Dă-i [play] și citește.
Tristețea nu e ceva străin. Tristețea nu vine din afară, ea e în noi, conținută.
Diferența dintre fericire și tristețe este că așteptăm fericirea tot timpul de undeva de-afară… pe când tristețea iese din noi.
Avem nevoie de motive, de conjuncturi susținute, de lucruri palpabile pentru a fi fericiți.
Avem nevoie de încurajări, de sfaturi, de metodologii, pentru a ajunge la fericire.
Avem nevoie de coaching, de mentorship, de exemple de la alții pentru a atinge fericirea.
Ca să fim fericiți trebuie să facem eforturi.
ca să fim fericiți trebuie să facem eforturi
Pentru tristețe nu ai nevoie decât să lași garda jos. N-ai nevoie, pentru a fi trist, decât de un crâmpei de amintire, de un gând, de o respirație mai lungă ce se transformă în oftat.
Și pe-acolo, prin coșul pieptului, prin oftatul ăla adânc lași să iasă tristețea din tine.
Clar, tristețea nu e ceva străin. Tristețea nu vine din afară, ea e în noi, conținută.
Dar de ce fericirea trebuie să fie ceva străin? De ce n-ar veni și fericirea tot din noi, de ce să nu fie conținută?
De ce avem nevoie de mentorship pentru a fi fericiți… dar pentru a fi triști ne descurcăm de minune și singuri-singurei?
Oare suntem construiți niște triști care au nevoie de motive din afară pentru a fi fericiți…?
Sau e vorba doar de alegere?
De puterea de a îndrepta singur spatele?
Sau de a lupta pentru mai mult… fiind fericit cu ce ai, poate?
Nu știu, te întreb pe tine… ce zici?
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.