În seara asta te scot la concert. Vii cu mine?

Sunt mai multe povești frumoase din perioada asta, chiar dacă toate întâmplate în umbra pandemiei care ne-a lovit.

Dar poveștile frumoase își păstrează frumusețea și în umbră… așa că azi vreau să te invit la concert.

Azi, la 20:00. Să te îmbraci frumos, ne vedem aici.

Iar vineri te scot la Tudor la concert!

Povestea spusă mai pe larg… e chiar mișto.

S-a lansat o platformă românească care îi pune utilizatorului la dispoziție spectacole live și cursuri.

Cursuri de  dezvoltare personală și profesională (creativitate și utilitate, parenting, storytelling și actorie), dar și clase de sport.

Și spectacole de teatru și concerte.

Faza cea mai tare este că tot efortul este direcționat către una dintre comunitățile cele mai afectate de pandemie… către artiști.

Adică utilizatorii care folosesc platforma au posibilitatea de a-i susține financiar pe cei care realizează momentele de teatru, muzică și orice altceva de pe platformă.

Cel puțin eu așa am înțeles, dacă cineva vrea dă doneze, banii merg către producătorii de conținut… actori, cântăreți, profesori. Și asta mi se pare foarte tare!

De la artiști independenți și până la cei consacrați, de la actori și până la antrenori de sport de toate felurile, în proiectul ăsta poți găsi zilnic mulți creatori de conținut ce merită urmăriți.
Și, dacă vei considera asta,…și răsplătiți.

Programul este ăsta de aici. Și merită, sunt mulți oameni foarte mișto!

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • sysrc
    • 03.05.2020

    În ultimul timp când îl văd pe T.Chirilă mă aștept să emane ceva dur, greu – sfaturi pentru societate, înjurături de politicieni și laude pentru cătușe.

    Așa cum jurnaliștii nu pot să fie politicieni (cei care devin nu au fost de fapt jurnaliști), nici artiștii nu pot fi militanți politici.

    Cabral, deși părerea ta în perioada protestelor rezist era evidență, nu era militantă (ai părerea ta, o spui fără să jignești, protestezi pe persoană fizică etc.). Nu te-ai folosit de imaginea de prezentator/entertainer/actor să dai cu părul și să îți scoți ochii cu ceilalți.

    Nu cred că ai cum să iei câștigul de imagine produs în urmă unei arte, să îl faci bâtă politică și să te reîntorci să faci aceeași artă așteptându-te că oamenii să nu te asocieze și cu bălăcăreala. Eu cred că din secunda în care ai trecut limita asta trebuie să rămâi în politică. Cânți/faci spectacole către colegii de partid dar nu mai iei bani de la primării ca să performezi către tot poporul (o parte din ăia din fața scenii fac parte din “electoratul needucat” așa cum spunea T.Chirilă).

    De la alegerile Trump-Clinton am văzut că militantismul politic se practică și la cel mai înalt nivel de celebritate. Pentru mine nu e ok. Dacă ești artist și totuși vrei să dai un mesaj, ori o faci fin, cu bun simt ori ajungi la “F**k Trump” și cât ești tu de De Niro ai intrat în mocirlă.

    Vodafone a fost mereu o companie echilibrată (cum de altfel trebuie să fie orice afacere, alt domeniu în care nu poți să fii partizan militant – îți vinzi merdeneaua atât în stânga cât și în dreapta; n-ai cum altfel, nu faci judecați de valoare publice că un electorat e mai educat decât altul pentru că nu te interesează opțiunea politică a oamenilor care vor merdenele), nu îmi e clar cum a ales din tot showbizul românesc chiar pe T. Chirilă…

    • Cabral Ibacka
      • 03.05.2020

      Înțeleg ce zici, legat de militantismul politic.

      Cât despre alegerea lui Tudor… mie mi se pare că este foarte popular. Probabil că a avut un cuvânt de spus și asta.

      Și revenind la discuția generală… da, știu că părerea mea era evidentă, dar aleg să fac lucruri aplicate, acțiuni cu declinări imediate, evitând declarațiile / politica. Nu știu dacă e mai bine așa, cel puțin pentru acum… așa simt.

      Și, să știi, apreciez eleganța comentariului tău, precum și lipsa oricărei tendințe de vehemență. Chapeau bas!

    răspunde-i
  • Boris
    • 03.05.2020

    Am fost, a iesit bine.

    răspunde-i
  • Maria Ardelean
    • 30.04.2020

    Sunteți minunați!

    răspunde-i
  • Loading...