Cabral in vizita la Gladiatorii – Sobi Ceh-72

Primăria Sector 3 a cam abandonat copiii ce primeau ajutor, îngrijire și educație prin Asociația Gladiator

Prima oară n-am vrut să scriu despre asta. Eram sigur că e doar un sughiț, că cei din primărie înțeleg foarte bine despre ce e vorba și vor rezolva situația.

Când mi-a cerut Arpad sfatul i-am zis să aștepte, că-s sigur că cei din primărie vor căuta o soluție, că-i vor răspunde, că se vor ocupa. Doar vorbim aici despre copii aflați în grija primăriei…

Dar se pare că rezolvarea este departe. Sau nu va mai fi deloc.

Ce vă rog este să nu credeți ce voi scrie mai jos doar pentru că am spus eu, ci să verificați.

Ce mi-ar plăcea ar fi să facem presiuni reale astfel încât să nu condamnăm copiii prin nepăsare sau prin mimarea interesului.

Pe scurt: Primăria Sectorului 3 a cam abandonat copiii ce primeau ajutor, îngrijire și educație prin Asociația Gladiator, o poveste începută de Szobi Cseh și continuată de fiul lui, Arpad Cseh.

De-a lungul timpului Arpad a reușit să aducă în ajutorul clubului mai mulți foști sau actuali sportivi de performanță, antrenori și chiar câțiva sponsori, astfel încât copiii defavorizați, instituționalizați și cu dizabilități au primit ajutor activ, îndrumare și consiliere.

Copiii luați de ei în grijă au luat medalii în mai multe sporturi, au devenit unii dintre obișnuiții podiumurilor de pitici de prin București, la disciplinele la care au participat.

Și eu am fost unul dintre cei care au pus umărul, atât cât am putut și am știut… am fost și-am lucrat cu copiii, am donat câteva mici chestii, am organizat pentru copiii de la Gladiator una dintre Excursiile Bucuriei, special pentru ei.

De-a lungul timpului, ca partener de vază al clubului a figurat Primăria Sectorului 3. În protocolul de colaborare scrie că Primăria ar trebui să sprijine cu diverse lucruri și facilități activitatea clubului.

Nu s-a întâmplat, dar nu a comentat nimeni treaba asta, toți au fost mulțumiți că primăria a dat măcar o sală, au avut copiii unde să se antreneze, în Sala Apollo.

Ei bine, de două trei luni Arpad face antrenamente cu copiii într-o sală în care nu mai are dreptul să-i antreneze. Contractul a expirat și Primăria nu oferă decât niște soluții ciudate.

Una dintre ele este să lucreze în aceeași sală, dar fără acte, iar oamenilor le este frică să facă asta.

Vorbim de copii, nu-și poate asuma cineva riscul să se întâmple vreun accident și la prima anchetă să se trezească că el e de vină, că a lucrat fără acte.

Nu e corect nici față de copii, nici față de antrenori. Mai mult, cei câțiva sponsori au anunțat că nu mai pot susține nici cu micile donații de până acum dacă asociația nu are în mod oficial o sală.

Cealaltă soluție propusă de Primărie este să se antreneze într-o sală fără grup sanitar și fără autorizație de funcționare.

Nici asta nu sună a soluție viabilă.

De ce scriu eu asta: ca să se știe.

Să nu avem din nou pretenția că n-am știut și că din cauza asta nu am făcut nimic.

Dacă nu facem nimic măcar să ne asumăm faptul că nu ne-a interesat.

Dar dacă spunem că ne interesează… să facem ceva.

Îi rog pe colegii din presă să arunce un ochi și peste acest subiect. Nu pentru a face scandal ci pentru a informa.

Și, dacă oamenii vor reacționa, poate cei din Primăria Sector 3 vor înțelege să sprijine asociația asta măcar cu un loc de antrenament ce oferă condiții decente, într-un cadru legal.

Așa ar fi frumos pentru o primărie de sector a Bucureștiului lui 2016… ca autoritățile să se îngrijească de copiii… pe care-i are în grijă.

Mai jos pun câteva poze de la antrenamentul la care am participat alături de gladiatori…

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Galis Maria Magdalena
    • 03.04.2016

    Daca nu ar fi dezinteresati ar actiona un doi dar asa incercati sa ii puneti la Panoul de Onoare intr o emisiune tv! Si atunci poate ca se vor misca mai mult si mai bine cei responsabili de la Primar pina la Portar!

    răspunde-i
  • Doina Bita
    • 19.03.2016

    Primaria sectorului 3, ar trebui sa faca acest lucru posibil ca pe o normalitate.Sa gaseasca solutii, deoarece daca se vrea si ar trebui sa se vrea, caci exista solutii! Noi ar trebui sa facem cat putem posibil sa fie auzite de cat mai multe persoane , care ar putea sa faca ceva pentru ca acesti copii sa isi faca antrenamentele intr-un spatiu, autorizat, care sa le ofere posibilitatea ca GLADIATOR, sa functioneze ! Ca vin alegerile…ca propaganda ne va invada si “in frugider” sau “masina de spalat” chiar parca mi se face sila…Un lucru imi este clar: Aici este cazul ca toti cei care simtim, sa dam share!! Este ceva normal! Sper ca postarea sa fie vazuta si sa reusesti sa faci in cel mai scurt timp prin informarea aceasta sa se gaseasca solutie rapida!

    răspunde-i
  • tomytza
    • 18.03.2016

    Stai sa vezi ca vin alegerile, și sa te ții propaganda (ar fi bine sa se întâmple și atunci ceva). Putem comenta la nesfârșit, iar copii ăștia tot rău o duc.

    răspunde-i
  • adriana
    • 18.03.2016

    Dar sala care o aveau unde e? Doar nu a disparut de pe fata pamantului?

    răspunde-i
  • Loading...