Cum putem schimba ceva? Macar vorbind despre asta…

Buna
Iti scriu pe aceasta cale pt ca incercam sa schimbam ceva.Este un
mail trist,dar adevarat.
Ma numesc Andra si am o mare rugaminte la tine; duminica dupa-amiaza
am aflat despre moartea unui prieten: Mircea Mocanu, un tanar de 24
de ani, a fost victima indiferentei si nesimtirii celor care
administreaza partiile din Sinaia; sambata a vrut sa coboare pe
snowboard de la cota 2000 la cota 1400 pe Drumul de Vara; ajungand
intr-o zona in care, pentru a se mentine pe drumul bun, trebuia sa
o ia la stanga, neexistand niciun fel de marcaj care sa indice
acest lucru, a tinut drumul inainte, ajungand intr-o valcea al
carei inceput arata precum continuarea unei partii.
In momentul in care nu a mai recunoscut imprejurimile, si-a dat
seama de eroarea comisa, s-a oprit, si-a dat placa de snowboard
jos si a incercat sa urce dealul si sa ajunga la locul in care a
ales calea gresita. In urcare, folosind drept sprijin placa de
snowboard, a provocat o avalansa de al carei risc de producere
turistii nu erau informati.
INTREBARE: S-ar fi intamplat oare toate acestea daca cei
responsabili de administrarea partiei, partie care apare pe toate
hartile concepute de catre Primaria si Salvamontul din Sinaia ca
fiind omologata si avand dificultatemedie, si-ar fi facut treaba si
ar fi instalat niste amarate de panouri care sa indrume turistii pe
drumul corect?
In plus, nu a existat niciun fel de atentionare in legatura cu
riscul ridicat de producere a unor avalanse in zona (cu toate ca
autoritatile au recunoscut dupa producerea tragediei ca acest
pericol exista deja de ceva timp). Acestea sunt intrebari care nu
s-au pus la televizor; in schimb, vina s-a aruncat asupra mortului:
s-a spus ca el s-ar fi aflat intr-o zona interzisa turistilor
(total FALS), ca s-a aventurat constient intr-o zona nepermisa,
transformandu-l intr-un cautator de senzatii tari in afara zonelor
destinate practicarii acestui sport; realitatea este total opusa,
lucru dovedit de felul in care a fost gasit (placa nu mai era in
picioare, el o folosea in urcare pentru a ajunge pe drumul corect).
Acestea sunt intrebari pe care sper sa le puneti voi sau la ,Sinteza
zilei, sau la In gura presei (nu am gasit mailul lui Mircea Badea).
Daca incercarea de a schimba ceva din administrarea aproape inexistenta
a partiei esueaza, oamenii sa fie avertizati de pericolul la care se
expun in momentul in care indraznesc sa practice un astfel de sport
in Romania, un sport din care NU se moare pe o partie dintr-o tara
normala. Sambata i s-a intamplat lui Mircea, oricand i se poate
intampla oricaruia dintre noi.

Pentru mai multe detalii asupra a ceea ce s-a intamplat cu adevarat
sambata, 21.02.2009: aici.
Ideea este ca in media se discuta atat de mult de bataia cocalarilor
la mall cand s-ar putea discuta despre lucruri mai importante.
Avem nevoie de ajutor pt a face cunoscuta adevarata poveste.S-au
scris numai baliverne despre acest om minunat care mi-a fost coleg
de munca si nu putem sta cu mainile in san. El s-a dus prea devreme
dar vrem ca istoria sa nu se repete.
Vorbesc despre noi pt ca suntem multi care  l-am cunoscut si care
stim cine a fost Mircea Mocanu si vrem sa ne mobilizam pt a trage
un semnal de alarma autoritatilor.
Dar nu avem relatii in media. De aceea si acest mail, pt a ajunge
povestea la oameni carora le pasa.
Nu esti obligat sa faci nimic daca nu vrei.Noi incercam.

