– Draga mea, daca nu e Evian prefer sa ma smochinesc! spuse Doamna in timp ce se aseza la masa.
Nu ma simteam un intrus, doar ca eram dintr-o lume paralela, dar imi era clar ca pe langa mine nivelul lor financiar era un fel de Manhattan pe langa Berceni. Stiti cum fosneste un sacou de cateva mii de euro? N-are nici o legatura cu sunetul scos de unul de 300 de euro, credeti-ma! Toti cei de la masa erau, intr-un mod foarte vadit, parte a unei lumi care nu cunostea noroiul, sau daca-l cunostea… citise despre el prin carti.
Insa dintre toti cei de la masa, singura care vorbea de bani, de chestii scumpe, de locuri unde nu ajung saracii… era Doamna. Afisa un fel de dispret permanent pentru orice, doar fata de cei de la masa parca dispretul se estompa si isi facea loc un fel de condescendenta – parca deranjanta.
– Auzi ce vin ne recomanda asta! Pfff! O chiestie ieftina… 56 euro sticla?!
Cei de la masa s-au foit putin, exprimand chestii contradictorii… avocatul a dat din cap a “da” dar expresia de pe fata spunea clar ca nu-i de acord, cei doi medici s-au facut ca sunt foarte prinsi in explorarea meniului, eu am ridicat din umeri a “nu stiu, ma depaseste”, iar ceilalti de la masa si-au impreunat sprancenele a “Ce?!”.
Au urmat pufniri ciclice la adresa imbracamintii ospatarilor, a mochetei, a aranjamentelor florale… toate aratau pentru mine ca din filme din alea cu miliardari putreziti (adica putrezi de bogati), Doamna galgaia a valuri de dispret pentru toate, sistematic si in mod egal.
Apoi a incept discutia despre vacante… cate zeci de mii de euro a scos doamna pe gura n-am auzit nici la teve…
Dar inafara de cele spuse pe gura cu atata nonsalanta si dispret, ceea ce te frapa era atitudinea ei… avea un stil de a exista care parca spunea “Sunt plina de bani de mica, totul ma scarbeste, nu mai suport sa traiesc printre oameni!”… sau ceva de genul asta.
Si ne intreaba ospatarul, dupa ce se prezinta si ne povesteste ca lucreaza in acel restaurant select de 7 ani, ca are cateva specializari in carne de vita si inca niste sortimente – omul si-a facut CV-ul, ce sa mai! – ne intreaba ce am dori sa mancam.
Doamna ii arunca o privire acra dar plictisita si spune:
– Bifter tactac!
Eu fac ochii mari.
– Adica bifter tactar!
Ospatarului i se cam stricase zambetul profesional de pe fata si se aplecase putin sa fie mai aproape, poate intelege ce vrea Doamna. Care Doamna deja ridica glasul si se precipita…
– Am zis ca vreau un bifter tactac! Tactar!
Deja oamenii de la masa chicoteau, Doamna se sufoca, ospatarului i se latise pe fata un ranjet a “Cucoana, ai mancat din pubele pana ieri!”, eu – care-s mai prost – radeam deja destul de zgomotos… era evident ca stia ca se spune biftec tartar, dar tocmai faptul ca se incorda sa spuna corect o facea sa strice aceste doua cuvinte. Insa cel mai frumos moment al serii a fost atunci cand ea, lasand la o parte studiata eleganta afisata a scos un:
– In mortii ei, adu-mi carne din aia tocata cu ou deasupra, cine #*%# mamei lui i-a pus numele ala complicat!
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.