Sari la conținut

Sigur… codru-i frate cu românul.

Dar ar fi fost bine să fie frate chiar cu tot românul. Că atunci nu ne-am fi trezit cu toate despăduririle astea, cu munți, dealuri și văi despletite din sete de bani.

De-ar fi avut codrul gură să strige, ce-ar mai fi jelit anii ăștia…

Dar uite că de-acum are gură să strige. Și poate ați auzit de sistemul ăla smart de auto-protecție a pădurii… un sistem alimentat cu energie solară ce ascultă zgomotele pădurii și dacă detectează sunete puternice le identifică cu ajutorul inteligenței artificiale.
Dacă inteligența artificială identifică pericolul, trimite – cu ajutorul unui SIM GSM – alerte către autoritățile de mediu.

Nu știu ce înseamnă pădurea pentru tine.
Și refuz din capul locului să spun altcuiva ce e sau ce ar trebui să fie important pentru el.
Spun doar că pădurea chiar este importantă pentru unii români.

Cat de importantă? Nu știu.

Dar mi-ai putea scrie într-un comentariu o poveste legată de pădure.
Pădurea în care te jucai în anii copilăriei… sau pădurea în care ai fost în vacanța asta de Paște.

Nu știu, tu știi care pădure. Și care poveste.

Cine știe? Poate povestea ta va intra în audiobook-ul Vocea Pădurii, pe care-l pun la cale acum cei de la Voda.

Pentru că… da, povestea asta a început prin implicarea Vodafone România.

Dar a continuat cu ecourile pe care mulți dintre ai noștri le-au creat, scriind despre pădurea smart … ori despre pădure, în general.

Scrie-mi într-un comentariu o poveste despre pădure.

Și poate deja știi cum sunt… sar cu parașuta, particip la curse pe circuit și navighez cu velierele. Dar oricât de dur aș vrea să par… mă îndoaie oricând o poveste romantică frumoasă.
Așa că vreau să premiez comentariul ce aduce cea mai frumoasă poveste romantică legată de pădure…

Premiez povestea cu o cină romantică în doi, pe malul mării, într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri de la marea noastră*.
Cina asta de care spun… oricând anul ăsta. Cu șampanie inclusă! Și lumânări.
Și dacă sunt prin zonă… vin și-ți aduc și o floare la masă.

*da, știu, aș fi ales ca premiu un loc spectaculos de la munte. Dar m-am gândit că sunt șanse mai mari să ajungă mai mulți dintre cititorii mei la mare anul ăsta.
Pun în primul comentariu o poză din locul despre care spun…

27 comentarii despre "De-ar avea codrul gură să strige…"
  1. Cabral Ibacka
  2. Smg

    Mi as dori sa spuna tuturor cat de mult te iubesc. Sa stie toata lumea ca desi traim ceva interzis de „norme” este cel mai frumos lucru din cate am trait. Si am trait multe

    răspunde
    • Monalisa

      Anul acesta, in prima zi de Paste copilul meu de 2 ani și 7 luni a fost pentru prima data la pădure!
      A fost ceva minunat pentru el, a aflat ce este păpădia și cum zboară dacă o sufli.
      A văzut oile și mieii cum pasc, și a plecat in căutarea ciupercilor dar și a lupului și a scufiței roșii.
      Am petrecut o zi minunata in familie.

    • Alina Toma
      Alina Toma

      Povestea mea despre pădure, nu este despre “un el și-o ea”.
      Povestea mea incepe in copilărie, când ai mei ne duceau foarte des, pe mine și pe sora mea, in pădurea Enisala.
      Îmi amintesc cu drag plimbările lungi, cum ne minunam de mulțimea de bujori infloriti, cum făceam picnic cu ce aduceam de pe acasă…
      Ieri l-am dus pe fiul meu, sa continuam tradiția. Ne-am plimbat prin ce a mai ramas din pădure, pentru ca mare parte din ea a fost tăiată. Am făcut picnic pe pajiștea verde. Lângă noi, o turma de mioare păștea in liniste, doar sunetul talangilor de la
      gâtul lor se auzi.
      Am simțit o emoție fantastica, amestecată cu nostalgia amintirilor copilăriei mele.

