Dă-i [play] piesei ăsteia și citește. Citește cu ochii mijiți dar cu sufletul larg deschis. Citește și simte.
3 luni. un pic peste 90 de zile e cateodata tot ce ti-a mai ramas. Singura moneda in care se cantareste viata ta, singura unitate de schimb pe galantarul eternitatii si al destinului.
Am crezut ca e mai bine de atat, ca impotriva la nebunia asta de cancer mai poti lupta, dar oamenii cad in jurul nostru precum trestiile lovite de un vant napraznic.
Asta m-a indispus si m-a facut sa nu vreau sa vorbesc o saptamana cu nimeni, sa nu mai am chef de nimic si sa ma gandesc ca suntem atat de trecatori si orice am face parca niciodata nu ne poate tine departe de pamantul din care am venit si care ne asteapta.
Pana in seara asta. Cand am intrat pe blogul tau si am citit articolul asta. https://www.cabral.ro/de-sufletel/o-declaratie-de-dragoste-cum-putine-s
Cineva spunea ca e greu sa iti recunosti cuvintele dupa ce anii s-au depus peste ele precum fire de praf intr-o camara uitata.
Citeam povestea asta si vedeam omul din spatele lor, barbatul care a scris-o.
Omul ala distrus ca tocmai isi pierduse copilul si fusese la un pas sa isi piarda partenera de viata, dar fericit ca Dumnezeu a lasat-o sa-i fie alaturi ca sa poata trece impreuna prin gramezile de necazuri si probleme ce mai aveau sa vina.
Omul ala care, inainte de toate si mai presus de tot prin ce trecuse, era recunoscator pentru ce avea.
Omul ala Cabral, sunt eu, „141” comentatorul de atunci, „Alioja” acum.
Cititndu-mi propriile sentimente si trairi pe blogul tau, aducandu-mi aminte de senzatiile pe care le-am trait scriind acele cuvinte, m-au facut sa realizez cat de mult am de fapt.
M-au scuturat din strafundul nemultumirilor si fricilor mele si mi-au readus aminte ca, peste tot ceea ce pierdem, intotdeauna vom avea langa noi ceea ce este cu adevarat important.
Lucrurile pe care merita sa le pretuim si sa le tinem aproape in fiecare zi, lucrurile pentru care chiar merita sa lupti.
De cate ori insa nu ne cheltuim ore si saptamani din viata ravnind la ce nu primim, irosind sa vedem comorile pe care le avem in jurul nostru??
Cate ore nu petrecem incruntati sau nepasatori, afectati sau poate doar nemultumiti de toate lucrurile neprimite? De tot ce nu avem, de tot ce ne lipseste
Umbrit de vizita mortii alaturi, uitasem de viata. Azi mi-ai adus aminte, prin propriile mele cuvinte, ca am atat de multe.
Si chiar merita. Pentru ca povestea niciodata nu se termina in nenorocirile noastre, afara de momentele cand vrem noi sa se termine.
Pentru mine a continuat ca o aventura. In locul fetitei pe care am pierdut-o a venit pitulicea noastra de acum. Jessica ne lumineaza vietile in fiecare zi intr-un fel aparte si a reusit intr-un fel sa stinga dorul, sa inchida ranile, sa ne poarte spre inainte.
De aici si randurile astea. Pentru ca mi-as dori atat de mult ca toata lumea sa stie cat de important e sa nu renunti la a crede ca va fi bine, sa crezi ca va veni o zi in care soarele va lumina si pe cararea ta si ca viata asta, care da de pamant cu tine cand nu te astepti, te va imbratisa cu drag intr-o buna zi.
Ti-am atasat 2 poze, cu fetita noastra si cu cea pe care o pretuiesc mai mult decat aurul in lumea asta, doamna A. Ele sunt o dovada vie a faptului ca, daca nu renunti la a crede, atunci vei reusi cu adevarat. Ele sunt premiul meu.
Sotia mea inca intra pe blogul tau si cauta des declaratia de care spuneam mai devreme, cea din link.
A intrat si azi, uimita ca e chiar pe prima pagina. A plans iar.
Stie ca e speciala, dar nu intelege ca specialul sunt eu. Pentru ca o am alaturi.
Alioja.
Știu că ați vrea să vedeți pozele dar nu vreau să-i expun comorile. Va trebui să mă credeți pe cuvânt că-s frumoase și vesele. Cât sunt de iubite îți dai seama din text… 🙂
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.