Cel mai lung minut din viata mea.

copii in tabaraA mea copila este, la fel ca orice copil, entuziasta atunci cand vine vorba de plecat de-acasa. Ma refer la excursii si tabere, evident. Asa ca atunci cand s-a pus problema de o noua plecare in tabara… n-a avut nimeni vreo sansa in a o refuza.

A plecat in week-end, cu colegii ei, cu autocarul, in tabara. [sursa foto]

La ceva timp dupa plecare suna telefonul…

– Alo, tati, am avut accident!

Voci ridicate de copii in fundal, auzeam franturi din ce spuneau… “Am avut accident!” se auzea distinct si separat de restul sunetelor ce ieseau prin difuzor, ca si cum un filtru al nenorocirii separa orice zgomot de fond si lasa sa razbata cele mai mari frici pe care le poate avea un parinte…

– Unde esti?

Punand intrebarea deja saream in haine si-agatam in fuga cheile de la masina si portofelul…

– Nu stiu, de unde sa stiu unde sunt?

Mi s-a facut un gol in stomac. Unul mare. Unul atat de mare ca parea sa inghita totul, inclusiv pe mine.

– Te-ai lovit, v-ati lovit?

– Ce zici? Un om a incercat sa ne depaseasca si a intrat in autocarul nostru…

– NU asta ma intereseaza, intreb daca aveti raniti, daca s-a lovit cineva, tu esti in regula?

– Tati, nu te aud!

Ei bine, pana aici am simtit cum mi se usuca gura, cum se creponeaza pielea pe mine, cum imi albesc firele de par din cap. Porneam motorul la masina si incercam sa-mi dau seama daca in vocea ei e si durere sau doar sperietura, ma gandeam cat de departe or fi, in cat timp reusesc sa ajung la ei…

– Dar eu n-am nimic. 

Stop. Respira. Gata, respira.

– N-a patit nimeni nimic?

– Unul dintre colegii mei s-a lovit putin, dar suntem in regula cu totii.

– Da’ stiu ca m-ai speriat…

– Intotdeauna ai fost tu, asa, mai fricos…

Da, cred ca are dreptate. Doar ca n-am fost intotdeauna asa. Fricos am devenit de cand s-a nascut ea. La fel ca noi toti, parintii… de cand se nasc piticii ne transformam din copii in niste fricosi grijulii si sacaitori, care-si pierd tot farmecul.

Grijuliii astia plictisitori se numesc parinti.

Comentarii

Lasă un comentariu la acest articol...
  • Catalin Zălog
    publicitate

    Colaborez cu cabral de prin 2014. Îmi place pentru că apreciază serviciile mele.

  • Claudia
    • 10.04.2013

    Da, atat de adevarat…Imi amintesc de curand o faza cand fiica mea, studenta in Sibiu, a plecat de acasa , din Cluj cu autocarul, ca aproape in fiecare duminica cand vine acasa, si la un moment dat, ora 22 fiind aproximativ, mi-am dat seama ca nu m-a sunat sa imi spuna ca a ajuns…Am sunat eu si nu mi-a raspuns, o data, de doua ori, de 10 ori….Mai oameni mi s-a facut un gol in stomac si m-a apucat o paranoia de vedeam in fata ochilor numai autocare rasturnate in cine stie ce râpă, copilul meu ranit, sau mai rau…Am sunat la ofiterul de serviciu panicata ( cat de frumos a vorbit omul ala cu mine, extraordinar ) sa imi zica daca mi-a ajuns copilul, ala imi zice pai doamna au intrat mai multi studenti, acuma eu nu stiu daca printre ei era si fiica dvs, dar stati putin ca trimit pe cineva sa o caute si sa ii spuna sa va sune de urgenta…Ce mai ? Am ridicat toata unitatea in picioare cu paranoia mea…Nu era decat apelul de seara si ea nu mai apucase sa ma sune inainte sa mearga pe platou, dar , de atunci in momentul in care intra pe poarta unitatii ma suna sa imi spuna : ” Mami, am ajuns, sunt bine…” si eu , atunci sunt fericita ….

    răspunde-i
  • mihai
    • 09.04.2013

    Man! La mine a fost “the real shit”. Adica m-a sunat fii-mea dupa ce daduse masina peste ea (pe trecerea de pietoni, ca sa fie clar), din ambulanta de la bgs. Numa’ ca intrase in stare de soc si nu zicea nimic coerent. I-a luat o tanti telefonul din mana si mi-a zis ce s-a intamplat. N-ai idee cum a mers megane-ul meu din Pipera pana in centru. :(:(:(

    • Cabral Ibacka
      • 09.04.2013

      Aoleu… 🙁 Doamne fereste! Doamne fereste de asa ceva!
      Pana la urma a fost OK, da?

    răspunde-i
  • Otilia
    • 09.04.2013

    Inteleg ce spui. Si eu am devenit mult mai fricoasa cand am devenit mamica. Dar este de inteles zic eu.
    E o frumoasa fata ta si ma bucur ca este bine!

    răspunde-i
  • TheTrooper
    • 09.04.2013

    “La fel ca noi toti, parintii… de cand se nasc piticii ne transformam din copii in niste fricosi grijulii si sacaitori, care-si pierd tot farmecul.” Ai zis-o! Ideal ar fi un echilibru de gasit, o cale de mijloc, dar recunosc ca tot inspre fricos ma duc si eu!
    Bine ca e totul OK!

    răspunde-i
  • Dan M.
    • 09.04.2013

    Facand abstractie de subiect, ti-a mai spus cineva ca ai talent la povestit 😛

    Ai un fel de a povestii……..mama mama

    răspunde-i
  • Stefanescu Anca
    • 09.04.2013

    @Ana…din ce film esti???
    @Cabral ..Sanatate la amandoi sa va bucurati si pretuiti unul de/pe celalalt !!!

    răspunde-i
  • Cristi
    • 08.04.2013

    Nu stiu cum reactionam, n-am fost pus intr-o situatie de genu’ si nici nu-mi doresc!

    răspunde-i
  • Ana
    • 08.04.2013

    A venit la tzanc articolul asta. Sa vezi cum va fi cand vei afla dupa luni de zile ca a plecat ‘dorului de suflet’ lasand zeci de mii de euro datorii.

    răspunde-i
  • N-am ce sa comentez. Ma enerveaza parintii fricosi. 🙂

    • Cabral Ibacka
      • 08.04.2013

      :)) Mincinoaso!

    răspunde-i
  • karmapolice
    • 08.04.2013

    sint cu lacrimi in ochi-dupa 3 copii am povesti de astea infinite-stiu ce simti-totul e bine cind se sfirseste cu bine

    răspunde-i
  • Loading...