    • Ciprian

      Artur

    • Violeta

      Cate povesti ar spune, nu le-ar crede nimeni si totusi suntem impreuna dupa atatea anotimpuri trecute ( mai mult iarna decat vara) dar tot ma bucur si ma inseninez ca un cer dupa ploaie cand ma gandesc la o cina romantica cu tine ( asa m-ai cucerit) si ca un licurici m-as aprinde .

    • Dumitrescu Georgiana
      Dumitrescu Georgiana

      „De-ar avea gura codru sa strige”…
      Codru e prea mândru sa strige, el prefera sa se sacrifice pentru noi, oamenii, pentru animale, pentru planeta.
      Codrul este scutul nostru verde, cand acest scut va cădea, noi vom pieri.
      Nu vom ști niciodată să-l prețuim la adevărata lui valoare. Cred ca lui ii este cel mai bine fără intervenția noastră, se descurca foarte bine și fără noi.

  3. Anca

    Atat de romantica si frumoasa e povestea noastra si iubirea pe care o traiesc incat nici nu vreau cina si nici alt premiu .. e de ajuns ca te am pe tine si deja am câstigat!
    Ps: Da, am venit doar sa ma laud!

    răspunde
    • Iulia

      De ar avea codrul gura sa strige
      Sufletul din piept ne ar frange
      La cate are de grait …
      Nu ai tu timp de auzit

      Codrule, codruţule câtă vreme a trecut?
      Eu eram la mama prunc
      Cât te vizitam de des
      Câte ciuperci am cules…

      Acum sunt codrule-n lume
      Sunt departe si de tine
      Dar oriunde ma s afla
      Tot simt miros de cetena ta

      Codrule, codruţul meu
      De ar vrea bunul Dumnezeu
      Sa ne scape de necaz
      Pe jos ma s întoarce azi

      Sa fii falnic si voios
      Cum ai fost si pana acum
      Sa fii mandru si frumos
      Uite cum venim , venim ….

  4. Andreea S.
    Andreea S.

    Eu am crescut la tara și avem în apropiere o pădure frumoasă. În liceu, m-am îndrăgostit de actualul meu sot, însă parintii mei erau împotriva relației noastre, el provenind dintr-o familie mai modesta. Timp de 3 ani, pana sa terminam liceul (eram la licee diferite și nu prea reușeam sa ne intalnim), singurele noastre întâlniri erau în pădure, sambata, unde mergeam cu bicicletele, cu un grup de prieteni. Dupa liceu, am venit amandoi în București, la facultate, si abia după acest moment relatia noastra a devenit mai serioasa și am putut sa avem și noi timp impreuna. Dupa 10 ani de relație, ne-am căsătorit și am făcut nunta tot la pădurea care ne-a fost loc de întâlnire de atat de multe ori. :) De 5 ani avem și o fetita si, ori de câte ori de intoarcem acasa, o ducem și pe ea la pădurea respectiva și facem picnic acolo. Insa acum este tare neîngrijita si plina de gunoaie, din păcate. :(

    răspunde
  5. Vali

    Lor le-au trebuit sute de ani ca sa creasca si tu îi tai,raule!Fetita mea cand avea 8 ani s-a adresat primarului cand a vazut ca taie copacii din centrul comunei

    răspunde
  6. Luiza Rusei
    Luiza Rusei

    Am crescut cu pădurea în jur, înconjurată de munți pe care i-am străbătut până când mi-am luat zborul din cuib. Poate de aceea mi-e atât de dragă. Îmi imaginam că sunt explorator și când ajungeam mai sus pe o stâncă mă credeam invincibilă. Un fel de Lara Croft, dar mai ceva, pentru că mă simțeam stăpână peste „pădurea mea”.

    Nu știu cum e să nu iubești pădurea, căci din primii ani de viață am asociat arborii cu protecția. Mama spunea că salcâmii țin pământul să nu fugă, iar brazii pot să aducă un strop de răcoare în zilele toride de vară. Am mai crescut și am înțeles cât de cât de ce. Când eram copil nu înțelegeam de ce oamenii plantează copaci doar pentru ca peste câțiva ani să-i taie, și la drept vorbind, nici acum nu prea înțeleg. Însă măcar acum avem alternative din ce în ce mai multe, din fericire.

