Mulți își caută o viață întreagă drumul… în viață. Vor să-și știe drumul, să li se arate, își pun necontenite întrebări despre direcția pe care ar trebui să-și poarte pașii în viață, uitând în tot timpul ăsta că… au de trăit o viață.
Și-ajung să facă din propria viață mai multă teorie decât practică…
Mulți vor ca drumul în viață să li se descopere ca o șosea bine asfaltată. Bitum curat, străjuit de dungi imaculate de vopsea, semne de circulație și semafoare.
Alții, mai simpli, gândesc drumul ăsta ca fiind betonat, încadrat de trotuare cu borduri trufașe și rigole stricte.
Unii se uită la drumul ăsta cu frică, sperând să nu întâlnească o potecă șerpuită, plină de bălți și noroi…
Totuși, cred că drumul fiecăruia dintre noi are și asfalt… și bălți… uneori borduri la margine, alteori șanțuri murdare… pe unele bucăți e pavat cu marmură… dar în unele momente mai triste poți călca și-ntr-un rahat de câine…
Dar am ajuns acum să cred că pe ce calci contează mai puțin… cât timp pășești și nu stai pe loc.
Cred că ai nevoie de puțin curaj.
Da, și de ceva organizare.
Plus, zic eu, ceva inconștiență.
Și-o pereche de încălțări.
Verzi.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.