Nu cred că există demonstrație de putere mai intensă decât suferința unei femei

Dă-i [play] și citește…

Mă uit la ea. Îmi zâmbește cu toată fața, mă sărută pe obraji, mă invită să stau jos.

Vorbim despre vrute și nevrute, îi povestesc toate prostiile, îmi zice și ea una-alta, chiar râde, uneori cu toată fața.

O întreb dacă e bine. Îmi zâmbește larg, colțurile gurii pleacă în sus, sprâncenele se ridică, deci zâmbește larg.

Și totuși, de când ne-am întâlnit ochii ei n-au zâmbit nici măcar o secundă.

Ochii ei sunt bucăți de lavă, sunt filamente incandescente, ochii ei sunt focurile nestinse ale miezului de foc al Pământului.

Pentru că suferă.

Pentru că-i este dor de el.

Pentru că, deși pe-afară toate par aproape la locul lor, inclusiv zâmbetul cu toată fața… pe interior e furtună.

La interior sunt cutremure, explozii, urlete.

Îi este dor de el.

Și asta o schimbă fundamental.

Îi este dor de el.

Și asta face din ea alt om.

E un om puternic. O văd cum se încordează să fie cum trebuie, să fie cum se așteaptă ceilalți de la ea să fie. O văd cum își impune să rămână concentrată, și chiar reușește.

Dar o văd cum se crispează atunci când el îi revine în minte. O văd cum își strânge buzele, cum își apasă unghiile în palme, cum ridică ochii spre tavan…

Ochii ei… bucăți de lavă, filamente incandescente, focurile nestinse ale miezului de foc al Pământului…

Și să mă ierți, dar… nu mi-e milă. Pentru că nu asta inspiră ea, nu milă.

Mă uit și o admir. Îi admir dragostea, le admir dragostea, admir toată energia care – pentru moment – a luat forma nefericirii.

Știu că ce simte ea acum este fericire… dar invers. Dar tot fericire.

Știu că atunci când se vor împăca toată durerea de-acum va fi să fie zâmbet.

Nu cred că există demonstrație de putere mai intensă decât suferința unei femei. Îți creponează inima, da, dar în același timp îți arată cât de intens, cât de puternic, cât de spectaculos iubește o femeie.

Pentru că, vezi-tu, atunci când e totul bine femeia arată doar ce-i convine din dragostea ei, pentru că știe că nu se pune totul pe tavă… așa că nu poți vedea cât de intens iubește decât dacă o privești cu ochii mijiți, printre gene.

Dar tot controlul pe care îl are atunci când este totul în regulă se crapă atunci când ea suferă.

Și cel mai bine vezi prin ochii ei.

Ochii ei… bucăți de lavă, filamente incandescente, focurile miezului de foc al Pământului… stinse cu lacrimi de apă sărată.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Oana
    • 30.08.2015

    Multumesc Cabral pentru acest post.M-au trecut toti fiorii cand am citit exact asa, cu acei ochi goi,grei,plini de lacrimi, pentru ca da,e si povestea mea.

    răspunde-i
  • cred ca e prima data ca aud cuvintele astea din gura unui barbat. Am zambit azi, esti genial 🙂

    răspunde-i
  • Adina
    • 27.08.2015

    Cabral, te citesc de foarte mult timp, dar este prima data cand iti las un comentariu. Ai reusit de atatea ori sa expui in cuvinte sentimente si trairi prin care am trecut personal incat ma lasi fara cuvinte…
    Iti multumesc!

    răspunde-i
  • Raluca
    • 27.08.2015

    Mi s-a facut pielea de gaina. O data si… inca o data si… inca o data…

    răspunde-i
  • Erin
    • 27.08.2015

    Cata dreptate iti dau. Ai reusit sa surprinzi exact ceea ce se vede dincolo de ceea ce aratam noi, sau unele dintre noi, cand suferim din iubire
    Zambetul acela din fata dezastrului din suflet, este automotivant pentru mine, ma ajuta sa merg mai departe, sa am speranta ca intr-o zi va fi bine. Orice ar insemna acel bine. Cu, sau fara el.
    Si asa este. Sa iti pui sufletul pe tava de la inceput…o abordare total gresita fata de unele tipologii masculine.
    Si nu stiu cum se face, dar la sfaturi….sunt al naibii naibii de buna :))
    Multumesc pentru cuvintele tale!

    răspunde-i
  • daniela
    • 27.08.2015

    de ce bărbaților le e teamă de femeile puternice :)) ???

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2015

      Pentru că au de ce… 🙂

    răspunde-i
  • Silvia
    • 26.08.2015

    Te citesc încă de la începuturile blogului tău, m-am amuzat cu poveștile prietenilor tai, cu pățaniile tale, cu lecțiile pe care fiica ta ti le-a dat uneori, cu aventurile petrecute lângă Andreea si chiar am donat bănuți atunci când a fost vorba de un caz umanitar. Si nu, nu încerc sa ma laud, vroiam doar sa-ti spun ca indiferent de ce scrii, mesajul ajunge direct la suflet.

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2015

      Mulțumesc frumos.

    răspunde-i
  • Petruta
    • 26.08.2015

    Te citesc de multa vreme dar e a doua oara cand vreau neaparat sa las comentariu. E a doua oara cand vreau sa las comentariu dar nu am cuvinte. Esti om frumos 🙂

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2015

      Nu știu ce să zic… poate că doar – uneori – știu a mă juca. Dar doar cu cuvintele… 🙂

    răspunde-i
  • Misha
    • 26.08.2015

    Este povestea sufletului meu spusă cu voce tare,o vocalizare ce incerc sa nu o fac…pentru ca doare…doare al dracului de tare. Dar fiecare din noi este TU(rist)i cu risc prin viata celorlalți.Zambim, poate maine si cu ochii!

    • Cabral Ibacka
      • 27.08.2015

      Misha, zâmbim, poate, și cu ochii.
      Dar nu ”poate”… ci sigur. 🙂

    • Irene
      • 26.08.2015

      si ce facem in cazul in care nu se impaca? 🙂 cand suferinta e acolo in ochi, o saptamana, doua, o luna, 3, 5, 10, desi zambeste. zambeste chiar si cand prietenele ei pomenesc numele lui, iar ea incearca sa nu arate ca inca o doare.
      Plus ca o femeie constienta de sine si increazatoare in ea va arata si cand iubeste, exact cat iubeste, pentru ca nu poti avea sau pretinde intensitate maxima in simtire de la celalalt daca tu mergi infranat. Doar cineva nesigur se teme “sa puna totul pe tava”. Cum vrei sa fii iubit daca nu te lasi cunoscut, inclusiv cu toate trairile tale?

    răspunde-i
  • Loading...