Cum ne facem că plouă pe cheltuiala copiilor noștri

Ne-am băgat cu fața-n frigider și ne facem că-n casă-i frig.

Asta facem acum, ne facem că facem. Mimăm cu grație.

Noi ne facem că ne pasă de un sistem de învățământ care cu-chiu-cu-vai își târâie jalnicele flatulențe.

Ne facem că ne interesează de profesorii care sunt plătiți cu salarii de nimic, care-s luați la mișto și persiflați de copiii noștri (desigur, nu de-al meu sau de-al tău, sigur de-al altuia).

Ne facem că punem presiune pe clasa politică astfel încât sistemul ăsta de învățământ să facă performanță în menirea lui: educația copiilor noștri.

Și în timp ce noi tot mimăm grija… sistemul mimează și el performanța. Cărțile sunt tipărite în vremuri antice și de demult, cu materii structurate în vremuri comuniste și multe dintre ele lăsate într-o învălmășită tranziție abandonată pe parcurs.

Profesorii, foarte mulți dintre ei, mimează și ei grija și interesul. Nu te supăra, dar cu 12 milioane pe lună ajungi să mimezi, nu să performezi. Da, am scris 12.

Clasa politică mimează și ea grija și interesul invârtind a la Hocus-Pocus! bugetele de la învățământ mai ceva ca un magician biluțele de burete pe la subraț.

Asta facem toți… mimăm.

Cine este cel care pierde cel mai mult? Copiii. Și-al meu, și-al tău, ai noștri.

Și, te rog, înainte să te apuci să cânți răcnit Noi suntem români! cu spatele drept și fesierii contractați, întrebându-te ce drept are negrul ăsta – mulatrul, sau ce-o fi el – să comenteze de tine și de copilul tău… ia într-o zi materia copilului tău la puricat. Ia programul, uită-te pe prezența la ore (nu a lui, a profesorilor lui), încearcă să vezi ce știe pe bune, nu sonda superficial cum facem aproape toți.

Dacă nu ești cumva unul dintre puținii norocoși… s-ar putea să nu fii foarte fericit cu ce reușesc să învețe copiii noștri (sau, mai corect, cu ce reușește să învețe copilul tău).

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • ioana
    • 04.04.2015

    Pentru ca pe blogul tau am citit foarte multe comentarii de bun simt, am incredere ca pot primi un raspuns sincer la intrebarea: «De ce romanii inca mai numara banii in milioane de lei cind banii s-au schimbat de mult?»

    Astep raspuns si de la tine si de la restul lumii.
    Felicitari pentru blog, il urmaresc cu multa placere.

    • Cabral Ibacka
      • 06.04.2015

      M-a amuzat întrebarea ta, pentru tine am făcut un post special. 🙂

    răspunde-i
  • Ioan Săbăduş
    • 31.03.2015

    Ii greu cu ei si salariile lor, dar suntem tare greu de urnit, noi romanii. Incearca sa faca ceva, ii mai ajutam si noi lasand copiii la meditatii platite, da de s-a alege ceva.
    Daca am ajuns sa ne conduca toti coruptii, sa ajunga in fruntea ministerelor toti bisnitarii si noi inca mai stam cu mainile in sold, o sa regretam cand o sa ajunga copii sa termine o scoala, un liceu si sa realizam ca nu prea au cu ce pleca la drum.

    răspunde-i
  • Mirela
    • 31.03.2015

    Vă recomand un reportaj trist și interesant despre manualele învechite și toxice pentru copii:
    http://romaniateiubesc.stirileprotv.ro/emisiuni/2015/sezonul-1/manualele-care-sperie-copiii-si-ii-saracesc-pe-parinti-exercitii-de-decapitare-la-ora-de-religie-si-elena-ia-un-lup.html

    Din articol: „Copiii fac in continuare meditatii, cumpara biblioteci intregi – la presiunea profesorilor si incearca sa fenteze examenele. Dar scoala romaneasca, deocamdata, isi rateaza scopul: Acela de a pregati oameni pentru viata. Si fara sa ne dam seama, platim exagerat de mult pentru un serviciu jalnic – la fel ca in sistemul de sanatate.”

    răspunde-i
  • Ion Creanga
    • 31.03.2015

    Din pacate, si invatamantul universitar e la pamant. Ma uit ca intr-o universitate de prestigiu a tarii, Politehnica din Bucuresti, inveti 4 ani foarte multe chestii inutile si nu iesi pregatit pentru piata muncii

    răspunde-i
  • Mihai
    • 31.03.2015

    Sistemul de invatamant este intr-o continua decadere si asa va ramane pentru multa vreme de acum incolo. Profesorii sunt nemotivati, tinerii viseaza numai bani si plecat in strainatate. Intr-o propozitie…we are fucked!!!

