Născuți din ceață – Brandon Sanderson

Un univers altfel, cu oameni ce-și trag puteri incredibile din metale, cu un despot pe care-l urăști fiind apoi forțat de autor să-l respecți, cu clase sociale oprimate și specii ne-umane complicate și spectaculoase…

Un univers în care ți-ar plăcea să evadezi, dacă SF-ul e ceva ce-ți place.

Am ajuns la trilogia Născuți din Ceață la recomandarea lui Indru, unul dintre prietenii mei, și recomand și eu mai departe, pentru că merită.

Trilogia e compusă din Ultimul Imperiu, Fântâna Înălțării și Eroul Evurilor.

Prima carte din serie, Ultimul Imperiu, are un ritm îndrăcit. Nu te lasă să respiri, te aleargă dintr-un loc în altul, îți introduce personajele din mers, din mijlocul acțiunii.

A doua carte e mai așezată, mai lentă, te lasă să redescoperi personajele și micile lor imperfecțiuni, tle lasă să se lupte sub ochii tău cu propriile zbateri.

Cea de-a treia carte… ei bine, încă nu știu ce să zic despre ea. Până la jumătate, unde am ajuns eu acum, pare la fel de bună. Dar treaba se complică… 🙂

Dacă ai puțin timp… ia-le și citește-le, sunt șanse mari să-ți placă.

Le-am văzut la Editura 3, Elefant.ro, Librarie.net… inclusiv ca ebook.

brandon-anderson-ultimul-imperiu

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Alexandru Costea
    • 14.11.2016

    Ti-as fi trimis si poza dar nu stiu cum aici. Am ridicat acum 15 min de la sediul elefant de pe viturtii ( cost transport – motorina mea din crangasi pana acolo :)) ) primul volum din serie la pretul de 7,08 ron. Asta da afacere!:)) Termin Seria Heechee a lui Frederick Pohl (super premiata!!) si ma apuc de asta:D

    • Cabral Ibacka
      • 14.11.2016

      Okay, deci Heechee – Frederick Pohl. Mersi de pont. 🙂
      Să-mi spui cum ți s-o părut. Sper să-ți placă și ție cum mi-a plăcut mie… 🙂

    răspunde-i
  • Mar
    • 09.11.2016

    Asteptand ultimele carti ale lui R R Martin am descoperit un alt autor f ( poate chiar fffff ) bun. Se numeste Patrick Rothfuss si a scris trilogia ” Cronicile ucigasului de regi ” . Cartea intai se numeste ” Numele vantului” , a doua este ” Teama inteleptului” si a treia… speram ca va aparea in 2018 :))))) . Oricum iti va placea mult. O seara buna !

    răspunde-i
  • Sorin
    • 08.11.2016

    Hai sa-i dam cezarului ce e al cezarului, trilogia este una Fantasy, SF e cu totul altceva :D, insa daca iti place seria vezi ca mai exista o trilogie in acelasi univers, dupa 300 ani(parca) de la evenimentele petrecute in trilogia asta.SUnt curios cum o sa ti se para sfarsitul 😀

    • Sorin
      • 10.11.2016

      Asa e, insa sistemul de magie gandit de Sanderson e factorul cheie de diferentiere a celor doua genuri, pe langa faptul ca actiunea se desfasoara intr-un timp “evul-mediu like”.Sanderson zicea ca mai are in plan si o serie in acelasi univers dar SF, cu nave spatiale and stuff 😀 Deci, raman la ideea ca este un fantasy autentitc cu un sistem de magie extrem de interesant 😀

    • Cabral Ibacka
      • 10.11.2016

      Teoretic ai dreptate.
      Practic… multe dintre concepte sunt legate de tehnologie. De fapt întreaga poveste a ”alomanților” este una legată de știință, chiar dacă una fantastică…
      Ce zici?

    răspunde-i
  • Loading...