Povestea lui Nelu. Se aprinde flacara… [Nelu 2]

Si, dupa cum ziceam, Nelu gonea hotarat, graseind printre benzile de circulatie, amusinand dupa Peugeot-ul 206 cabrio (decapotat, evident) care se apropia de intersectia Dorobanti cu Fane Babanu (mda, Stefan cel Mare). Fetele trec de intersectie, X5-ul pilotat pofticios de catre Nelu… ramane la stop!

– Mai Nelule, fetele astea nu sunt de nasul tau, crede-ma!

– Da’ ce-am ba, picior de lemn si ochi de sticla?!

– Nu mai, dar ele cauta altceva… nu stiu cum sa-ti zic…

– Nu-mi spune nimic, si nu incepe cu caterinci din alea de-ale tale, ramai in masina si ma lasi pe mine sa vorbesc, blonda de la volan e d-e-m-e-n-t-i-a-l-a!

Si se facu verde. Nelu se arunca cu toate cele 85 de kg in pedala de acceleratie, X5-ul se avanta inainte, reincepe urmarirea. Si da-i si lupta, traficul il stiti si voi… in sfarsit, n-o mai lungesc, le prindem pe fete din urma in intersectia de la Romana. Si se pune Nelu in paralel cu ele, iese pe geam si… incepe circul.

– Bunaaaaa! Ce faceti, deranjez? Fetele intorc capetele intr-o mare scarba spre Nelu, se uita intai la masina (calcul rapid: X5, jante pe 18, model nou… scump, dom’le, scump!) si apoi la Nelu (evaluare rapida: varsta potrivita, freza fara tepi, entuziasm tembel, usoara disperare… prada usoara!). Dar fetele nu zic nimic (cea de la volan chiar draguta).

– Nu vreti sa opriti putin pe dreapta? As vrea sa vorbim putin, nu musc! Fetele zambesc ingaduitor si-si intorc privirea catre alte zari. Se aprinde verdele semaforului, fetele pleaca de pe loc, Nelu se retrage de pe geam, injura in barba si zice:

– Ti-am zis ma, sunt fete cuminti, nici nu m-au bagat in seama!

– Nu ba, asta inseamna doar ca joaca dur, au experienta.

– E-te-te, bine ca esti tu destept! Si ce sa le zic?

– Zi-le ca esti tanar si disperat… a, nu, asta e evident… zi-le ca esti putred de bogat si ca n-ai cu cine sa imparti nestematele…

– Nu se uita fetele astea dupa bani! Nu vezi ce masina are blonda?! zice Nelu si dupa o tzukahara-intoarsa (manevra tembela executata smucit cu masina) ajunge iar in paralel cu fetele.

– Sunt putred de bogat si n-am cu cine sa impart pietrele!

– Nestematele, boulica! zic, si incep sa rad in hohote…

– Nestematele, n-am cu cine sa impart nestematele! urla Nelu catre fete si se intoarse sa-mi arunce o privire criminal-dojenitoare pentru hohotul meu de ras.

Roscata din dreapta se chinuia sa schimbe un CD, blonda de la volan se intoarse la Nelu si ii acorda (jur!) cel mai frumos zambet din lume. Pentru vreo 4,5 secunde am ramas si eu paliu, dar veni gandul ala bun (Cabrale, stai cuminte, tu stai in Berceni si ai rate la banca) si ma potoli. In schimb, Nelu era pierdut iremediabil.

– Imi dai si mie numarul tau de telefon? urla el, iesit din nou pe geam.

Daca vrei iti dau fax-ul, sa-mi trimiti lista cu pietre… pardon, nestemate! zise blonda si demara in forta. Eu am intins frumos mana stanga catre contact, i-am oprit motorul si i-am luat si cheile.

