De sufletel. De la Simina.

Simina spune asa:

Spune-mi si mie te rog, ca voi barbatii le stiti pe toate…daca am stat impreuna 5 ani de zile, daca am impartit totul impreuna, daca am luptat si am reusit sa construim un cuibusor al nostru, daca l-am iubit mai mult decat orice, si i-am aratat mereu asta, daca-mi nu i-am gresit cu nimic, daca cu cinci minute inainte sa citesc un mesaj de la alta femeie in care-i spunea\”Te iubesc!\”, imi spunea ca ma iubeste, si ca o sa fiu mireasa lui, atunci de ce s-a dus la ea?

Pentru ce atatea minciuni pana in ultima clipa, atata timp cat i-am spus mereu ca daca vreodata se va intampla sa se raceasca sentimentele lui pentru mine, sa plece sa-si gaseasca fericirea, ca nu-l voi opri?

De ce sa aflu acum ca era cu ea de 6 luni, inainte?

De ce imi spunea asa cum nu a facut-o niciodata ca ma iubeste in ultimele 6 luni?

Daca gasesti un raspuns la toate astea, te rog spune-mi si ceva care sa-mi aline durerea asta, si sa-mi recapat linistea. Te rog!

Simina, poate o sa fiu dur, impersonal, poate chiar rece.

Nu cred ca ai nevoie de vorbe frumoase ci de adevar.

Barbatul este – de multe ori – un animal las.

Ii este frica, de cele mai multe ori in, cazuri de genul asta, sa recunoasca in fata. Ii e frica de ce spui, de ce gandesti, de ce ai putea face.

Se ascunde ca sobolanul si nu va fi in stare sa-ti recunoasca ceva in fata, de la sine putere. Se va furisa cu capul intre urechi de cate ori va putea, nefiind capabil sa ia o decizie si sa faca o miscare decat in ceasul al 12-lea, cand ii este descoperita magaria.

Mai mult, barbatul este un animal orgolios, nu va suporta gandul ca, dupa toate cele intamplate, el este cel de hAhAt.

Si decat sa-ti recunoasca asta… va prefera sa fie de hAhAt pe intuneric, la lumina spunandu-ti lucruri frumoase.

Stiu ca ti-e greu, stiu ca 5 ani inseamna mult dar… ce rost avea sa se intample asta dupa 10 ani? Erai mai fericita?

Era socul mai mic? Nu, nu era.

Ba mai mult, mai pierdeai niste ani.

Cat despre ideea care ti-ar putea trece prin cap… ca poate nu se intampla… las-o sa treaca, daca s-a intamplat acum era doar o problema de timp, s-ar fi intamplat oricum.

Nu-l cauta, nu vei reusi nimic.

Daca deja a plecat s-au rupt prea multe intre voi pentru a mai fi posibila orice fel de reparatie.

Stiu ca ti-e greu, stiu cum e, despartirea doare.

Incearca sa te aduni, nu te lasa moale, nu te ascunde de lume, iesi cat mai mult, stai aproape de prietenii tai.

Nu o urî pe cealalta, nu are nici o vina, el a plecat, nu a fost luat cu forta.

Nu-l urî nici pe el… gandeste-te ca e doar un barbat…

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Danette
    • 23.06.2009

    Timpul le vindeca pe toate…asa sper, cel putin, pt ca trec acum printr-o situatie asemanatoare…stiu cat e de greu, dar incearca sa te inconjori de prieteni, sa te gandesti cat mai putin la el si cat mai mult la lucrurile frumoase care vor veni…CURAJ..

    răspunde-i
  • lvn
    • 22.06.2009

    Pentru Simina, pentru toti cei care sunt in situatia ei:”Trece.Totul”. Stiu ca vi se pare “da, ce stii tu”, dar chiar toate trec. Inevitabil. Si fara pastile 🙂

    răspunde-i
  • Mada
    • 21.06.2009

    Cred ca a parasit-o pentru ca i-a aratat mereu ca-l iubeste,ca devenise totul plictisitor.

    • Monichina
      • 28.06.2009

      E cam dur spus, insa e si asta o lectie pe care noi femeile o invatam doar cu lacrimi… Invatati sa nu mai puneti lumea la picioare, fiti un pic egoiste, si voi contati,nu doar ei!

    răspunde-i
  • Valentina
    • 21.06.2009

    Para-ti bine, Simina, ca s-a intamplat. Vorba lui Cabral… Dumnezeu te iubeste atat de mult, incat ti-a trimis acest “fulger” sa te scuteasca de traznetul de mai tarziu, adica de o suferinta mult mai lunga si mai grea. Trimite-i un mesaj si multumeste-i pentru participare, dar nu uita sa-i spui la final ca ti-a facut un mare serviciu! 😉

    răspunde-i
  • Christine
    • 20.06.2009

    O sa revina el. Am patit la fel. Eram de 9 ani impreuna. La 8 luni dupa ce ne-am despartit, a venit sa ma ceara inapoi.. Era nefericit fara mine.
    E lumea plina de barbati, Simina! Gaseste unul care sa te merite!

