Lumea e strâmbă

Așa că nu mai alerga ca dementul cu polobocul să o îndrepți.

Ia ce primești., ia ce ți se oferă, prinde cu amândouă mâinile ce-ți dă viața și îndeasă-ți pe gât.

Lumea e strâmbă. Lasă nivela aia din mână, draga mea, lasă văicăreala și ia-o la fugă tare, cât poți de tare, spre ce-a mai rămas bun în fața ta.

Asta facem cu toții… nazuri și ifose, balete și bășini, uitând că , de fapt, timpul trece. În defavoarea noastră.

Lumea nu e făcută să fie perfectă.

Lumea este. Așa cum e.

Ai de ales în a lua măcar cât găsești bun în ea… ori în a nu lua nimic și a lăsa timpul să-ți șteargă trăsăturile degeaba.

Nu mai privi cu ochi amari către alții. Nu mai bate pasul pe loc în a evalua la nesfârșit șansele.

Ocaziile se schimbă, vin și pleacă. Mai ales pleacă.

Cauți motive să nu ieși din casă. Să nu te miști de pe loc. Să nu faci nimic pentru tine.

Și găsești motivele alea, arză-le-ar terciu’ de vrăjeli, că te folosești de ele pentru a-ți argumenta neclintirea.

Dai vina pe viață.

Că nu e dreaptă. Că nu-i perfectă.

Dai vina pe viață.

Pentru că-i strâmbă.

Dai vina pe viață.

Dar viața nu face altceva decât să treacă.

Viața nu face altceva decât să-ți ia timp și să-ți dea riduri.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Raluca
    • 21.06.2019

    Mie mi se pare ca a devenit aproape imposibil sa nu ne stresam si sa ne gandim non-stop. Probleme, planuri, ipoteze pe toate planurile. Lipsesc momentele in care ne bucuram si atat – de o imbratisare, de o discutie, de o inghetata, de o ploaie de vara, asa strambe cum sunt.

    răspunde-i
  • buna atitudine

    răspunde-i
  • Marina Oana
    • 22.04.2019

    Și când nu am avut nimic ( nu că acum sânt moștenitoare lui Bill Gates )am avut totuși ceva esențial ……speranță și optimismul meu molipsitor .Am fost sub asfalt dar am fost și pe val ,am fost și prințesa dar și copil abandonat :-)))) dar cel mai important ……..Prețuiesc totul azi pt că mâine nu se știe 🙁

    răspunde-i
  • popa eugen
    • 22.04.2019

    Te ‘iubesc’ strambule , sarbatori cu pace

    răspunde-i
  • Loading...