Ne-am dat la caini.

Ne-am dat la cainiSpectacolul de teatru “Ne-am dat la câini” nu va stârni râsete printre spectatori, poate doar zâmbete de amărăciune, nu va aprinde pasiuni poate doar regrete, nu vă va întrista poate o să ne reamintească de faptul că avem de ce să fim mândri, că nu demult, în țara noastră, au existat titani, suflete curate care au refuzat să se murdărească. Acest spectacol ne propune să reflectăm la faptele de care suntem cu toții capabili dacă ne prețuim cu adevărat pe noi înșine și dacă știm să măsurăm cu adevărat ecoul de peste veacuri a faptelor noastre de zi cu zi.

Locul de desfășurare al spectacolului este Sala Dalles din București. O sală amplasată în locul în care cei mai recenți eroi ai României au învins cu piepturile dezvelite cel mai temut dușman al libertății pe care l-a cunoscut lumea în secolul XX, comunismul. Piața Universității, un simbol al jertfei și ultimul loc în care au fost văzuți ultima dată eroii în țara noastră. Sala Dalles, ca multe alte săli din țară, are nevoie de spectatori pentru a renaște, pentru ca prin răsunetul spectacolelor găzduite să mai aibă șansa de a hrăni cu emoție sufletele oamenilor.

De ce 25 ianuarie și nu decembrie? Pentru că spectacolul nu este un spectacol comemorativ. Pentru că piesa nu își dorește să se asocieze cu evenimente care mai degrabă dezamăgesc prin patetism. Pentru că piesa aceasta nu face declarații politice ci doar propune câteva momente de reflecție și ne reamintește că nu demult, din rândul nostru se ridicau până la cer caractere curate, oameni care au crezut în noi până la ultima suflare, oameni care dacă azi ar mai fi nu ne-ar certa ci ne-ar servi drept modele.

Vă invităm în ziua de 25 ianuarie, Sala Dalles, la piesa ”Ne-am dat la câini” în regia lui Gavril Pinte și vă provocăm să umplem împreună un prezent care pare prea gol.

Nu este textul meu, am publicat direct comunicatul de presa. N-am vazut spectacolul, n-am vazut repetitiile, deci nu va pot spune mai mult de-atat, prietenii mei m-au rugat sa-i ajut cu promovarea si exact asta am facut.

Ne vedem, deci, la premiera. 😉

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • iogabriel
    • 04.04.2013

    spetacolul s-a jucat doar o data …restul reprezentatiilor s-a anulat (nu stiu de ce …probabil cainii i-au mancat pe actori)

    răspunde-i
  • Lee
    • 24.01.2013

    Spectacolul se joaca si pe 1 februarie. Bilete se gasesc aici http://www.blt.ro/bilete/ne-am-dat-la-caini-668.html sau http://www.bilete.ro/comanda.asp?eveniment=Ne+am+dat+la+caini+25+Ian+2013 pentru cei interesati de spectacol.

    răspunde-i
  • Neagu
    • 21.01.2013

    Ar fi interesant. Cred ca merita sa venim. Putin teatru de calitate nu strica, am totusi un vecin care face teatru in fiecare seara. Sa mai schimb subiectul.

    răspunde-i
  • Marian S
    • 21.01.2013

    ecoul de peste veacuri a faptelor noastre?

    răspunde-i
  • Ionut
    • 21.01.2013

    Si biletele? sau se iau la intrare / intrare libera? ca as veni cu mare drag.
    Multumesc de informatie si ne vedem acolo 😉

    • Cabral Ibacka
      • 21.01.2013

      Ionut, nu stiu, va trebui sa te informezi tu direct de la ei…

    răspunde-i
  • andreea
    • 21.01.2013

    sa spui dupa cum ti s-a parut pentru cei care nu pot veni

    răspunde-i
  • Loading...