Dictionar de oferte turistice

De cate ori ai plecat in vacanta asteptand o camera frumoasa, spatioasa, cu vedere la mare si te-ai trezit intr-o debara imputita si cu vedere la ghena hotelului? Care hotel ar fi trebuit sa fie pe plaja si era, de fapt, pe Strada Plajei din cel mai rau-famat colt al cartierului…

Pe numele lui Brad Florescu, a scris cu nerv si obida un dictionar care te ajuta sa descifrezi ofertele turistice. E pur-si-simplu delicios! Pe Brad il gasesti pe Amazing Race, ca acolo-i place…

Utilizarea dictionarului e usoara: intai termenul de tradus, si-apoi traducerea + explicatii. Enjoy!

Nested amidst lush tropical rainforest”
Traducere: Resortul e situat în boscheţi, pe cea mai proastă locaţie din toată insula. Am cumpărat ieftin terenul pentru că nu-l voia nimeni. Drumul de acces e o înşiruire de gropi şi bolovani, seara abundă ţânţarii şi păianjenii, e imposibil să ajungi la şi să te întorci de la plajă în aceeaşi zi .

“Within walking distance from the beach”
Traducere: Dacă reuşeşti să traversezi autostrada, canalul colector şi maidanul plin de câni şi gunoaie, într-o oră eşti pe plajă.

“5 minutes from the international airport”
Traducere: Hotelul e la o oră şi jumătate de oraş. Avioanele decolează şi aterizează din minut în minut, 24 de ore pe zi, chiar prin faţa camerelor. Nu se poate dormi.

“Bustling city”
Traducere: Un oraş poluat, aglomerat şi jegos, plin de prostituate, drogaţi şi alţi dubioşi. Atenţie la portofel.

“Local and international cuisine”
Traducere: Bucătarul nostru ştie să gătească doar ce l-a învăţat bunica lui dar, dacă insişti, poate să-ţi facă o omletă sau nişte paste bologneze. Ne-a mai ramas nişte carne tocată pe un fund de conservă. Poftă bună!

“Ideal for couples”

Traducere: Clienţii noştri vin însoţiţi de blonde siliconate, foste Miss Rusia, Miss Ucraina şi Miss Kazahstan. Se face plajă topless. Vizavi de resort puteţi găsi un bordel şi un bar de lesbiene.
“Secluded beach”
Traducere: Nu există niciun chioşc prin zonă. Trebuie să cumpăraţi totul de la noi, de trei ori mai scump.

“Minutes from city center”

Traducere: 60 minutes from city center

“Deluxe Room”
Traducere: Cea mai mică şi mai ieftină cameră din tot hotelul.

“Garden view room”
Traducere: Camera ta este atât de departe de mare încât i-am pus tapet cu valuri şi delfini.

“Beachfront”
Traducere: Deşi eşti cu faţa la mare nu poţi s-o vezi, că s-a construit un Carrefour vizavi.

“World class diving spot”
Traducere: au distrus pescarii tot, dar mai e o bucată de coral viu în care trăiesc doi clownfish. Adică Nemo, băi, scufundătoru’ lu’ peşte!

“Great snorkelling spot

Traducere: au murit şi cei doi clownfish.

“High season”

Traducere: orice perioadă a anului, indiferent de condiţiile meteo, în care ar exista posibilitatea să îţi iei concediu.

“Low season
Traducere: cele două luni pe an când închidem resortul, că suntem obosiţi după high season.

“Eco-friendly”
Traducere: N-avem curent, n-avem apă, am construit totul cu cele mai proaste materiale, gunoiul îl aruncăm direct în junglă, mâncarea e execrabilă, managerul fumează iarbă non-stop. Resortul e o adevărată ruină, dar costă de te îndoaie.

“19 Euro roundtrip”
Traducere: 140 Euro one way

“299 Euro”

Traducere: Doar dacă pleci în vacanţă mâine dimineaţa şi te întorci mâine la prânz cu acelaşi avion. Altfel e 899 Euro.