    • Monichina
      • 28.06.2009

      Iarta-ma, nu am trecut prin asta si nici nu-mi doresc, insa nu cred ca as mai acorda o a doua sansa… dupa atata timp…
      Stii cum se zice…
      Când te-a înşelat cineva odată, e de vină el; când te-a înşelat a doua oară, eşti de vină tu.

    răspunde-i
  • belladona
    • 19.06.2009

    Simina, cand ti-am citit postul am incremenit pentru ca imi citeam propria poveste, cuvant cu cuvant 🙂 Vezi, acum zambesc cand imi aduc aminte si zambesc in continuare scriindu-ti pentru ca stiu ca ceea ce simti tu acum trece.
    Sa nu te indoiesti niciodata de faptul ca viata stie sa aranjeze lucrurile spre binele tau. Cu ocazia asta ai vazut ca aveai langa tine un om fara caracter, egoist si care nu te respecta asa cum probabil ca meriti. Bucura-te ca a gasit o alta femeie pe care s-o faca nefericita si ca a eliberat locul de langa tine pentru un altul mai bun.
    Nu uita ce ti s-a intamplat si INVATA din aceasta experienta. Te asteapta un viitor minunat, crede-ma, mie asa mi s-a intamplat!

    răspunde-i
  • BLOG VEDETE
    • 19.06.2009

    si eu am terminat o relatie de 4 ani, si-au trecut un an de la despartire si sincer nici acum nu mi-am revenit. Ma incurajez spunand ca timpul le va rezolva pe toate. Trebuie sa incerci sa fii optimista chiar daca acum nu gasesti motive. O sa fie mai usor si o sa gasesti pe cineva potrivit

    răspunde-i
  • inndiscreta
    • 18.06.2009

    Cand l-am cunoscut pe “EL” stiam ca are iubita.Nu am vrut sa fim impreuna, dar, evident ca am cedat.Mi-a zis ca nu e fericit cu ea, ca n-o mai iubeste, ca ar da orice sa dispara din viata lui, dar ca momentan nu o poate face sa dispara…un timp mi-a fost de ajuns sa cred in iluzia ca “n-o face azi pentru ca nu poate, dar “maine” daca i-o voi cere, o va face”.Si uite asa s-a scurs un an din viata mea, a lui, a ei, a noastra practic.Cel mai frumos an din viata mea, nu regret nimic din ce am facut, si daca as putea da timpul inapoi asa face-o din nou de o mie de ori pentru ca a fost omul pe care l-am iubit cel mai mult.

    DAR…dupa inca jumatate de an…totul a inceput sa se schimbe, nici nu are rost sa incep sa descriu cat de radical.Si mi-am dat seama ca facea cu mine ce i-a (sau mai bine zis i-am) facut ei.Desi in urma cu 6 luni eram “totul” pentru el.Am suferit enorm, si ca o proasta il iertam in continuare, iar de fiecare data cand il intrebam de ce primeam raspunsul “nu stiu” (acum stiu eu de ce: pt ca toti barbatii gandesc cu partea de jos…mai devereme sau mai tarziu, mai mult sau mai putin…)Am decis sa-mi vad de viata mea si am fugit practic din viata lui, pentru ca, culmea culmilor era ca nu puteam sa scap de el…ma cauta si in gaura de sarpe ,isi cerea iertare si spunea ca numai pe mine ma iubeste.Bineinteles ca nu-l credeam.Asa ca am facut tot posibilul sa dispar.

    Dupa un an de zile,am avut curajul sa ma vad cu el, stiind ca nu mai exista vreo sansa sa ma intoarca din drum…vroiam sa ma razbun pe el pentru tot ce mi-a facut,sa-i dau de inteles,sa simta pana in strafundul acelui mare orgoliu barbatesc(care apropo, e un fel de inima ), ca nu mai simt nimic pentru el, ba mai mult, ca imi este indiferent.

    Si am reusit, dar….culmea, nu ma facea cu nimic mai fericita…faptul ca-l vedeam “la pamant”.Era totusi omul pe care mi l-as fi dorit, si care ar fi fost perfect daca nu era “barbat”.Dar eram suficient de constienta ca intre noi nu mai putea fi nimic, acum eram eu mai importanta pentru mine decat el.

