Nokian DOT 2 (1 of 1)

Cică nu mai contează codul DOT (data fabricației) la anvelope

Cotrobăind după un model anume de anvelope, că așa mi se pune mie pata câteodată, am colindat prin mai multe vulcanizări.

Prin câteva dintre ele am tot dat peste niște afișe ale unui mare producător, din câte mi se pare mie e o campanie de convingere a cumpărătorilor legată de codul DOT.

Codul DOT ăsta este un cod care se ștanțează obligatoriu pe anvelopă, astfel încât să poată ști oricine când a fost turnată.

Altfel, oamenii pot alege să cumpere anvelope nefolosite… dar vechi.

Asta e o anvelopă luată de mine în august…

Am căutat una fabricată tot anul ăsta. DOT-ul spune că e aprilie 2018 (n-am mai stat să verific, nu e aprilie, e săptămâna a 4-a din 2018):

Campania despre care spun susține sus și tare că este irelevant codul DOT. Că data de fabricație a anvelopei nu este importantă, că importantă este compoziția anvelopei.

Well… în unele condiții, aș putea spune ca ei. Dar… I call this bullshit.

Pentru că nu ar conta data fabricației, deci vechimea anvelopei, doar în condițiile în care anvelopa ar fi transportată și depozitată în condiții ideale.

Adică nu la frig. Nu la cald, Nu suprapuse în stive de 15.

Altfel… cauciucul ăla îmbătrânește. Și-atunci DOT-ul devine foarte important.

Cel puțin asta este părerea mea.

Tu ce crezi?

Pe aceeași temă

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • exo
    • 20.10.2022

    Tu nu stii sa citesti DOT-ul (a se vedea later edit-ul din articol), dar emiti pareri “avizate”, care ai pretentia sa fie luate de bune, contra studiilor celui mai bun producator de anveope, Michelin.

    Auzi, cica a spaguit Michelin, ca rezltatele testelor sa fie intr-un fel sau altul. Pai Michelin a facut testele si experimentele de laborator, ca nu e un clip “versus” de pe YT. E o analiza, un studiu de specialitate.

    Apoi, rationamentul tau e fundamental gresit – pai interesul lui Michelin ar fi fost sa decalare ca DOT-ul este extrem de important , ca e chestie de viata si de moarte. De ce? Ca sa vanda anveloep noi, evident.

    • Cabral Ibacka
      • 20.10.2022

      Later edit-ul e acolo din simplul motiv că nu editez articolele pe ascuns. Și de la ianuarie 2018 la aprilie 2018 e distanță de “poate se bagă exo în seamă”.
      Ia-ți pastilele.

      Apoi unde vezi tu că sunt teste și experimente? E o campanie de promovare. Unde vezi tu laboratoare aici? Ia-ți pastilele.

      Raționamentul e să vândă anvelope noi? Păi alea oricum se vând. Problema este că sunt stocuri și nu mai pot scăpa de alea vechi.
      Ia-ți pastilele, nu mai ieși să te dai interesant pe net, că nu-ți iese și – iată! – te și trimite lumea la farmacie.

    răspunde-i
  • Rava C.
    • 05.05.2021

    Părerea mea este ca studiul Michelin privind DOT-ul este peste părerile tuturor celor de aici :)))

    • Cabral Ibacka
      • 06.05.2021

      Perfect.
      Ține bine de studiul ăla plătit de… ei.

    răspunde-i
  • Dorian
    • 09.05.2019

    Am urmarit cu interes acest topic pentru ca incerc sa imi dau seama daca conteaza dot-ul si cat ar trebuii sa fie acesta ca si varsta maxima.

    Eu am pe masina personala doar anvelope Dunlop atat pentru setul de vara cat si cel de iarna. Cele de Iarna le-am schimbat anul trecut dar cele de vara trebuie schimbate anul acesta ele fiind achizitionate tot de noi, dar cu peste 5 ani in urma.

    Problema care o vad eu este ca la un anumit tip nu se gasesc decat cu DOT foarte vechi. Drept exemplu dau un link https://www.anvelopearagrup.ro/205-55r16-91v-sp01a-rof-dunlop.html.