    Ce e trist e că întotdeauna omenirea apreciază ceea ce are, abia după ce nu mai are. Așa și cu pădurile. În 2004, în zona Moldovei, de unde provin, inundațiile au măturat zeci de metri de păduri, case și alte construcții. Deși eram încă în școala primară, dragostea de natură a fost mai presus de orice. Mi-am dat seama că pământul e un pacient ce nu mai rezistă cu greutatea noastră pe umeri. Așa că am decis să îl ajut. M-am oferit voluntar pentru a participa la campaniile de reîmpădurire din zona Comănești (județul Bacău) și timp de câteva zile am plantat sute de arbori cărora le atașam cu mândrie o plăcuță cu numele celui care a plantat copăcelul. Timp de doi ani am tot repetat operațiunea, deși lopețile erau aproape la fel de grele ca mine. Probabil arborii au acum câțiva metri și țin bine pământul în loc, dar nu am mai ajuns la ei să-i văd. Nici n-aș mai ști unde să mă duc, dar important e că acolo, undeva, am plantat, la propriu, o bucățică din sufletul meu. Cred că odată ce a apărut proiectul „România prinde rădăcini”, atunci chiar s-au făcut câțiva pași importanți pentru reîmpădurirea zonelor afectate. Oamenii au înțeles atunci că fără copaci suntem dezbrăcați în mijlocul iernii și că suntem vulnerabili chiar și în fața unei adieri de vânt.

    Acum visez la pădure zi de zi, iar concediile neapărat trebuie făcute în zone rar străbătute, în munți. Poate și pentru că am ales să plec din liniștea de acasă într-o aglomerație urbană ce să-mi ofere mai multe oportunități, așa că mă supără să văd pădurile tăiate, cu deșeuri la fiecare pas și aleg zonele din țara noastră unde pădurile sunt păduri și nu turism. Să nu vezi țipenie de om, să te afunzi în pădure și să nu știi peste ce dai. Peste plăntuțe, arbori, pietre, covor de ace, conuri, animăluțe vrei să dai când te plimbi în natură. Asta caut când mi-o iau picioarele la goană pe poteci nestrăbătute și inima bate de nerăbdare să descopere cine știe câte lucruri firești, de care uităm să ne bucurăm în frenezia noastră cotidiană.

    Pădurea e singurul loc în care mă simt împlinită, liniștită și locul unde regăsesc mereu un alt „acasă”. Visul meu de om mare e să am o casă mică, lângă pădure. Și pentru că pădurile nu mai sunt chiar la orice pas, vom munci la asta. Căsuța va avea lângă ea o pădure creată de mâinile noastre. Ce dacă îmbătrânim!? Măcar să îmbătrânim cu privirea plină de bucurie că ceea ce am plantat noi crește cu iubire. Ei sub privirile noastre și noi la umbra lor.

    răspunde
  7. LP

    Nu stiu cat este de romantic, dar se spune ca un om trebuie sa planteze un pom ( eu am plantat 33 000), sa faca o casa ( iaca asta vara am reusit si asta ) si faca un copil ( eu am adoptat unul pt ca nu avea sens sa fac daca tot sunt institutionalizati vreo 30 mii :(( )
    Am fost acum vreo luna cu copilul meu sa vedem padurea lui mami, a plantat si el un stejar acolo, fix in mijloc.
    Romantic trebuie sa fie cu un barbat pe langa?? N-am. Sunt single mom de vreun an, iar cel mai important barbat din viata mea are 5 ani :)

    răspunde
  8. Roxana

    Amintirile mele despre padure sunt din copilarie. Mergeam in fiecare primavara cu bunica, cu mama si cu sora sa culegem ghiocei si viorele. Tot primavara mergeam sa culegem urzici insotiti de un unchi care stia exact locul lor. Uneori mai spre toamna mergeam sa culegem lemne cazute pe jos pentru foc. Asadar, pentru mine, padurea inseamna miros de ghiocei, urzici cu mamaliga si mirosul focului de lemene din soba. ❤

    răspunde
  9. Adrian B.

