Momentul de gratie.

[da play si citeste]

Uite… într-o relație, de la început și până… mai încolo, ca să nu folosim sfârsit și relație în aceeași propoziție, cei doi trec prin mai multe etape.

E prima parte cu te-am vazut și te-am cam plăcut, urmează apoi curtarea și zâmbetele, tatonarea care culminează cu “Vrei să-mi dai prietenia?“.

Treaba merge mai departe, cei doi se-apropie, se pupă romantic sub plopi plini de omizi, încep să se cunoască… devin un cuplu.

Urmează apoi un pas crucial, apropierea efectiva.

Sincronizarea așteptărilor, declararea intențiilor, cunoașterea reciprocă, partea în care fiecare-și spune of-urile gen “Știi, iubitule, faptul că sforăi ca un U650 fără tacheți nu mă încântă…“. E momentul în care toate se așază, ți dacă sunt bine așezate… urmează Momentul de grație.

Momentul de grație nu vine cu același timing la toți. La unii vine după 2 luni, la alții după 2 ani, dar atunci când se instalează… eu cred că-i cea mai frumoasă perioadă, cea mai frumoasă etapă a unui cuplu.

Atunci deja cei doi se cunosc îndeajuns de bine, deja se respectă și se îngrijesc unul pe celălalt, își aduc reciproc și necondiționat momente de plăcere…

Atunci nu se gândesc prea mult la ziua de poimâine…

Atunci se întâmplă cele mai frumoase vacanțe, se consumă cele mai fierbinți nopți…

Dacă toate merg pe calea lor… momentul de grație se continuă prin următoarea etapa. Poate.

Poate vine un puradel, creste și-o șaibă pe mâna fiecăruia, viața merge mai departe și… ce-o fi o fi.

Eu însă vreau să mă întorc puțin cu discuția la momentul de grație de care ziceam… pentru că el este încununarea întregii relații.

Că ea, relația, va continua sau că se va opri la un moment dat… cei doi iși vor aduce aminte aproape numai de momentul de grație.

Daca lucrurile merg bine și relația evoluează într-o căsnicie, cei doi vor face rappel la acea perioadă, își vor aduce aminte de ea ca fiind cea mai frumoasă perioadă din viața cuplului.

Dacă se vor despărți… amintirile legate de acel moment de grație vor fi cele mai intense și… cele mai dureroase. Și oricând, oriunde, și el și ea își vor aduce aminte de secvențe, de clipe superbe petrecute în acea perioadă, chiar dacă atunci vor fi deja cu alt el sau cu altă ea.

Unde vreau să ajung? Acum că știți că există un moment de grație… îl identificați prin trecutul vostru?

Vă bucurați chiar acum de el?

Vreți să ajungeți acolo, vreți să zâmbiți tâmp (ca și mine acum) și să vedeți viața numai în culori vii și frumoase?

Vă dau un pont: nu neglijați perioada în care deveniți un cuplu. Pentru că atunci când acel cuplu se formează se fac cele mai mari greseli.

Ea este cu coada pe sus și se dă doamnă mondenă, ea iese cu prietenele și-l refuză pentru a-l ține pe jar.

El are treabă cu băieții la bere și la fotbal, draga, ce nu înțelegi?! Ea încă rupe mess-ul în două cu fostul iubit, cu toate că nu mai vrea nimic de la el, dar parcă nu se poate rupe, și parcă-i place că actualul e gelos. El încă aruncă peste gard SMS-uri spre fosta, că încă nu realizează cât de importantă poate deveni actuala și parcă ar vrea s-o țină caldă și pe ex-a lui, că… cine știe?

În perioada în care cei doi devin un cuplu se alunecă cel mai tare în groapa prostiei, se fac greșeli cretine care se vor răzbuna înzecit.