    răspunde-i
  • Attilla
    • 31.03.2015

    complicata discutie, ba chiar terifianta. noroc ca mai sunt si alte metode decat cea clasica. noi ne indreptam cu pasi mari spre homeschooling

    răspunde-i
  • Ana
    • 31.03.2015

    Uf, dureros subiect, si picat la tanc, pe rana proaspat ramasa deschisa. Pe noi ne-a parasit azi educatoarea de la grupa mica, o tipa tanara, calma, cu-n zambet continuu pe chip, si abilitatea de a face orice pitic sa o adore. Decizia, desi grea, are la baza venitul ei ca educator. inteleg ca la final de luna, in mana ramanea cu cca 1000lei, bani care, fiind vorba de o gradinita privata, insumeaza mai putin decat taxa achitata pt un singur copil lunar. M-am simtit extraordinar de prost sa aflu aceste detalii, si mi-e ciuda ca le aflam abia acum, pe final, cand e prea tarziu ca sa ma putem face ceva…pierderea pt un sistem, ca e privat sau de stat, deja nu mai conteaza, care ar trebui sa ne educe copiii, care ar trebui sa le ofere stabilitate, este enorma atunci cand pleaca un om de genul asta spre alte zari, mai bine remunerate. Mi-e groaza pt ziua de maine, cand va trebui sa imi privesc copila in ochi si sa ii spun ca doamna, cea pe care ea o iubeste din toata inimioara ei, a trebuit sa plece, nu pt ca nu-i iubeste si ea la randul ei, ci pt ca iubirea aia nu-i tinea si de foame, de frig…explica-i asta unui copil de 3 ani, explica-i ca-n tara asta in care s-a nascut, educatia e conditionata de bani si banii vin cu taraita, daca le mai scapa guvernantilor ceva printre degete, atunci cand fura. 🙁
    Despre programale actuale scolare, nici nu vreau sa amintesc. Mi-e groaza de pe acum cand stiu ce ma asteapta. Ma bucur, totusi, sa vad ca nu-s singura care priveste cu groaza spre sistemul de invatamant…cine stie, poate odata o sa ne si desteptam, vorba imnului, si-o sa si facem ceva in privinta asta. Nu doar incercari, nu doar bulversari aduse micutilor, schimbari majore, care sa repuna sistemul educational pe linia de plutire macar. Stiu, stiu…a girl can only dream so far! 🙁

    răspunde-i
  • Cristina
    • 31.03.2015

    Din pacate, ai dreptate.
    Dar ce e de facut? Mimatul ajungi sa il practici dupa ce ai dat din coate si ti-ai dat seama ca te lupti cu morile de vant… si atunci? Singur nu poti schimba sistemul, pur si simplu nu poti.
    Sunt atatea indformatii inutile cu care ne bombardeaza copii si au o asa de mare lipsa de chef – profesorii (pe buna dreptate in anumite cazuri), incat nu e surprinzator ca am ajuns aici.
    Vinovatii cei mari sunt cei de sus, care au furat ce a fost de furat pana au ajuns sa fure si pe credit.

    răspunde-i
  • Cris-Mary
    • 31.03.2015

    Nu am copil si nu stiu ce se intampla cu materia si ce mai invata insa voi avea copil si sincer ma sperie gandul ca va trebui sa mearga la scoala pentru ca observ ca nu mai e asa cum a mai fost.
    Cat despre faptul ca mimam, ai dreptate, mimam o falsa implicare si mai trist este ca vad oameni care se agita pentru nu stiu ce prostii si ies in strada pentru politicieni tampiti nu pentru lucruri cu adevarat importante. Pentru ce e important nu mai stim sa luptam. Nu avem glas sa strigam decat pentru lucruri marunte si lipsite de importanta. Am vazut scrisori deschise pentru lucruri stupide in timp ce o bunica murea intr-un camp inghetata de frig dupa ce un doctor a eliberat-o din spital si un taximetrist a lasat-o in camp.. Aceste lucruri si multe altele ma sperie cu adevarat, pentru ele as striga dar ma tem ca sunt singura.

    răspunde-i
  • Sabina
    • 31.03.2015

    Mare dreptate ai…12 mil dupa ani vechime, ca un tanar iesit de pe bancile facultatii(dornic de munca, entuziasmat, curios) ia 8 milioane. E pe bune…chiar8. Dar banii n-ar fii problema, ca atunci cand vrea sa fie profesor, cunoaste deja ca e o meseie mizerabil platita.marea problema e hartogareala…ei ajung sa faca proiecte peste proiecte pt ca asa le cere sistemul, iar copiii sunt lasati in plata Domnului…pt ca oricat si-ar dori bietul profesor „sa transforme onglinzile in ferestre”, el are mai intai de facut proiecte,fise…etc.Asta daca vrea sa fie profesor in continuare… Si uite asa, ajung profesorii nostri niste masinarii de scris hartii, care uita cu timpul ca ei lucreaza cu copiii, cu aspiratiile si nevoile lor. Cand ajung sa castige 12-13 mil, sunt deja batrani, s

    • Sabina
      • 31.03.2015

      Batrani si scarbiti de sistem…de copii…lipsiti de putere si de rabdare….Dar degeaba ne amagim noi, ca cn trebuie sa vada si sa auda nu tine cont…

    răspunde-i
  • Loading...