Limitele sunt ale noastre, trăim cu ele, le acceptăm, le considerăm de neînlăturat, ne supunem lor.
Atât e de frumoasă mintea noastră, e la fel de verde, de vie, de spectaculoasă ca peisajul ăsta autohton.
Și totuși… noi punem garduri, punem limite.
Și-apoi ne văităm că nu putem… ce nu putem.
Buna ziua toata ziua.
Cab, eu am invatat in viata mea de 37 de ani, ca de cele mai multe ori lumea isi pune garduri (si aici nu ma refer la cei care sar gardurile ca si sport, fugind de politie sau 500 metri garduri fuga de raspundere), de cele mai multe ori le pun gardurile nu ca sa nu intre cei de afara, ci ca sa nu iasa cei dinauntru, respectiv cei care si le pun. Astia sunt de obicei cei care traiesc pe facebook viata altora. Iar lor poti sa la darami toate gardurile, ca in capul lor au unele mai mari. Pacat ca trece viata pe langa ei ca Interregio prin gara Ciulnita.
Mucho bafto!
Eu m-am gandit la limite sanatoase 🙂 Adica acele granite pe care e necesar uneori sa le trasam. Strict ca exemplu, faptul ca iubesti pe cineva nu inseamna ca-i permiti sa te abuzeze fizic/ emotional/ verbal, etc, sa te desconsidere, sa profite, sa te manipuleze emotional, etc. Chestie de perspectiva 🙂
asta e poza facuta de tine?
e foarte misto zona!
Dap, de mine.
Mersi. 🙂
Ca și în cazul gardului, limite punem de teamă, din mândrie, din lăcomie din multe emoții negative.
Mai contează unde e? Peisaje frumoase sunt peste tot în jurul nostru. Pe mine mă duce cu gândul la satul în care am crescut cu bunicii.
Magura sau Pestera? ori niciuna dintre ele?
Obisnuiesc sa mai ies cu bicicleta pe dealurile din jurul orasului meu…si cand ajung la astfel de peisaje parca pur si simplu se opreste timpul in loc, cu tot cu mine.
neata…
frumos peisajul…imi pare cunoscuta zona..culoarul Rucar Bran sau parca prin Bucovina?
Acest web site folosește cookie-uri pentru a furniza serviciile și pentru a analiza traficul, detalii.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.