Nu mă mai acuza că nu sufăr!

Dă-i [play] și citește…

Cu spatele drept și lacrimi în ochi a plecat.

N-avea de ce să mai stea.

Lumea lui s-a oprit acolo, pe holul hotelului murdar unde ea i-a spus că-l părăsește.

Inima lui s-a transformat în cioburi atunci când ea s-a întors cu spatele și-a plecat cu pași mari și hotărâți.

Mândria lui s-a prăbușit când ea l-a luat de mână pe celălalt.

Sufletul lui s-a făcut scrum în timp ce conducea fără țintă, derulând în minte pas-cu-pas fiecare vorbă, fiecare gest, fiecare clipă…

Bărbații suferă altfel decât femeile.

În timp ce femeile plonjează în suferință, în timp ce ele trăiesc suferința savurând-o, parcă… bărbații fug de suferință.

Bărbații râd, ies în oraș, înjură… bărbații nu plâng decât foarte rar… bărbații nu-și smulg părul din cap.

Bărbații se lasă doar arși pe interiorul sufletului de fierul înroșit a unei suferințe pe care n-o înțeleg.

Și de care încearcă să fugă. Inutil.

Pentru că noi nu înțelegem suferința. Noi nu știm să o explicăm în cuvinte, nu știm s-o zugrăvim în culori pastel, nu știm să-i dăm forme… doar o simțim cum ne arde în piept și nu știm cum să reacționăm.

Asta i-a spus el… Nu mă mai acuza că nu mă doare!

Ea nu l-a înțeles și a continuat să meargă, a plecat cu celălalt, dar nu pentru că l-ar fi iubit pe celălalt… a plecat, parcă, doar din dorința de a-i vedea lui suferința, de a privi sub microscopul răutății cum îi alunecă lui lacrima pe obraz.

Într-o relație, cel care este dispus să plece, să părăsească, este întotdeauna cel mai puternic.

Dar în momentul în care a părăsit… puterea s-a stins, s-a consumat, a dispărut.

Nu știu să-mi alin prietenul. Suntem doi găligani de peste 100 de kile, cum naiba să ne luăm în brațe și să plângem împreună?!

I-am spus vorbele, i-am spus încurajările, am spus… și gata. A privit în jos, a dat în cap că da, a mormăit ceva în barbă și-a plecat.

Un ghem de suferință, de nervi, de disperare mută.

Nu mă mai acuza că nu mă doare…!

Sunset at Budva - Apus la Budva, Muntenegru

SONY SLT-A99V | 35mm F2.8 1/250 ISO160

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Anonomi86
    • 31.05.2016

    Degeaba fugi… tot te ajunge. Asa ca mai bine stai si infrunta oricat de greu ar fi. Ce te faci daca atunci cand se termina stii ca ea inca te iubeste si ca te va iubi(sau cel putin asa zice)? Si tu inca o mai iubesti… de ce nu puteti trece peste cearta sau peste orice daca inca mai exista iubire?

    răspunde-i
  • Sebastian
    • 01.09.2015

    Uneori,alții își părăsesc persoana iubită și pleacă pe alt drum cu altcineva..doar pentru a-și masca suferința.Cred că tipa mai ține la el însă a decis că relația nu mai merge și nu ar fi mers..așa că a facut ea primul pas,de plecare.

    răspunde-i
  • lotusull
    • 01.09.2015

    Îmi pare rău de suferința prietenului tău. În principiu, o va depăsi devenind mai înțelept(sau mai harcea-parcea)
    Nu cunosc detalii, nu știu ce l-ar ajuta, dar din câte am trăit și văzut în jur, câțiva prieteni buni care doar să-l asculte și mult sport – il va ajuta să se disciplineze – ar putea fi de folos.

    răspunde-i
  • Gabriela
    • 01.09.2015

    Trebuie sa se lase sa o simta … Si o sa vada ca inima lui e mai mare decat suferinta 🙂

    răspunde-i
  • Laura C.
    • 01.09.2015

    Toti trecem prin astfel de momente la un momement dat. Partea buna e ca nu se inchide niciodata o usa fara sa se deschida o alta. In fiecare rau este o farama de bine, dupa cum in fiecare bine este o farama de rau. Asta e firea lucrurilor.

    răspunde-i
  • Alexu
    • 31.08.2015

    Viata merge inainte. Daca am inteles bine, ea a facut ceva ce nu merita nimeni pe pamantul asta si mai mult ca sigur lui ii va fi mai bine. Nu are nimeni nevoie de astfel de oameni.
    Multumim de piesa!

    răspunde-i
  • Silvia
    • 31.08.2015

    Tristete! Pustietate!

    răspunde-i
  • ada
    • 31.08.2015

    Imi pare rau pentru prietenul tau si nu incerc sa iau apărarea uneia care a pleca cu altul. O doamnă nu face aşa ceva niciodată.

    Dar as vrea sa iau apărarea fetelor in general spunând că statistic vorbind 1 din 5 bărbati suferă dupa o femeie in viată. Una anume, nu dupa fiecare. Tot statistic vorbind 4 din 5 femei plâng după cel putin trei bărbați din viata lor. Din varii motive.

    Si cand plângem după cineva, vine vre-un “destept” din familie sa îţi explice cum “bărbații îşi pun pălăria si au plecat” si “nu mai fi fraiera, ca tot tu suferi”… Ce poti sa le spui? Ca nu vrei sa crezi ca e aşa? Cand unul tocmai si-a facut bagajele si a plecat cat erai tu la serviciu? … Cam greu….

    răspunde-i
  • ana
    • 31.08.2015

    Cel mai important e sa ii fii alaturi Scoate-l cat mai mult din casa si nu il lasa singur. Mergeți la activitati care va plac la amândoi. Adrenalina ajuta, descarca
    Prietenii in astfel de momente sunt esentiali
    Se spune ca in aceste situatii raul a trecut si lasa loc la ceva mai bun. Fruntea sus! Tot raul spre bine!!!!!

    răspunde-i
  • adriana
    • 31.08.2015

    Eu stiu pe cineva care a lesinat cand ea i-a spus ca-l paraseste! Si n-a plecat cu altul,ci pur si simplu pentru ca nu-l mai iubea.

    răspunde-i
  • Loading...