Dacă aveți grijă, dacă lăsați orgoliile, dacă nu faceți ce-i mai facil ci… ce simțiți și voi că ar fi bine, c-ar fi mișto… eu vă garantez un moment de grație care să dureze. Credeți-mă pe cuvant, vorbeste unu’ care e expert în greșeli…

Hai că între timp s-a terminat și melodia… dacă aveți chef să postați un comentariu… mai dați o dată [play] și scrieți așa, o să vă placă ce-o să iasă de sub degetele voastre… 😉

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Silvia
    • 17.10.2016

    Si acum, intrebare: cum se Mai numeste nebunia asta dupa 5 ani, din care in ultimii doi ani i-am petrecut in aceeasi casa, am renovat casa cum am vrut noi, toti ne intreaba cand ne luam iar noi vrem sa ne luam o masina noua, cu rate pe 5 ani si probabil ca dupa Aia o sa apara si un bebe? Momentan, avem o pisi pufoasa de doi ani :))

    răspunde-i
  • Lazar Andreea
    • 17.10.2016

    Îmi place tare mult cum scrii!

    răspunde-i
  • Lazar Andreea
    • 17.10.2016

    Îmi place tare mult cum scrii!

    răspunde-i
  • Catalina
    • 17.10.2016

    Mi-ai facut ziua mai frumoasa!

    răspunde-i
  • Gabi
    • 17.10.2016

    N-ai scris “momentul de gratie” acum. Ceea ce inseamna ca chiar nu esti bine.
    Nici eu nu sunt bine. Sper ca motivul pentru care nu esti bine este la fel de protesc ca al meu.
    Noi am intrerupt momentul de gratie cand mi-a spus ca nu are nimic sa-mi ofere pentru ca se simte pustiit de fosta. Am tot incercat sa-mi ofer afectiunea si atentia dar imi spune ca nu vrea nimic de la mine de fapt.Nu inca. Nu …poate. Nu stie.
    Asa ca am incheiat orice canal de discutie cu el asa cum fac de obicei cand stiu ca o sa sufar daca mai stau. Acum am plecat devreme.
    Si nu stiu daca am facut bine. Poate trebuia sa mai incerc. Poate si la barbati e asa cum e la femei: “Nu” inseamna cateodata da. “Lasa-ma in pace” inseamna cateodata “vreau sa incerci mai mult.”
    Am facut bine? Mai trebuia sa incerc?

    răspunde-i
  • Jerdeanu Marcela
    • 17.10.2016

    Dar ce se întâmpla când crezi ca trăiești momentul de gratie,dar de fapt nu e așa?Si descoperi peste ceva ani ca ar fi trebuit sa-l trăiești atunci,ca atunci era momentul tău,dar tu ai plecat…si ai ratat șansa vieții tale!Si ai lăsat in urma iubirea vieții tale!Pe care totuși o regăsești după ani si ani,si descoperi ca va iubiți mai tare decât la început!Dar momentul magic nu prea are cum sa se mai întâmple!Ce naiba mai faci atunci?

    răspunde-i
  • alex
    • 23.03.2012

    Ce pacat ca unele relatii se termina.rezonezi pe intreaga relatie..dar uneori singur/a..
    Si probabil..ca prima dragoste ne-o vom aminti toata viata.aia e cea mai frumoasa,cea mai nebuna,cea mai inocenta..si care lasa cele mai adanci urme in sufletul nostru.

    răspunde-i
  • Ina
    • 19.03.2012

    Nu stiu cum se face…dar tot timpul mi se potriveste ceea ce citesc… sunt perioade si perioade ….prin care trec…si cum se face ca tocmai atunci… intru si citesc… ma ungi pe suflet …. 🙂

    răspunde-i
  • alexandra
    • 18.03.2012

    eu am trecut prin doua astfel de momente de gratie…si desi nu a fost vina mea, mi-a parut rau de fiecare data pentru ceea ce ar fi putut sa fie, dar nu a fost…

    răspunde-i
  • Denisa
    • 18.03.2012

    Nu m-am uitat la categorie, dar m-am uitat la comentarii, asa ca nu te mai intreb daca nu cumva ai mai scris postul asta o data 🙂 Daaar..de cand l-am citit prima data si pana acum s-a terminat o relatie. si abia apoi am inteles pe deplin ideea…si tocmai asta a fost ceea ce m-a ajutat sa trec peste despartire: amintirea ACELUI moment…

    răspunde-i
  • Loading...