Dă-i [play] și citește…
E târziu deja. Am mult de scris, multe răspunsuri de trimis pe mail, s-au strâns restanțe cât pentru vreo 3-4 oameni…
Stau și scriu și lângă mine, pe un covoraș din acelea pătrate de la Ikea, stă Tiara, câinele nostru.
Da, sforăie, pupa-i-aș trufa ei, doarme cu laba dreapta atingându-mi discret piciorul.
Dacă mă mișc se trezește si se uită la mine. Așteaptă să mă opresc din nou în altă poziție, întinde iar una dintre labe și după ce restabilește contactul fizic adoarme la loc.
În stânga e alt covoraș pătrat. Unul verde.
Pe el stătea Thomas.
Stătea atunci când încă era cu noi.
Probabil că dacă nu ai animale prin casă și-n suflet nu vei înțelege când voi scrie că vederea acelui covoraș pătrat îmi întoarce sufletul pe dos.
Pentru că Thomas a murit. S-a stins în câteva zile oribile, triste și chinuite, făcut ghem și cu labuțele pline de tuburi. S-a stins cu noi alături, probabil incapabili să înțelegem cât îl durea.
L-am ținut pe pitic de labe, i-am vorbit, l-am alinat și am sperat.
Dar n-a mai putut.
Au rămas după el milioane de aminiri.
O poză mai veche…
Și-un covoraș gol pe care mi-e imposibil să-l iau de-acolo.
Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.