altii ci cu altii despre vietile noastre.nu ii inteleg pe restul in schimb ,si dupa cum se vede nu au viata personala.
    asta nu e valabil in cazul in care avem de a face cu infractiuni,din contra avem infractori destui pe strada si in cartier,politia nu exista sau poarta costume invizibile.cunosc cazuri de violuri si furturi cand infractorii se plimbau in continuare bine mersi pe strada. cam asta e tara nesigura in care traim

    răspunde-i
  • trubadurul
    • 02.08.2011

    Nu zic ca e rau sa intervii, dar ce te faci daca nu esti asa mare (ca tine) nu ai caine sau pistol ? Il stii pe ala care a intervenit la jaful de la casa de schimb valutar din Bv. A murit pe loc. Eu zic cam ce spunea si Mircea Badea daca e sa intervii trebuie sa stii ca o poti face pana la capat. La tine e clar ca daca aia erau in soart si tu cu cainele e ok (putin probabil sa aiba cutit sau pistol etc.). Deci ar fi bine sa intervenim mai des, dar si f. decisiv (adica i-ai tras una din spate si dupa aia suni la 112). Stii cum e mai bine sa planga mama lui decat a mea. Scuze daca am folosit un limbaj prea colorat

    răspunde-i
  • Alex
    • 01.08.2011

    Daca as fi sunat la politie eu personal as fi ajuns sa dau declaratii si sa intru eu la vatamare corporala. Am mai patit-o odata cand l-am prins pe unul fix cand mi-a spart geamul la masina si a intrat in ea si tot eu am fost ala care a avut probleme si el a scapat linistit. Stiu cum sta treaba cu politia la noi. In schimb am avut ajutorul unor oameni ce au trecut pe acolo, care l-au imobilizat si au chemat politia ei. Baiatul probabil scrie declaratii acum. Ori e liber.
    Nu stiu.

    Sfatul meu: cand vezi ceva in neregula, sari frate in ajutor. Fara intrebari, decat unde e cazul. Dar aici nu era cazul sa intreb : de ce? Era clar ce se intampla.

    răspunde-i
  • Alex
    • 01.08.2011

    Intamplare:

    Bucuresti, Drumul Taberei, trecere de pietoni.

    Mergeam linistit spre casa cu castile pe urechi pe trotuar, cand am observat un pustan la vreo 100 m pe trecerea de pietoni care tocmai era deposedat de telefon de un individ de 2 ori mai mare ca el. Mi-am dat seama ce se intampla din gesturile pustiului care se tinea de telefon.
    Sprint, piedica, o stanga (groghy si “de ce dai ba in mine?”) o dreapta plasata bine, knock-out, telefon inapoiat.
    Zambetul pustiului printre lacrimi? Priceless.

    Nu sunt Arnold, nu sunt Bute. Sunt un om normal ce reactioneaza. Actiune – consecinta.

    Mentionez ca animalul in cauza n-a suferit leziuni cerebrale, nu a murit, ci poate a invatat o lectie.

    • Cabral Ibacka
      • 01.08.2011

      Ma inclin! Ai sunat si la Politie? Daca nu… ramane pe data viitoare. 😉

    răspunde-i
  • Clau
    • 01.08.2011

    in urma cu 2 sapt ambilor mei vecini le-a fost sparta casa. DA, ambele in aceeasi seara si aceiasi hoti. Pe noi ne-au ocolit pt ca au vazut pe geam ca e armata alarma. De atunci, stam toti noaptea cu luminile aprinse la terase, de zici ca esti in Las Vegas. Ne intalnim noaptea pe afara prin curte, bantuim toti. Ne-am hotarat sa intrebam de “sanatate” toate persoanele straine care apar pe strada noastra (ca sa vada ca au fost observati), ne-am schimbat numere de telefon si ne-am jurat sa nu le mai zicem niciodata cainilor sa nu mai latre. In noaptea aia, labradorul meu latra ca un turbat si noi ieseam si tipam la el. La fel si vecina a carei casa era sparta la parter (ea iesea pe balcon la etaj si striga la sammy sa taca odata). Si eu m-am jurat ca niciodata n-o sa mai zic de cainele meu ca e un prostanac nebun. Nu e! A latrat saracul cu nasul lipit de gard inspre casa vecinilor, si eu….prostanaca nebuna nici nu ma-ma gandit ca poate are motiv. Ce sa zic, daca as vedea ceva suspect, normal ca n-as sta sa ma uit! As suna in ordine la: politie, vecinul respectiv, as apasa butonul de alarma de la casa mea ca sa ii trezesc pe toti si sa vina masina de interventie si as da si drumul la caine. E curajos, manca-l-ar mama, 9 luni si 36 de kile! Nici nu ma asteptam…A, sa va mai zic ca unul dintre vecini dormea chiar in camera din care s-a furat si probabil ca unul dintre hoti a stat la capul lui cu ranga sa nu se trezeasca? intelegeti de ce suntem asa de stresati cu totii! Si, apropo, daca mai stiti metode de protejare impotriva hotilor sau ce ati face voi in acel moment, poate ar fi bine sa spuneti.

    răspunde-i
  • haolica
    • 01.08.2011

    bravo negrule. tot bercenista. si imi pasa

    răspunde-i
  • Loading...