    Am preferat sa merg mai departe pastrand doar amintirile frumoase,acele clipe din viata mea pe care nu le-am mai trait cu nimeni si pe care nici nu le voi mai trai…alaturi de nimeni, pentru ca fiecare este unic si diferit de ceilalti.
    Am preferat sa uit ca m-a facut sa plang si sa-mi aduc aminte ca ma facea sa rad cateodata pana la epuizare, chiar daca candva, ma exaspera ideea ca poate aceeasi bucurie i-a ofertit-o si alteia.

    Atunci as fi dat orice sa-i uit fata aia de vinovat de fiecare data cand ma mintea, acum as da orice sa nu-i uit chipul,sa nu cumva sa uit vreun detaliu de din clipele de fericire, pentru ca, intre timp, el a murit…nu inainte de a-si mai cere iertare inca o data pentru ce-a facut, de parca ar fi presimtit ca urma sa plece in ultima lui calatorie.

    Asa ca nu cred ca trebuie sa ne intrebam de ce a facut cineva ceva care ne-a ranit, mai ales ca toti suntem oameni si toti aveam la un moment dat motivele noastre, mai mult sau mai putin bune, mai mult sau mai putin importante, mai mult sau mai putin puerile, mai mult sau mai putin plauzibile in ochii altora care n-au cum sa inteleaga ce e in sufletul, mintea si fiinta noastra, motive pentru care actionam intr-un fel sau altul, poate ranaind pe cineva.N-ai cum sa explici ce a facut cineva, sau sa te pui in situatia lui, din moment ce n-ai trait pe pielea ta acel ceva.
    Trebuie doar sa invatam sa mergem mai departe, pentru ca viata este o aventura, o poveste, cu bune si cu rele, si sa invatam sa pastram doar acele lucruri care ne fac sau ne-au facut candva placere, sa pastram amintiri care ne aduc zambetul pe buze, chiar daca acea pesoana la un moment dat poate ne-a ranit.

    E doar umila mea parere

    🙂

    răspunde-i
  • Alyssa
    • 18.06.2009

    Simina, stiu ca ai primit f multe sfaturi deja si probabil te gandesti ca lucrurile sunt usor de spus dar greu de realizat…
    Eu nu-mi permit sa-ti dau un sfat pentru ca nu am fost niciodata in situatia ta…intr-adevar, povestea asta imi este extrem de cunoscuta, pentru ca si eu am trait-o…numai ca eu m-am aflat de cealalta parte a baricadei…Eu am jucat candva rolul LUI.
    Coordonatele problemei nu erau identice, insa destul de asemanatoare: 4 ani petrecuti impreuna…4 ani la care am renuntat pentru ca intalnisem pe altcineva…
    Nu stiu de ce am facut acel pas nici in momentul de fata, la doi ani dupa “intamplarea” nefericita…Nu stiu daca nu-l mai iubeam, daca nu-l mai iubesc…
    Nu stiu daca persoana cu care formez un cuplu inca de atunci este ceea ce cautam…sau daca asta e dragoste adevarata si cea dinainte nu…sau invers.
    Stiu doar ca nu am procedat bine…Nu am jucat fair…Stiu ca am ranit o persoana care nu merita, pentru ca ma iubea enorm…si care m-ar fi iertat…si poate m-ar fi facut fericita.
    Dar mai stiu si ca orice explicatie i-as fi dat in acele momente tot ar fi suferit…tot m-ar fi condamnat…tot n-ar fi inteles…de altfel nici eu nu intelegeam ce se intampla cu mine.
    Nu ma scuz in niciun fel…si stiu ca multi o sa ma condamne…eu insami o fac… Si nu pentru ca as fi nefericita akum sau pentru ca cel pe care l-am ales m-a dezamagit…nu s-a intamplat asa…dar au ramas amintirile care ma bantuie si akum…amintiri frumoase, clipe de neuitat…momente de suferinta, clipa despartirii…durerea lui, lacrimile amandurora in momentul in care stiam ce avea sa urmeze…as vrea sa sterg totul cu buretele, dar e imposibil…

    răspunde-i
  • Simina
    • 18.06.2009

    Va multumesc tuturor pentru incurajari, in fiecare parere am gasit si extras cu nesat ceva care ma ajuta sa merg mai departe, si …chiar sa zambesc!Iti multumesc si tie, cabral, si te felicit pentru curajul cu care afirmi ce crezi.Tuturor, va doresc mult noroc in dragoste!

    răspunde-i
  • Loading...