Cabral Ibacka (1 of 1)-2

OAMENII NU!

Ăsta e un text care vorbește cu copții.

Cu cei care nu mai au 20 de ani. Au, așa, de la mid 30 în sus…

Care au strâns deja destui ani ca să fi înțeles deja cum e viața.

Știi cum merge. Găsește undeva un colț liniștit, ia-ți trei minute, dă-i un <play> și citește…

Textul ăsta vorbește cu cei care știu, deja. Cu cei care și-au pus în cui așteptările. Cu cei care s-au resemnat. Cu cei care s-au împăcat cu ce au. Cu cei care-și refuză să iasă din propriul eu, pentru că așa e mai bine sau așa e mai comod ori așa e mai bine.

Textul ăsta vorbește cu cei care-s proprii prizonieri.

Oameni pe care nu-i înțeleg. Sau, mai bine spus… îi înțeleg foarte bine, dar nu le înțeleg alegerile.

Oamenii ăștia sunt OAMENII NU.

Singuri sau cu relații. Însurați. Sau divorțați. Măritate sau divorțate.

OAMENII NU sunt cei pe care Timpul a avut… timp să-i tocească.

A avut timp să le tocească curajul de a încerca lucruri noi.

Să le macine dorința de a se mai lăsa duși de necunoscut, de câte o nebunie de moment.

Să le taie complet cheful de a ieși din ritm.

Oamenii ăștia de care spun eu acum sunt, mulți dintre ei, oameni realizați. Oameni cumva mulțumiți de unde și cum sunt. Oameni care fac ce și cum trebuie astfel încât lucrurile din viața lor să fie așa cum e bine să fie.

Am mulți prieteni așa. Câteodată îi bat la cap și, dacă insist destul de mult, reușesc să-i scot pentru câteva ore și să-i arunc din câte un avion în mișcare, să-i sui pe un jet de apă care nu știe să meargă niciodată drept sau să-i leg de un zmeu care-i zboară peste ape.

Și-atunci, pentru ei, experiența respectivă devine un punct de reper în viața lor, doar și numai pentru faptul că, în rest, au făcut doar ce a trebuit, ce a fost bine, ce era normal să facă. Nu asta. Nu nebunia asta.

Trec ani și-mi tot pomenesc de nebunia respectivă, și-mi mulțumesc pentru ea de parcă le-am dat un rinichi în plus. De parcă nu s-ar fi putut duce singuri să sară cu parașuta. De parcă eu îi împingeam să ia bilete la greci, la același hotel, de 10 ani.

Oamenii ăștia, oameni buni dealtfel… ratează.

Ocazii.

Șanse.

Bucurii.

Și dacă viața-ți merge înainte… dar tu îi ratezi bucuriile, e ca și cum dai <skip life>.

Nu mai refuza.

Nu mai spune NU! din oficiu.

Nu te mai teme de nou, chiar dacă te simți vechi.

Nu te mai gândi de trei ori, la fiecare mic pas.

Da, mă, riscă puțin, că ai o singură viață, futu-i!

Că de-aia ne tot certăm

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Paul
    • 09.04.2019

    Cabral, esti bine intentionat, ai dreptatea ta….si inteleg ca ai vrut doar sa le explici OAMENILOR NU ca e bine
    sa mai iesi din rutina si sa mai faci cate o nebunie, sa mai simti ca traiesti…
    Totusi,asta nu inseamna ca OAMENII AIA NU,cum i-ai numit, care sunt realizati si nu mai fac anumite nebunii
    fac ceva gresit cu viata lor, nu e adevarat, nu dau skip life, ci poate se bucura zi de zi de linistea la care au ajuns.
    Fiecare varsta are etapele ei, daca la 40 de ani nu mai faci ce faceai la 20 …e foarte ok. Nu e nimic gresit in asta.
    Nu e nimic gresit nici daca faci cate o nebunie.
    Ideea e ca nu e nimic gresit daca tu te simti bine cu viata ta.
    Asta e de fapt important, sa fi multumit cu viata ta , cu zilele tale si cu ceea ce faci.
    Nu trebuie sa sari cu parasuta ca sa simti viata, nu inseamna ca ratezi bucuriile vietii daca nu te lasi purtat de vreun zmeu peste ape.
    E greu cu oamenii si cu viata, pentru ca fiecare vede lucrurile dintr-un alt punct de vedere. Ce e bine pentru mine, un e bine pentru tine si poate e foarte bine pentru celalalt si foarte rau pentru altul.
    De asta ai fost acuzat ca ai lovit in multi cu articolul asta.

    Sfatul tau sunt convins ca-i va ajuta pe multi, si poate mai putin pe altii.
    Lasand toate astea la o parte, articolul mi-a placut.

    • Cabral Ibacka
      • 10.04.2019

      Paul, nu ești atent.

      “Textul ăsta vorbește cu cei care știu, deja. Cu cei care și-au pus în cui așteptările. Cu cei care s-au resemnat. Cu cei care s-au împăcat cu ce au. Cu cei care-și refuză să iasă din propriul eu, pentru că așa e mai bine sau așa e mai comod ori așa e mai bine.
      Textul ăsta vorbește cu cei care-s proprii prizonieri.”

    răspunde-i
  • Georgica
    • 04.04.2019

    Are dreptate Acinom! Ai dat in multi cu postarea asta! Ma regasesc si eu in ea din pacate! Lucrez pentru mine si e ok, intr-o relatie de ceva ani care e asa si asa, rutina de zi cu zi. Zici ca ne-am resemnat si asteptam sa murim. Asteptam aprobarea celor din jur! Cu toate ca acolo undeva exista cineva cu care m-as vedea imbatranind, ea stie lucrul asta, dar se sperie pentru ca gandim la fel si simtim la fel si i se pare ciudat! Pe langa asta nu mai am tupeul pe care il aveam la 20 de ani. Atunci faceam cele mai cretine alegeri care se dovedeau a fi bune in cele din urma cu toate ca pe moment eram criticat pentru alegerile facute. Ce ai face daca ai fi in situatia mea?

    răspunde-i
  • răspunde-i
  • Ioana
    • 26.03.2019

    Mi-a placut articolul 🙂

    răspunde-i
  • Acinom
    • 25.03.2019

    Te urasc,Cabral.Nu ma cunosti dar imi vorbesti de parca m-ai cunoaste.
    Si asta enerveaza groaznic.Nu stiu ce te face sa scrii cu atata rautate,dar te urasc pentru asta.
    De ce sa rascolesti omul?De ce?si cum de stii a face asta?Si de ce o tot faci.Cine te crezi??!!!?

    răspunde-i
  • Loading...