[Atenție, mare atenție, în articolul ăsta o să vorbesc despre niște branduri. Dacă faci urticarie pe funduleț de la așa discuție… dă repede close tab!]
Cei care mă citesc mai des știu că nu-mi place să recomand lucruri scumpe. Din motive simple cum ar fi, de exemplu, că mulți o iau drept laudă. Și chiar dacă nu e cazul de așa ceva… evit.
Fiind vorba de sănătate, în cazul ăsta, am ales să scriu. Cu toate că prețul nu e unul mic, și-l pun încă de aici, ca să poți închide încă de-acum discuția.
Toată operațiunea costă în cazul ăsta, cu totul, 3.700 de lei. Ar putea costa și mai puțin… dar și mai mult. Depinde de ce e nevoie.
Așa. După ce m-am văicărit că ar trebui să port ochelari, dar nu-i port pentru nu găsesc ceva comod și care să nu mă sâcâie, am primit potop de recomandări.
Ba Silhouette, ba Lensa, ba Yuniku, ba Optiela sau mai știu eu ce… potop, frățiuc! Și mulțumesc pentru sfaturi, chiar au ajutat!
Sigur, am aruncat câte un ochi pe toate propunerile, cele mai vizibile erau cele repetitive (am primit multe pe mail, mai ales).
Din ce propuneri au fost, am decis să încerc ceva care sună a 2019: maparea 3D a bostanului (capului, zic) și producerea ochelarilor printr-o imprimantă 3D.
Moamă, ză fiuciăr is neau! M-am dus la ei*, dar ușor neîncrezător.
Adică… știi cum e marketingul: nu scanăm chiar 3D, doar măsurăm dibla și facem două poze… și nu printăm 3D… doar un șurubel e 3D și oricum și p-ăla îl luăm la pilă după.
Dar… stai așa că nu-i așa.
După ce-am trecut printr-un examen care a descoperit că aveam nevoie de două trepte de dioptrie (+0.5 și +0.75), m-au pus oamenii în fața unui scanner.
Care scanner cu patru camere și multiple expuneri îți mapează toată fața, astfel încât ochelarii să ți se așeze pe chip la fix.
Procesul durează vreo 30 de minute, pentru că ai de ales și forma ramelor, plus culoarea lor. Plus forma cracilor.
Da, știu, are cămașă frumoasă domnul. Da’ uite ce scârbit se uită la mine că-mi fac selfie-uri… :)))
Apoi alegi lentilele.
Eu am ales ceva care să meargă și pe platou (să reflecte cât mai puțină lumină) protecție UV și heliomate. Ia uite cum se întunecă la soare:
Apoi am așteptat.
Ramele se printează 3D în Norvegia. Sau Olanda. Sau, oricum, o țară nordică. Durează cam două săptămâni.
Și au venit invențiile. În primul rând, înainte de orice, mă ajută enorm faptul că am lentilele cu 0.75 la apropiere și 0.5 la distanță. Teoretic nu-mi părea mare chestie, dar fac comparația cu varianta de lentilă 0.5 și plusul de confort este mare.
Apoi… ramele. Sunt enervant de ușoare. Și pentru că vin fix pe bostan, sunt foarte comode.
Au cracii drepți, așa că nu mai fac puncte de presiune în spatele urechii. Da’ nici nu pleacă de la locul lor.
Cea mai tare chestie este că nici pe nas nu apasă, din cauza greutății reduse, desigur, dar și datorită formei.
Deci… da, diferența dintre Yuniku și alte invenții purtate de mine până acum este mare.
Dar ca să fiu sincer 100%, tot te bucuri când îi dai jos după o zi de purtat. Eu mă bucur, totuși, că-i pot purta fără stres și disconfort toată ziua…
Dacă te vei uita în comentariile postului de la care a plecat tot baletul, vei găsi și alte mărci / propuneri de soluții, inclusiv cea cu lentilele de contact.
Aruncă un ochi, poate ți se va părea și altceva interesant.
Aș scrie și ce lentile am, dar efectiv nu știu cum le cheamă.
*găsești Yuniku în mai multe locuri, cred. Dar eu am fost la Medical Optik, iar adresa fizică e pe Ion Mihalache. Nu mai știu ce număr.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.