Îl chema Horia.

Da, Horia îl chema. Și era un băiat departe de perfecțiune. Ca mai toată gașca mea, de fapt.

Stătea departe, la Cluj. Apoi, în tumultul capătului de viață, a plecat la Timișoara. Să… nici el nu știa clar să ce.

Tânăr? Nu mai era verde, dar mai avea baterie. Ar fi trebuit să mai aibă ani.

Dar s-au dus.

Hâtru. Și înfipt. Persevera uneori în greșeală… dar insista să facă și bine. Multora.

Era ăla cu Webfactor. Când i s-au pus serverele în genunchi și au închis ochii pentru o săptămână, l-am sunat să-l întreb dacă-l ajut cu ceva. Când l-am auzit la telefon mi s-a rupt inima.

Zburau săgeți și flegme din toate părțile către el, încerca să pară tare și să le rezolve.

A reușit doar parțial.

Acasă făcuse război, la business război, pe dinăuntru era război.

Agitat sfârșit, măi omule.

Ironia ar fi fost să scriu articolul ăsta ciudat, de pe blogul ăsta cuminte, pe un server de-al tău.

Dar n-a fost să fie, blogul mi-e pe Amazon… iar tu sper că ești undeva pe o barcă, bombănind o râmă care nu vrea să prindă peștele ăla cârnat.

Lui Panterino sigur îi vei lipsi mult prea mult. Da’ și unora dintre noi.

Drum lin.

Nu te vom uita.