E solid prietenul meu. Și destul de înalt.
Și râdem mult. Cu toate că nu știe de glumă, râdem mult.
Alex Chelba îl cheamă.
Și e un capsoman și-un fixist.
Are 33 de ani și e un băiat serios. Uneori chiar enervant de serios.
Muncește de rupe. Aleargă cu aparatul ăla al lui, cară multe kile de obiective, fuge dintr-un loc într-altul… ba fotografie, ba video.
Nu știe să zică nu. Cu toate că nu-i tace gura aia bogată… nu știe să refuze. Sare să ajute, să sprijine, să rezolve.
E un băiat extraordinar.
Și plâng ca un idiot pentru că nu-mi aduc aminte să-i fi spus vreodată cât de mișto cred că este.
Am despăturit un cearşaf curat și i-am pus aparatul pe el.
Când s-a declanșat iadul el filma, fix în partea cealaltă față de ieșirea blestematului club.
Când s-a pornit totul a încercat să iasă.
N-a reușit.
A căzut la câțiva metri de ieșire, năucit de fumul toxic, simțind cum arde carnea pe el.
Au început să-l calce oamenii în picioare.
A reușit să se mai târască unul sau doi metri… cineva din intrare l-a tras afară. Poate Despot, poate Rugină, poate Claudiu, poate un altul dintre cei care s-au dovedit a fi eroi în noaptea aia groaznică.
L-au tras afară și pe el și pe aparatul lui, pe care instinctiv i se încleștaseră mâinile.
Aparatul lui, cumpărat din multe, foarte multe ore de muncă. Aparatul lui, pentru care mai trebuie să muncească.
Aparatul lui nou-nouț și care acum e o epavă.
A ajuns la spital pe picioare, a povestit ce s-a întâmplat cu amănunte. Am ajuns să-l văd la câteva ore după, de la aeroport am alergat direct la el.
Era intubat, începuseră să apară problemele.
Am vorbit puțin, l-am certat, l-am necăjit că mă duc să mănânc falafel fără el… încercam să fac glume și tot ce reușeam era să-mi mușc buzele ca să nu-mi bubuie lacrimile.
Ne-au mutilat prietenii. Alex se chinuie de patru zile să supraviețuiască. Teodora se agață, așa cum a trebuit să învețe, de viață. Ștefan Dan se chinuie și el, în spital la SRI.
Ne-au nenorocit prietenii.
Am despăturit un cearşaf și-am pus aparatul lui Alex pe el.
De patru zile ne-am mutat la spital. De patru zile ne-am abandonat viețile, de dimineață și până în noapte stăm acolo.
Dar acum e seară și după ce-am despăturit un cearșaf i-am pus aparatul pe el.
O epavă. Plastic ars, plastic crăpat, plastic topit. Până și cauciucul e topit.
Mă uit la aparatul ăsta și mi-e groază să știu că și carnea lui Alex a pățit la fel.
Știu ce-am de făcut. I-l dau la reparat. Și dacă nu se repară… îi fac rost de altul.
Aparatul ăsta este viața lui.
Dacă salvez aparatul… îl salvez și pe el.
Dacă repar aparatul nu-mi moare prietenul.
Un om extraordinar, un fotograf bun, un om incredibil de muncitor. Și de corect.
Prietenul meu, Alex.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.