Dacă ești motociclist, hai mâine cu mine la un copil cu autism.

Ora 11:00, Mol Pantelimon. Acolo ne strângem. Și ne organizăm. 😉

Știu, ai treabă, ești prins, numai de asta n-ai chef. Dar așa trecem pe lângă momente, așa le ratăm, așa pierdem ocaziile… dând vina pe treabă, prins și chef.

Mi-a scris un cititor că există în Pantelimon un copil cu autism. Și că mâine e ziua lui.
Și singurul lucru pe care și-l dorește nu e vreun trenuleț. Nici vreo mașinuță. Și nici vreun PS5.
Își dorește ca la ziua lui să vină motocicliști.
Și că până acum s-au abonat doar doi motocicliști.

Eu cred că ăsta micu’ a avut deja ghinion să se nască într-o țară în care autoritățile nu știu a face mai nimic, constant, pentru persoanele cu nevoi speciale.
A avut deja ghinion să trăiască într-o țară în care cei care conduc se luptă vitejește pentru pensiile lor speciale, nu pentru copiii cu probleme.

Mă gândesc că e tare norocos că s-a născut întro familie care-l iubește enorm.
Și mă gândesc că poate ar putea fi norocos și să trăiască într-o țară în care oamenii nu sunt indiferenți.
Pentru că eu știu sigur că motocicliștii nu sunt indiferenți.

Așa că mâine, miercuri, 18 mai 2022, hai cu mine la o plimbare.

La 11:45.

Ne plimbăm cu motoarele, mâncăm tort, ne prostim și-apoi revenim la treburi, probleme și alte asemenea.

Ce zici?

Nu trebuie să-mi scrii că vii sau nu, eu oricum mă duc.
Dar dacă vrei, scrie-mi într-un comentariu cu încredere.
Revin aici cu update-uri, dacă e să apară ceva nou.

18 mai 2022.
Ora 11:45. Pantelimon (revin cu punctul clar de întâlnire ceva mai târziu).

P.S. Mă lasă complet indiferent că ai Intruder sau R18, R1 ori vreo capră. Sui’te pe dânsa și veniți cu încredere.

P.S. 2 Nu turăm motoare, nu stricăm traficul, nu claxonăm ca imbecilii, că n-are nimeni nevoie de circ degeaba.

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Ioana Saulea
    • 18.05.2022

    Felicitari pentru astfel de initiative, Cabral! …Exact pe aceasta tema voiam sa te contactez azi pentru a te ruga sa ne fi alaturi intr-o actiune similara, de 1 iunie. Sunt Ioana Saulea si iti scriu din partea unui ONG micut (Atelierul de bine) care ofera bucurii copiilor amarati din sate mai scapate din atentia altora. Daca putem sa iti spunem mai multe, adresa mea este [email protected]. Cu multumiri si felicitari pentru ceea ce faci! Ioana

    răspunde-i
  • Bogdan I.
    • 18.05.2022

    Salut, ceva modificari legat de ora de intalnire? Ploua de rupe pana pe la 12 !!! Se merge pe ploaie sau se amana o ora, doua? Multumesc

    răspunde-i
  • Loredana
    • 18.05.2022

    Sper să vă strângeți cât mai mulți, pt că atunci când un copil autist își dorește ceva, o spune din toată inima și cu toată sinceritatea. Și băiețelul meu este autist și iubește motocicletele! Noi avem noroc cu bunicul lui care are un moped și îl mai plimbă câte o tură când mergem la țară.
    Distracție plăcută și mulți ani minunați băiețelului!

    răspunde-i
  • Alexandru Tudor
    • 17.05.2022

    Salut,
    Unde este locul de întâlnire?

    răspunde-i
  • Alina Munteanu
    • 17.05.2022

    Cat de frumos!!! Respect…cu sufletul!
    Mi-ar fi placut sa fiu cu voi acolo, dar nu am motocicleta.
    Daca, insa, va pot fi de folos (am zi de zi in jurul meu multi copii ca el), vin cu drag…si aduc o motocicleta mica amintire.

    răspunde-i
  • Ionut
    • 17.05.2022

    eu sunt motociclist,dar n’m motor.
    Cabral,ma iei si pe mine ?

    răspunde-i
  • Igor
    • 17.05.2022

    As vrea tare mult sa vin, dar am permisul suspendat. Pot sa vin oricum?

    răspunde-i
  • Igor
    • 17.05.2022

    Am permisul suspendat, dar as vrea tare mult sa vin! Pot sa ajung cu taxiul pana in Pantelimon. Am variante?

    răspunde-i
  • Florea Georgiana
    • 17.05.2022

    Bravo!Și eu am o fetiță diagnosticata de curând cu autism,nu este adepta motociclete…eu am vrut sa te felicit!Nu știu câți sunt cei care fac asemenea gesturi frumoase,mai ales pentru acești copii.Bravo,tot respectul,Cabral!

    răspunde-i
  • Paunescu Dragos
    • 17.05.2022

    Adresa completă unde este evenimentul

    răspunde-i
  • Loading...