    Gumele astea au DOT 2010 si noi acum suntem in anul 2019 ! Nu conteaza cum au fost depozitate, pentru ca, au deja noua ani. Daca le tin sa zic 4ani, o sa fie de 14 si chiar nu stiu daca chiar rezista 4 ani. Asa cum au spus-o si altii, trebuie cauciucuri noi in care sa ai incredere ca iei curba si nu sa sari in decor.

    răspunde-i
  • Mihai
    • 04.01.2019

    Pentru ca pe 2 roti nu e ca pe 4 si pentru ca acolo chiar poti sa faci diferenta mult mai usor am sa spun urmatoarea poveste. Imi iau in 2015 motocicleta noua din showroom deci 0km si deci gume metinute intr o incapere cu temperatura constanta.Modelul era unul rar ce s-a fabricat doar in 2012. Dupa 2000km am schimbat gumele ce erau tot 2012 cu unele 2015 acelasi model. Ei bine parca era alta motocicleta. Primele se facusera din plastic unde trebuiau sa fie soft iar in viraj daca bagam mana in gaz ma simteam ca MM. Dupa ce am pus gumele noi parca eram pe sine. Asa ca da, conreaza foarte mult dot ul.

    răspunde-i
  • Mihnea
    • 31.12.2018

    Noroc tinere.Tocmai am zimbit la reclama cu mos craciun si negreala de la horn….Cit despre anvelope,totul este in functie de ce faci cu ele.Altfel spus,daca conduci un gt3,ce are prestatii de top,ar fi indicat sa utilizezi gume proaspete cu indice de viteza corespunzator.Dar nu in ultimul rind TUV si DEKRA inca resping la revizia auto cu gume mai vechi.Or avea ei niste motive,ce zici?Altfel,toate urarile de bine,tie si celor dragi,pentru noul an…

    răspunde-i
  • Cristian
    • 31.12.2018

    Am citit mai multe comentarii, dar nu chiar pe toate. Posibil sa repet ceva din ce s-a mai spus.
    Conteaza dotul, dar trebuie avut in vedere mai multe aspecte. Le voi adresa pe rând, așa cum știu. Spun asta pentru ca vand de câțiva ani anvelope moto și m-am lovit de aceasta problema aproape la fiecare vanzare.

    In primul rând, anvelopele sunt acoperite cu un strat de ceara sau alta substanta la procesul de fabricație, care ii conferă rezistenta in timpul petrecut la raft. Media depozitarii la raft este undeva la 5 ani. Anvelopele trebuie depozitate in locuri ferite de umezeala și ferite de razele de soare cu o temperatura constanta.

    Orice dealer de anvelope are contract cu importatorul oficial al mărcii pe care o vinde cu o clauza de DOT. Noi avem de exemplu, pentru o comanda pe care o lansam astăzi, DOT maxim 0116(adică importatorul ne garantează un dot de maxim 2 ani. Nu ne va trimite o anvelopa mai veche de atât, dar nici ne garantează ca ne trimite o anvelopa 5218). Si comandam direct de la importator, nu de la Ion, din curte. Asta e genul de situație in care nu conteaza DOTul. Doar in cazul in care crezi ca marii producători își țin anvelopele produse in condiții nepotrivite. Știu ca fiecare dintre oameni și-ar dori la aceasta comanda, DOT 0119, dar încă nu avem posibilitatea de a stanta noi singuri DOTul de mâine.

    Anvelopele sunt un material perisabil foarte scump, iar acea campanie de care vorbesti, că doTul nu conteaza, cred ca a apărut pentru anumite fixații legate de dot. Eu am întâlnit foarte multe.

    Mai este un aspect legat de cererea pe piața, Anvelopele sunt produse in loturi. Fabrica x produce modelul y o data la 3 luni sau mai rar dacă produce putine bucati. Acesta este un alt aspect pentru care nu se găsește dot recent pentru orice anvelopa.

    Vânzătorii de anvelope trebuie sa știe lucrurile astea și atâta vreme cât anvelopa noua vine dintr-un depozit acoperit și nu dintr-un rastel asezat in soare, as spune ca nu conteaza dotul. Dar conteaza vânzătorul.

    La anvelopele sh este o loterie cu proprietățile rămase in structura lor după uzură. Sunt prea multe variabile de care nu ai cum sa ții cont. Nu ma pot pronunța.

    răspunde-i
  • Alex
    • 31.12.2018

    Eu prefer un interval mai scurt de schimbare a caucicului (2 ani), si prefer lucrul nou.
    Conteaza enorm de mult condițiile de depozitare.
    In 2015 am avut un Rav4 încălțat de ocazie(super oferta) cu Pirelli Scorpion Ice + 325/30 R21 108V XL, cu crampoane de 2,1 mm.
    După ce le-am folosit aproximativ 100 de km in conditii de offroad ,pentru ca sunt foarte scumpe am ales sa le las peste vara la depozitul de unde le-am achizitionat “in conditii excelente”.
    Din pacate următorul an am fost nevoit să le schimb pentru ca pozitia de depozitare si temperatura mi-au copt suprafața siliconata a cramponului.
    Deci conteaza enorm unde si cum le ții.
    “Expertii” de la pirelli mi-au reproșat că le-am folosit la asfalt desi testele care au fost făcute au demonstrat ca siliconul din jurul cramponului a fost uzat de condițiile de temperatura(cald/frig). Din fericire am primit unele noi dar de doi ani am ales sa le depoziteze în garajul personal .
    Husa termică face toti bani.
    La schimbarea gumelor nu le arunca in garaj.
    Scoate pietricelele din șanțuri și spăla-l cu detergent. Apoi dai 2/3 straturi de silicon si invelestel cu o husa.
    O husa termică este aproximativ 40/60€

