Văd de multă vreme chestia asta, dar nu mi-am bătut capul.
Până acum ceva zile când i-am dat un <play> invenției vărului Bean. Că știț că-mi place Subcarpați.
Curge cu un flow din ăla zglobiu, cu speranță și dorință, cu sinceritate și o nerăbdătoare așteptare.
Abia aștept live-uri să mănânc scena pe pâine…. aș pleca acuma cu băieții, nu mâine!
Visez la primul concert în fiecare seară… să mă strâng cu voi și să facem pankăreală!
Și după ce-i dau brânci piesei mi se trezesc doi să-mi spună că valul ăsta de românism exagerat lor nu le place, că ăștia de la Subcarpați călăresc nush ce val, că…
Stai, mă. Da’ te-am întrebat eu ce nu-ți place?! Am dat <cântă> unei piese. Și tot ce ai putut tu a fost să te repezi să-i dai cu minus?!
Și de-atunci îmi tot sar în ochi Oamenii minus. Cei care efectiv caută minusul în orice.
Și nu te contrazic… n-ai cum să mergi prin viață și să-ți placă orice. Mă rog, dacă greșești ciupercile poate o funcționa, dar doar așa…
Totuși, la ce te ajută să te axezi doar pe minus?
La ce te încântă să-i iei pe toți la tocat, să le cauți tuturor nod în papură?
Tu ai avut timp vreodată să vezi Oamenii pe plus?
Ăia de găsesc și într-un acord de chitară bucurie?
De se bucură și de o discuție cu gunoierii?
Cei care reușesc să dibuiască și într-o plimbare prin cartier chestii despre care să vorbească de bine?
Te-ai uitat vreodată la ei?
De ce să-ți aduni în viață toate minusurile… când găsești în orice direcție lucruri despre care să vorbești de bine?
Îți place așa… pe minus? Realizezi că minusurile doar micesc?
Plusurile… adună. Și oamenii pe plus se adună. Și zâmbesc. 😉
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.