Din cand-in-cand mai pun mana pe-o carte in care aflu despre timpuri apuse. Istoria fiecarei tari este fascinanta, fiecare natiune are in trecutu-i bune si rele, oameni frumosi sau urati, are personaje negative si pozitive… si pentru ca-i are ii promoveaza. Copiii invata despre ei la scoala, au sarbatori nationale dedicate lui X sau lui Y, neni care facura lucruri bune pentru tara.
Noi am invatat la scoala niste lucruri. Apoi a venit revolutia si ni s-a spus ca eroii cu care noi ne impaunam… nu au existat. Sau ca au existat dar ca au fost niste carnati pe care comunistii i-au umflat artificial. Si iar ne-am pus pe scormonit – unii dintre noi, caci ceilalti aveau de trait o viata, trebuiau sa se descurce in noul climat liber si salbatic – incercand sa afle cat este adevar si cat este minciuna gogonata in povestea Ecaterinei Teodoroiu, a lui Vasile Roaita sau in intoarcerea armelor in WW2 ( apropos, stiati ca in concluziile Celui de-al doilea Razboi Mondial noi figuram printre infamii infranti, da?).
Rezultatul? O ciorba ametita din care, din cand in cand, se mai ridica vreun Stefan cel Mare sau vreun Mihai Viteazul (care la Calugareni n-a castigat mare lucru, acum aflam ca a mai castigat putin timp pana s-au regrupat turcii). Per ansamblu insa… doar pe istorici ii mai intereseaza trecutul nostru. Aud pe cineva vorbind despre un erou de-al romanilor? Am auzit vreo melodie a vreunui artist in voga vorbind despre vreun erou de-al Romaniei?
Dau drumul la radio si aud “Ne e greu / foarte greu / hai la bulgari / scapam de camatari” sau “Pe Magheru / ca smecheru’ / rup radaru”… Totul despre prezent, ne hAhAm pe el de trecut!
Ne comportam de parca am venit prin Carpato-Danubiano – Pontic noaptea, am sarit gardul si ne-am ridicat corturile uitandu-ne peste umar dupa paznici. Nu pomenim nimic despre trecut, de parca am ajuns la nordul Dunarii dupa ce-am mituit hunii si tatarii cu trupuri de virgine valahe sau de parca am castigat tara asta la poker.
Daca aia dinaintea nostra faceau o baita, trageau doua parturi si se rascraceau pe partea cealalta de pat cand se suiau turcii pe noi… mancam ciorba la chioscuri deschise non-stop in Dristor dar acasa ne faceau mamicile noastre kebap si tabule… vorbim ceva despre ei? Le multumim cumva?
Hai sa luam ca si studiu de caz cea mai mandra natiune de pe Pamant: americanii. Au o istorie de 10 ori mai scurta decat multe natiuni. La ei s-a compactat totul, incepand de la Revolta Ceaiului si pana in zilele noastre au trait totul in viteza, au accelerat constant, au dat semnal si ne-au depasit frumos pe toti pe stanga, punandu-se in fruntea coloanei. Ce e de invatat? Da, le putem vedea greselile si putem actiona in functie de asta, dar acum vorbeam despre altceva… putem invata de la ei ca o natiune trebuie sa-si respecte trecutul, trebuie sa-l evoce, trebuie sa-l readuca constant in prezent.
Pentru ca atunci o sa avem si noi o majoritate mandra de faptul ca ne numim romani.
Si voi sti ca acel moment a venit atunci cand voi deschide radio-ul si voi asculta asa ceva:
Sau asa ceva:
Nota: Nu ma plictisi cu “Ba, negrule, ce te bagi tu, ca nu esti roman!” ca ma doare fix in cot de tine, obositule. Bine ca esti tu alb ca spuma laptelui expirat dar cand vorbesti despre Romania o faci de cacat de parca e ea de vina pentru situatia de acum, nu noi… [mesaj pentru cui i se aplica mentalitatea “romanul trebuie sa fie alb si trebuie sa-l cheme Ion, Gheorghe sau Vasile – nu de alta dar ma cheama Neculai”].
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.