Si a iesit un halimai groaznic, el urla sa-i dau cheile, eu nu-si-nu caci trebuia sa ma duca sa-mi recuperez masina si s-o tai la munca, el racnea sa iau un taxi, eu ca-i iau capota de la masina cu cheia, in sfarsit, imbufnat tot a trebuit sa faca ce-i zic si ne-am intors pe Dorobanti. Nelu meu, cu ochii girofar, incepe sa-mi spuna:

– Ba baiatule, ce ochi avea, ai vazut? Si ce zambet… frate, ce zambet, s-a facut primavara cand mi-a zambit! Si e fata desteapta, ai vazut cum mi-a zis-o pe-aia cu fax-ul? O duce capu’!

– Nelule…

– Taci, sa nu te aud, mi-ai distrus sentimentele!

Ma dau jos din masina, ne salutam, si Nelu pleaca din nou spre Romana. Nu ne-am mai vazut si nici n-am mai vorbit vreo doua saptamani, ne-am intalnit intamplator la un eveniment.

Nelu arata deplorabil… sifonat si ciufulit, tras la fata, era evident ca slabise groaznic…

– Bon-jour bre! Ce faci Nelule?

– Salut ba, sunt praf!

– Auliu, da’ ce-ai patit?

– O caut pe printesa de-atunci. Nu stiu unde e frate, parca a inghitit-o pamantul!

– Care Printesa?! Aia cu 206-le?! Nu ti-a trecut?!

– Ce sa faca?! Sa-mi treaca?! Baaaa, tu nu intelegi c-o iubesc?! Si a inceput sa-mi spuna cum viseaza el ca pleaca in vacanta cu ea, ca ce cuminte e fata ca nu se lasa agatata, ca ce desteapta e, ca ce frumoasa e, ca ce… a durat 2 ore! Ca sa scap i-am zis sec:

– E vara bre, e la mare…

Si Nelu a plecat la mare. In aceeasi seara! Dupa 3 zile m-a sunat mai fericit ca niciodata, mi-a zis ca a gasit-o in Club XXI, ca s-au bagat in seama (mda, sigur Nelule), ca s-au imprietenit si ca a petrecut cele mai frumoase 2 zile din viata lui. Dar ca el vine pana in Bucuresti, ca a ramas fara bani…

Incerc sa vin cu partea a III-a mai spre seara, dar nu promit.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Bolog
    • 10.02.2020

    Nelu de la povestea asta e acelasi cu Nelu din Paris ?

    răspunde-i
  • blanca
    • 08.06.2009

    tipic dorobantian , si cand te gandesti ,”… si bogati plang cateodata …”

    răspunde-i
  • McGogoo
    • 08.06.2009

    de ce in toate povestiele astea femeile mananca bani? :-S
    o sa te sfasie feministele daca se prind ce bagi tu pe aici 😀

    răspunde-i
  • MARIA
    • 08.06.2009

    ADICA, LA ORA ASTA INCA NU E SCRISA PARTEA 3? :O
    MOOOOOAAAA … DA’ CE NE MAI TII IN SUSPANS, UMANULE …. !!!?

    😀

    răspunde-i
  • DJAx3L
    • 08.06.2009

    Genial !! =))

    răspunde-i
  • Alina
    • 07.06.2009

    incepe sa semene cu cealalta poveste,sa speram ca nu va fi nimeni muscat in povestea asta

    răspunde-i
  • julie
    • 07.06.2009

    tu n-ai nici un prieten caruia ii plac “muritoarele de rand” ? in fact, tu n-ai nici un prieten care sa nu fie predispus la a ramane sedus, abandonat si fara bani, respectiv masina? 😛

    răspunde-i
  • PussyCat
    • 06.06.2009

    asa de repede l-a tocat de bani ? 🙂

    răspunde-i
  • Anca
    • 06.06.2009

    Nu vreau sa anticipez sfarsitul povestii, dar pentru linistea mea, te rog sa imi spui ca nu a ajuns Nelu sa isi vanda un rinichi…

    răspunde-i
  • cipoc
    • 06.06.2009

    suspans…l`a supt blonda..de bani:D

    răspunde-i
  • Loading...