Si Nelu s-a intors acasa la Cabrio-girl (bine, cu putina matematica iti rezulta ca mai mult era casa inchiriata de el), a pupat-o dragastos si i-a spus:
– Copilul. Il tinem. Vreau 3.
Ea a clipit, a zambit, l-a luat in brate si au facut… somn. Avea o migrena.
A doua zi Nelu a plecat linistit la birou, nu inainte s-o sarute dragastos si sa-i pregateasca un ochi. Un ou ochi…
S-a intors insa acasa devastat, ciufulit, transpirat, usor debusolat. Ea era inca acasa… si vazandu-l in ce hal e a inceput sa puna intrebari…
– Ce e? Ce-ai patit? S-a intamplat ceva?
– Partenerul, italianul… a zis ca nu mai baga bani… am… creditele alea nu se pot plati singure… daca nu se razgandeste ala se sufoca toata afacerea… lasa-ma putin sa… te rog.
– Bine, hai ca atunci ma duc la o cafea cu fetele.
In ziua urmatoare Nelu a plecat iar la birou. Fara ochi. Adica nu i-a mai facut printesei ou ochi. Si nu s-a mai dus acasa. Pe la 12 noaptea Cabrio-girl l-a sunat ingrijorata. El i-a raspuns, praf de beat, i-a spus unde e, ea s-a dus sa-l ia de-acolo. Era in Downtown, scamosat de cat alcool ingurgitase, ea l-a suit in masina si au plecat spre casa.
El a inceput sa se vaite, sa se vaicareasca, i-a spus ca toata ziua a stat la banca si a incercat sa rezolve situatia dar ca nu a reusit nimic, nu avea cum sa plateasca nici ratele la linia de credit pe luna respectiva macar, ca nu mai avea solutii. Ea… l-a lasat sa vorbeasca.
Dupa alte cateva zile de deriva Nelu s-a dus acasa. Ea nu era, dar l-a invitat la cafea cu fetele, pe Dorobanti. Si atunci cand Nelu a parcat acel Matiz verde, cu acel far stanga-fata spart, fix in fata acelei cafenele… acea Cabrio-Girl era sa faca o prabusire de calciu.
– Ce s-a intamplat cu icscinciu?! intreba Cabrio-girl cu OCC (ochii cat ceapa).
– L-am dat inapoi la leasing. Asta e.
– Pai cum asta e?! Si-o sa mergi cu troaca asta?! Ce-o sa zica lumea?!?!
– Sa zica ce-o vrea, ca nu cu lumea stau eu, ci pe tine te iubesc si cu tine stau in brate.
– …aaa, da… da.
A doua zi ea i-a spus sec: Alarma falsa. Mi-a venit ciclul. El a plans.
Zilele continuau sa curga, el nu mai iesea din casa, nu mai facea nici piata, se taraiau insa cumva si relatia mergea inainte. Totul s-a destramat insa atunci cand el i-a spus ei ca a vorbit cu un prieten s-o angajeze. Adica sa se angajeze ea. Adica… s-o trimita la munca. La serviciu. La program! Si ea s-a dezlantuit…
– Ceee?! Sa muncesc?! Pai nu trebuie sa-mi termin scoala? Nu trebuie sa…
– Pai stai draga mea, iubita mea, ca tu esti in Dorobanti toata ziua. Sunt cursuri de cafenea sau cum…?!
– Nu-mi tii tu mie cont la ce fac! Saracule! Nici afacerea aia nu ai fost in stare s-o tii! Mergi cu Matizul de au ajuns sa rada toate fetele mele de mine! N-am mai iesit in club de saptamani intregi! Nici chiloti nu mi-am mai cumparat!
– Pai tocmai, daca mergi la munca o sa poti sa-ti cumperi chiloti, si…
– Tu nu intelegi ca nu merg la munca?! Trebuie sa termin scoala!
– Care scoala? Iubita mea…
– Gataaaa! Gataaa! Nu mai suport! Nu ne intelegem! Ne despartim!
Stirea a cazut ca securea calaului peste al nostru Nelu, a ramas mut, s-a dus pe balcon sa ia o gura de praf si aer curat, ea s-a dus sa se reculeaga. Pe Dorobanti, la cafenea.
Si Nelu s-a mutat, a plecat, a disparut.
Si au trecut alte cateva saptamani, fara telefoane, fara es-me-se-uri, fara comunicare. Dar s-au reintalnit la mare. El tocmai facea manevre cu un Q7 alb, mosmondea cu greu incercand sa lase la apa jet-ski-ul nou-nout ce zambea trufas de pe peridocul legat de Q7…
Si telefonul lui a facut beeep-beeep, new message received.
“Mi-e dor de tine.” Si el a sunat-o, si s-au vazut la umbra unei umbrelute, pe chaize-long, sorbind fiecare cate o chestie roz cu mov, cu umbreluta si pai.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.