Ba uite ca fac, si nu numai pentru ca am si eu doua board-uri
prinse de tavan ci pentru ca eu cred ca pentru a face ceva e nevoie
macar de a te misca din pozitia de "asta e frate,, Romania!".
Astept propuneri, ce se poate face?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • florin
    • 27.04.2009
    răspunde-i
  • Adi Timisoara
    • 09.03.2009

    bravo cabral!
    sunt un cititor fidel al tau

    răspunde-i
  • popescul
    • 07.03.2009

    dupa mine(pesimitu’-n persoana) nu se poate face nimic!

    răspunde-i
  • miniO
    • 05.03.2009

    @bogdan:

    citeam comentariile, si m-am enervat. Rau. Asa incat m-am oprit ca sa ii raspund lui Bogdan.
    1. Mircea mi-a fost coleg, era un baiat responsabil si foarte inteligent, atat cat sa se intereseze de conditiile meteo, fara sa se arunce „ca berbecu’ ”
    2.era un foarte bun roller, asta spune multe despre comportamentul sau pe partie..
    3.cand vreodata autoritaile din Ro. si-au facut datoria? Mai simplu a fost sa dea vina pe Bobo, care era mort, sa transforme totul intr-o manifestare teribilistica a unui tanar de 21-22 de ani…

    A fost pentru prima oara cand a trebuit sa semnez o petitie facuta pentru apararea drepturilor unui o pe care l-am cunoscut, si fata de care am regrete…nu se poate sterge din mintea cuiva semnul de intrebare : daca toate conditiile ar fi fost asigurate ( ca pe orice pista omlogata,respectand prevederile legii ), Bobo ar mai fi fost acum rapit de langa noi?

    http://www.petitieonline.ro/petitie/semnaturi/mircea_mocanu_bobo_actiune_de_protest-p29103044.html

    răspunde-i
  • gelu
    • 05.03.2009

    dar totusi de ce se numeste „drum de vara”? nu cumva ca sa fie folosit vara?

    răspunde-i
  • canadianu'
    • 05.03.2009

    @Nu E Tara Ca Canada
    te doare, mama, ca Nu E Tara Ca Canada ? tare ? sa-ti trimit un tylenol ?

    răspunde-i
  • PrIzA
    • 05.03.2009

    Iti zic eu ce se poate face…se poate aprinde o lumanare la mormant…atat. Pe nimeni din actuala conducere a orasului Sinaia nu intereseaza…sunt ocupati cu afaceri de miliarde.

    răspunde-i
  • Vio
    • 05.03.2009

    tot respectul cabral pentru ca incerci sa ajuti cum poti acest caz,nu l-am cunoscut personal pe bobo dar toti au vorbit frumos despre el.Daca vrei sa ajuti in continuare se face o actiune de protest pe 07 martie 2009 in statia de cabina de jos,va fi tinut un moment de reculegere in onoarea lui Mircea Mocanu daca ai cum sa ajungi acolo ar fi mare chestie…Oricum iti multumesc pentru interesul aratat

    răspunde-i
  • Nu E Tara Ca Canada
    • 04.03.2009

    auzi bai prostovan canadian…
    -100 de petitii, fie ele si online sunt 100 de petitii binevenite…atitudinea civica nu se cuantifica/identifica neaparat prin/cu anarhia(„…dati foc la case…” etc)
    -e foarte usor…you selfrighteous prick(pardon my French)sa stai acolo-n tara ta surogat de ne-cacat si sa critici…
    -…iar daca e asa de cacat aici,ce interes mai prezinta pentru tine?
    -oricum,Nu E Tara Ca Canada..(cacofonie admisa)

    răspunde-i
  • Victor
    • 03.03.2009

    inca nu imi vine sa cred cand citesc posturi care contin intelegere pentru autoritati si induc ca omul asta ar fi fost neglijent!
    ati calcat vreodata un pas in afara tarii? i Austria este imposibil saiesi de pe partie in mod CONSTIENT! IMPOSIBIL! Si daca te odihnesti o clipa pe partie si nu stai in picioare se gaseste un angajat sa te intrebe daca ti-e rau! mare pacat ca inca exista voci complezente care nu vor sa inteleaga ca omul asta s-a ratacit, nu avea SEMNAL, si a murit nevinovat!

    răspunde-i
  • Loading...