    Se întâmpla prin 2009, toamna.. Eram la munte cu niste colegi si cum spiritul aventuriel era ieșit din comun in acele timpuri, ne a venit geniala idee sa mergem sa facem un traseu montan…zis si făcut, echipat cu rucsaci si bocanci(marea majoritate) am pornit intru cuceriea crestelor… Dupa o buuuna bucata de mers, aproximativ 4-5 ore, ne am oprit pe un platou /luminiș ca sa ne tragem sufletul si sa ne apucam de niste merinde de prin rucsaci…s au desfacut si cateva beri, ce mai, era paranghelie in toata puterea cuvântului, in minte cu ultimul indicator, 45de min-1h pana la cabana x…dupa ce am poposit cam 30 de minute pe platou, si eram gata sa spargem gașca si s o luam din loc spre cabană, se aude din padure, destul de aproape de noi, un mormăit si niște ragete de urs… O fata din grup, are cea mai buna replica, pe care o poți auzi, prin pădure, la 1500-1600 de m altitudine… „Ursu la vaci!!!” si sa ne vezi ce am luat o toti 10-12 inși la fuga prin pădure, cu mic, cu mare, cu rucsaci, fara rucsaci, cu cutii de bere in maini… Nu se mai tinea cont de nimic, doar sa nu ne prindă ursu’ ala care vâna vaci prin vârfuri de munte…dupa vreo 10-12 minute de alergat disperați prin pădure, am căzut lați majoritatea dintre noi si ne a lovit Epifania… „cum mama dracului vine ursu dupa vaci in varfu muntelui”!?.
    La cat de rupți de oboseala eram, daca venea ursu acum, festin facea din noi, pentru ca nu cred ca mai era cineva in stare sa fugă… Dar am avut noroc, nu ne am întâlnit cu moșu’ Martin si am ajuns in siguranță la cabană… Mult timp după excursia cea mai sus menționată , cand ne vedeam, prima replica era, evident, „ursu la vaci”.
    Sper ca v a plăcut…. Good day, gd bless! :)

    răspunde
  10. Pucheanu Mioara
    Pucheanu Mioara

    Pe munti, in padure, ne simtim mereu unici. Lumea toata este a noastra. Ne incarcam bateriile sufletului. De 30 de ani alternam muntele cu marea. Ne-am certat de multe ori si tot de atatea ori ne-am impacat. Si ce dulce e impacarea!
    Am urcat pe Vf. Moldoveanu si de atunci , cand dam de greu, folosim lozinca” hai ca nu-i ca pe Moldoveanu!” Valea Rea si creasta pietroasa ne-au pus la grea incercare. Bine ca nu e cina pe varf ca pe mine nu ma mai prinde nimeni acolo, nici platita!

    răspunde
  11. Gabriel

    Nu e despre codru neaparat. Dar sunt copaci acolo, fiind un amestec de ceva parcele arabile, randuri de pomi fructiferi (cei mai multi dintre ei meri), tot felul de alti copaci (fagi, nuci, salcii, salcami, aluni) si fanaturi. Acolo am invatat sa iubesc gazele, furnicile, iepurii salbatici, pasarile, tot ce e verde si viu. E unul din locurile in care bunica-mea ma educa sj ma invata ca munca nu e o rusine, chiar daca asta inseamna sa strangi cu furca sau sa conduci caruta trasa de vaca pe care o pasteam de pe la jumatea lui August pe aceleasi meleaguri. Acolo am invatat ca, avand grija de ce e in jurul nostru, avem grija de noi.