“Last Minute”

Traducere: de 6 luni încercăm să vindem mizeria asta de circuit, dar nici de-ai naibii nu lăsăm la preţ.

“One week”

Traducere: 3 nopţi, că două le dormi pe avion şi două eşti jet lagged.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ana
    • 28.05.2010

    Ai ceva cu lesbienele???

    răspunde-i
  • cristi_21
    • 13.05.2010

    :))cum sa ma mai ia somnul acum dupa cat am ras…:))

    • cristi_21
      • 13.05.2010

      acum ca am citit si comentariul Mariei (Magdalena) rad din nou,mai cu foc:))

    răspunde-i
  • Ce tare….sa stii ca e posibil sa ai dreptatea ta pana la urma

    răspunde-i
  • Judy
    • 10.05.2010

    E prea tare dictionarul asta, iar domnul are acelasi nume de familie ca al meu:D. Am inceput saptamana cu o luni vesela:D

    răspunde-i
  • Oanna
    • 10.05.2010

    Genial! Brusc, dimineata de luni la serviciu a devenit mai frumoasa 🙂

    răspunde-i
  • Cris
    • 10.05.2010

    Uite aici un super site.
    http://www.tripadvisor.com/

    Dati o cautare de reviews la hotelul pe care ati vrea sa-l alegeti si vedeti ce pareri au altii care au stat acolo. Pe mine m-a scapat de dormit cu carcalacii in hotel de 4stele regim half board in Spania, Torremolinos….in conditiile in care hotelul respectiv imi fusese recomandat calduros/cu toata increderea de catre o agentie cu reputatie in UK (Thomson). Oricum misto ideea cu dictionarul. Acum vreo 7 ani cred am avut in vizita(in Ro un cuplu de americani). Au inchiriat o masina si-am plecat sa vizitam partea de nord a tarii. La sfarsitul calatoriei(vreo 2 sapt aprox) doamna era ferm convonsa ca vrea sa faca un ghid pt fellows american privind toaletele- tipurile de wcuri romanesti. Experimentase stilul talpici(in ziua aia a consumat toata apa de baut din masina sa se spele pe pantofii stropiti…),toaletele din curte ..cele din lemn cu groapa dedesubt si cuib de viespi cel mai adesea deasupra capului+ziar frecat in mana ca sa fie moale..mi s-a facut mila de ea si i-am zis sa-l frece ca mergea stramb tare :))), toaletele publice din Bv(si nu numai) unde i-au cerut bani ca sa-i dea hartie igienica….ma tot intreba”si daca n-ai bani ce faci” samd. N-am mai ras de ani buni atat de mult si de bine ca in vara aia..Utile dictionarele astea..

    • Cabral Ibacka
      • 10.05.2010

      Contribui de ani buni la tripadvisor cu review-uri, e un proiect bun.

    răspunde-i
  • baaaaaaaai…acuma spuneti? :))))))
    la vara plec in Shanghai, si jumate din cele de mai sus erau trecute la featured-urile hotelului.
    pe langa faptul ca e posibil sa mananc scoarta de copac invelita in zahar, pentru ca toate arata exotic de nu stii ce cumperi.

    Elvis, bless us!

    răspunde-i
  • motek
    • 09.05.2010

    Oare cat la suta e adevarat?!

    răspunde-i
  • Seb
    • 09.05.2010

    Probabil ca peste tot se pot concepe astfel de dictionare, nu doar turistice. Cred ca tine si de “noroc” ca sa simti pe pielea ta toate traducerile:)). In Tenerife, dictionarul local ar trebui deschis cu “manana” adică “un mâine” care e viitor absolut si “ahorita”, un “chiar acum” care are o marjă de la o jumatate de ora in sus, fara limita. Dar viaa e frumoasa, chiar şi aşa!

    răspunde-i
  • simiyellow
    • 09.05.2010

    “foste Miss Rusia, Miss Ucraina şi Miss Kazahstan.” asta nu mi-a placut.
    de parca romancele ar fi altfel sau de parca englezoaicele nu se uita dupa bunici cu bani…. hai sa fim seriosi

    răspunde-i
  • Loading...