    răspunde-i
  • Craciun Samir
    • 30.12.2018

    Salut,
    Asa cum va explicat Adrian mai sus,conteaza si dotul si toate celelalte, dar diferentele sa nu fie prea mari fata de data de cumparare(4-5ani) dar asta nu cred ca o sa se intample cu anvelopele de la marii producatori enumerati mai sus,Michelin,,Bridgestone,Continental….,deoarece cel putin la compania la care lucrez,nu recomanda folosirea lor dupa vechime de 10 ani,de asemenea nu recomand sa folositi anvelope de vara pe timp de iarna,deoarece compozitia lor,a celor de vara,iarna,devin ca plasticul,compozitia structurala se modifica consistent incepand sub 7C,fara aderenta nu exista de fapt nici urma de control al masinii,degeaba avem ABS si ESP,.De asemenea importanta este calitatea anvelopei pe termen indelungat ca sa se merite investitia si siguranta in trafic,in nici un caz nu recomand nimanui sa foloseasca NO NAME,cel putin in domeniul asta,dupa un an veti regreta investitia facuta.
    PS.Cei mai buni sunt prezenti in competitiile sportive de anvergura,vezi WRC,Formula 1,si nu pentru reclame neaparat ci pentru ca au produse de calitate,si siguranta ne priveste pe toti.

    răspunde-i
  • Adrian
    • 30.12.2018

    Salutare,
    Trecand peste campaniile de marketing, diferenta de 1 an de la productie la achizitie este insignifianta. Daca s-ar depozita montate pe janta si sub presiune, ferite de lumina si temperaturi extreme, ar creste considerabil, motiv pt care le vom considera, probabil, precum painea – cu cat este mai proaspata, cu atat mai buna.

    Cum procedez eu.
    Plecand de la vehicul – masina sport, motor, altele, Matiz (fara suparare posesori), aleg calitatea lor in functie de 2 factori: toti producatorii au 3 clase de produs – premium (aici vei regasi in denumirea produsului si numele producatorului – Michelin, Continental, Pirelli, Dunlop), mediu si ieftin. Cel de al 2-lea, indicele de viteza; cu cat este mai mare, creste aderenta dar uzura este mai accelerata. Mai arunc un ochi pe la indicele de greutate ca sa stiu cat de tare imi vor tremura dintii la denivelari si pe care sifonier il voi putea arunca in portbagaj (iau in calcul si soacra). Depozitez anvelopele montate pe janta, ingropate prin subsol (conditii ideale). Sunt foarte atent la utilizare – presiune, stare tehnica vehicul, franare, demaraj, nr gropi si borduri (greu de contorizat).
    Dupa cativa ani, fac o suma (mai nou am inceput sa calculez si tangenta la ipotenuza) a celor prezentate mai sus si verific ochiometric martorul de uzura al profilului si “Hai la drum !”.
    Trecand peste nota amuzanta, alege in functie de vehicul, stil de condus, depoziteaza montate pe janta, verifica martor uzura si cu siguranta nu vei reusi sa ajungi cu ele la o varsta atat de inaintata incat sa conteze DOT-ul.
    PS – asta in cazul in care nu ai un stil de condus tip “bunicuta” si rulezi max 1000 km/sezon – in acest caz, martorul de imbatranire sunt crapaturile ce apar pe anvelopa.

    Bafta in trafic !

    răspunde-i
  • Alexandru
    • 30.12.2018

    Eu unul am verificat pe pielea mea vechimea cauciucurilor cumparate cu dot din urma cu 4 ani de tata fara sa ma intrebe pentru a lui masina si cu care am iesit putin in decor desi cauciucul nu era uzat mai mult de 40%. In aceesi curba intram cu viteza mult mai mare pe zapada fara emotii cu cauciucurile “originale” ale masinii dar cu cele cumparate cu dot vechi la viteza mai mica am vizitat putin șanțul !
    Cu siguranta cauciucul din anvelopa rezista macar 10 ani in care poate fi folosit dar nu in conditii de siguranta chiar daca sunt depozitate corespunzator .
    Sfatul meu pentru cei care merg prin Bucuresti mult, cauciucuri late si XL (ranforsate) , merita diferenta…….asta daca conduceti mai “sportiv” . Penttu aia care stau pe facibuc la volan …….puteti sa folositi si cauciucuri SH …….nu e nicio diferenta….

    răspunde-i
  • Loading...