    răspunde
  12. Mirela Dumitru
    Mirela Dumitru

    Buna, Cabral! De Florii prietenii mei cu motor au plecat la plimbare, am plecat si noi cu ei, noi cu masina ei cu motorul. Frumoasa noastra tara la munte, inca nu imbracase haina de primavara prin unele locuri, vorbim de Trans Bucegi unde zapada spre Sfinx si Babele depasea 1 metru pe sosea (evident drumul inchis) dar, am mers la Zanoaga acolo am facut cale intoarsa catre Campina unde aveam cazare. Obiectivul nostru a fost Muzeul Cinegetic de la Posada. Frumos, un muzeu de pe vreamea lui „raposatu”…ca ai nostri nu au fost in stare sa intretina, au facut ei cateva investitii audio si video dar atat…si e pacat…NU COMENTAM. O alta anomalie a expeditiei noastre a fost La Zanoaga, un padurar care incasa suma de 10 lei/ persoana de intrare in rezervatie, zicea dansul ca e un bilet de acces timp de 3 luni in care poti intra in rezervatie…OK zic platesc dar ce benefecii am il intreb? Am unde parca, am un cos unde sa pun gunoiul, am o toaleta publica unde sa imi fac nevoile fiziologige si unde sa ma spal pe maini?…imi raspunde ca inca nu a inceput sezonul si ca se lucreaza inca la asta…bine zic, dar dumneavoastra de ce ne lucrati la portofel cand nu oferiti nimic? Plecam descumpaniti catre cazare si stand la gratar cu prietenii povestim si ne impartasim experienta, ideeile, neajunsurile si indignarea de tot ce se intampla in tara noastra ei…la un momenta dat prietenii ne povestesc cum au fost amendati in padure unde au facut un popas sa manance si unde au luat amenda de la politisti ca au adunat gunoiul…dar hai sa iti zic povestea… opresc pe la Lepsa…daca am retinut bine, intr-un loc amenajat pentru picnik…mizerie de jur imprejur si ce isi zic hai ma sa stangem gunoiul…scot frumos un sac(ca nu le lipsesc din bagajul de picnik) aduna dupa roman o ditamai punga, o depoziteaza langa motor si pun sa manance…si cum se relaxau(nu sunt fumatori) ei cu o cafeluta de la termos si…cum stateau ei asa hop… masina de politie…amenda…pai de ce amenda, ca am strans gunoiul dupa altul, ca de jur imprejur era curat, ca noi ca oamenii civilizati am stras si ca ducem ditamai pungoiu la primul cos pe care o sa il intalnim? Ei si … ce sa le explici domnilor in uniforma ca ei chiar nu aveau cum sa faca atata gunoi cu o biata motocicleta si…ca dumnealui daca era in patrulare sigur vazuse poienita cu gunoaie inainte de venirea lor…hai sa fim seriosi, daca tu esti in patrulare chiar nu ai vazut ca gunoiul ala zacea de ceva zile acolo? Dar deh…au platit 150 lei ca au stras gunoiul din padure…si ca roman de buna credinta i-am intrebat daca au luat punga cu gunoi ca eu in locul lor o imprastiam la loc macar sa platesc amenda pe bune…zic(evident nu faceam lucrul asta, dar merita…merita pentru ca calitatea uniformei tu-i mama ei de viata …ca ai nostri baieti in uniforma parca au invata in scoala doar sa dea amenzi…ei nu au invatat ce inseamna preventie si sa asculti ce are de zis romanul sau deh…macar un avertisment acolo). Asta iti zic avem o tara frumoasa, paduri, dealuri, vai si totul este frumos de jur imprejur dar…peturile si pungile cu gunoi ne arata gradul nostru de civilizatie, degradarea noastra umana in care, in loc sa iesim mai rau parca ne adancim si…o groaza de factori care te fac sa te comporti cu atata indiferenta.
    Iarta-ma am fost tare lunga povestea mea dar, tare mult vreau sa le ofer cadou masa prietenilor mei in contul amenzii pentru ca au adunat gunoiul dupa altii din padurile Romaniei.
    Salutare om frumos si hai sa schimbam ceva in comportamentul romanului! Te imbratisez!

    răspunde
    • Mirela Dumitru
      Mirela Dumitru

      A….si inca ceva vrei povestea reala, ti-o vor povesti ei daca au norocul sa fie castigatorii….

  13. Andreea Mone
    Andreea Mone

    Bine mai..mă pun și eu la scris..A fost o data ca niciodată..eu..in clasele 1-4.. și cu dragul de tata, care ar fi dorit un ficior. ..mno, ieșit je za second girl ..ne-am hotărât să facem o drumetie in Munții Maramureșului, in preajma Vf Toroioaga, că acolo avem niscai teren și un pic de cabana..Aproape de vecinii noștrii cu ochi albaștri..urcam noi cat urcam..eu behăiam că cât mă este..tata .că mai doua dealuri..:)).. fata morgana pt mine :)) In orice caz, m-o dus la a ce se numește acolo „gheata ursului”, o grota mică unde e gheata tot timpul anului, ceva soi de frigider natural. Am văzut căprioară cu puiul ei, am mâncat zmeura și am fript bureți pe bete de alun. Cea mai vesela amintire și singura cu tata in drumetie :). Daca mai vreți continuare cum am dat nas in nas cu ursulache pe Pietrosu…am vreo două povești :))

    răspunde
  14. Pop lucretia mariana
    Pop lucretia mariana

    Avem impreuna, eu si sotul meu 31 de ani de casnicie dar niciodata nu am avut o cina romantica, nu stim ce este aceea ce sentimente romantice te poate lua, deoarece lupta de zi cu zi cred ca nu ne putem gandi la asa ceva, problemele de sanatate, care le avem nu avem timp de asa cevs, e frumos cred nu stiu cum e.

    răspunde
  15. Dana

    Oh, a fost ziua in care un copac mi-a vorbit..
    Stateam de 10 ani intr-un cartier de blocuri langa o padure. Mergeam la plimbare zilnic in padure, cu cei 2 catei si o pisica (ce se credea catel), fie ploaie, vant, zapada sau ger, noi eram acolo. Mereu vorbeam cu Padurea, o admiram, cu toate vietatile ei, ma minunam de maiestria ei. Din cand in cand ne ieseau si caprioare in cale.
    De vreo 2 luni cunoscusem un tip. Aveam 37 de ani pe atunci. Ne intelegeam bine, eram la inceputul relatiei, era frumos. Dupa cele 2 luni frumoase de relatie, intr-o zi, mi-a cazut cerul in cap. Eram gravida. Nu imi dorisem copii pana atunci, si nici in momentul ala nu chiar voiam. Cum, dupa 2 luni sa faci copil cu un necunoscut aproape, nu se poate! Doar ai avut relatii de ani de zile si nu ai vrut, cum sa se intample asta cu el, imi spuneau noapte vocile din cap…
    El iubeste copiii, isi dorea mult inca unul (mai are o fata dintr-o realtie precedenta), dar nu incerca sa ma influenteze in vreun fel, chiar spunea ca decizia pe care o voi lua, nu va afecta in niciun fel relatia noastra.
    Dupa vreo saptamana de framantari, fara nicio decizie luata, intr-o alta plimbare prin padure, am simtit nevoia sa iau in brate un copac. Dupa ce am plans bine, am intrabat copacul cu voce tare:
    Ce faci? Cum esti?
    Mi-a “raspuns”: Bine, sunt batran, indur frigul, caldura si singuratatea (dar nu zicea cu tristete, ci cu mandrie si stima, cu o voce puternica)
    M-a intrebat: tu ce faci?
    I-am zis: Eu sunt mai tanara decat tine, si mi-e frica sa indur orice, plangand.
    A raspuns: Ooh, dar tu esti bine impamantenita, esti buna si poti indura orice.
    ( inca am conversatia asta salvata in telefon, am scris-o atunci imediat, sa nu o uit niciodata)
    Nici acum nu stiu de unde a venit cuvantul impantenita.
    Daar..3 ani mai tarziu, suntem tot impreuna si avem un minunat baiat de 2 ani si un pic.
    Nu mai stam la bloc langa padure, dar o admiram de fiecare data cand avem ocazia, ne-am mutat la curte, unde crestem odata cu “padurea” plantata de noi.

    răspunde
  16. Dana

    Salut!
    Am scris povestea, insa nu apare, imi zice ca deja am scris asta.
    Mai incerc o data, mai jos

    Oh, a fost ziua in care un copac mi-a vorbit..
    Stateam de 10 ani intr-un cartier de blocuri langa o padure. Mergeam la plimbare zilnic in padure, cu cei 2 catei si o pisica (ce se credea catel), fie ploaie, vant, zapada sau ger, noi eram acolo. Mereu vorbeam cu Padurea, o admiram, cu toate vietatile ei, ma minunam de maiestria ei. Din cand in cand ne ieseau si caprioare in cale.
    De vreo 2 luni cunoscusem un tip. Aveam 37 de ani pe atunci. Ne intelegeam bine, eram la inceputul relatiei, era frumos. Dupa cele 2 luni frumoase de relatie, intr-o zi, mi-a cazut cerul in cap. Eram gravida. Nu imi dorisem copii pana atunci, si nici in momentul ala nu chiar voiam. Cum, dupa 2 luni sa faci copil cu un necunoscut aproape, nu se poate! Doar ai avut relatii de ani de zile si nu ai vrut, cum sa se intample asta cu el, imi spuneau noapte vocile din cap…
    El iubeste copiii, isi dorea mult inca unul (mai are o fata dintr-o realtie precedenta), dar nu incerca sa ma influenteze in vreun fel, chiar spunea ca decizia pe care o voi lua, nu va afecta in niciun fel relatia noastra.
    Dupa vreo saptamana de framantari, fara nicio decizie luata, intr-o alta plimbare prin padure, am simtit nevoia sa iau in brate un copac. Dupa ce am plans bine, am intrabat copacul cu voce tare:
    Ce faci? Cum esti?
    Mi-a “raspuns”: Bine, sunt batran, indur frigul, caldura si singuratatea (dar nu zicea cu tristete, ci cu mandrie si stima, cu o voce puternica)
    M-a intrebat: tu ce faci?
    I-am zis: Eu sunt mai tanara decat tine, si mi-e frica sa indur orice, plangand.
    A raspuns: Ooh, dar tu esti bine impamantenita, esti buna si poti indura orice.
    ( inca am conversatia asta salvata in telefon, am scris-o atunci imediat, sa nu o uit niciodata)
    Nici acum nu stiu de unde a venit cuvantul impantenita.
    Daar..3 ani mai tarziu, suntem tot impreuna si avem un minunat baiat de 2 ani si un pic.
    Nu mai stam la bloc langa padure, dar o admiram de fiecare data cand avem ocazia, ne-am mutat la curte, unde crestem odata cu “padurea” plantata de noi.

    răspunde
  17. Florr

    Am fost in padure si m-am intors sa povestesc. Ce frumos a fost!
    PS: multam de pontul cu golful mult laudat, s-a platit, s-a mancat si a fost super frumos!

    răspunde
  18. Raluca

    Amintirile mele legate de padure se duc departe, in copilarie.
    An de an, in a doua zi de Paste, plecam impreuna cu bunicul (care ne-a parasit in 2014 ), fratele si varul meu la o cruce din varful dealului din spatele casei bunicilor.
    Bunica ne punea cozonac (cel mai bun ever), oua rosii si apa in ghiozdan si, dupa ce treceam de garla si de padure, ajungeam sus si faceam picnic acolo.
    Era obiceiul nostru, nepotii si bunicul, atat. Niciodata nu veneau nici bunica, nici parintii.
    In fiecare an, a doua zi de Paste, gandul meu se duce pentru cateva clipe acolo…
    Si e frumos… E liniste, e fara griji, e cu zambete si rasete sincere, de copii….

    răspunde
  19. Cristina

    Eu si sotul meu ne-am intalnit intre brazi. Mai exact pe Valea Rea (nume predestinat zice el :)) ). Am fost amandoi intr-o tura culinara organizata cu un traseu de zi pe Varful Moldoveanu, prin Valea Rea, iar seara era planificata o mancarica serioasa la ceaun, cu somn la stana lui Burnei (o luna am stat cu sacul intins pe balcon si tot nu a iesit mirosul de oaie :D ). Am fost cam 10 persoane, din 2 grupuri diferite. Intamplarea face ca nu ne-am sincronizat la urcarea pe Moldoveanu (grupul meu a urcat sambata si al lor duminica), dar ne-am intalnit seara la focul de tabara si la mancarica aia serioasa. El zice ca m-a cucerit cu paine prajita, eu nu imi amintesc :)), dar cert e ca ne-a prins 3-4 dimineata vorbind si admirand stelele. De atunci am mai fost in multe ture pe munte impreuna si incetul cu incetul ne-am casatorit, am facut un baietel minunat si acum e pe drum o fetita.

    răspunde
  20. Cristina

    In padurea Missillac fetita noastra a facut primii pasi! Nu o fi o poveste romantica, dar inseamna mult pentru noi.

    răspunde

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.